Mai avem foarte, foarte puțin – după cum ar spune copiii – până la începerea școlii și ne-am gândit ca, în panelul online al lunii august, să abordăm subiectul anxietății școlare. Așa cum deja v-ați obișnuit, am invitat mai mulți experți în domeniu să ne răspundă la câteva întrebări-cheie, pentru a afla cum anume putem face mai ușoară tranziția de la vară la toamnă (pentru întreaga familie).
Repondenții acestui panel sunt:
Anca Pavel – psiholog și psihoterapeut de familie și cuplu, consilier pentru dezvoltare personală și facilitator în medii organizaționale, Mona Ciurezu – psiholog, psihoterapeut de familie și cuplu, expert în parenting și consultant în somnul copilului, Cornelia Paraipan – medic resident în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de familie și cuplu, Sabina Strugariu – psiholog și psihoterapeut integrativ.
Ce senzații aveți voi în corp, când vine vorba de începutul lunii septembrie? Desigur, ne referim la începerea școlii.
Anca Pavel: Eu abia am așteptat să se termine etapa școlară din viața mea. Mă sufoca rigiditatea din sistem. Acum nu mai încep eu școala, dar o încep copiii mei. Iar când mă gândesc că se apropie, conștientizez un gol în stomac și o presiune în piept: voi avea din nou de descâlcit situațiile emoționale în care sistemul școlar și unii profesori îi încâlcesc pe copii.
Mona Ciurezu: Eu, una, mă simt de parcă aş avea un ghemotoc de aţă în burtă, o uşoară agitaţie în partea superioară a corpului şi o vâjâială a capului. Începutul şcolii înseamnă pentru mine mai multă organizare, plus adaptarea copiiilor, care vine la pachet cu emoţiile lor – emoţii pe care eu trebuie să le validez. Apoi, vine şi cu presiunea faptului că sunt multe de făcut, iar în acest context, trebuie să reuşesc cumva să nu uit nici de mine, întrucât, doar dacă eu sunt echilibrată, îi pot ajuta pe copii să-şi gestioneze propriile emoţii legate de începerea şcolii.
Cornelia Paraipan: Acum, din poziția adultului, mă încearcă entuziasmul – îmi simt inima bătând mai alert, o neliniște oarecare în corp, parcă mă pregătesc pentru o experiență nouă, și am fața zâmbitoare. E posibil să fi fost tocilarul din mine acela care vorbea mai devreme, dar gândindu-mă la perioada copilăriei și adolescenței, când frecventam școala, identific senzații similare și odată cu venirea vacanței, nu doar la începutul școlii.
Sabina Strugariu: Cred că cel mai simplu aș putea descrie ce simt folosid metafora „fluturi în stomac“. Am fost un copil anxios, iar începutul școlii a fost mereu însoțit de entuziasm, cât și de nervozitate.
Cum putem recunoaște anxietatea școlară la copii?
Sabina Strugariu: Un copil anxios va deveni mai nesigur, pe măsură ce se apropie începutul școlii; va pune mai multe întrebări despre școală, profesori, note; va deveni mai apatic sau va acuza diverse simptome fizice, care dispar de îndată ce i se oferă o alternativă sau o ocupație plăcută.
Mona Ciurezu: Anxietatea şcolară nu arată tot timpul la fel. În anumite cazuri, anxietatea legată de şcoală poate să ducă la note proaste. Alteori, poate să ducă la rezultate şcolare ok sau excepţionale, dar care vin cu un mare consum emoţional. Uneori, putem vedea un copil care este nervos, iritat, stresat din cauza unui test pe care urmează să-l dea; alteori, simptomele pot să arate cu totul diferit: copilul se deranjează la stomac, are un comportament agresiv, manifestă dificultăţi de învăţare sau poate avea chiar și manifestări asemănătoare cu ADHD-ul.
Cornelia Paraipan: Majoritatea copiilor cu anxietate școlară prezintă frecvent o paletă largă de acuze somatice, de tipul durerilor de cap sau de stomac, amețeală, greață sau tulburări de tranzit, ce apar frecvent când vine vorba de mersul la școală și care i se ameliorează rapid în momentul rămânerii acasă. La unii copii, putem vedea și o dispoziție iritabilă, accese nervoase, refuz de a merge la școală sau o avalanșă de întrebări („îngrijorări“) privitoare la ce se va întâmpla în școală.
Anca Pavel: E mai dificil de identificat la copiii cu rezultate excelente la învățătură. În cazul lor, există tendința de a crede că totul e în regulă. Însă nu sunt nici ei scutiți. În general, anxietatea școlară se poate recunoaște prin modificări de comportament: unele evidente – „nu mai vreau să merg la școală“, altele mai subtile, ce țin de probleme cu somnul și pofta de mâncare, repetate dureri de cap/burtă și chiar stări de vomă, apoi închiderea în sine și refuzul de a vorbi despre școală. Niciun aspect nu e de ignorat. Câtă vreme persistă, nu este întâmplător.
Dar anxietatea școlară a părinților?
Cornelia Paraipan: Îmi place că ați pus această întrebare. Uneori, da, anxietatea școlară ține mult și de reacția părinților la comportamentul copiilor. Vorbim în acest caz de părinți ce involuntar, prin îngrijorările lor, îi transmit copilului teama că nu se vor descurca, apoi că școala este un loc nesigur, cu persoane străine… Sau vorbim de hiperprotecție parentală, caz în care părintele preîntâmpină frecvent nevoile copilului, care astfel învață despre sine că prezintă minime abilități de „a face față singur“ mediului. Putem spune că anxietatea școlară a părintelui este un factor favorizant pentru cea a copilului.
Mona Ciurezu: Părinţii au şi ei diverse îngrijorări, pentru că vor ca celor mici să le fie bine, iar şcoala este un aspect important din viaţa copilului. Anxietatea părinţilor când e vorba de şcoală poate fi legată de: anxietatea de separare; anxietatea de performanţă; anxietate legată de viaţa socială a copilului.
Anca Pavel: Cel mai simplu se identifică prin intermediul copilului: prezintă semne de anxietate copilul? Dacă da, sunt mari șanse ca filonul anxietății să vină de la părinții lui. Cercetările de specialitate atrag atenția că anxietatea se învață în familie. Iar dacă temele, notele, testele, examenele copilului îl activează pe părinte ca și când rezultatele ar depinde în mare măsură și de el, acesta e un alt indiciu că propria anxietate școlară a părintelui s-a reactivat.
Sabina Strugariu: Părinții devin hiperpreocupați de pregătirile pentru școală (haine, ghiozdan, rechizite), discută tot mai mult cu alți părinți, cu învățătoarea sau profesorii, îi reamintesc copilului constant că urmează să meargă la școală, îi verifică cunoștințele mai mult, devin mai stricți cu privire la programul copilului.
Ce este această anxietate? De unde vine și care-i rostul ei?
Anca Pavel: Anxietatea este o frică persistentă, resimțită în lipsa unui pericol real. Nu se află printre emoțiile de bază, nu ne naștem cu ea. O deprindem pe parcursul vieții, în funcție de vulnerabilitățile noastre genetice și psihologice, dar și de presiunea exercitată de factorii sociali (familie, școală, prieteni etc.). Dar dacă se învață, ulterior se și dezvață. Rostul ei ar putea fi acela că funcționează ca un felinar, îndreptat către zonele unde avem ceva important de rezolvat.
℗PUBLICITATE
Sabina Strugariu: Anxietatea nu este despre ce nu vrea copilul să facă, ci despre ce nu poate – este răspunsul fiziologic al creierului, care percepe un pericol (în cazul acesta, legat de școală). Un copil cu anxietate școlară încearcă să se protejeze; uneori, e ceva ușor de identificat (note, un profesor mai sever, bullying), alteori, se ascunde în subtilități (frica de a nu dezamăgi, de a nu fi la înălțimea așteptărilor, de a nu li se întâmpla ceva părinților cât el nu e acasă etc.).
Mona Ciurezu: Anxietatea copilului vine din dorinţa acestuia de a se descurca la şcoală, de a fi acceptat de colegi, profesori/învăţători sau din dorinţa de a-şi mulţumi părinţii.
Anxietatea generează o blocare mentală şi o reducere a flexibilităţii, scăzându-i copilului resursele şi gradul de adaptabilitate, iar părintelui capacitatea de a vedea şi a se concentra pe problemele copilului, în loc să se axeze pe anxietatea sa proprie.
Cornelia Paraipan: Frecvent, în spatele anxietății școlare se ascund frica și reacția de apărare a organismului la ea. Creierul nostru e foarte bun în a identifica pattern-uri, acestea dând senzația de control, astfel că schimbările minore în rutină sunt însoțite frecvent de frică.
Cum îi putem ajuta pe copii să facă față mai ușor începutului de an școlar?
Anca Pavel: Reorganizăm din timp programul zilnic, alcătuim împreună lista cu cele necesare și tot împreună putem merge la cumpărături, pregătim hainele, ghiozdanul, reamenajăm camera. Evităm afirmațiile de genul: „Începe școala, ai încurcat-o!“Transmitem mesajul că începerea școlii va introduce schimbări și responsabilități în programul întregii familii, dar ne vom strădui să facem loc și pentru activități recreative.
Sabina Strugariu: Dacă vorbim de un copil mic, la primul contact cu școala, îl putem pregăti prin povești, jocuri de rol, plimbări la școală înainte de începerea propriu-zisă a anului școlar pentru a se acomoda, verbalizarea aspectelor pozitive ale mersului la școală. În cazul copiilor mai mari, e important să le dăm spațiu să își exprime fricile, gândurile cu privire la școală și la ce înseamnă ea, să ne concentrăm pe lucrurile care se pot planifica (pregătirea rechizitelor, crearea unui orar etc.), să le încurajăm pasiunile și activitățile extrașcolare, dar și să ne îndreptăm atenția asupra propriilor reacții și comportamente, ca părinți.
Cornelia Paraipan: Când vorbim de o primă integrare școlară sau de schimbarea școlii, ar ajuta foarte mult dacă copilul ar fi familiarizat cu cât mai multe aspecte ale școlii respective. Puteți vizita școala, înainte de începerea anului. Programați o discuție a copilului cu învățătorul/dirigintele, o vizită în clasă. Aflați unde va sta și pe cine va întâlni. Faceți-i copilului cunoștință cu unul sau doi colegi de clasă, dacă e posibil. Subliniați aspectele pozitive ale mersului la școală. Încurajați exprimarea îngrijorărilor și fiți empatici cu sentimentele copilului. Nu vă piedeți răbdarea și ascultați-l.
Mona Ciurezu: Să observăm dacă nu cumva chiar noi avem o anxietate şcolară, care de fapt nu ne lasă să vedem copilul şi ajutorul real de care are el nevoie. Să nu punem accent pe performanţă, ci mai degrabă pe străduință. Efortul se află în controlul copilului, pe când performanţa nu. Să îl ajutăm pe copil să îşi dezvolte abilităţi care să îi crească flexibilitatea şi adaptarea: să înţelegă ce este în controlul lui şi ce nu, ce poate schimba şi ce nu, să îl ajutăm să aibă o rezilienţă ridicată. Să creăm un spaţiu în care copilul să poată veni către noi, ca să ne spună ce se întâmplă.
Ajută rutinele de seară și de dimineață?
Cornelia Paraipan: Da, pot ajuta foarte mult, pentru că îi dau copilului senzația că deține controlul, că se poate descurca, îi creează predictibilitate. Odată cu senzația de control vine și o creștere a stimei de sine, care – în timp – duce la o mai bună gestionare a anxietății.
Anca Pavel: Da. Nevoia de limite și de structură este o nevoie de bază a copilului. Rutinele de seară și de dimineață îi dau senzația de stabilitate, siguranța că cineva veghează la viața lui. Și îi dau ocazia, prin repetare, să învețe singur ce are de făcut. Preluarea treptată de către copil a responsabilităților cuprinse în rutină îl va pregăti pentru funcționarea independentă.
Sabina Strugariu: Implementarea unor ritualuri de seară și dimineață poate ajuta la crearea unui sentiment de disciplină și siguranță și îi pot da copilului senzația că poate avea și el un control asupra unor treburi, dar și o stare de relaxare – e ceva ce se întâmplă mereu, deci nu trebuie să își facă griji sau să planifice de fiecare dată.
Mona Ciurezu: Deşi surprinzător, chiar şi la vârsta şcolară, rutinele oferă sentimentul de siguranţă. Când copilul are o teamă, un sentiment de anxietate legat de o anumită parte a vieţii lui, siguranţa şi rutinele de acasă îl pot ajuta, îi pot da stabilitate.
Un mic secret despre care știți că poate îmblânzi anxietatea școlară…
Anca Pavel: „Minute speciale“. La noi funcționează. În fiecare seară, înainte de culcare, rezervăm un timp anume, în care fiecare povestește despre ziua care a trecut. Având ocazia să vorbească despre momentele dificile, copilul le poate retrăi în siguranță lângă părintele lui. La fel de bine pică orice alte povești de peste zi, pentru că este și un exercițiu excelent pentru conectare.
Mona Ciurezu: Cel mai important lucru este ca cel mic să preia controlul anxietăţii. Să înţeleagă că anxietatea şcolară este o parte din el şi nu are cum să fie mai puternică de-atât. El poate chiar să îi dea o imagine, o reprezentare, să o facă să arate ca un monstruleţ, de exemplu, cu care să se lupte, iar noi, adulții, putem să îl încurajăm să îi ceară să îl lase în pace. Totul, pentru ca cel mic să preia controlul asupra anxietăţii şcolare, și nu invers.
Cornelia Paraipan: Creșterea predictibilității și tehnicile de respirație adaptate pentru copil (respirația abdominală, respirația elefantului sau respirația de tipul „umflă balonul“ etc.).
Sabina Strugariu: Imageria ghidată sau, cum se numea pe vremea mea, visatul cu ochii deschiși . Copiii au, oricum, aceste resurse extraordinare – care sunt imaginația și creativitatea – și, dacă îi putem ajuta să le pună în practică atunci când se simt anxioși, îi putem face să se liniștească și să deblocheze posibilități infinite, chiar și într-un context formal.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
