fbpx
skip to Main Content
Panel Online: Cyberbullying și Cetățenia Digitală

Fenomenul de bullying este unul tot mai des întâlnit în relațiile interpersonale. Realitatea vieții de zi cu zi ne arată că, atât la școală, la muncă sau în familie, cât și în alte contexte sociale, abuzul verbal, fizic și relațional pare să definească o parte din experiențele copiilor și ale adulților. Iar odată cu revoluția digitală și integrarea internetului ca parte din viața obișnuită a celor mai mulți dintre noi, hărțuirea și lipsa de umanitate a cuprins și spațiul virtual. În online, mai mult decât în offline, se pare că ne confruntăm cu un deficit major de compasiune și o criză serioasă de empatie.

Astfel, pentru că ne pasă de sănătatea emoțională și pentru că vrem să facem și mai mare #REvoluțiaRelaționalăÎnRomânia, am invitat câteva voci curajoase din spațiul cibernetic la un dialog despre regulile de cetățenie digitală.

Repondenții acestui panel sunt:

• Oana Calnegru – psihoterapeut relațional, coordonator de ateliere de dezvoltare personală pentru copii, speaker în materie de psihologie relațională și autor al site-ului paginadepsihologie.ro.
• Ioana Chicet-Macoveiciuc – fost jurnalist de modă veche, actualmente scriitor de carte și de blog și organizator de evenimente pentru părinți.
• Dr. Raluca Adela Moldovan – psiholog și psihoterapeut, formator în cadrul AMPP, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și co-fondator al Holo.ro.
• Robert Diaconeasa – blogger și tată de meserie, Robert este cunoscut din peisajul mediatic românesc, având o carieră de 11 ani în comunicare. Site-ul pe care scrie daddycool.ro este o platformă către explorarea unor subiecte de genul parenting, lifestyle și chiar travel.
• Cristian Manafu – fost jurnalist format în presa de business, Cristian Manafu este unul dintre bloggerii activi din România și cunoscut organizator de evenimente business-to-business. Din 2008, activează ca trainer și consultant în social media.

Cum ați explica fenomenul de bullying online sau cyberbullying?

Adela Moldovan: Hărţuirea (sau intimidarea) online se referă la situaţiile în care o persoană este intimidată sau hărţuită prin comentarii foarte critice, agresive, ameninţări, limbaj agresiv, înjurături.

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Cred că nevoia unor oameni de a-și acoperi suferința sufletească iscând conflicte cu alte persoane pe care le simt mai slabe sau dimpotrivă, mai puternice, a existat dintotdeauna. Internetul n-a făcut decât să-i permită să se manifeste mai mult, mai des, pentru că, la adăpostul anonimatului și din spatele tastaturii, un număr tot mai mare de oameni se simt motivați și chiar încurajați să judece, să hărțuiască, să jignească și să instige la ură împotriva altora, cel mai adesea necunoscuți care-i supără cu o idee sau o acțiune proprie.

Oana Calnegru: Bullying online apare atunci când alegem să ne adresăm unei alte persoane cu scopul de a ataca, tachina, umili, ruşina, jigni, ameninţa sau de a o exclude dintr-un grup. Pe scurt, atunci când, cu intenţie, facem rău cuiva folosindu-ne de reţelele sociale, e-mail, chaturi, forumuri etc.

Cristian Manafu: E agresiunea verbală premeditată a unei persoane asupra altei persoane prin intermediul platformelor web. Sau, dacă vrei, în cuvinte simple: umilirea cu bună știință prin canalele online, unele publice, altele private.

Robert Diaconeasa: Cred că e un fenomen care ia din ce în ce mai multă amploare și care mă sperie, pur și simplu. Mi se pare extrem de trist când văd cu câtă ușurință se poate jigni, amenința, hărțui pe internet. Nu îmi dau seama cum de nu s-a inventat încă un sistem prin care filmările cu tentă violentă să fie blocate ori prin care oamenii ce răspândesc ură pe rețelele sociale să fie eliminați imediat de pe acestea. Din punctul meu de vedere, se numește „boală” plăcerea de a face rău gratuit unei persoane, unui animal etc

Sunt românii mai critici, în spațiul cibernetic, în comparație cu alte popoare?

Robert Diaconeasa: Cred că hate-ul există peste tot în lume, într-o măsură sau alta. Dar mai cred și faptul că românii se folosesc la maximum de abundența cuvintelor care pot fi folosite ca să critice, să jignească, să amenințe pe cineva. Am văzut atâtea feluri de comentarii oribile pe net din partea românilor, că nu de puține ori am rămas cu un gust amar…

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Nu cred, am observat în comentariile de pe Facebook ale publisher-ilor din multe alte țări (US, UK, Franța) același gen de judecată și hărțuire online pe care-l văd și la noi.

Cristian Manafu: E greu de spus. Ar trebui făcut un studiu serios, pentru că e ușor să confundăm răutatea și invidia cu bullying. La noi, cele mai multe reacții sunt răutăți, de multe ori gratuite. Și astea se pot vedea foarte ușor pe YouTube, platforma cu cele mai multe reacții negative, în care copiii sunt cei mai expuși.

Oana Calnegru: Înclin să cred că nu o naţie este mai agresivă online decât alta, ci că acest aspect ține mai degrabă de educaţia relațională, atunci când alegem să comunicăm cu ceilalţi, dar și de o cultură de utilizare a spaţiului cibernetic.

Adela Moldovan: Mi-e greu să spun dacă sunt mai critici decât alte popoare, dar cred că puţine persoane ar avea iniţiativa, „curajul” de a adresa aceleaşi cuvinte într-o conversaţie faţă în faţă cu cineva. Din spatele ecranului şi cu ajutorul tastaturii… mulţi sunt „viteji“.

Cineva din familie sau dintre cunoscuți s-a confruntat cu hărțuirea online? Ne puteți spune câteva cuvinte despre această experiență?

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Se întâmplă periodic ca eu și familia mea să fim hărțuiți și jigniți online; unii necunoscuți pretind că ne sunt apropiați și inventează tot felul de povești despre noi pe care apoi le propagă online, asezonate cu un discurs veninos, mincinos și nedrept. Ni s-a întâmplat să ne fie fotografiați copiii în parc, pentru ca mai apoi pozele să fie postate pe tot felul de grupuri, am primit diverse amenințări pe e-mail și în persoană. Am încercat diverse tipuri de răspuns în astfel de situații, cert e că e foarte dureros pentru noi de fiecare dată.

Cristian Manafu: Răutăți online primește oricine are o activitate și o voce online. Din fericire, nu ne-am confruntat cu o asemenea situație. Însă, în universul online al fiului meu, văd multă răutate gratuită la vârste fragede. Copii de 8-9 ani, nesupravegheați online, care înjură mai ceva ca o galerie la un derby. Unii chiar își aroga titlul de hater. E, poate, un teribilism specific generației actuale, dar cred că de la înjurături la cyberbullying nu e un drum prea lung.

Adela Moldovan: Eu însămi m-am confruntat cu fenomenul de hărţuire de-a lungul timpului, mai demult pe e-mail, mai recent pe Facebook. Cea mai recentă situatie, în iarnă, la protestele ocazionate de OUG 13, când am scris o postare referitor la beneficiile psihologice ale participării la un protest paşnic. Au fost mai mulţi utilizatori care au comentat şi m-au trimis la psihiatru. Alţi utilizatori mă acuzau de iresponsabilitate şi erau îngroziţi că vor ieşi toți „nebunii” (termenul le aparţine) pe străzi şi va fi măcel. Am răspuns politicos la primele comentarii de acest gen, încercând să clarific ideile mele. Problema însă, aşa cum se întâmplă de multe ori, nu era în ce scrisesem eu, ci în prejudecăţile şi stereotipurile celor care comentau, astfel că ei nu puteau înţelege mesajul meu. Când discuţiile au degenerat, am încetat să mai răspund, orice comentariu alimentând inutil o discuţie care nu ducea nicăieri.

Robert Diaconeasa: Din păcate, soția mea, Ana Novic, a avut parte de un astfel de episod, apărut de nicăieri. Ea este creatoare de modă, iar la un moment dat un user binevoitor a început să răspândească pe internet informații false cu privire la meseria ei. Le scria clientelor că hainele ei sunt, de fapt, haine luate din magazine second hand și readaptate, că materialele pe care le folosește sunt de o proastă calitate etc. Ba chiar a și jignit-o în câteva rânduri prin intermediul comentariilor. Am blocat utilizatorul, dar nu era un cont real, așa că și-a făcut un altul de vreo două ori. Nu am putut să identificăm exact sursa, dar între timp s-a potolit pentru că nu i-am dat apă la moară. Dar pe Ana a afectat-o foarte tare, în condițiile în care muncește pe rupte ca să ofere calitate tuturor clientelor și colaboratorilor săi. Nici măcar nu există varianta ca hainele ei să fie de la magazine second hand, din moment ce se fac doar pe comandă, de la zero, cu probe înainte.

Oana Calnegru: Toţi cei pe care îi cunosc şi care, la un moment dat, au fost victime ale abuzului online – situaţie pe care am experimentat-o şi eu – au fost afectaţi, în proporţii variabile, în funcţie de context şi de reziliența fiecăruia într-un moment de adversitate. Atunci când s-a aruncat cu pietre în tine, metaforic vorbind, nu este ca şi cum nu ți s-ar fi întâmplat nimic.

℗PUBLICITATE


Care este codul de bune maniere după care vă ghidați comportamentul în spațiul cibernetic?

Cristian Manafu: Am căutat mereu să am o atitudine pozitivă și constructivă, după ce, într-o perioadă, în tinerețe, m-am distrat pe un forum sub anonimat. Mi-am impus, deci, să fiu transparent. Să comentez deschis și asumat, să nu atac și să nu răspund atacurilor. Am și o regulă. Dezbat cu cineva în contradictoriu în maximum trei comentarii. Dacă după cele trei intervenții „meciul“ continuă, mă retrag.

Oana Calnegru: Încerc, ori de câte ori comunic în spaţiul virtual, să fiu atentă ca, prin ceea ce transmit, fie prin conţinutul mesajului, fie prin ton, fie prin atitudinea pe care o am, să nu lezez alte persoane.

Adela Moldovan: Două reguli importante am – în general, nu doar în mediul online: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face“ şi „Dacă ceva nu te deranjează pe tine, nu e sigur că nu-l deranjează pe altul. Mai bine întreabă, înainte de a face, a spune sau a scrie ceva.“

Robert Diaconeasa: Mi-a plăcut la nebunie jurământul despre care ne-a povestit Gáspár la Social Media for Parents 2017. Parcă vorbea despre mine și valorile mele. De asta mi-a și rămas foarte bine în minte, după acea zi. Eu m-am autoeducat să respect oamenii din jur, indiferent că e vorba despre online sau de viața reală. Foarte rar emit judecăți, iar când o fac, probabil o fac față de cineva care nu răspândește o energie pozitivă în jurul său. Mă deranjează răutatea de orice fel și evit să fiu înconjurat de astfel de oameni.

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Dacă nu ai nimic util de spus, cel mai bine e să nu spui nimic. Încearcă să postezi lucruri care au potențial cât mai mic de a răni alte persoane. Stai departe de grupurile de bullies online. Spune mereu adevărul și încearcă să ajuți. Nu-ți expune prea mult viața personală, protejează-ți apropiații. Nu publica lucruri despre alte persoane, fără să ai acordul lor explicit.

Ce le-ați transmite agresorilor din mediul online, pentru a-i ajuta să conștientizeze efectele nocive ale comportamentelor inumane în care se implică?

Adela Moldovan: Ceea ce scriu şi felul în care se exprimă dezvăluie mai multe despre ei, problemele lor şi durerile lor. Agresivitatea nu e niciodată o soluţie la ceva, ci e o reacţie care spune multe despre persoana ta.

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Cred că nevoia lor de a judeca și de a hărțui persoane necunoscute (sau cunoscute) vine dintr-o suferință adâncă, dintr-o imensă nevoie de validare, acceptare și iubire. În lipsa acestora, asemenea oameni își caută satisfacție în conflicte care le aduc un dram de implicare, se simt de partea dreptății, au un scop și asta îi ajută să ascundă durerea, golul și lipsa de încredere în sine.

Robert Diaconeasa: Le-aș spune să se pună în locul persoanelor care încasează în fiecare zi ură în mod gratuit din partea lor, deși ele nu cer acest lucru. Cum s-ar simți ei, oare, știind că încearcă să facă lumea un loc mai bun, să transmită un mesaj, să crească un proiect sau o comunitate, să răzbească într-un domeniu, dar au parte zilnic de critica celor din jur? Ar fi blamați, taxați pentru greșeli, înjurați în toate felurile, amenințați, doar pentru că alții nu sunt în stare sau nu au curaj să facă lucrurile pe care le fac ei? Cred că nu s-ar simți prea bine. Oricum, probabil, capacitatea de empatie lipsește cu desăvârșire la oamenii care au un astfel de comportament în online. Nici mie nu îmi place tot ce văd, dar asta nu înseamnă că mă apuc să emit păreri care pot aduce suferințe inimaginabile pentru cei aflați de partea cealaltă a ecranului. Nu îmi place ce văd, dar merg mai departe, căutând ceea ce am nevoie.

Oana Calnegru: Cred că util pentru fiecare dintre noi ar fi să ne consultăm cu atenție oglinda interioară, înainte de a ne exprima opiniile în mediul virtual.

Cristian Manafu: Orice faci în mediul online te reprezintă la fel de mult ca lucrurile pe care le faci în offline. Mulți oameni necunoscuți nu au tăria de a suporta atacurile verbale și pot ajunge să facă gesturi disperate. Suntem responsabili de ceea ce spunem în online, așa cum suntem responsabili față de cei din jur când ne urcăm la volan.

Cum credeți că se poate reduce comportamentul de bullying online?

Oana Calnegru: Conduita de bune practici de cultură cibernetică – netiquette, un set de reguli elaborat de utilizatorii de internet – funcţionează pe principiul decenței şi al respectului între semeni. Diseminarea acestei conduite pe cât mai multe canale şi asimilarea acestor reguli de comunicare asertivă de către cât mai mulţi utilizatori ar duce la o reducere a agresiunii online.

Ioana Chicet-Macoveiciuc: E important să intervenim ori de câte ori observăm un astfel de comportament și să-l amendăm public. Trebuie să avem o poziție cât mai detașată, când suntem victimele unui astfel de comportament. Ideal ar fi să oferim sprijin și îndrumare celor care îl practică, dacă avem resurse pentru asta. E esențial să monitorizăm activitatea online a copiilor noștri și să purtăm cât mai multe discuții despre etica online, pentru ca un număr cât mai mare de persoane care petrec mult timp online să știe să recunoască episoadele de bullying, să le izoleze și să încerce să-i ajute pe cei care le provoacă, dar și pe cei care le cad victimă.

Robert Diaconeasa: Eu aș aduna oameni de acest gen de prin online și i-aș pune într-o cameră plină cu persoane care să-i critice preț de câteva ore. Nu trebuie să fie o zi întreagă. Chiar și după două ore de critică din toate părțile, cred că vor înțelege ideea…

Cristian Manafu: Bullying-ul e mai des întâlnit în rândul copiilor. La adulți, l-aș numi trolling. La copii, există o nevoie mare de informare – a părinților în primul rând. Ei trebuie să ia în serios efectele tehnologiei și activitatea online a copiilor lor. Să le monitorizeze comportamentul pe Internet și să le corecteze pornirile negative. Și nu e foarte greu, trebuie doar să își facă un pic de timp.

Adela Moldovan: Prin reacţii ferme şi asertive vizavi de agresivitate, nu doar din partea persoanei agresate, ci din partea întregii comunităţi. Limbajul agresiv, ameninţările, injuriile trebuie taxate, dar dacă răspundem tot cu agresivitate, va deveni o luptă surdă între două tabere. Când agresivităţii îi răspunde blândeţea, atunci avem o şansă să depăşim agresivitatea. Când răspunsul blând este asumat de o comunitate (10 prieteni, 100… nu contează), atunci avem cel mai mare potenţial de schimbare.

Jurământul cetățeanului digital, prezentat de Gáspár György, la Social Media for Parents, 2017, în cadrul panelului Kids, Parents & Technology:

„Jur să apăr cu credință valorile cetățeniei digitale. Jur să am grijă de mine, de semenii mei și de comunitate. Jur să fiu grijuliu cu postările online pe care le fac. Jur să folosesc tehnologia ca instrument prin care să devin mai bun, dar să optimizez și comunitatea. Jur să folosesc puterea internetului și a rețelelor sociale pentru a răspândi bunătatea și filantropia în lume. Jur să susțin regula de aur a lumii virtuale, care spune: Ce ție nu-ți place altuia nu-i face.“ — Adaptare după dr. Jodi GOLD

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută