fbpx
skip to Main Content
Panel Online: Dansul Fricii

Panel online: Dansul fricii

În luna mai, Editura Pagina de Psihologie a lansat cartea-fenomen Dansul Fricii, scrisă de Harriet Lerner, autoare care pentru prima dată a fost publicată în limba română tot la Pagina de Psihologie.

Deoarece cartea este o încurajare pentru a regândi relația noastră cu emoțiile greu de tolerat – așa cum sunt frica, anxietatea sau rușinea – am invitat câțiva dintre cei mai activi terapeuți din România, care cunosc bine puterea emoțiilor, să ne răspundă la o serie de întrebări despre inteligența emoțională și să ne ajute să înțelegem mai bine ce se ascunde în spatele enunțului care spune că „omul este o ființă care simte și, din când în când, gândește“ (și nu invers, așa cum s-a crezut foarte mult timp).

Repondenții acestui panel sunt:

Raluca Anton – doctor în psihologie și psihoterapeut cognitiv-comportamental;
Simona Herb – doctor în psihologie și psihoterapeut EFT;
Krisztina G. Szabó – doctor în psihologie și hipnoterapeut
Diana Stănculeanu – psihoterapeut și expert în sănătate mintală;
Gáspár György – psiholog clinician și psihoterapeut de familie și cuplu;

Cum ați defini inteligența emoțională EQ?

Diana Stănculeanu: Nu voi da o definiție, ci voi cita dintr-un supraviețuitor al unui moment negru din istoria umanității: „Este pacea pe care o simțim, indiferent de condițiile externe de fericire sau suferință.“

Krisztina G. Szabó: Nu e o definiție personală, dar e cea mai des întâlnită și acceptată: „EQ este abilitatea de a recunoaște emoțiile proprii și ale altora, de a le regla eficient (în cazul propriilor emoții), respectiv, de a-i susține pe ceilalți în propriul lor reglaj emoțional.“

Raluca Anton: Literatura de specialitate definește inteligența emoțională că fiind abilitatea unui individ de a-și recunoaște propriile emoții, dar și emoțiile celorlalți, folosind ulterior aceste informații pentru a-și calibra felul în care gândește și se comportă în diverse contexte.

Simona Herb: Pentru mine, este capacitatea unei persoane de a se descurca, de a „citi“ atmosfera emoțională dintr-o situație. Cei inteligenți emoționali se orientează rapid într-un grup de oameni, citesc semnalele nonverbale, intuiesc care e realitatea de dincolo de cuvinte, știu să asculte, să se conecteze la ceilalți.

Gáspár György: Nu-mi plac definițiile standard, așa că le uit foarte repede. De aceea, încerc să-mi formulez unele personale, pornind de la cele științifice. Pentru mine, EQ înseamnă capacitatea de a simți, recunoaște, eticheta și accepta o emoție pe care o trăiesc eu sau cei din jurul meu.

Ce sunt emoțiile și care este rostul lor?

Simona Herb: Emoțiile sunt cele care ne colorează viața, sunt motivatori ai acțiunilor noastre, ne dau sens și… sunt logice. Emoția este forța care ne modelează felul în care facem față provocărilor. Realitatea în sine poate fi de multe ori aceeași, dar modul în care noi reacționăm la același stimul (o zi tensionată, un examen, o surpriză etc.) este diferit, în funcție de emoțiile pe care le simțim. Deși pare tocmai invers, emoția are sens și are o structură (sistem limbic, răspuns al corpului, emoție primară, emoție secundară, semnificația de atașament, tendință de acțiune). Sue Johnson, fondatoarea terapiei centrate pe emoții, spune așa: „Am văzut de multe ori gânduri iraționale, dar niciodată o emoție fără sens.“ Și este adevărat, emoțiile au întotdeauna sens și ne comunică o realitate interioară, devenind motivatori ai acțiunilor ulterioare. De aceea, e bine să înțelegem cât de absurd este să spunem că „nu trebuie să simți așa“, pentru că nu putem împiedica emoția. Și nici nu trebuie să afirmăm: „Nu te baza pe ce simți, ești prea emotiv“, deoarece emoția ne comunică o stare de fapt reală. O altă discuție e cea despre ce anume facem, sub imperiul unei emoții.

Raluca Anton: Creierul nostru are încorporate cinci emoții bazale: frică, furie, bucurie, tristețe și dezgust (animația Inside Outni le expune cu mare măiestrie). Astfel, atât emoțiile negative, cât și cele pozitive sunt naturale, iar psihologia evoluționistă ne spune că ele au apărut deoarece au la bază un rol de protecție a individului. De exemplu, furia este o emoție funcțională, pentru că ne ajută să ne ferim din calea pericolului, iar dezgustul ne ajută să nu consumăm alimente care ar putea să ne omoare. Desigur, aici întră în discuție intensitatea și frecvența emoțiilor negative, aceste caracteristici fiind cele care produc disconfortul, atunci când trăim asemenea tipuri de emoții.

Krisztina G. Szabó: Emoțiile sunt unități ce conțin componente afective, cognitive, fiziologice și comportamentale (impulsurile spre acțiune), ce reprezintă o evaluare primară și foarte rapidă a organismului, referitor la interacțiunea sa cu un anumit context extern, prin prisma nevoilor organismului. Evaluările „pur cognitive“ (cele pe care obișnuim să le numim „raționale“) reprezintă o cale mai lungă și mai elaborată. Acest lucru înseamnă că, în mod ideal, în cele mai multe circumstanțe „normale“, am avea cel mai mult de câștigat prin conștientizarea și „ascultarea“ evaluării emoționale, fără a ne „arunca“ în comportamente bazate strict pe aceasta, ci – luând în considerare și evaluarea rațională – să alegem interpretările și comportamentele cele mai integrate. Prin „circumstanțe normale“ le înțeleg pe cele care nu reprezintă un important pericol iminent (de exemplu, dacă un claxon ne sperie în mijlocul drumului, probabil că cel mai eficient ar fi să acționăm protejându-ne, și nu oprindu-ne în loc pentru a calcula cu precizie statistică probabilitatea accidentului).

Diana Stănculeanu: Sunt busole afective, mici, multe, diferite, la care, dacă suntem atenți, nu pierdem calea – în experiențe, în relații, în viață. Busola „frică“ îmi indică pericolul și-mi arată calea către protecție; busola „tristețe“ îmi vorbește despre pierdere, dar și despre valoare și reparare etc.

Gáspár György: Pentru mine, emoțiile sunt creația creierului și reprezintă semnificația pe care acesta le-o dă senzațiilor noastre corporale, în relație cu ceea ce se întâmplă în lumea care ne înconjoară. Iar rostul lor este să sprijine orientarea noastră în viață. Metaforic, aș spune că emoțiile sunt muzica pe fundalul căreia noi dansăm în viața pe care-o trăim în fiecare zi.

La ce ne ajută emoțiile?

Krisztina G. Szabó: Emoțiile ne indică într-un mod primar și global, „intuitiv“, ceea ce înseamnă pentru noi o anumită situație, internă sau externă (starea de sănătate, un succes, un eșec, o interacțiune cu cineva, o pierdere, panificarea unei activități etc.). Tristețea se referă la o experiență reală sau imaginară de pierdere; frica, la pericol; bucuria, la energia pozitivă pe care o câștigăm atunci când ceva ne face plăcere; mândria, la succes ș.a.m.d.

Simona Herb: Emoțiile ne comunică ceva despre realitatea interioară și au forța de a determina acțiuni. Emoția este esențială supraviețuirii. (Ce ne-am face, dacă nu am simți teamă în fața unui autoturism care se îndreaptă înspre noi sau a unui copac care cade pe noi?) Prin emoție, putem forma alte trăiri-cheie pentru o societate civilizată, cum ar fi empatia și sentimentul de conectare. Emoția mișcă lucrurile, e activatoare – așa cum îi spune, de fapt, și numele din latină „movere“ (a se mișca) – și ne motivează înspre a ne apropia, a evita sau a acționa.

Diana Stănculeanu: Cred că abia când devenim atenți la ceea ce simțim (iar uneori avem nevoie să învățăm să facem asta), viața capătă gust, culoare, miros, sunet și textură. Vor fi toate frumoase? Nu. Ne vor plăcea toate? Categoric, nu. Va fi diferit, real, autentic, altfel pentru fiecare dintre noi? O, Da!

Raluca Anton: Îmi place să cred că emoțiile – cu referire în special la cele mai puțin confortabile – sunt niște semnale de alarmă pe care creierul ni le oferă, atunci când ceva în viața noastră nu funcționează eficient.

Gáspár György: Probabil, ne ajută în relaționarea noastră cu sine, cu ceilalți și cu lumea care ne înconjoară. Sunt un indicator clar al faptului că suntem în viață și că reacționăm la tot ceea ce se petrece în interiorul și exteriorul nostru. Eu, unul, sunt recunoscător pentru toate emoțiile – atât cele cu valențe pozitive, cât și cele cu valențe negative – deoarece, datorită lor, ființa umană a putut supraviețui ca specie; datorită lor, oamenii trăiesc în relații; datorită lor, există artă; datorită lor, viața are sens… Desigur că nu pot să nu recunosc și că, din cauza lipsei unor abilități de gestionare a emoțiilor, avem războaie, agresivitate, crime pasionale și multă suferință.

Pot fi emoțiile controlate?

Simona Herb: Emoțiile ne sunt aliate și ne comunică aspecte importante și ne susțin acțiunile. Emoțiile au sens și au o organizare a lor. Ce rost ar avea să le controlăm? De altfel, controlul, în limbaj comun, se referă mai mult la reprimarea emoțiilor – ceea ce presupune un fenomen de evitare sau suprimare emoțională. Dar așa ceva nu e de folos; e ca și cum din cele două mâini, în mod voit, am dori să renunțăm la una. Creierul rațional și cel emoțional trebuie integrate, nu disociate.Putem să ne dorim să gestionăm emoțiile care au tendința de a deveni copleșitoare, adică cele care preiau tot sistemul nervos deoarece sunt foarte intense.În momentele de maximă intensitate, creierul este inundat doar de acea emoție (de obicei, teamă) și intrăm în modul fight or flight, ceea ce ne împiedică să raționăm la întreaga noastră capacitate. În rest, nu văd niciun motiv pentru care am dori să ne controlăm emoțiile.

Diana Stănculeanu: Cred că povestea asta cu controlul emoțiilor este o iluzie periculoasă. Emoțiile sunt pur și simplu; și un pas important spre sănătate emoțională este să acceptăm asta. A alege/controla/gestiona ceea ce fac/spun, atunci când simt o emoție sau alta ar fi mai degrabă un obiectiv realist; și aici, însă, regulile sunt simple: orice aleg să fac, trebuie să nu fac rău și să nu îmi fac rău.

℗PUBLICITATE


Raluca Anton: Cred că ne-ar ajuta să definim ce înseamnă să controlăm emoțiile. Dacă „a controla“ înseamnă a nu le mai simți, atunci emoțiile nu pot fi controlate. Pe de altă parte, dacă „a controla“ înseamnă a reduce intensitatea și frecvența emoțiilor negative, cred cu tărie că emoțiile pot fi controlate. Practic, așa cum spuneam și mai sus, nu este natural să nu simțim emoții negative; doar că e important ca aceste emoții să fie mai ușor de tolerat și îmi doresc să nu ne împiedice să ne realizăm eficient activitățile de zi cu zi.

Krisztina G. Szabó: Emoțiile pot fi controlate. Ceea ce nu înseamnă că reușim întotdeauna. Și nici că, atunci când reușim, acesta este întotdeauna un control „bun“, adică eficient sau sănătos. De exemplu, putem deprinde anumite strategii de control – prin evitare (cum ar fi, negarea sau reprimarea) – care vor ajunge să funcționeze într-un mod automat și care ne pot proteja pe termen scurt de trăiri dificile, însă pe termen lung ne creează probleme, dacă sunt utilizate în mod cronic. Există și o altă categorie de strategii de control – prin acceptare – ce nu țintesc controlul direct al emoției, în sensul „eliminării“ ei, de exemplu, ci mai degrabă vizează antrenarea capacității de a conștientiza emoția, de a o accepta (fără a o judeca sau a „lupta“ cu ea), de a o „asculta“ (încercând să înțelegem ce anume ne comunică referitor la viața noastră, la nevoile noastre), iar apoi, în funcție de cerințele specifice ale situației date, de propriile noastre scopuri, să alegem cea mai potrivită acțiune. Pentru aceasta, avem nevoie de o perspectivă mai amplă, mai integrată, care să poată ține cont de toate aceste aspecte. Cu alte cuvinte, este vorba de un control contextual, în care țintim modificarea relației noastre cu emoția, în sensul descris mai sus: în loc să îi întoarcem pur și simplu spatele, să o recunoaștem și să folosim informațiile oferite de către ea în sensul și modul cel mai bun.

Gáspár György: Pentru că, personal, am o atracție mare față de control, încerc să mă „tratez“ în mod intenționat și conștient. Știu că – în ciuda poveștilor pe care mintea noastră le construiește – în această viață, nu avem prea mult control. Astfel, nu cred că ne putem controla emoțiile și cred că nici nu este nevoie. E mult mai important să învățăm să trăim cu emoțiile și să ne controlăm răspunsul (acțiunile și comportamentele), atunci când apar anumite emoții.

Care este emoția pe care o gestionați cel mai greu? Dar cel mai ușor?

Diana Stănculeanu: Sunt bună prietenă cu frica și tristețea, m-au vizitat des, mă vizitează încă; având un istoric împreună însă, le accept, încerc să înțeleg ce vor să îmi spună și ce cale îmi arată. Cunosc de multă vreme și rușinea, dar nu o plac, mi-e greu să-i ascult mesajele, îmi vine să le șterg. Provocarea a fost și este să nu mai fac asta, ci să le ascult cu atenție și să văd ce pot face cu ele, pas cu pas.

Raluca Anton: Eu gestionez cel mai ușor furia și cel mai greu anxietatea.

Krisztina G. Szabó: În contexte cotidiene, cred că cel mai greu gestionez lipsa de speranță. În rest, cred că gestionez cel mai bine emoțiile legate de „a mă juca“ (homo ludens). Însă este un răspuns relativ. Au fost și situații ce reprezintă contraexemple.

Simona Herb: Când mă gândesc la „a gestiona“ (care e diferit de „a controla“ sau „a suprima“), atunci cel mai ușor mă descurc cu durerea, tristețea (a mea și a altora). Pot să am empatie și compasiune, pot tolera această emoție în mine, dar și când o văd la ceilalți. Tolerând-o și având blândețe, nu riști să devină copleșitoare. Cel mai dificil îmi este cu furia. Furia mă activează, mă „agață“ emoțional de multe ori, chiar și atunci când știu de unde vine și că întotdeauna are sens. Când simt sau văd la alții furie, există un moment în care mă simt activată și în care pot să escaladez foarte ușor.

Gáspár György: Cred că cel mai greu îmi este cu teama de a nu fi cel mai bun, de a greși. Probabil că cel mai bine tolerez tristețea. Pentru că a fost una dintre emoțiile pe care adulții din jurul meu le-au tolerat cel mai bine.

Cu ce emoție vin cel mai adesea clienții la terapie și ce strategii de management emoțional utilizați cel mai des, în cabinetele de psihoterapie?

Raluca Anton: Lucrez cu multe persoane care au anxietate, iar strategiile de management ale anxietății sunt multiple. Dacă ar fi să iau cele trei paliere esențiale, atunci: identificăm foarte specific contextele care generează frică, lucrez pe mecanismele cognitive care duc la intensificarea și creșterea frecvenței fricii, cu scopul reducerii acestora; apoi, în anxietate, este esențială expunerea la situația care generează emoția puternică și sunt foarte importante tehnicile de relaxare și management al reacțiilor fiziologice. Cu siguranță, pare matematic și simplist, însă, din păcate, nu este chiar așa. Anxietatea are și ea o poveste, așa că mă interesează și istoria clienților mei; iar ancorarea lor într-un fir logic are ca scop găsirea de sens și semnificație („Ah! Acum are sens faptul că simt aceste lucruri. Acum înțeleg!“), urmând apoi să lucrăm pe acceptare necondiționată.

Simona Herb: De obicei, clienții vin cu emoții de furie sau de tristețe în cabinet. Lucrând preponderent terapie de cuplu, știu că acestea sunt emoțiile cele mai vizibile și mai bine conștientizate cu care clienții se prezintă. Atunci când începem terapia, ies la suprafață și alte emoții, neconștientizate până atunci de clienți și mascate de cele secundare, cele vizibile, cum ar fi: dezamăgire, singurătate, teamă. Principalul mecanism de gestionare în cabinet se bazează pe co-reglarea emoțională. Noi, oamenii, suntem co-reglatori ascunși ai celor apropiați. Adică e destul, uneori, să vedem și să oglindim emoția celui de lângă noi, pentru ca aceasta să scadă în intensitate. Apoi, să ajutăm clientul să înțeleagă și să dea sens emoției este un lucru de mare ajutor. Emoția nu mai e ceva negativ, de care îi e teamă, ci are sens în context (există un stimul, o manifestare fizică, gânduri asociate și se activează un comportament); el învață să o recunoască și să o tolereze. Împărtășirea emoției către cel apropiat (partener sau terapeut) creează o stare de bine și de apropiere și îi oferă ocazia celui care ascultă să o regleze prin empatie și compasiune.

Diana Stănculeanu: Cu multă frică; cu furie; cu multă rușine; cu dezamăgire. Dar și cu speranță – presupun că altfel nu ar mai veni. Strategiile sunt diverse și cel mai adesea „culese“ din viața lor: respirăm, batem tobe, scriem scrisori de reparație și iertare, sărim coarda până la epuizare, medităm, ne rugăm sau ne jucăm cu bebeluși de 7 luni. Cel mai greu este însă să învățăm să stăm cu aceste emoții; să stăm cu ele pur și simplu – cred că înainte de a face ceva cu emoțiile noastre, este important să stăm (măcar) puțin cu ele și atât.

Krisztina G. Szabó: Cred că aș putea spune că emoțiile din spectrul neliniște–îngrijorare–anxietate sunt cele mai frecvente și, chiar dacă utilizez și tehnici ce țintesc controlul direct al emoțiilor (în sensul diminuării lor), ideea fundamentală este accea a „controlului contextual“ descris la punctul 4, adică un management emoțional bazat pe acceptare, ascultare și integrare a mesajului lor în restul aspectelor legate de contextul concret în care se manifestă. Este un management emoțional ce țintește o relație bazată pe compasiune cu noi înșine (inclusiv cu propriile emoții), dar inevitabil și cu ceilalți.

Gáspár György: În cabinetul meu, cea mai des întâlnită emoție este frica, însoțită de anxietate și rușine. Apoi mai am clienți care gestionează greu tristețea și puțini dintre cei care nu știu cum să se împace cu furia. Acesta cred că este și unul dintre motivele pentru care apreciez foarte mult frica – fiind una dintre emoțiile centrale, atunci când vine vorba despre #PutereaRelațiilor.

Care este diferența dintre bucurie și fericire?

Krisztina G. Szabó: Pentru mine, cea mai importantă diferență între bucurie și fericire este că pot simți bucurie în cele mai multe și felurite situații, însă fericirea este întotdeauna legată de oameni. Nu m-am simțit niciodată fericită în legătură cu „ceva“ (care să nu implice și pe „altcineva“). Deasemeni, fericirea este pentru mine o trăire mai complexă și mai profundă, la care mă pot raporta mai degrabă dintr-o perspectivă eudaimonică (adică, în legătură cu un sentiment mai complex de împlinire, ce are legătură cu valori personale mai profunde), în timp ce pot trăi bucuria într-un sens strict hedonic, ca pe o plăcere de moment.

Raluca Anton: Eu văd bucuria ca fiind o emoție punctuală: mă bucur atunci când mi se întâmplă ceva anume, când mă întâlnesc cu cineva după mult timp, când am un client care e mai bine. Pe de altă parte, fericirea cred că este un continuum cu suișuri și coborâșuri. Fericirea este ca o evaluare globală a propriei vieți în termeni de „bine“ – nu perfect, nu extraordinar, nu minunat, ci bine! Știu că evaluarea globală este o eroare mentală, de aceea am adăugat „suișuri și coborâșuri“, ca să nu fie totul privit în alb sau negru. Mai cred, de asemenea, că fericirea vine cu împăcare și mulțumire și/sau acceptare, atunci când ne uităm la trecut, și cu speranța sau dorința (nu așteptarea), atunci când ne uităm la viitor.

Simona Herb: Bucuria e o emoție pe care o putem avea la diverși stimuli. E plăcută și e trecătoare. Fericirea, aici știu doar subiectiv că e formată din momente de împlinire, de armonie. Nu cred că e o stare continuă, ci o sumă de momente. Dar cred că fericiți sunt cei care au, din când în când, momente de fericire.

Diana Stănculeanu: Pentru mine, diferența vine din intensitate și prezență. Mi se întâmplă punctual să țopăi de bucurie, să o manifest zgomotos și în legătură specifică cu un anumit context. Fericirea însă, pentru mine, este acel tip difuz de nuanță emoțională care mă însoțește sau mi-ar plăcea să mă însoțească și în momentele grele, în zilele gri, cu care mă confrunt sau peste care încerc să trec știind că sunt sănătoasă, am putere de muncă și oameni în viața mea pe care îi iubesc și care mă iubesc. De aici vine, pentru mine, fericirea.

Gáspár György: Sincer, nu știu, am stat și m-am gândit, am căutat prin stufoasa literatură de specialitate și nu am găsit încă un răspuns care să mă mulțumească – ceea ce nu este greu pentru un „control freak“ și perfecționist în recuperare J. Tind a crede că bucuria este compusă din entuziasm, euforie, bună-dispoziție și că are o durată scurtă – asta și pentru că, așa cum spune Brené Brown (despre care știu că a învățat multe de la Harriet Lerner, autoarea cărții Dansul fricii), bucuria este emoția cel mai greu de trăit: primești o veste bună, apare euforia și în nici zece secunde apar și îndoiala, neîncrederea, îngrijorarea și panica. În timp ce fericirea, cred eu, are legătură cu ceea ce numim împăcare cu propria viață, pace interioară, acceptare a lucrurilor și situațiilor așa cum sunt. Și poate că fericirea este parte din categoria stărilor – adică are o durată de manifestare mai lungă decât o emoție. Și așa cum nimeni nu trăiește continuu într-o stare de anxietate, depresie, nici în fericire continuă nu se poate trăi.

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută