Skip to content

În fiecare zi, soarele răsare și apune, ceea ce înseamnă că avem șansa de a câștiga și de a pierde ceva, iar acest proces este unul atât de natural încât face parte din viața noastră la modul cel mai serios. Fiecare ființă umană, adult sau copil, este nevoită să se confrunte cu durerea pierderii și să învețe să trăiască în așa fel încât să-și prelucreze psihologic suferința, pentru ca mai apoi să găsească bucuria în alte activități sau relații importante. Din păcate, în ciuda universalității acestui fapt, nimeni nu ne învață ce înseamnă să trecem printr-o despărțire sau pierdere, cum putem face față mai bine procesului de doliu sau care sunt stadiile psihologice și emoționale prin care vom trece. De aceea, în panelul online al lunii august, am invitat patru specialiști în domeniul sănătății emoționale să ne răspundă la câteva întrebări care ne pot ajuta să facem față mai ușor pierderilor inerente ale vieții.

Repondenții acestui panel sunt:

Sorina Petrică – psiholog, psihoterapeut, formator și supervizor în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.
Adela Moldovan – doctor în psihologie, psihoterapeut, formator și supervizor în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.
Sabina Strugariu – psiholog și psihoterapeut integrativ, contributor al platformei paginadepsihologie.ro.
Mihaela Svet – psiholog și psihoterapeut de familie și cuplu, contributor al platformei paginadepsihologie.ro.

Ce se întâmplă cu noi, din punct de vedere psihologic, atunci când avem de făcut față unei despărțiri?

Adela Moldovan: Despărțirea sau pierderea unei relații este un eveniment dificil. Cu cât relația este mai importantă, cu cât omul de care ne despărțim a fost mai prezent în viața noastră de zi cu zi și cu cât ne-a influențat mai mult dezvoltarea, cu atât despărțirea este mai dificilă. Este ca și cum se separă o parte din mintea noastră de noi și apoi trebuie să ne „adunăm“ la loc. Dr. Daniel Siegel a și definit, relativ recent, mintea ca și conceptul emergent dintre funcționarea cerebrală și relațiile noastre. De aceea e atât de dificil.

Sorina Petrică: Atunci când ne despărțim de cineva, trecem printr-un proces emoțional complex care poartă numele de doliu. Cu cât ceea ce am pierdut a avut o valoare mai mare pentru noi, cu atât procesul este mai intens. Reacţia la pierdere este o reacţie unică, nu există doi oameni care să trăiască pierderea la fel. Fiecare îşi exprimă durerea în felul lui, vede lumea şi circumstanțele pierderii într-un anumit fel. Nu există un mod corect sau ideal de a trăi această experienţă, ceea ce face inutilă compararea situaţiilor.

Sabina Strugariu: Depinde de care parte a despărțirii ne aflăm – dacă suntem barca ce pleacă sau malul ce rămâne – putem resimți timp mai îndelungat și cu o mai mare intensitate pierderea atunci când suntem părăsiți sau respinși, decât atunci când alegem să ieșim dintr-o relație nepotrivită pentru noi. Dacă suntem cel care am ales să încheiem relația e posibil să simțim și durere, dar și ușurare și împăcare, în timp ce, dacă suntem cel care rămânem ne putem simți confuzi („ce s-a întmplat? eu credeam că suntem bine“), abandonați („nimeni nu va rămâne lângă mine“), lipsiți de valoare („nu sunt suficient de bun“), speriați („oare voi mai găsi pe cineva? Dacă voi rămâne singur pentru totdeauna?“), furioși („este nedrept. Nu am greșit cu nimic și nu mi-a dat șansa să înțeleg ce se întâmplă“) etc.

Mihaela Svet: Atunci când ne aflăm în ipostaza încheierii unei relații (de cuplu, de prietenie etc), emoțiile resimțite pot fi contradictorii, haotice și uneori cu potențial traumatic. Cu cât ceea ce am pierdut a avut o valoare mai mare pentru noi, cu atât procesul este mai intens. Este important de știut că despărțirea nu este rezultatul unui incident și nici nu se întâmplă doar din vina uneia dintre părți, ci acest proces de rupere emoțională se întinde pe o perioadă de mai mulți ani în care au existat lucruri care nu au funcționat și care nu au fost rezolvate. De regulă, în cuplu, cel mai afectat este partenerul abandonat, cel care nu a inițiat procesul de separare. Tristețea, furia și teama sunt emoțiile care ne traversează în astfel de momente, iar când suferința este prea mare, recurgem la o serie de comportamente disfuncționale (izolare – retragere socială, supracompensare – aparenta stare de bine și implicarea excesivă în alte activități sau relații).

Cum reacționează creierul uman la pierdere?

Sorina Petrică: Suferinţa asociată pierderii nu este o boală, vorbim despre un răspuns natural şi aşteptat care apare la moartea sau pierderea cuiva drag. Este un proces care diferă de la o persoană la alta şi chiar de la o experienţă la alta, în cazul aceleiași persoane, care implică multe suişuri şi coborâşuri. Cu alte cuvinte este un proces ce adesea implică doi paşi înainte şi trei înapoi. Când cineva drag moare, viaţa ni se schimbă pentru totdeauna. O parte importantă din procesarea pierderii este reprezentată de încercarea de a ne reconfigura viaţa în absența persoanei respective. Suferinţa oferă timpul şi spaţiul necesar pentru a integra la nivel emoţional şi cognitiv această realitate. Elizabeth Kubler-Ross arată că doliul sau procesul de prelucrare a pierderii implică parcurgerea mai multor stadii:

  • Şoc şi negare. Este stadiul în care nu putem accepta că ceea ce s-a întâmplat este real: „Nu este adevărat, asta nu mi s-a întâmplat mie!“ În această fază nu simţim suferinţa, suntem  în stare de îngheţ şi trăim cu fantasma că totul e doar un vis: „Este un coşmar din care mă voi trezi şi viaţa mea va arăta la fel.“
  • Tristeţea. Ieşirea din starea de îngheţ se asociază cu intrarea în contact cu suferinţa pierderii. Cu cât ceea ce am piedut este mai important, cu atât reacţia de tristeţe este mai puternică.
  • Furia. În acest stadiu încercăm să găsim un vinovat pentru pierderea suferită. Vinovatul poate fi cineva din exterior sau noi înșine.
  • Negocierea. Este un stadiu un pic mai apropiat de stadiul de şoc şi negare deoarce implică o ultimă încercare de a schimba circumstanţele: „Dacă o să mă rog din toată inima, o să se întoarcă!“ Este tot un fel de negare a  realităţii, dar cu mai multă gândire, blamare şi vină.
  • Aceptarea. Ajungem în acest stadiu atunci când suntem pregătiți să mergem mai departe, folosind situația prezentă ca pe o oportunitate de a ne uita la viața noastră dintr-o perspectivă nouă, identificând un nou sens pentru propria viață.

Sabina Strugariu: Modul în care reacționează creierul nostru atunci când iubim și atunci când iubirea dispare a căpătat un interes tot mai mare pentru cercetătorii din domeniul psihologiei și al neuroștiințelor, iar descoperirile acestora ne pot ajuta să înțelegem mai bine ce se întâmplă cu noi atunci când iubim sau când suferim din iubire. Acum știm, de exemplu, că atunci când suferim o pierdere sau o despărțire, creierul nostru reacționează ca atunci când am avea o durere fizică sau ca și cum am fi în sevraj după drogul preferat – tânjim după lucrurile care ne fac plăcere și ne dau o stare de bine (încercând să refacem nivelul de oxitocină și dopamină, care sunt foarte ridicate în primele faze ale îndrăgostirii). Și nu doar creierul nostru reacționează, ci întregul nostru corp – putem simți fizic pierderea, acuzând dureri și senzații fizice de rău.

Adela Moldovan: Specialiștii descriu pe scurt 4 etape ale reacției la pierdere: negarea, revolta, deprimarea și acceptarea pierderii. Intensitatea emoțională, durata și numărul de repetări ai acestor pași depind de relevanța relației pe care o pierdem.

Mihaela Svet: În fața pierderii, creierul trece pe „sistemul de avarie“ și răspunsurile cognitive încetinesc sau devin confuze. După ce șocul inițial al pierderii a dispărut, creierul nostru ne protejează într-un fel în care schimbă modul nostru de funcționare. Concentrarea poate deveni dificilă, la fel și finalizarea sarcinilor începute, memoria pe termen scurt poate suferi, luarea deciziilor sau planificarea sunt afectate. Multe dintre aceste funcții sunt situate în lobul frontal și în sistemul limbic, controlând și reglând emoțiile și intențiile noastre. Sistemul nervos parasimpatic funcționează într-un mod în care respirația devine scurtă sau superficială, pofta de mâncare poate scădea sau crește drastic și pot să apară tulburări de somn. Creierul se straduiește de fapt să ne ajute să ne ajustăm noii realități.

Poate reprezenta pierderea o oportunitate de schimbare în bine?

Mihaela Svet: Orice situație de pierdere are o parte dureroasă, dar și o parte care oferă resurse și oportunități. O pierdere poate îndeparta literalmente limitele și granițele noastre, așa cum le cunoșteam. Este ca și cum o furtună a izbucnit și atunci când reușim să deschidem ochii din nou, totul este schimbat. Multe persoane sunt de parere că în ciuda durerii și a tristeții suferite, viața lor este mai bună după experiența de pierdere. Pierderea i-a trimis pe un drum pe care altfel nu l-ar fi gasit. Oamenii au capacitatea nu doar de a trece peste momentele grele, ci se pot schimba folosind pierderea și suferința ca o ocazie de a reflecta, de a căuta sensul în viața lor, pentru a deveni în cele din urmă versiuni mai bune ale lor înșiși.

Adela Moldovan: Adesea este, însă după mai mult timp. După suferință și durere descoperim adesea noi abilități crescute în noi sau noi oportunități pe care le putem fructifica altfel după experiența dobândită.

Sabina Strugariu: Este greu de crezut că cineva poate trece prin viață fără a experimenta sentimentul pierderii. În funcție de istoricul personal, atmosfera familială, cultura, educația primită, personalitatea și alți factori ce țin de mediu și de trăsături particulare, putem resimți pierderea ca fiind o traumă, însă putem să o privim și ca pe o șansă de Creștere Post Traumatică. Creierul nostru lucrează în favoarea noastră, pentru că scopul său este să ne mențină în viață, conectați la ceilalți și la mediul înconjurător, prin urmare, pierderea va declanșa nu doar mecanismele de protecție față de durere și dependență, ci și mecanismele de reglare emoțională și capacitatea de a lua decizii mai bune și de a ne ajuta să ne revenim după o pierdere descoperind noi surse și resurse.

℗PUBLICITATE



Sorina Petrică: Ieşirea din doliu sau elaborarea (acceptarea) pierderii se asociază cu un moment de creştere şi dezvoltare. Acceptarea pierderii are loc atunci când găsim noi sensuri şi semnificații pentru experiența trăită, ceea ce schimbă fundamental modul în care ne uităm la viața noastră.

Ce strategii sănătoase putem folosi pentru a face față mai bine pierderii?

Adela Moldovan: Pierderea are nevoie de timp, oricât de dureroasă este și oricât de multe lucruri avem de făcut, ea este un proces care are nevoie de timp pentru a se desfășura. A grăbi acest proces este ca și când ne-am scoate gipsul după 3 zile. Pe lângă timp (timp pentru a suferi, a „jeli“, a ne reveni), avem nevoie de spațiu. Un spațiu sigur în care să ne dăm voie să exprimăm emoțiile și să cerem sprijin celor apropiați pentru a ne ajuta să conținem toate emoțiile care însoțesc pierderea.

Sabina Strugariu: Primul lucru pe care îl putem face este să acceptăm pierderea ca fiind parte a vieții și, implicit, a relațiilor. De multe ori ajungem să personalizăm o pierdere considerând că suntem singuri și singurii care trec printr-o asemenea experiență – în astfel de momente este important să vorbim despre experiența noastră cu persoane care ne pot susține și ne pot echilibra, ajutându-ne să privim lucrurile în perspectivă (sau să punem pe hârtie ceea ce gândim și simțim dacă ne este dificil să împărtășim cu ceilalți, mai ales în primă fază). Atunci când suferim o pierdere ne scade nivelul dopaminei și atunci este bine să ne reamintim lucrurile care ne fac să ne simțim bine sau să descoperim și alte lucruri care ne fac plăcere, astfel încât să ajutăm creierul în procesul de reglare emoțională și vindecare. Un alt aspect important este să avem grijă de noi, psihic, dar și fizic. Dacă zonele care se activează în creierul nostru în urma unei pierderi sunt aceleași zone care se activează atunci când ne lovim sau simțim o durere fizică, important e să avem grijă și de corpul nostru – cum ne alimentăm, cât de mult ne odihnim, cât de activi suntem etc.

Sorina Petrică: Îmi vin în minte cel puțin două tipuri de strategii: asigurarea unui context de viață în care să ne putem simți în siguranță și mă refer, mai exact, la un spațiu interpersonal în care să avem alături de noi pe cineva; apoi este important și să știm să primim ajutor. Încă mulți dintre noi avem nevoie să învățăm că nimeni nu poate și nici nu trebuie să treacă singur printr-un proces de doliu, și, probabil cel mai important aspect, integrarea pierderii se produce cel mai bine atunci când durerea nu este cărată de unul singur.

Mihaela Svet: Fiecare persoană își exprimă durerea în mod diferit. Nu există un mod corect sau ideal de a trăi această experienţă. A face față pierderii suferite este vital pentru sănătatea noastră mintală. Este firesc să simțim durere când pierdem o persoană dragă și cel mai normal lucru pe care îl putem face este să ne permitem să fim triști și îndurerați. Există multe modalități de a face față pierderii: discută cu un prieten, un membru al familiei, un profesionist în domeniul sănătății mintale, pentru a calma emoțiile dureroase; nu pune o limită de timp durerii tale (procesarea pierderii este diferită de la persoană la persoană); permite-ți să te simți trist (este o parte importantă în procesul de procesare a pierderii); menține activitățile de rutină în viața ta (treburi administrative sau care țin de îngrijirea casei te pot ajuta în astfel de momente); odihnește-te suficient (tensiunea emoțională te poate face să te simți foarte obosit); mănâncă sănătos (un regim alimentar echilibrat îți poate ajuta corpul să se mențină sănătos și să faci față mai bine situației); amână deciziile și modificările majore în astfel de momente (mutarea domiciliului, schimbarea locului de muncă etc; acordați-vă timp pentru adaptarea la pierdere); evită să „amorțești“ durerea folosind alcool; după ce amorțirea se stinge, te vei simți mai rău.

Revenirea la muncă după concediu sau la școală după vacanță poate fi considerată o pierdere?

Sabina Strugariu: Poate fi, da. Sentimentul pierderii este în strânsă legătură cu dorințele și așteptările noastre și cu modul în care facem alegeri. O alegere este, implicit, o pierdere. Cu cât învățăm să trăim mai conștient, învățăm să alegem mai asumat. Făcând alegeri asumate presupune să alegi ce pierzi sau, macar să fii conștient că există riscul să pierzi ceva la un moment dat. Pentru unii dintre noi, vacanțele sau concediile sunt menite să ne „scape“ de stres și responsabilități și presiune și atunci, da, revenirea la muncă poate fi resimțită ca pierderea unui sentiment de relaxare și de bine. Din acest motiv este important să învățăm să echilibrăm balanța muncă-viață după muncă.

Mihaela Svet: Ori de câte ori dispare ceva care face parte din noi, din realitatea noastră, din idealurile și convingerile noastre, ne clatină sentimentul de siguranță, securitate și încredere, vorbim de fapt despre o pierdere. Nu faptele în sine determină daca un eveniment este resimțit de o anumită persoană ca reprezentând o pierdere, ci trăirea noastră emoțională față de acel eveniment. Suntem diferiți ca oameni și poate ceva ce pentru mine nu reprezintă o pierdere, pentru altcineva aduce suferința pierderii. Situațiile de pierdere din viața noastră sunt extrem de diverse: pierderea cuiva drag, destrămarea unei prietenii, un divorț, pierderea locului de muncă, pensionarea, schimbarea domiciliului, pierderea animalelor de companie, pierderea unei etape din viață (tinerețea), pierderea sănătății etc. Revenirea la muncă sau la școală după o perioadă în care ne-am relaxat, ne-am îndeplinit o serie de nevoi pe care până atunci le ignoraserăm sau le puseserăm în așteptare,  poate fi resimțită ca o pierdere de către mulți dintre noi.

Adela Moldovan: Poate fi. Dar poate fi o pierdere și întreruperea activității profesionale pentru un concediu prelungit. Totul depinde de semnificația pe care noi o dăm activității profesionale, școlare, vacanțelor sau concediilor și relațiilor din aceste medii.

Sorina Petrică: Reacția la pierdere sau doliul apare nu doar atunci când ne despărțim sau pierdem pe cineva drag, ci ori de câte ori pierdem ceva care este foarte intim legat de identitatea noastră, de ceea ce suntem noi ca persoană sau de ceea ce ne defineşte. Situaţiile în care ne întâlnim cu procesul de doliu sunt foarte variate: pierderea locului de muncă, pierderea prietenilor, pierderea locurilor familiare, divorţ, separare, pierderea unei părţi din corp, pensionare, pierderea libertăţii etc.

Cum îi putem susține pe copii pentru a face față mai ușor acestor pierderi inerente ale vieții?

Mihaela Svet: Modul în care copiii se confruntă cu pierderea depinde de vârsta lor, de cât de apropiați au fost de persoana pierdută (daca vorbim despre deces) și de sprijinul pe care îl primesc. Pentru copii este foarte important să înțeleagă, în primă fază, conceptul de moarte, pentru că moartea și schimbarea sunt cele 2 constante din viața noastră și pentru că vrem, nu vrem, ei intră în contact cu acest concept când le citim povești, când aud știri la televizor, când văd animale moarte pe stradă și este important să le vorbim noi despre acest concept, să le oferim posibilitatea să afle cât mai multe informații și să pună cât mai multe întrebări pe acestă temă, înainte de a ne confrunta cu un astfel de eveniment în familie. Ca adulți nu trebuie să ne ascundem emoțiile în fața copiilor, ci să le explicăm ce se întâmplă, pe înțelesul lor și în funcție de etapa de vârstă în care se află. Este important ca atunci când oferim informații și răspunsuri copilului să fim cât mai sinceri, pentru că pot sesiza atunci când se întâmplă ceva și pot deveni neîncrezători dacă atitudinea față de ei este una falsă. Copiii au nevoie de alinare și de prezența părinților atunci când trec prin emoții puternice și trebuie încurajați să se exprime în feluri cât mai diferite (scrierea unui jurnal, prin artă etc.).

Adela Moldovan: Arătându-le cum facem noi față pierderilor, acordându-le timp și spațiu să își trăiască pierderile, fiind acolo alături de ei în acel spațiu sigur în care se petrece vindecarea.

Sorina Petrică: Modul în care copiii fac față situației de pierdere depinde exclusiv de ceea ce fac adulții din jurul lor. Când un membru din familie moare sau pleacă de acasă și rupe legătura cu familia, copilul se confruntă nu doar cu pierderea respectivă, ci pierde și oportunitatea de a avea un adult atent la nevoile lui emoționale. Adesea, părintele rămas se poate cufunda în propria lui suferință și poate fi în dificultatea de a-și mai „vedea“ copilul. În această situație, sprijinul din partea altor membri ai familiei lărgite se impune cu necesitate. Pentru a ajuta copiii să proceseze doliul este important să li se permită și să fie încurajați să vorbească despre ceea ce simt. Pentru asta este important să fie ajutați să îşi reamintească fapte sau situaţii legate de persoanele sau lucrurile pe care ei le-au pierdut. Atunci când un copil pierde un părinte, el are nevoie să vorbească despre teama lui legată de ceea ce se va întâmpla cu el, de modul în care se va schimba viaţa lui. Copiii care trăiesc pierderea, au nevoie să se simtă liberi să îşi exprime emoţiile de tristeţe, furie sau anxietate. Mesajele de minimizare a emoţiilor copilului  („nu e nicio problemă, viaţa merge înainte“) trebuie evitate cu desăvârșire. Fiecare copil are nevoie să știe că este acceptat cu tot ceea ce simte.

Sabina Strugariu: În primul rând prin a-i lăsa să le trăiască și să le simtă și prin a-i lăsa să vadă că și noi, adulții, trăim sentimentul pierderii pentru diferite lucruri, mai mici sau mai mari (pierderea unui obiect valoros pentru noi, a unui loc de muncă, a unui vis, chiar a unui părinte sau prieten etc.). Copiii învață în primul rând prin modelare, deci prin cum ne percep pe noi în momentul în care întâlnim pierderea și apoi prin cum suntem prezenți pentru ei când întâlnesc pierderea. Este bine să normalizăm (nu să minimizăm, protejându-i excesiv și comportându-ne ca și cum fiecare pierdere pe care o trăiește copilul nostru este o mare nedreptate care nu ar fi trebuit să existe, nici să ne comportăm ca și cum totul în viață e doar un nesfârșit șir de pierderi și dezamăgiri) și să rămânem conectați la ideea că indiferent ce pierdem, atât timp cât suntem în viață avem resurse pentru a face față pierderilor și pentru a crea experiențe noi, unele mai bune, altele doar diferite.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0