fbpx
skip to Main Content

Freud avea un divan, apoi terapeuții au ales fotoliile; azi, terapia implică ecranul unui dispozitiv inteligent. Pentru a înțelege cum au funcționat ședințele de psihoterapie și de consiliere online în perioada de pandemie, am invitat mai mulți psihologi să ne răspundă la câteva întrebări pe acest subiect. 

Repondenții sunt: • Irina Calomir (psiholog și psihoterapeut cu practică clinică în psihoterapia individuală și de grup, educator parental, trainer certificat în wellbeing, contributor al platformei paginadepsihologie.ro) • Krisztina Gabriela Szabó (doctor în psihologie, psihoterapeut specializat în hipnoza clinică și în terapia ericksoniană, formator și supervizor, colaborator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie) • Zenobia Niculiță (doctor în psihologie, psihoterapeut de familie și lector universitar, contributor al platformei paginadepsihologie.ro) • Lavinia Tăutu (psiholog, psihoterapeut cognitiv-comportamental, terapeut relațional Imago și contributor al platformei paginadepsihologie.ro).

Ce părere aveți despre psihoterapia online?

Krisztina Gabriela Szabó: Am practicat-o și înainte de pandemie, în unele cazuri, din necesitate (dacă clientul era plecat din oraș sau din țară ori dacă locuia la o distanță atât de mare, încât îi era imposibil să ajungă în mod regulat la cabinet). Mi s-a părut și atunci o soluție mult mai acceptabilă decât m-aș fi gândit și, de cele mai multe ori, am constatat (atât clienții, cât și eu) – chiar cu surprindere plăcută – că putem stabili o conexiune autentică și profundă chiar și în aceste condiții. 

Dacă „Freud avea un divan, iar apoi terapeuții au ales fotoliile“, pandemia și „mutarea“ noastră în online ne-au provocat pe toți să depășim limitările materiale și să căutăm conexiunea, la nivelul conștiinței, dincolo de acestea. Cu alte cuvinte, un exercițiu de flexibilitate psihologică – până la urmă, în călătoria noastră prin viață, suntem oricum invitați să ne câștigăm o libertate față de atașamentele noastre materiale de tot felul. 

Rămâne în continuare mult mai directă, mult mai „reală“ prezența fizică în același cadru spațio-temporal, făcând mai ușor accesibil sentimentul de conexiune, dar sunt recunoscătoare că atunci când acest lucru nu este posibil, putem, totuși, continua să ne întâlnim unii pe alții (inclusiv pe clienții noștri) și să ne desfășurăm activitatea în condiții de cele mai multe ori acceptabile. Rămâne însă o tristețe faptul că, pentru o parte dintre clienții mei, această modalitate de a face terapie nu a fost potrivită, iar ei s-au simțit nevoiți să renunțe.

Lavinia Tăutu: Până în anul 2020 nu mi-am pus niciodată problema de a desfășura psihoterapia online. Pentru că imaginea mea mentală a ceea ce înseamnă o ședință de psihoterapie implica, automat, proximitatea clientului în același spațiu fizic. Însă, forțată de împrejurări, am fost nevoită să mă adaptez și am început să îmi țin ședințele în mediul virtual. La început, cu rețineri atât din partea mea, cât și din partea clienților, dar care, treptat, s-au transformat în curiozitate legată de cum s-ar putea desfășura și la ce m-aș putea aștepta. Iar în momentul de față, modul acesta de interacțiune (online) a devenit o obișnuință. Și, ca un bonus, am șansa, ca terapeut, să intru în intimitatea clientului într-un mod în care până acum nu mi-am închipuit că este posibil… ești (efectiv) o parte a vieții persoanei de dincolo de ecran pentru că, de cele mai multe ori, aceasta este în propria casă. Zic de cele mai multe ori, deoarece s-a întâmplat să țin ședințe în timp ce clientul este în parcare în mașină, în baie sau în parc. Iar aceste situații sunt întâlnite atunci când clientul nu poate să asigure, în propria casă, un mediu suficient de sigur pentru a desfășura ședința. Iar acesta este unul dintre minusurile ședințelor de terapie online.

Irina Calomir: Pentru mine, ca percepție și abordare, terapia online s-a schimbat foarte mult în acest an pandemic. Până în martie 2020, era o formă de terapie la care apelam rar, pentru a îndruma clienții plecați din țară să-și găsească un terapeut care poate să îi primească într-un mediu off-line. Motivul meu, pe care l-am și explicat clienților, era legat de disponibilitatea limitată pe care terapeutul o poate avea în mediul online, precum și limitarea tehnicilor terapeutice pe care acesta le are la îndemână. Această credință, susținută și de colegi de-ai mei în care am încredere, a făcut ca sesiunile de terapie online pe care le desfășuram să fie destul de „reținute“ și „controlate“ la nivel emoțional. 

Consideram că spațiul online nu este unul în care să pot susține cu adevărat clientul în întreg procesul lui emoțional, motiv pentru care, ulterior, am realizat că pașii pe care mi-i permiteam erau mici și destul de reținuți, deși clienții simțeau progresul și propria evoluție. 

Pe 11 martie 2020, când am aflat că, pentru o perioadă indefinită de timp, vom lucra online, am fost destul de îngrijorată de cursul unor procese terapeutice care se desfășurau în cabinet. Tot ce s-a întâmplat apoi a fost diferit de anticipări și îngrijorări: pe de-o parte, frica generală care a început, ușor, ușor, să cuprindă lumea a făcut ca spațiul online să devină unul de siguranță; de fapt, cred că fiecare și-a dat voie să îl perceapă în acest fel, iar acela a fost un moment transformator, din punctul meu de vedere. Apoi a existat o susținere generală a online-ului, incluzând psihoterapia online, atât din partea școlilor de psihoterapie, cât și din partea oamenilor și a comunităților. Consider ca fiecare are propriul lui proces în abordarea relației cu mediul online și, dacă îl onorăm exact așa cum este, atunci și terapia poate fi adaptată exact pe nevoile clientului, pentru a le răspunde în cel mai bun mod posibil. 

Am învățat, sau mi-am reamintit, că suntem urmașii celor care au știut să se adapteze cel mai bine și că, dacă nu te opui schimbării, ci cauți, mai degrabă, soluții potrivite, mediul online devine, în cazul de față, un aliat.

Zenobia Niculiță: Mediul online oferă un spațiu virtual pentru terapie, în condițiile în care apropierea în spațiul real nu este posibilă. Terapia online a existat și înainte de pandemie, dar în această perioadă s-a transformat dintr-o formă marginală, în cea predominantă. La fel cu alte servicii sau activități care s-au instalat online, terapia în această formă are și avantaje, și dezavantaje.

Ce asemănări și ce diferențe există între terapia față în față și terapia mediată de ecranul calculatorului? 

Lavinia Tăutu: Diferența majoră clar o constituie canalul de comunicare și faptul că nu ai acces la întreaga paletă de comportamente non-verbale. Această modalitate de susținere a ședințelor nu este potrivită pentru toate persoanele (fie că vorbim de clienți, fie de psihoterapeuți). Pentru clienții vârstnici, persoane care au o suferință afectivă sau psihică severă sau cei cu ideație suicidară, formatul online este posibil să nu ofere suficientă siguranță și confort, acești clienți având nevoie de prezența specialistului în proximitatea fizică. În rest, formatul și structura ședinței este la fel, se respectă aceleași clauze de confidențialitate, iar durata ședinței se păstrează precum în formatul clasic. 

Krisztina Gabriela Szabó: Dacă terapia online prezintă această limitare fizică, ea aduce, în același timp, și o mult mai mare libertate de spațiu și de timp. Indiferent unde ne aflăm la un moment dat pe mapamond, dacă avem internet și dispozitivul inteligent, ne putem conecta, la propriu și la figurat. Și, în plus, economisim timpul pe care altădată îl alocam parcurgerii distanței până la cabinet. Aceasta este una dintre diferențele majore la capitolul „avantaje“. La dezavantaje aș menționa din nou limitarea contactului nemijlocit, adică „real“, „concret“, cel puțin în sensul în care ne-am obișnuit. În rest, din punctul meu de vedere, asemănările înseamnă că facem același lucru, se petrece același proces, în acest context diferit. E ca și atunci când ai pe cineva drag la distanță și comunici prin instrumentele comunicării la distanță. Acest lucru (distanța) nu trebuie să modifice, în mod necesar, calitatea profundă a relației, deși se poate întâmpla și asta. 

Zenobia Niculiță: Având în vedere că psihoterapia se bazează pe relația terapeutică, aș spune că aceasta este prima asemănare. Suntem aceleași persoane în interacțiune, dar plasate în alt mediu. Diferențele, care se traduc măcar parțial în dezavantaje, se referă la faptul că lipsesc tocmai caracteristicile comunicării față în față, acele părți non-verbale, care permit creierului nostru să evalueze dacă suntem în siguranță, înțeleși, acceptați. La acestea se adaugă dificultățile tehnice care întrerup comunicarea, întârzierea datorată canalelor de comunicare, discrepanța imagine-sunet. De asemenea, există unele metode și tehnici terapeutice (care implică o componentă somatică) care nu sunt încă sau nu pot fi adaptate mediului online. Diferențele care avantajează terapia online sunt legate de facilitatea programării și participării la ședință, posibilitatea de a realiza ședințe cu persoane care se află în diferite locații, accesul la terapie pentru persoane care nu ar fi putut ajunge altfel. De asemenea, pentru unii clienți, confortul psihologic de a participa la ședințe de terapie de acasă este un plus. 

Irina Calomir: Cred că sunt mai multe aspecte importante în terapia online, de care e nevoie să ținem cont. Pe de-o parte, lipsește spațiul cabinetului de terapie, care e definit deja, pentru clienții existenți, ca spațiu de siguranță. Ceea ce înseamnă că o provocare pentru relația mediată de ecrane este găsirea unui spațiu confortabil, sigur pentru client, un interval potrivit, precum și o conexiune bună la internet. În plus, în online, în funcție de modul în care clientul stă așezat în fața ecranului, nu există acces la postura întregului corp, lucru care poate îi poate da terapeutului acces la informații importante despre starea emoțională a clientului; apoi, în online, putem menționa chiar lipsa contactului fizic, dacă acesta este solicitat sau dorit ori aprobat. Asemănarea, sau partea care, din punctul meu de vedere, nu se schimbă, ci poate fi puțin mai greu de creat dacă nu este creată deja din mediul offline, este relația terapeutică. 

℗PUBLICITATE



Care este structura unei ședințe de terapie online? 

Zenobia Niculiță: Structura unei ședințe de terapie online nu diferă mult de cea din cabinet, dar ritmul este diferit, cu întreruperi ocazionale, cu adaptarea la situația clientului, cu mai multe verificări și clarificări ale mesajului.

Irina Calomir: Structura a fost diferită la începutul lucrului online și a fost legată mai degrabă de așezarea spațiului și de crearea unei conexiuni potrivite, cât mai bune. O provocare a fost, mai degrabă, adaptarea conținutului terapiei la spațiul în care clientul se afla. La începutul pandemiei, au existat multe familii în care prezența tuturor membrilor într-o locuință mică făcea dificilă și inconfortabilă terapia și, în câteva situații, clienții au accesat cabinetul online creat împreună din parc sau din mașină. Și desigur că un astfel de spațiu nu este potrivit terapiei; dar, în contextul pe care îl aveam la dispoziție și prin adaptarea la nevoile clientului, a fost o soluție pe care am fost dispusă să o experimentez. Iar rezultatul a fost întotdeauna unul de bun augur pentru client. În general însă, structura și conținutul nu diferă de mediul offline foarte mult.

Lavinia Tăutu: Cum am menționat și mai sus, structura ședințelor este la fel, în funcție de tipul de psihoterapie practicat. Acordul scris asupra ședințelor și termenii de confidențialitate; evaluarea subiectivă și obiectivă (dacă este cazul) a stării emoționale a clientului; se discută sarcina pe care clientul a avut-o de făcut pentru ședință; se stabilește agenda sesiunii actuale; se folosesc tehnici specifice fiecărui tip de psihoterapie pliate pe problema aleasă de către client a fi discutată; se sumarizează elementele importante din cadrul ședinței; se stabilește „tema pentru acasă“ pentru următoarea ședință; se dă feedback despre ședință. 

Krisztina Gabriela Szabó: Din punctul meu de vedere, este aceeași cu structura unei ședințe în cabinet.

Funcționează terapia online? 

Krisztina Gabriela Szabo: Cred că, pentru cei deschiși la această modalitate sau, cel puțin, dispuși să devină deschiși, funcționează fără îndoială.

Irina Calomir: Da. După un an de lucru exclusiv online pot spune ca funcționează atât în zona relațională, de la crearea relației și a alianței terapeutice doar cu ajutorul ecranelor, cât și ca proces terapeutic și ca rezultate. Sunt recunoscătoare că am avut acces la aceasta formă de terapie și parte de susținere în acest sens. Îmi permit să vorbesc atât în numele clienților mei, cât și în numele meu atunci când spun că nu îmi imaginez cum ar fi fost acest an fără susținere online (terapeutică sau de altă natură). În același timp, cred în continuare că spațiul fizic este unul de care avem nevoie, care ne susține, și că prezența ambelor abordări este un mare plus pe care l-am primit cu „ocazia“ acestei pandemii.

Lavinia Tăutu: Așa cum indică și studiile de specialitate în ceea ce privește terapia online, aceasta funcționează (pentru anumite forme de terapie) la fel de bine ca și în formatul obișnuit, fizic. Îmi aduc aminte că îngrijorările mele de la început aveau legătură cu relația terapeutică, dar și cu modul în care voi putea să „citesc“ povestea clientului din indicii non-verbali. Însă am observat că relația terapeutică se creează la fel de bine, că în continuare pot să văd povestea prin intermediul ochilor și a gesticulaților, că suferința se aude la fel de bine dacă ascult verbalul și inflexiunile vocii, oamenii continuând să-și împărtășească povestea autentică ca și până acum, dar, de această dată, din confortul casei. Iar ca bonus, există o flexibilitate mai mare în programări, se salvează foarte mult timp cu deplasările, accesibilitatea este mai crescută (pentru clienții din străinătate). În tot acest proces, o regulă personală pe care o am este: nu ne întâlnim în format fizic, însă ne vedem prin intermediul ecranului. Astfel că nu desfășor ședințe la telefon sau prin mesaje text. Dar, bineînțeles, asta ține mai degrabă de mine și de limitele și nevoile mele. 

Zenobia Niculiță: Am asistat recent la o conferință în care o echipă de terapeuți din România au prezentat un studiu referitor la eficiența terapiei online. Ei au ajuns la concluzia că terapia online este eficientă într-o proporție semnificativă. Acesta este și concluzia mea empirică. 

Cum se simte un psihoterapeut după o zi de muncă în spațiul virtual? 

Irina Calomir: Pentru mine, ecranele nu au fost o problemă în acest an, nu simt că m-au obosit sau privat în vreun fel, deși îmi lipsesc mult întâlnirile fizice. 

Îmi iau zilnic energia din plimbări în natură și cred că în orice perioadă, dar mai ales în una provocatoare, avem nevoie să ne conectăm mai mult la resursele pe care le avem atât în interior (fie că e vorba, de exemplu, de conectarea la iubire, compasiune, iertare), cât și în exterior (de exemplu, natura, mișcarea, îmbrățișarea unui om drag, a unui animal de companie, implicarea în comunitate).

Lavinia Tăutu: Recunosc că de multe ori mă simt mai obosită decât după o zi de ședințe în format fizic. Dar asta pentru că mintea mea face un efort conștient de a sta conectată cu clientul și cu povestea acestuia într-un mediu care nici înainte nu îmi era (foarte) confortabil – și aici mă refer la mediul online – și, în același timp, să blochez orice alt factor de distragere.

Krisztina Gabriela Szabó: Personal, mă simt mai mult sau mai puțin ca după o zi obișnuită la cabinet. Poate că îmi sunt mai obosiți ochii, poate îmi lipsește mișcarea (dacă am lucrat de acasă) și, cu siguranță, îmi lipsește concretețea întâlnirii fizice (care îmi aduce și ea un plus de oboseală, de multe ori). Dar, altfel, mă simt recunoscătoare că există acest spațiu virtual. Oare cum ar fi fost o astfel de pandemie, cu toate limitările implicate, acum douăzeci de ani?

Zenobia Niculiță: E greu de diferențiat între efectele terapiei exclusiv online și efectele muncii terapeutice în context de pandemie și criză. Ambele aduc un strat suplimentar de oboseală și conduc, în această perioadă, la burnout în rândul terapeuților. Dacă este să ne referim strict la terapia online, terapeuții suferă de aceleași efecte negative pe care le raportează toți cei care au fost nevoiți (sau încântați) să lucreze de la distanță, online: Zoom fatigue (oboseala datorată procesării informațiilor ușor asincrone din timpul conferințelor online), stres ocular, dureri cauzate de sedentarism etc.

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Back To Top
Caută