Skip to content

Unul dintre cuvintele cu o puternică rezonanță psihologică în mințile și trupurile noastre este „trauma“. Fiecare dintre noi știe instinctiv despre ce este vorba, dar refuzăm conștient sau inconștient să vorbim despre asta, de teamă să nu ajungem a suferi din nou și din nou. Unii dintre noi sunt zilnic bântuiți de traumele trecutului, alții le țin sub tăcere în pivnița inconștientului, dar în mod cert nimeni nu se poate elibera de acestea până când nu îndrăznește a le scoate la lumină și a le pune în cuvinte.

Pentru a afla mai multe despre ce înseamnă și cum se tratează din punct de vedere psihologic o traumă, am purtat o conversație cu patru psihologi clinicieni, cu o bogată experiență atât în practica psihoterapiei, cât și în înțelegerea misterelor minții și corpului uman.

Repondenții acestui panel sunt:

• Krisztina G. Szabó: Doctor în psihologie, psihoterapeut ericksonian, expert în hipnoza clinică și formator în domeniul psihologiei și al psihoterapiei.
• Sorina Petrică: Psiholog clinician, psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală, expert în tratamentul traumei și formator în domeniul psihologiei și al psihoterapiei.
• Loredana-Ileana Vîșcu: Doctor în psihologie, psihoterapeut integrativ, coordonator de programe de formare și trainer în domeniul psihologiei și al psihoterapiei.
• Gáspár György: Psiholog clinician, psihoterapeut relațional, autor, coordonator de programe de formare și trainer în domeniul psihologiei și al psihoterapiei.

Ce este trauma, din punct de vedere psihologic?

Krisztina G. Szabó: Este experiența subiectivă a unui eveniment sau a unor condiții în care este depășită capacitatea persoanei respective de a-și integra experiența emoțională. Trauma este resimțită ca o amenințare la adresa vieții, integrității corporale sau sănătății psihice.

Sorina Petrică: Trauma este răspunsul pe care îl lasă un anumit tip de experiență sau anumite tipuri de relații în toată ființa noastră, afectându-ne la nivel cognitiv, emoțional, social și corporal. Trauma nu este ceea ce ni se întâmplă, ci ceea ce se întâmplă în interiorul nostru ca urmare a experienței avute.

Loredana-Ileana Vîșcu: Trauma este un blocaj (emotional, cognitiv), ceva repetitiv care împiedică funcționarea corpului și a minții; ceva neterminat, datorită căruia nu se permite finalizarea unor acțiuni, comportamente.

Gáspár György: Trauma este rezultatul unei experiențe covârșitoare sau a unei amenințări care ne-a pus în pericol viața și care duce la o pierdere majoră. Fie că pierdem o parte fizică sau psihică din noi (siguranța, demnitatea, stabilitatea etc.), fie pe cineva din jur (un om drag, casa ori alte resurse), durerea poate fi adesea la fel de mare și determină o serie de schimbări la nivelul corpului, al minții și al relațiilor noastre.

Cum putem recunoaște, ca adulți, că avem o serie de traume dobândite în copilărie?

Loredana-Ileana Vîșcu: Uneori, nu recunoaștem consecințele traumei în comportamentele, acțiunile sau gândurile noastre. E posibil să devenim conștienți că avem o traumă, prin dialogul cu alteritatea. Putem recunoaște că avem o traumă, dacă ne învață o altă persoană cum să o recunoaștem. Altfel, disociem și ne este ok în disfuncționalitatea noastră…

Krisztina G. Szabó: Pe de o parte, există o serie de condiții ce predispun un copil la traume fizice sau emoționale (așa-numitele experiențe adverse ale copilăriei), printre care cele mai frecvente ar fi abuzul fizic, abuzul sexual, abuzul emoțional, neglijarea fizică sau emoțională, abuzul de substanțe în căminul părintesc, tratarea cu violență a mamei etc. În ceea ce privește simptomele subiective, cele mai multe derivă din mecanismul fundamental al traumei, disocierea, care presupune fărâmițarea și fragmentarea experienței traumatice, astfel încât fragmentele senzoriale din memorie (imagini, gânduri, sunete, senzații fizice) pătrund intruziv în prezent, unde sunt literalmente retrăite.

Sorina Petrică: Traumele dobândite în copilărie reprezintă lentila prin care noi interpretăm lumea și ne raportăm la această lume. O persoană care a trăit abuzul, neglijarea are un mod particular de a privi lumea și pe sine în cadrul ei. Cel mai frecvent simptom este singurătatea, care apare ca urmare a incapacității de conectare, chiar și atunci când persoana are oameni în jur sau este implicată într-o relație. Apoi, anestezia emoțională sau deconectarea de propriul corp, tendința de a trăi mai mult în minte, rușinea vizând propria persoană și sentimentul de inadecvare, perfecționismul ca strategie de a masca credința că nu ești suficient de bun într-o privință sau alta, dificultatea de a trăi în prezent… sunt alte simptome care indică prezența unei traume relaționale.

Gáspár György: Fiecare persoană își poate avea propriul grad de subiectivitate, atunci când vine vorba de recunoașterea traumei. Generic, am putea vorbi despre o serie de manifestări extrem de rigide sau haotice; atunci când se întâmplă ceva cu o anumită încărcătură emoțională și noi reacționăm devenind inflexibili sau dezorganizați – acesta poate fi un indicator de traumă. Dar și atunci când simțim sau intuim că suntem prizonierii trecutului.

Ce se întâmplă cu traumele neconștientizate și nevindecate?

Loredana-Ileana Vîșcu: Cred că parțial am răspuns anterior – totuși, voi adăuga că am întâlnit persoane ce își negau traumele sau le considerau vindecate când ele erau, de fapt, doar negate. Desigur, putem să funcționăm în realitatea noastră cu mecanisme primare de apărare ale eului, mai contractăm o nevroză sau un stil de personalitate din clusterii A, B, C…

Sorina Petrică: Traumele neconștientizate ne inundă prezentul. Evident că nu ne amintim cum am învățat abandonul. Hipocampul, sediul memoriei conștiente, nu era încă format când am avut noi primele experiențe de abandon, în primii doi ani de viață. Toate amintirile vizând atașamentul din primii ani le avem în amigdală, în memoria emoțională. Când apare o asemănare cât de mică între abandonul din copilărie și ceea ce ni se întâmplă la vârstă adultă, trauma se reactivează. Astfel, grimasa de pe fața copilului meu când e furios poate să îmi activeze trauma care are legătură cu agresivitatea tatălui. Fără să înțeleg ce mi se întâmplă, am niște reacții emoționale la grimasa copilului meu care nu au nicio legătură cu prezentul și sunt mult disproporționate în raport cu stimulul.

Krisztina G. Szabó: Aceste traume neconștientizate și nevindecate împiedică o funcționare integrată, optimă a persoanei, iar reacțiile defensive și răspunsurile emoționale sunt retrăite din nou și din nou. Trecutul interferează cu prezentul și este ca și când persoana s-ar afla într-o reacție cvasipermanentă de stres (fight/flight/freeze).

℗PUBLICITATE



Gáspár György: Trauma călătorește în timp – la propriu, nu doar la figurat – și durerile noastre ajung să le fie lăsate moștenire generațiilor viitoare. Trauma ne fură prezentul și ne contaminează viitorul, ne ia șansa de a trăi o viață împlinită și se manifestă ca o repunere în scenă a suferinței de care, parcă, nu ne mai putem dezlipi.

Ce înseamnă „să ne vindecăm“ traumele? 

Sorina Petrică: Vindecarea îți aduce posibilitatea de a trăi în prezent. Vindecarea se produce atunci când ajungi să îți cunoști experiența de viață, când înțelegi și accepți atât cu mintea, cât și cu sufletul, tot ceea ce ai trăit și te-a rănit. Și, odată cu vindecarea, vine și înțelegerea faptului că tu ești mai mult decât suferința ta. Ea este o parte din fiecare dintre noi, dar nu este totul și nici nu ne reprezintă. Eliberarea vine odată cu acceptarea.

Krisztina G. Szabó: Bessel van der Kolk, unul dintre cei mai importanți specialiști în domeniu, spune că vindecarea înseamnă redobândirea „proprietății“ asupra corpului și minții, asupra propriei persoane. Acest lucru înseamnă să te simți liber, să știi ce anume știi, să simți tot ce simți, fără a fi copleșit de mânie sau rușine, fără să te prăbușești. Înseamnă totodată și posibilitatea de a trăi complet viu în prezent, angajat în interacțiunile cu cei din jur.

Loredana-Ileana Vîșcu: Personal, consider că o traumă nu neapărat că se vindecă… Poate, doar dobândesc o înțelegere satisfăcătoare asupra ei, o suport, o tolerez în limitele dezirabilului. Învăț să trăiesc cu ea, să o suport cu o cheltuială cât mai mică de energie. Depinde cât de mare este trauma.

Gáspár György: Vindecarea psihologică înseamnă să înveți să trăiești cu ceea ce s-a întâmplat, să accepți pierderea suferită (indiferent de natura ei), să fii deschis în fața schimbărilor care s-au produs și să te străduiești să vezi și partea bună – care poate părea nesemnificativă, dar mereu se află acolo. Problema cu noi, oamenii, este că mulți dintre noi nici nu își conștientizează traumele și asta face ca șansa vindecării să fie foarte redusă.

Cum arată o ședință de intervenție psihoterapeutică în traumă?

Krisztina G. Szabó: Ne putem reveni după traumă doar atunci când acele structuri ale creierului care au fost scoase din funcțiune în timpul experienței originare redevin complet funcționale. Este necesară revizitarea traumei în scop terapeutic, însă ea trebuie realizată doar când suntem ferm înrădăcinați în prezentul fizic, în primul rând, simțindu-ne calmi și în siguranță, cât se poate de bine ancorați. Această ancorare este fundamentală pentru a avea posibilitatea de a învăța într-un mod profund, la nivel visceral, că experiențele copleșitoare aparțin trecutului.

Loredana-Ileana Vîșcu: Încerc schematic să prezint o strategie în cele ce urmează:
 a. Sesizez din prima ședință că, undeva, există un mic sau mare monstruleț. Aștept, evaluez comportamentul clientului în relația cu mine. Sunt atentă la nenorocitele de procese paralele, dacă mă năpădesc pe mine și pe client. Sunt atentă la reacțiile, emoțiile sau (Doamne!) transpunerile în act! Aștept și stabilesc obiectivele cu clientul. Poate că nu îmi spune din prima ședință care-i durerea lui, poate că mă testează să vadă dacă pot duce suferința.
 b. În ședințele următoare, lucrăm pe obiective, dar nu uit să evaluez dacă am intuit trauma, ciupesc, deschid căi, tatonez – poate am noroc și mă acceptă clientul – și, când are suficientă încredere, atac cu mănuși de catifea. Explodează bomba, conțin clientul, uneori mă disociez conștient ca să pot să intru acolo în iad cu el.
 c. Pansăm clientul în stilul nostru, îl învățăm că, pe undeva, poate căuta în fântâna resurselor interioare, bine că suntem doi și… din iad nu ne întoarcem cu mâna goală!
 După „n“ ședințe sau ani, ne apropiem de finalul călătoriei, moment în care constat că am trecut cu clientul prin mai multe traume decât ne așteptam. Rămân mai bogată în experiență, în autoreflecții.

Sorina Petrică: Uneori, trăim foarte intens, plângem mult, simțim tot felul de senzații fizice care nu sunt tocmai confortabile; dar alteori, poate fi și foarte eliberator, atunci când ajungi la un moment de acceptare sau integrare a părților ce poartă amprenta traumei.

Gáspár György: Partea cea mai dificilă este că e nevoie să ne întoarcem psihologic și emoțional la momentul în care s-a produs trauma. Desigur, această întoarcere înseamnă să conștientizăm că noi am supraviețuit experienței traumatice, că avem alte resurse și că nu mai suntem atât de neajutorați pe cât eram „acolo și atunci“. O intervenție eficientă înseamnă un sine integrat – din punct de vedere psihologic, este ca o renaștere în care avem maturitatea de a accepta că, în povestea vieții noastre, au fost și momente extrem de dificile, dar acestea nu ne definesc. Noi suntem mai mult decât ceea ce ni s-a întâmplat. Instrumentul terapeutic pe care-l folosesc cel mai frecvent în cabinet este punerea în cuvinte a experienței negative – din nou și din nou – pentru a determina o procesare atât cognitivă, cât și emoțională. Această metodă ne poate reda sentimentul de putere psihologică și libertatea de a trăi din plin.

Cum ne dăm seama că traumele nu ne mai bântuie și că ne-am eliberat psihologic? 

Sorina Petrică: Ne simțim corpul, simțim emoțiile, îi simțim pe ceilalți și ne conectăm cu ei la un nivel mai profund; trăim în prezent, realizăm când ne vizitează o emoție, un gând, o imagine din trecutul nostru, dar acum avem perspectiva care ne spune că „este ceva ce mi s-a întâmplat demult și nu are nicio legătură cu momentul în care mă aflu acum“; avem compasiune față de noi atunci când greșim și putem să avem grijă și de noi înșine, la fel cum avem de cei dragi.

Loredana-Ileana Vîșcu: Eu consider că depinde de intensitatea traumei. Nu știu dacă mă eliberez complet, dar nici nu o mai car după mine prin viață! De fiecare dată când mă gândesc la monstrul ce s-a transformat în monstrulică, se mai pierde pe drum o parte din suferință. (Totuși, nu sunt masochistă să îmi provoc durere, dar mai știi?!) Ca terapeut, mai scriu despre asta în analiza mea sau după un modul unde am lucrat cu colegii pe doliu, abuz etc. Rănile sau urmele traumei mai sunt atacate, între anumite limite, prin sângerările altora. Iar punerea între paranteze funcționează.

Krisztina G. Szabó: Cel mai bun indicator este faptul că putem trăi o viață plină de… viață. Suntem cât mai mult angajați în prezent, în diferitele domenii ale vieții ce sunt importante pentru noi (relații, muncă, hobby-uri etc.). Înseamnă că ne simțim bine cu viața noastră și funcționăm în parametrii optimi (sau aproape), raportat la circumstanțele concrete ale prezentului.

Gáspár György: Atunci când îndrăznim să vorbim despre toate aceste întâmplări ale trecutului, fără să le minimalizăm sau să le exagerăm. Atunci când ajungem să ne acceptăm sufletele rănite și imperfecte, când îndrăznim să-i iertăm pe cei care ne-au rănit și să nu ne mai risipim sub avalanșa de întrebări – „De ce?“, „Cum?“, „De ce mie?“ Atunci când dăm dovadă de curaj + compasiune + conectare cu lumea interioară și exterioară.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0