fbpx
skip to Main Content

Dincolo de anxietatea indusă de noul coronavirus sau negarea existenței acestuia, o altă sursă majoră de disconfort este reprezentată de conflictele verbale și psihologice care apar între oamenii care respectă și cei care refuză regulile și restricțiile impuse de autorități cu privire la limitarea răspândirii virusului COVID -19. Deoarece este un subiect de care ne lovim cu toții și pe care nu-l putem ignora, am invitat mai mulți psihologi colaboratori ai Paginii de Psihologie să ne asiste în procesul de înțelegere și ajustare a comportamentelor noastre, în așa fel încât să facem cât mai puțin rău. 

Repondenții acestui panel sunt: Diana Foarfecă (psiholog și psihoterapeut) • Diana Lupu (psiholog și consilier psihologic) • Adela Moldovan (doctor în psihologie, psihoterapeut și formator) • Gabriel Panțiru (psiholog) • Cristina Trepcea (psiholog și psihoterapeut).

De ce este important să respectăm regulile recomandate și impuse pentru a evita răspândirea noului coronavirus?

Adela Moldovan: Pentru că avantajul nostru ca specie este faptul că acționăm împreună, că ne coordonăm eforturile înspre îndeplinirea unui obiectiv comun. Iar acum ne aflăm în fața unei amenințări în care nu e înțelept nici să te panichezi, dar nici să bagi capul în nisip ca struțul. Cooperarea ne va salva. 

Cristina Trepcea: Este important să respectăm regulile pentru că acestea ne protejează pe noi și pe ceilalți. Este important să partcipăm la protejarea comunității din care facem parte. La nivel psihologic, există și nevoia de a simți că facem realmente ceva, că avem un control în tot acest context în care, de fapt, ne simțim lipsiți de acesta. Dar avem un control, putem face ceea ce este considerat corect și pentru noi înșine și pentru semenii noștri.

Diana Lupu: Pe lângă importanța aspectelor ce țin de sănătatea și bunăstarea fiecăruia dintre noi, respectarea regulilor recomandate și impuse pentru a evita răspândirea virusului ne pot ajuta să înțelegem mai bine ideea de comunitate și empatie față de semenii noștri. În momentul în care respectăm aceste reguli, o facem în primul rând pentru noi și pentru cei dragi, însă și pentru necunoscuți, care la rândul lor au oameni dragi și povești de viață. Având aceste aspecte în minte construim empatie și respect pentru fiecare dintre noi, chiar dacă nu știm nimic unii despre alții. În acest fel, contribuim la calitatea vieții pentru viitoarele generații și în special la calitatea relațională.

Diana Foarfecă: Din punct de vedere practic, pentru că respectarea regulilor reprezintă soluția pentru a evita răspândirea COVID-19. Purtând mască nu doar că ne protejăm pe noi, dar îi protejăm și pe ceilalți. Acționăm astfel dintr-un spirit social, făcând comportamente pro-sociale. Arătăm că ne pasă și, mai mult, trecem de la intenție (aceea de a ne proteja, de a preveni), la acțiune, reducând gradul de confuzie de la nivel social. 

Gabriel Panțiru: Cred că respectarea acestor reguli exprimă în primul rând grijă și respect pentru noi înșine, pentru corpul și sănătatea noastră. Nu ne putem proteja de toate amenințările existente în jurul nostru. Însă, dacă cu un efort relativ redus putem evita întâlnirea cu acest virus, mă gândesc că acest efort merită făcut. În al doilea rând, cred că avem o responsabilitate față de cei din jurul nostru, familie, prieteni, cunoscuți, ceilalți oameni pe care-i întâlnim, de a ne comporta astfel încât să evităm, pe cât posibil, să le producem suferință.   

Cum putem explica – din punct de vedere psihologic – alegerea de a nu crede în importanța și utilitatea regulilor sanitare?

Diana Foarfecă: Alegerea de a nu crede este un mecanism de coping, un comportament cognitiv, pe care mintea unora dintre noi l-a creat pentru a face față unor emoții. Studiile din domeniu spun că orice comportament al nostru apare ori pentru a genera o emoție pozitivă, ori pentru a evita și a ne proteja de o emoție negativă. În acest caz, persoanele care aleg să nu creadă, evită de fapt frica și își generează un (fals) sentiment de siguranță, alegând practic să rămână în familiar, decât să exploreze și să se adapteze necunoscutului.

Adela Moldovan: Noua realitate adusă de coronavirus e amenințătoare, e ceva nou care ne produce anxietate. Reacționăm cu negare pentru că asta ne permite să evităm emoțiile copleșitoare. Și minimalizăm importanța normelor sanitare pentru că schimbările necesare în rutina noastră sunt dificil de realizat.

Gabriel Panțiru: A crede înseamnă a avea încredere. O fărâmă de neîncredere este importantă pentru că ne încurajează gândirea critică. Atunci când suntem copleșiți de neîncredere față de semeni, față de autorități, față de specialiști, înclin să cred că în interiorul nostru există o mare suferință. Experiențele noastre trecute ne-au arătat că, dacă vom avea încredere în oameni sau în cei care reprezintă autoritatea, vom avea de suferit. Această neîncredere ajunge să ne condiționeze modul în care evaluăm realitatea și alegerile pe care le facem în viața de zi cu zi.

Cristina Trepcea: Pare a fi o chestiune de negare – un mecanism mental de apărare, care ne tine la adăpost de realizarea că suntem vulnerabili și că nu avem decât un control limitat. Este o altă reacție extremă, la polul opus față de anxietatea care îi conduce pe alții să poarte 3 măști deodată.

Diana Lupu: Cred că sunt mulți factori care conduc spre o astfel de decizie, în funcție de povestea de viață și de mesajele cu care fiecare dintre noi a crescut, dar ceea ce este general valabil pentru fiecare om este setul de valori și credințe formate în baza acestora. Setul de valori este adânc încorporat în oameni, iar pentru unii dintre noi dorința de a supraviețui, lipsa flexibilității cognitive și reziliența scăzută la situații stresante și neprevăzute sunt primele pe această listă. Astfel că, credințele pe care ni le formăm în baza valorilor personale ne conduc spre anumite decizii, chiar și cele de risc.

Cum influențează disonanța cognitivă comportamentele noastre pe timp de pandemie?

Cristina Trepcea: Ființa umană fluctuează în legătură cu majoritatea aspectelor din viața sa, suntem în orice moment rezultatul proceselor chimice ale corpului și a factorilor externi, suntem vulnerabili mecanismelor de apărare și a disonanței cognitive. Acestea ne influențează la fel de mult în legătură cu Covid, precum ne influențează în legătură cu finanțele personale. Câteodată suntem absolut admirabili la nivel de responsabilitate, alte ori cheltuim prea mult pe pantofi. Facem cel mai bun efort de care suntem capabili în momentul respectiv.

Gabriel Panțiru: Disonanța cognitivă se naște odată cu existența în interiorul nostru a două gânduri sau cogniții contradictorii. Putem crede despre noi că facem totul pentru a ne proteja părinții și bunicii, însă o parte din noi se poate simți rușinată dacă intrăm în casa lor cu o mască pe față. Atunci când aceste două gânduri se activează, disconfortul pe care îl simțim este unul fizic. Îl putem reduce negând, raționalizând sau evitând informația existentă. Raționalizând, ne  putem spune că noi oricum nu avem niciun simptom sau chiar putem nega existența acestui virus.

℗PUBLICITATE


Diana Lupu:  Consonanța cognitivă se referă la contradicția dintre ceea ce cred și ceea ce fac, cu acest fenomen psihologic ne întâlnim în multe situații din viață noastră. Cred că în contextul pandemiei, această disonanță s-a amplificat prin apariția acestor reguli care au trecut de la a fi recomandate la a fi impuse. În astfel de situații este important să începem să ne exersăm flexibilitatea cognitivă și să acceptăm că, pentru o perioadă, anumite aspecte ale vieții noastre nu sunt în control. Cu cât ne frustrăm și ne împotrivim mai tare, cu atât mai mult amplifică această ordonanță.

Diana Foarfecă: Disonanța cognitivă descrie disconfortul emoțional pe care îl simțim atunci când între două dintre convingerile noastre, sau între o convingere și un comportament, există contradicții. Cogniția: Vreau să mă întorc la vechiul stil de viață, fără restricții de distanțare socială sau purtarea măștii, este disonantă cu orice informație care sugerează că aceste acțiuni ar putea fi periculoase. În momentul în care luăm orice decizie – respect sau nu regulile impuse pentru evitarea răspândirii COVID-19 – începem să justificăm alegerea noastră și să găsim motive pentru a respinge alternativa, astfel încât să nu mai simțim disconfortul emoțional creat de disonanța cognitivă. Să ne întrebăm: De ce cred asta? De ce mă comport în acest fel? M-am gândit la asta sau pur și simplu aleg o scurtătură pentru a-mi justifica decizia?

Adela Moldovan: „Comportamentul bate cogniția“ ne spunea la cursuri profesorul Mircea Miclea. E mai ușor să justificăm că pericolul nu e atât de mare sau că masca nu ne protejează 100% decât să purtăm masca mai multe ore pe zi. 

Cum anume ne putem înfrâna impulsurile de a fi agresivi verbal sau fizic?

Diana Lupu: Din nou o să apelez la empatie. Oferind o explicație pentru: „De ce cineva respectă sau nu respectă regulile?“ și încercând să înțelegem care este motivul pentru care acționează într-un anume fel, ne poate ajuta să reducem aceste impulsuri. Iar o altă variantă este să ne arătăm curiozitatea față de ceea ce ne deranjează, să punem întrebări și să încercăm să găsim un răspuns pentru acest „de ce?“. Impulsul de a fi agresiv verbal și fizic nu face decât să amplifice situația, să ne îndepărteze de o rezolvare și ne împiedică să relaționăm cu alte persoane, care pot privi aceste atitudini drept un mod de a ne impune punctul de vedere.

Adela Moldovan: Cu toții ne dorim să înfrânăm aceste impulsuri, dar dacă nu înțelegem exact ce se întâmplă cu noi atunci când le avem, reușim doar să ne abținem preț de câteva secunde. Uneori e suficient să evităm momentul, alteori e degeaba. Înfrânarea eficientă e un proces îndelungat de dezvoltare personală, nu o reacție de moment.

Diana Foarfecă: Ce anume ne-ar declanșa un comportament agresiv verbal sau fizic? Încercăm să ne protejăm sau să-l dominăm pe celălalt? Care este emoția mea (aflată sub masca furiei)? Dar nevoia mea? Ce mi-aș dori să se întâmple? – acestea sunt câteva întrebări la care să găsim răspunsuri. Apoi, să trăiesc mindful, atent la emoțiile și nevoile mele, pe care să încerc să le îndeplinesc într-un mod sănătos. Bineînțeles că putem vorbi și de controlul furiei, care ar presupune retragerea din conversația respectivă (time-out), exerciții de respirație sau relaxare, restructurarea cognitivă (să gândesc într-un mod care m-ar ajuta să nu ajung la aceste comportamente) ș.a.m.d.

Gabriel Panțiru: Comportamentele agresive au în spatele lor multă furie. Însă, în ciuda imaginii sale negative, rolul furiei este de a ne proteja. Atunci când e sănătoasă, ia forma asertivității, a capacității de a pune limite, de a spune „Nu“ și „Stop“. Atunci când, însă, în interior există multă suferință, iar ceea ce se întâmplă în afară trezește la viață acea suferință, asemeni unei răni zgândărite, furia se transformă în agresivitate. Ne poate fi de ajutor să ne întrebăm ce răni protejează furia noastră, să căutăm și să intrăm în contact cu părțile noastre rănite și să răspundem nevoilor lor. Abia apoi putem construi un contact cu furia noastră sănătoasă.

Cristina Trepcea: Practicăm conștientizarea și toleranța fată de noi înșine și semeni. În fiecare zi, în orice moment.

În dialogul dintre o persoană care respectă regulile și o alta care nu face asta, cum putem duce cu bine la capăt o conversație dificilă?

Gabriel Panțiru: Cred că mai întâi ar fi util să ne întrebăm dacă vrem sau putem să ducem la capăt o astfel de conversație. Iar dacă găsim în noi un răspuns pozitiv, cred că ne-ar ajuta să ne îndreptăm spre celălalt manifestând curiozitate și compasiune. Pentru mine curiozitatea înseamnă să cauți să afli ce se află în spatele credințelor sau comportamentelor celuilalt fără a-l considera defect sau a încerca să-i impui propria ta perspectivă. Compasiunea înseamnă să putem sta cu emoțiile celuilalt, cu furia, tristețea sau suferința lui, fără a încerca să le schimbăm.

Cristina Trepcea: Putem înțelege că fiecare dintre noi face ce poate în contextul informațiilor care îi sunt la dispoziție. Putem să fim toleranți la adresa limitărilor fiecăruia dintre noi și putem încerca să influențăm cu blândețe, doar cu blândețe. 

Diana Foarfecă: În primul rând, reducând disonanța cognitivă într-un mod sănătos: comportamentul e comportament, persoana e persoană (deci comportamentul nu anulează valoarea persoanei) și, astfel, nici nu mă voi preface că acel comportament nu e important, nici nu voi „elimina“ persoana din viața mea. În al doilea, ghidându-ne de curiozitate și empatie. Încercând să descoperim ce emoții se află sub comportamentele celuilalt, vulnerabilizându-ne în fața lui pentru a nu-i activa mecanismele de apărare, referindu-ne la comportamentele sale și nu la el ca om și, de ce nu, oferindu-i și un ghidaj practic, în cazul în care persoana respectivă nu a avut acces la informații. 

Diana Lupu: În astfel de situații, cred că este important să încercăm să găsim valorile și convingerile comune pe care le împărtășim cu celălalt și să construim discuția de acolo. Dacă pornim de la polul opus există o foarte mare șansă să nu stabilim o cale de comunicare, ci doar să arătăm dispreț și dezaprobare. În situații de conflict, aceste două elemente otrăvesc comunicarea și ne îndepărtează de rezolvare.

Adela Moldovan: Să fim de acord că nu suntem de acord. Și să reflectăm nu doar la libertatea personală, cât și la responsabilitatea comunitară a fiecăruia dintre noi. 

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Back To Top
×Close search
Caută