Se vorbește tot mai mult despre Inteligența Artificială, în condițiile în care încă avem de învățat multe despre Inteligența Emoțională. Inteligența emoțională este legată de concepte precum iubire, empatie, spiritualitate, și este complementară coeficientului de inteligență pe care îl știm cu toții – IQ.
Noi, cei de la Pagina de Psihologie, considerăm că este important să-i educăm pe copii în așa fel încât să se cunoască cât mai bine pe sine, înainte de a cunoaște ceea ce este în jurul lor. De aceea, am invitat câțiva experți în psihologia copilului și a familiei pentru a afla mai multe despre cum să creștem copii inteligenți emoțional.
Repondenții acestui panel sunt:
• Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP.
• Urania Cremene este expert în parenting cu o experiență de peste 15 ani. În ultimii ani, a organizat seminarii, conferințe și workshop-uri intensive la care au participat părinți din toată țara.
• Gáspár György este psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.
• Dr. Oana Niculae este medic specialist în psihiatrie pediatrică și deține o experiență clinică bogată în munca cu copiii și adolescenții.
• Mirela Retegan, antrenor de părinți, autoare, creatoarea fenomenului Zurli de mai bine de 12 ani – cea mai mare companie privată de spectacole pentru copii, din România.
• Diana Stănculeanu este psihoterapeut și expert național în sănătate mintală. colaborează cu mai multe ONG-uri naționale pe strategii de promovare și intervenție în psihologia și psihoterapia familiei. Este formator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și autor al platformei paginadepsihologie.ro.
Ce este inteligența emoțională (EQ)?
Diana Stănculeanu: Pe scurt, să exprimi în momentul, în locul și cu tonul potrivit, astfel încât să nu ajungi să explodezi în momentul, în locul și cu tonul nepotrivit.
Mirela Retegan: Ceva ce pe mine m-a ajutat foarte mult în viață. Să iau deciziile care simt că sunt potrivite. M-a ajutat enorm să îmi clădesc povestea Zurli. Inteligența emoționala bate orice studiu tehnic despre CUM SE FACE… Am ținut cont de ea și am ajuns aici împotriva părerilor tehnice ale altora.
Oana Niculae: EQ este probabil cel mai complex sistem de adaptare și relaționare al ființei umane atât în raport cu mediul cât și în raport cu alte persoane și care integrează abilități multiple, de la identificarea și gestionarea emoțiilor proprii sau ale altor persoane, până la utilizarea informațiilor emoționale în procesele de rezolvare a problemelor, de adaptare la situații noi sau neprevăzute, sau finalizarea sarcinilor de lucru.
Urania Cremene: Pe scurt (conform unor surse diverse și compilate – Goleman, Mayer&Salovey), inteligența emoțională este descrisă ca fiind capacitatea de a recunoaște și gestiona propriile emoții, precum și recunoașterea emoțiilor celorlalți. În plus, EQ ne oferă cadrul în care folosim informațiile emoționale pentru a ne ghida în decizii, în comportamentul cotidian și a reuși să-l influențăm pe al celorlalți. EQ ne ajută să ne satisfacem una dintre cele mai importante nevoi psihologice de bază, și anume, nevoia de conectare, de relaționare. Ne ajută să empatizăm, să inițiem și să dezvoltăm relații cu ceilalți, să ne înțelegem mai bine și să trăim o viață autentică, mai aproape de o stare de bine.
Oana Calnegru: Inteligența emoţională ține de o alfabetizare a acelor aspecte din interiorul fiinţei noastre care fac referire la stările de natură afectivă şi care ne ajută în interacţiunile noastre sociale. Identificarea şi recunoaşterea propriilor emoţii sau a celor din jur, gestionarea, reglarea şi manifestarea adecvată în exterior a emoțiilor ne indică gradul de inteligență emoţională.
Gáspár György: Probabil una dintre cele mai importante forme de inteligență și indispensabilă pentru un om de succes în secolul XXI. Este parte integrată a modului în care comunicăm cu noi înșine și cu cei din jur – atunci când viața nu este pe placul nostru sau atunci când suntem nevoiți să acceptăm o realitate diferită de ceea ce ne-am imaginat sau ne-am dorit.
Ce sunt emoțiile?
Mirela Retegan: Cel mai mare dar pe care l-am primit noi ca oameni. Mi-am clădit viața personală și profesională pe emoții, nu pe scheme și Exceluri și cred că Mirela de azi e un om al emoțiilor. Râd, plâng, îmi tresare inima, mă mai supăr uneori. Sunt om și asta îmi dă voie să trăiesc toate emoțiile Pământului.
Oana Niculae: Emoțiile sunt mai mult decât simple senzații sau reacții pasive, ele reprezintă modul în care persoana se raportează la mediu. În deplin acord cu experiențele trecute și impactul lor senzorial, creierul construiește semnificații și patternuri de reacție pe care apoi le va accesa rapid și cu mare ușurință atunci când mediul oferă o experiență cu elemente asemănătoare.
Oana Calnegru: Emoţiile sunt stări mentale specifice, răspunsuri la anumiţi stimuli pe care corpul nostru îi resimte şi îi manifestă prin reacţii fiziologice sau comportamente.
Diana Stănculeanu: Reacții tranzitorii, cu conținut biologic, psihologic și social, la evenimente și situații de care depinde calitatea vieții noastre și în legătură cu care este nevoie să acționăm. Biologic, pentru că implică un răspuns fiziologic generat de sistemul nostru nervos și simțit din plin în diferite părți ale corpului nostru. Psihologic, pentru că implică procese mentale complexe pentru inițierea și reglarea răspunsului cognitiv (ce cred?) și comportamental (ce îmi vine să fac?) în legătură cu situația sau evenimentul respectiv. Social, pentru că sunt declanșate de factori sociali, în relații sociale și au semnificație socială. Ele ne ajută să acționăm, să supraviețuim, să atacăm sau să fugim, să luăm decizii și să ne poziționăm într-un fel sau altul față de cei din jurul nostru.
Urania Cremene: Din punct de vedere filozofic emoțiile sunt o stare alterată a iubirii necondiționate. De ce spun asta? În toate filozofiile, mai mult sau mai puțin religioase, se vorbește despre o stare de pace interioară, de echilibru. Această stare poate fi obținută doar în condițiile în care nu judec realitatea în care trăiesc în acest moment (așadar nu am stări de nervozitate, anxietate, sau chiar ură. La polul opus nu trăiesc emoții puternice precum exuberanța). În plan pământesc însă, emoțiile sunt un feedback constant al creierului, față de diferența dintre așteptările mele legate de cum ar trebui să fie realitatea, momentul de acum și cum este, de fapt. Emoțiile ne ajută nu doar să atingem o stare de bine, ci și să supraviețuim. Fără frica exemplului, probabil că nu am apuca să trăim prea mulți ani. Așadar, emoțiile ne ajută să calibram viitorul, în funcție de trecut și de prezent. Să căutăm mai degrabă stările de bine și să evităm ceea ce este perceput a ne face rău.
Gáspár György: În lumea științifică există două tendințe de a defini emoțiile: unii ne spun că sunt elemente înnăscute (ca niște amprente), alții că sunt elemente subiective construite sau create din mai multe elemente de bază. Noile teorii ne arată că emoțiile sunt rezultatul unei combinații între proprietățile fizice ale corpului nostru, ale creierului (care învață din mediu) și ale culturii în care trăim. Cu toții simțim emoții – dar acestea nu sunt obiective, creierul nostru construiește experiențe emoționale în baza unor contexte învățate (repetate).
Cum îi putem ajuta pe copii să-și crească nivelul de EQ?
Urania Cremene: Una dintre cele mai eficiente metode este de a deveni oglinda emoțiilor copiilor noștri. Mai exact, atunci când un copil mic se bucură când ne vede, după ce nu ne-a văzut o perioadă, putem să spunem: „te bucuri foarte mult să mă vezi, așa-i? Să știi că și mie mi-a fost dorde tine?“. Sau, când se frustrează ca nu-i iese ceva, putem sa-i spunem: „ceea ce simți tu acum, este frustrare. Și eu simt același lucru, când ceva nu-mi iese și asta mă ajută să pot încerca din nou, pana când îmi iese“. Putem folosi acest limbaj și în privința emoțiilor pe care le simțim noi. Să le povestim copiilor nu numai ce-am făcut, dar și cum ne-am simțit și cum gestionăm noi aceste emoții. Dacă simțim furie, putem spune asta. Și, de asemenea, putem adăuga: „Uite, ca să mă relaxez, cred că mă ajută să fac un duș fierbinte“. În acest fel, pas cu pas, copiii învață nu numai să denumească sentimentul pe care îl resimt, dar și ce ar putea face în privința lui.
Oana Calnegru: Îi putem ajuta pe copii să-şi crească nivelul de EQ dacă le permitem să îşi manifeste emoţiile, validându-le. Astfel îi învăţăm limbajul emoţional. Ulterior îi ghidăm spre o exprimare adecvată a acestor emoţii şi le oferim pârghii de liniştire a intensităţilor copleşitoare.
Diana Stănculeanu: Să mergem în acest panel pe mâna lui John Gotman: să fim noi, ca părinți, conștienți de emoțiile copilului; să recunoaștem emoția ca pe o șansă de apropiere și învățare; să ascultăm empatic și să validăm ceea ce simte copilul; să ajutăm copilul să își eticheteze verbal emoțiile; să stabilim limite, în timp ce ajutăm copilul să își rezolve problemele. Desigur, important de avut în minte faptul că, de multe ori, este nevoie mai întâi să exersăm de câteva mii de ori pașii de mai sus în relație cu propria persoană, înainte de a avea așteptarea să ne „iasă“ cu copilul nostru.
Oana Niculae: Din fericire, cercetările arată faptul că EQ se poate îmbunătăți pe parcursul vieții, asta înseamnă că experiența este cea care ajută cel mai mult. Așadar copiii au nevoie să simtă emoțiile pentru a le putea identifica și gestiona. Astfel, o bună informare despre emoții si ghidarea copiilor atunci când le simt, pentru a le percepe ca pe o normalitate a vieții, va aduce mai mult confort și va facilita structurarea unor strategii de gestionare a lor.
Mirela Retegan: Vorbind deschis cu ei. Nu dând lecții de la înălțimea noastră de părinți. E important să le vorbim despre emoții de când sunt mici, e important să îi învățam să își controleze emoțiile, dar și să le exprime.
℗PUBLICITATE
Gáspár György: Ajutându-i să fie curioși față de ceea ce le transmite corpul – o curiozitate pe care o avem din naștere, dar pe care cumva o pierdem. Încurajându-i să nu se teamă de ceea ce simt, ci mai degrabă să fie interesați de aceste trăiri și să caute să le înțeleagă (fără să le minimizeze sau maximizeze). Iar aici părintele este esențial.
Ce fac părinții care sunt atenți la creșterea inteligenței emoționale a copiilor?
Diana Stănculeanu: Vorbesc cam așa: „Îl vezi pe băiețelul acela? Plânge. Îl doare genunchiul fiindcă a căzut și s-a julit. Este necăjit și poate ar avea nevoie ca părinții lui să îl îmbrățișeze“. În doar câteva propoziții punctăm situația de viață, comportamentul, eticheta verbală asociată emoției, soluția posibilă pentru alinarea ei, importanța relației pentru reglarea emoțională, precum și circuitele de legătură dintre toate acestea.
Urania Cremene: Sunt atenți la emoțiile lor și sunt autentici în a le recunoaște. Caută căi pentru a le gestiona mai bine, fără să se ascundă în spatele unor declarații de tipul: „așa sunt eu, coleric; ce să fac?“. Poate că avem temperamente diferite, da, dar mereu putem învăța despre cum să mărim distanța între situație și reacție, alegându-ne comportamentele mai degrabă conștient, decât doar reacționând la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Arătând autoreglare copilului și devenind model de autoreglare, ajutăm enorm copilul.
Mirela Retegan: ÎI învață ce înseamnă dragostea, prietenia, cum pot trece peste micile conflicte de la școală sau din fața blocului, cum să facă față urii, bullyingului. Eu, fiind părinte, îl văd vorbind mereu deschis și mult cu copilul lui. Eu mereu am fost deschisă cu Maya (fiica mea), nu am avut momente de du-te dincolo pentru că aici vorbesc oamenii mari.
Oana Niculae: În mod sigur, pe lângă oferirea multor contexte în care copiii să poată simți emoții variate, o bună strategie a părinților include informarea precoce a copiilor despre emoții pentru ca aceștia să le poată numi și identifica corect și natural. Exemplul parental este de multe ori cel mai bun model atât pentru identificarea sau verbalizarea emoțiilor cât și pentru strategiile care ajută în gestionarea unor emoții puternice.
Oana Calnegru: Sunt părinţii care au grijă de dezvoltarea propriei lor inteligenţe emoționale şi care își pun în practică abilităţile empatice pentru a-l ajuta pe copil să-şi gestioneze momentele dificile. Sunt părinţii care înţeleg că reacţiile emoţionale negative intense ale copilului pot fi contexte bune de învăţare. Și, nu în ultimul rând, sunt părinţii care au disponibilitatea de a oferi modele sănătoase de reparare a relaţiilor atunci când acestea sunt fie lezate, ca urmare a manifestării intense, fie inadecvate, ca urmare a unor emoţii.
Gáspár György: Să aibă o cât mai bună alfabetizarea emoțională. Nu-l poți învăța pe copil o limbă străină dacă nu-i cunoști vocabularul și regulile. Te poți preface că ești un expert, dar imediat copilul se va prinde că ceva nu este în regulă. Apoi, este nevoie de curaj și compasiune. EQ, spre deosebire de IQ, nu se cultivă pur cognitiv, este nevoie de experiențe reale de viață în care părintele să-i fie copilului aproape, mai ales la greu. Nu-l învățăm o poezie, ci îl ajutăm să-și cultive prin experiențe reale grija față de sine și curajul de a-și stăpâni energia. Iar aceste lecții se învață în timp. Un ghid foarte bun în acest sens este cartea Parenting: cum să creștem copii inteligenți emoțional.
Unde greșesc părinții atunci când vine vorba despre emoțiile copiilor?
Oana Calnegru: Una dintre greşelile frecvente pe care o văd în relaţia părinte-copil este pedepsirea, negarea sau blamarea emoţiilor care generează anumite comportamente. Corectarea o facem în ceea ce priveşte comportamentul, și niciodată emoţia. De asemenea, o altă greșeală frecventă este reactivitatea violentă sau agresivă a adultului ca răspuns la emoţia negativă a copilului.
Oana Niculae: De cele mai multe ori, părinții simt un disconfort mare atunci când copilul are o emoție puternică negativă și dezvoltă strategii de evitare a contextelor în care ea a apărut. Copiii pot înțelege astfel că acea emoție este periculoasă sau nepotrivită și, daca vor lipsi contextele în care să o experimenteze, atunci copilul va rămâne cu această percepție de risc cu privitore la emoția asociată cu evitarea situațiilor în care anticipează activarea emoțională precum și cu un deficit de autoreglare.
Urania Cremene: Cel mai des, părinții iau personal emoțiile copilului. Dacă plânge, vina e la mine pentru că n-am făcut ceva bine. Dacă e furios, n-am reușit eu să gestionez bine situația. Emoțiile sunt firești, sunt necesare și nu există emoții bune și emoții rele. Copiii trebuie să le trăiască pe toate și cea mai mare greșeală este să negăm copiilor felul în care se simt – „n-ar trebui să-ți fie frică“ sau să le cerem să pună capac pe o oală încinsă, mai exact să oprească emoția: „nu mai plânge!“
Mirela Retegan: Eu am ascultat-o mereu pe Maya. Aici cred că e cea mai mare greșeală: să nu asculți. Nu sunt părinți, îi tratează de sus pe copii, nu îi ascultă și se așteaptă ca ei să se comporte ca niște jucării cu telecomandă. Acum mănânci, acum te speli, acum dormi. Și părinții au șocuri când copilul se răzvrătește. Cred că e obraznic, când de fapt copilul a dat 1000 de semne că nu e băgat în seamă, că nu se simte ascultat.
Diana Stănculeanu: Le ignoră, sperând că, dacă se prefac că nu le văd, ele nu există sau trec mai repede. Le pedepsesc, prin cuvinte sau comportamente, nereușind să înțeleagă relația complexă dintre ceea ce simt copiii și felul în care se comportă. Le invalidează, considerând în mod eronat că un copil nu are de ce să simtă o emoție de un fel sau altul. Devin copleșiți de ele, uitând că, atunci când copilul este strivit de o emoție mare, rolul lor, al părinților, este să aducă liniște și calm, nu să se alăture haosului.
Gáspár György: Cred că tot mai mulți părinți consideră inteligența emoțională ca fiind importantă, însă doar în teorie; atunci când vine vorba de practică nu mai pare să fie o idee atât de bună. Însă procesul de cultivare al inteligenței emoționale necesită practică (multă practică) și încredere.
Cum influențează nivelul de EQ viața și viitorul copilului?
Oana Niculae: Așa cum a fost definită EQ, impactul acestui sistem folosit pentru adaptare și relaționare oferă persoanei abilități de “scanare” eficientă a mediului atât pentru oportunități cât și pentru pericole. Un sistem bine dezvoltat nu doar că ne ține în siguranță, ci și ne permite asocieri bune cu persoane potrivite nouă, ne oferă strategii adaptative în condiții de stres sau negative, ne ajută să ne bucurăm de experiențele pozitive, ne ajută în procesele cognitive pentru găsirea unor soluții optime, inclusiv în domeniul professional.
Diana Stănculeanu: Cum bine zicea un viral acum câteva zile, degeaba rezolvă exerciții de matematică de nivel superior, vorbește trei limbi străine și are doar note de 10, dacă nu-și poate gestiona emoțiile, nu face față momentelor de presiune și nu poate rezolva constructiv conflictele cu colegii săi. Lăsând însă viralul deoparte, un număr impresionant de studii arată corelații înalte între EQ și achizițiile academice, o bună stare de sănătate și calitate a vieții, un parcurs profesional satisfăcător, caracterizat de proactivitate și flexibilitate, precum și comportamente de risc scăzute. Un copil cu un nivel înalt de EQ va deveni un adult capabil să facă față, să învețe, să reziste, să construiască, să gestioneze, să contribuie și să răspundă cu empatie, compasiune și recunoștință.
Oana Calnegru: Un nivel ridicat de EQ îi va facilita copilului relaţii mai bune cu cei din jur şi mai ales o mai bună cunoaştere şi stăpânire de sine – predictori pentru o stare fizică şi mentală armonioasă dar şi pentru eficienţă şi performanţă.
Urania Cremene: Sunt atât de multe studii în această direcție, încât tot ce aș putea face mai deștept pentru cei care citesc aceste rânduri este să-i invit să caute pe google exact această întrebare. Toate cercetările arată că nivelul stării de bine al fiecărei persoane este direct influențat de calitatea relațiilor cu ceilalți, mai mult decât nivelul de trai, țara în care o persoană locuiește, poluarea, nivelul academic atins de acea persoană, felul meseriei, calitatea alimentației ș.a.m.d. Persoanele care au relații echilibrate sunt mai echilibrate, au mai puține episoade de depresie (dacă!), resimt calitatea muncii lor mai bine, trăiesc mai mult și sunt mai sănătoase. 80% dintre problemele noastre (și factorii cauzatori ai stresului) sunt în relații. Fără inteligență emoțională puternică, totul în jur poate deveni o problemă.
Mirela Retegan: Poți să ai trei facultăți și două doctorate, dacă nu știi să îți gestionezi emoțiile… e totul în zadar. Citeam undeva și mi s-a părut fascinant că inteligența emoțională e cea mai importantă atunci când vine vorba de un lider. Contează EQ-ul și nu cât e IQ-ul. Asta e lumea în care trăim, o lume a oamenilor, nu a roboților.
Gáspár György: Nu poți să știi exact ce meserie va avea copilul tău peste 15, 20 sau 25 de ani. Nimeni nu poate face anticipări corecte în acest sens. Dar știm sigur că va avea nevoie să comunice constant cu sine și cu cei din jur. Iar cheia pentru un astfel de dialog sufletesc este inteligența emoțională.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
