Fără dubii, copiii ne comunică extrem de multe informații. De asemenea, cel mai bine îi putem descoperi și putem învăța de la ei, dacă le observăm cu atenție comportamentele, dacă le validăm trăirile și dacă îndrăznim să le ascultăm emoțiile. Deoarece în luna octombrie Pagina de Psihologie, în colaborare cu Salvați Copiii România și Mozaic Media, organizează conferința Cultivarea Inteligenței Parentale prin Curaj, Compasiune și Conectare, am invitat mai mulți părinți să ne răspundă la câteva întrebări despre legătura pe care o au cu copiii din viețile lor.
Repondenții din această lună sunt:
• Andreea Ignat – blogger, scriitor, om de comunicare și trainer. Blogul ei este andreeaignat.info.
• Nora Neghină – trainer de parenting specializat în abordarea Mindsight, organizator de evenimente, președintele Asociației Mindsight România, colaborator și contributor al platformei paginadepsihologie.ro.
• Cristina Oțel – o mamă trainer, susține cursuri din 2007 și o putem citi constant pe blogul ei cristinaotel.ro.
• Adriana Titieni – nu este numai actriţă, moderator şi realizator de emisiune radio-tv; înainte de toate acestea, este mama Ariadnei şi a lui Marc. Iar din acest an este și lector la U.N.A.T.C.
• Alex Zamfir – realizator de emisiuni de parenting la Radio Itsy Bitsy, autor de carte și blogger la celmaibuntata.ro.
Dacă ar fi să descrieți relația pe care o aveți cu copiii care vă colorează viețile, care ar fi cel mai potrivit cuvânt?
Adriana Titieni: Amestec. Energie. Doi copii, nevoi diferite.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Nora Neghină: Vie, adică evoluează și se adaptează în funcție de etapele prin care trece fiecare din noi.
Andreea Ignat: Imaginație. Pentru că imaginația este cea care ne oferă cadrul perfect să visăm, să ne închipuim, să îndrăznim, să înțelegem, să empatizăm, să descoperim, să învățăm, să comunicăm, să ne conectăm, să iubim, să râdem, să fim fericiți, să fim mai buni.
Alex Zamfir: Timp. Am încercat să petrec cât mai mult timp cu Mark. De calitate, dacă s-a putut, sau pur și simplu să fiu acolo, lângă el. Mi s-a părut că timpul meu este cel mai prețios lucru pe care pot să i-l ofer. Pentru că știu că va veni un moment în care el nu va mai dori să-mi ofere timpul lui. Și, deși nu am vreo garanție, sper ca ceea ce m-a dus capul să-i ofer să conteze cumva, să-l ajute în viața asta.
Cristina Oțel: Deși primele cuvinte la care m-am gândit au fost iubire, bucurie și respect, azi mă opresc la descoperire, cu toate valențele ei.
Teoriile moderne despre parenting ne spun că relația părinte-copil este una de reciprocitate – cu alte cuvinte, copilul învață de la adult, dar și invers. Ce ați învățat în acest an de la copiii voștri?
Cristina Oțel: Sunt foarte multe lucruri pe care le văd diferit datorită copiilor mei, însă cea mai valoroasă lecție a fost cea a întoarcerii către mine, a autocunoașterii și a înțelegerii motivelor din spatele unor gânduri și reacții în relație cu ei.
Andreea Ignat: Învăț în fiecare zi de la Rebeca mea să văd lumea cu alți ochi, cu siguranță mai buni și mai curioși, să devin eu mai bună și să fiu modelul ei principal. Am învățat de la ea care sunt lucrurile ce contează cu adevărat în viață. Am învățat să mă joc, să râd mai mult, să ascult și să fiu atentă la emoțiile celor din jur, am învățat să mă bucur pur și simplu de tot ceea ce am, să mă iubesc așa cum sunt și să iubesc necondiționat.
Nora Neghină: Că e ok să tac. A fost unul dintre cele mai intense momente trăite în relația cu fiica mea cea mare, care era tare tristă (nu mai știu exact motivul), iar eu încercam să găsesc o soluție și să-i spun cuvintele cele mai potrivite, până când i-am mărturisit că nu știu ce sfat să-i dau. Și cum stătea așa la mine în brațe, a ridicat ochii ei mari și verzi și mi-a zis: „Nu e nevoie să-mi spui nimic, mama, e suficient să mă ții în brațe!“
Alex Zamfir: Nu încetez să mă minunez de felul în care se ceartă și se împacă între ei copiii. Astăzi se supără până la lacrimi și își spun toate relele, pentru ca mâine să ia joaca de la capăt, ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Pentru că, în realitate, nimic nu s-a întâmplat: ne-am enervat, ne-am certat, ne-am liniștit, deci bineînțeles că ne-am împăcat. Adulții ar trebui să învețe lecția asta de la copii și să facă ceva în legătură cu ego-ul acela imens.
Adriana Titieni: Să am răbdare. Asta învăț de 18 ani. Și că, dacă nu experimentează ei pe propria piele, nu învață nimic. Sigur, cu costuri. Și pentru mine, și pentru ei. Dar altfel unde ar fi farmecul?
Care este cea mai vizibilă dovadă de curaj care vă vine în minte, atunci când vă gândiți la rolul vostru de părinți?
Nora Neghină: Pe lângă trezitul în fiecare dimineață?! Aș zice, să reușești să faci diferența și să accepți ce își dorește copilul, în detrimentul a ceea ce îți dorești tu pentru el.
Andreea Ignat: Să am încredere în deciziile fiicei mele. Să las la o parte ce vreau eu pentru ea și să fiu mai atentă la nevoile, trăirile și dorințele ei. Să las temerile mele la o parte, să o încurajez în tot ceea ce vrea să facă și să îi las aripile să crească, pentru a deveni adultul fericit și împlinit de mâine.
Adriana Titieni: Să-i las să decidă pentru ei. Simt nevoia stringentă de a interveni. Nu o mai fac.
Cristina Oțel: În afară de faptul că am decis să fim părinți, de două ori? Că alegem să îi creștem cu bunătate și blândețe, într-o cultură în care pedeapsa și loviturile sunt considerate acceptabile și chiar necesare.
Alex Zamfir: Că am încredere să-l las să exploreze lumea în diverse moduri (cățărat, alergat, încercat lucruri) care mie îmi îngheață sângele. Faptul că încerc să nu transform fricile mele în fricile lui mi se pare o dovadă de curaj din partea mea – și de care sunt foarte mândru.
Cum îi ajutați pe copii să-și cultive compasiunea față de sine și față de cei din jur?
Alex Zamfir: Prin exemplul propriu. Cred că e singura variantă, căci degeaba i-aș spune să facă într-un fel, dacă eu aș face altfel. Fac lucruri, îi povestesc ce am făcut și sper ca, la un moment dat, să ajungă să-și internalizeze această dorință de a-i ajuta pe cei din jur. Dar e o muncă grea, cred că asta vă poate spune orice părinte.
Adriana Titieni: Fiind eu însămi plină de compasiune în relațiile cu ei. Recunoscând când îmi e greu, explicând de ce.
Cristina Oțel: Învățându-i că a greși este firesc, că doar astfel vor reuși să facă mai bine data viitoare și că în spatele unor comportamente agresive stau ascunse frici și suferințe.
Nora Neghină: Aici m-ați prins pe picior greșit. Nu sunt cel mai bun exemplu de „self-compassion”, din contra, cred că sunt cel mai dur critic al meu. Și cu compasiunea față de ceilalți mai am de lucrat, deci cred că, la capitolul ăsta, vor trebui să-și găsească alt model.
Andreea Ignat: Înainte de toate, prin puterea exemplului, prin tot ceea ce facem noi, ca părinți. Apoi, prin exemplele pozitive din afara familiei noastre, dar și prin foarte multă comunicare. În fiecare zi, îi spun copilului meu să își accepte imperfecțiunile, să fie mândră de ea, să aibă încredere în forțele proprii și în propriile păreri, să nu se judece și nici să nu-i judece pe ceilalți.
Care este acel „lucru“ pe care l-ați moștenit de la ai voștri și pe care îl lăsați mai departe moștenire generațiilor viitoare?
Nora Neghină: Pasiunea pentru cărți și pentru citit. Am crescut într-o casă plină de cărți, ador să merg în librărie să răsfoiesc cărți și se pare că ambele fete mă moștenesc, cărțile fiind pentru ele cele mai interesante jucării.
Alex Zamfir: „Săpatul în stâncă“. Am văzut și am învățat de la ai mei că, uneori, viața îți dă o lopățică și îți spune că, pentru a merge mai departe, trebuie să excavezi un munte întreg. Și ai varianta de a spune că e prea greu și nu se poate realiza sau ai varianta să te apuci să sapi. Și să sapi… și să sapi… și să te bucuri de fiecare pietricică pe care o desprinzi din acel munte. Sigur, nu ai nicio garanție că vei reuși, dar, din punctul meu de vedere, asta nu înseamnă că ar trebui să renunți.
Cristina Oțel: Sunt multe, însă, citind întrebarea, primul gând a fost despre bucuria de a fi împreună și despre timpul petrecut în familie.
Andreea Ignat: Să fii, înainte de toate, om!
Adriana Titieni: Libertatea și studiul. De la bunica citire. Toate poveștile ei erau despre libertatea femeii și despre ceea ce îți poate aduce studiul. Tot libertate. De înțelegere, de mișcare, de a fi!!!!