Furia femeilor a fost multă vreme privită ca un tabu, un semn de slăbiciune sau lipsă de control. De-a lungul istoriei, femeile furioase au fost etichetate drept „isterice“, „exagerate“ sau „dificile“, în timp ce bărbaților li s-a permis să-și exprime mânia ca pe o manifestare firească a puterii. Însă furia nu este o problemă, ci un semnal – o reacție firească la nedreptate, limitări și experiențe reprimate. Despre acest subiect este panelul online al lunii martie.
Repondentele panelului sunt: Mădălina Guluță (psihologă și terapeută specializată în terapia imago) ● Carmen Ioniță (psihologă și psihoterapeută în formare) ● Oana Mărcuș (doctor în psihologie, psihoterapeută și terapeută imago) ● Adela Raluca Moldovan (doctor în psihologie, psihoterapeută, terapeută imago și supervizoare) ● Anca Pavel (psihologă și psihoterapeută).
De ce este percepută diferit furia la femei și la bărbați? Care sunt mecanismele psihologice și culturale care influențează această percepție?
Adela Moldovan: Furia este o stare emoțională care nu presupune vulnerabilitate și care dă impresia controlului și puterii. De aceea, este mult mai acceptabil social ca ea să fie exprimată de bărbați decât de femei.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Oana Mărcuș: Furia la bărbați este adesea percepută ca un semn de putere, masculinitate, autoritate sau hotărâre, în timp ce, la femei, este văzută ca inacceptabilă și inadecvată. Acest standard dublu poate fi explicat prin mesajele pe care le transmit părinții copiilor lor, prin normele culturale și de gen, care încă promovează ideea că femeile ar trebui să fie blânde, cooperante și calde. Astfel, fetițele și, mai apoi, femeile pot ajunge să-și reprime furia, pentru că-și doresc să aparțină, fiindu-le frica de judecată și/sau respingere.
Anca Pavel: Furia unui bărbat este văzută ca un semn de putere, în timp ce furia unei femei este percepută ca o problemă. De-a lungul secolelor, femeile au fost învățate să o suprime, să o ascundă în tăcere sau lacrimi, de teamă să nu fie respinse. În schimb, bărbații și-au revendicat furia ca pe un drept și ca pe un simbol al autorității. Nu este doar un dublu standard, ci un instrument de control. O femeie furioasă nu se supune, nu tace, nu cere permisiune – iar asta nu doar că sfidează normele, ci amenință însăși structura puterii patriarhale.
Carmen Ioniță: Atunci când s-au împărțit rolurile de gen, pentru femei furia nu a încăput lângă restul responsabilităților. Ceea ce am construit social ca idee de feminitate a fost greu să includă revoltă lângă supunere. Sigur că lucrurile sunt mai nuanțate de atât, dar oglindindu-ne în spațiul relațional în care ne desfășurăm viețile, o emoție care n-a fost conținută de ceilalți a fost implicit integrată ca fiind indezirabilă.
Mădălina Guluță: Cred că am putea spune cu certitudine, cel puțin noi, cei din spatele generației Z, că am auzit în jurul nostru destul de multe mesaje precum: „Băieții nu plâng!“ sau „Fetițele nu strigă!“. Aceste mesaje ne-au arătat că băieții nu „au voie“ să fie triști, dar au dreptul să fie furioși, pe când fetele nu au dreptul să fie furioase, dar pot fi triste. Prin urmare, am învățat să ne adaptăm lumii conform acestor mesaje represive. Mai exact, am învățat să ne reprimăm emoțiile în funcție de așteptările impuse de societate.
Cum poate afecta furia reprimată sănătatea emoțională și fizică a femeilor? Ce rol joacă aceasta în anxietate, depresie sau alte tulburări psihologice?
Carmen Ioniță: Furia este „cea mai profundă formă de grijă“ (în engleză, the deepest form of care, David Whyte). Deconectarea de lucrurile de care ne pasă, „neapărarea“ limitelor și înghețarea în fața nedreptății lasă urme în fibrele noastre identitare. Astfel, reprimarea furiei ne distanțează de ce este important pentru noi, iar asta face loc tulburărilor psihologice.
Anca Pavel: Furia reprimată nu dispare, ci se transformă în anxietate, depresie sau simptome fizice, precum migrenele și tensiunea musculară. Negarea furiei fragilizează identitatea unei femei, făcând-o vulnerabilă în fața relațiilor toxice, a îndoielii de sine și a rușinii. Neexprimată, furia devine un vulcan interior – fie o consumă lent prin oboseală cronică și afecțiuni autoimune, fie explodează în momente nepotrivite, amplificând suferința.
Oana Mărcuș: Furia reprimată poate duce la acumularea de frustrări în relațiile cu ceilalți, iar aceste relații se pot deteriora atunci când aceste frustrări sunt internalizate și nu sunt comunicate deschis. De asemenea, reprimarea furiei poate fi asociată cu stres cronic, care poate avea efecte negative atât la nivel emoțional (burnout, anxietate, depresie, iritabilitate), cât și la nivel fizic (probleme digestive, dureri de cap, insomnie, afecțiuni cardiovasculare).
Adela Moldovan: Pentru femei, furia reprimată duce la consecințe pe plan intern (stres și încordare) și pe plan relațional (limite încălcate, relații nesatisfăcătoare). Furia neexprimată poate lua adesea forma unor manifestări de tip depresiv sau anxios, ca urmare a neîndeplinirii unor nevoi fundamentale ale persoanei în cauză.
Mădălina Guluță: Ce știu eu despre asta este că, la nivel neurobiologic, reprimarea furiei poate duce la o activare crescută a amigdalei (responsabilă de procesarea emoțiilor) și la o scădere a activității în cortexul prefrontal (implicat în reglarea emoțională). Această dinamică poate amplifica răspunsul la stres și poate afecta sănătatea mintală și fizică. Mai exact, reprimarea furiei poate duce la o activare persistentă a amigdalei, contribuind la anxietate și depresie printr-un răspuns emoțional exagerat (perceperea stimulilor neutri ca amenințători) și o capacitate redusă de reglare a emoțiilor (tendința de a rumina și de a vedea evenimentele ca fiind mai catastrofale decât sunt).
În ce mod furia poate fi o emoție sănătoasă și necesară în viața unei femei? Cum o putem transforma într-un motor al schimbării personale și sociale?
Anca Pavel: Furia nu este un inamic, ci un semnal că ceva nu este în regulă. Când o ascultăm și o canalizăm corect, devine o sursă de putere și claritate. Femeile care-și îmbrățișează furia pot transforma nedreptatea în acțiune, revendicându-și spațiul și drepturile. Astfel, furia devine un motor al schimbării, nu o povară de care să fugim. Ea devine combustibil în lupta pentru echitate și în construirea de relații autentice, bazate pe respect reciproc.
Oana Mărcuș: Furia este o emoție normală și sănătoasă care face parte din viață și are rolul de a ne a ne proteja. Ea apare atunci când nevoile noastre nu sunt îndeplinite, când limitele ne sunt încălcate, sau atunci când apar nedreptăți în jurul nostru. Dacă este gestionată conștient și direcționată constructiv, furia poate motiva femeile să-și exprime nevoile, să-și impună limitele și să ia măsuri pentru a-și îmbunătăți relațiile cu cei din jur.
℗PUBLICITATE
Adela Moldovan: La bază, furia este emoția și reacția sănătoasă și adaptativă la încălcarea limitelor. Ea indică granițele de siguranță ale oamenilor în relațiile interpersonale. Exprimarea sănătoasă a furiei duce la relații satisfăcătoare și împlinitoare. E nevoie de un efort pentru a învăța să exprimăm constructiv furia, dar să și o primim. Furia sănătoasă nu înseamnă lipsa reacției emoționale. Atâta timp cât ne penalizăm unii pe alții pentru exprimarea furiei, schimbarea este blocată și posibilitatea de îmbunătățire a relațiilor noastre este mult redusă.
Mădălina Guluță: Furia este o emoție sănătoasă, la fel ca tristețea sau fericirea. Depinde doar cum o integrăm. Așa cum ne spune teoria relațională – „Contează mai mult cum spunem, decât ceea ce spunem“ – cred că același principiu se aplică și furiei. Este important cum o lăsăm să se manifeste și cât de mult încercăm să înțelegem de ce apare: „Ce nedreptate mi s-a făcut?“, „Ce limite mi s-au încălcat?“, „Ce pot face în legătură cu asta?“.
Carmen Ioniță: Furia ne aduce într-o interacțiune intimă atât cu propriul sine, cât și cu persoana care ne-a activat-o. Furia ne face să ne amintim că avem un corp, poate cel mai aprig dintre toate emoțiile. Furia ne pune în mișcare. Comportamentele în care ne implicăm pot lua diverse forme: comunicarea limitelor, proteste pentru valorile societății pe care vrem să o construim, cereri pentru îndeplinirea nevoilor.
Cum pot femeile să-și exprime furia într-un mod autentic și asertiv, fără teama de a fi invalidate sau etichetate negativ?
Oana Mărcuș: Femeile pot învăța să-și exprime furia prin comunicare asertivă, adică exprimându-și emoțiile clar și deschis (de exemplu, „Mă simt frustrată când… și nevoia mea este de… “). Femeile pot practica exprimarea sănătoasă a furiei doar într-un context unde primesc validare emoțională și unde se simt în siguranță. În plus, femeile pot practica autocompasiunea pentru momentele când simt furie și pot chiar învăța tehnici de reglare emoțională (orice tehnică care le ajută să descarce furia din corp: o plimbare, lovirea pernei etc). Sugestia mea este să înceapă cu exprimarea furiei într-un context unde se simt în siguranță, unde exista validare și empatie.
Mădălina Guluță: Un prim pas este să recunoaștem că avem dreptul la această emoție. Furia nu trebuie ascunsă sau reprimată, ci exprimată clar, calm și cu argumente, fără agresivitate. O modalitate prin care putem face acest lucru este „Mă simt frustrată pentru că…“ – o formulare care ajută la transmiterea mesajului fără escaladare. De asemenea, e important să ne validăm emoțiile și să nu căutăm mereu acceptarea celorlalți. Furia bine gestionată nu este o problemă, ci un semnal al unor nevoi care trebuie ascultate.
Carmen Ioniță: Aș invita la reflecție despre cum percepem furia altor femei. Ce ar însemna să-i facem loc mai des? Ce ar trebui să schimbăm pentru ca oglinda în care se privesc să le arate „flacăra vie din interiorul furiei care luminează locul de care aparțin, ceea ce-și doresc să protejeze, și acele lucruri pentru care sunt dispuse să riște și să se pună în pericol“ (D. Whyte) și nu o reacție violentă sau o copleșire incoerentă?
Anca Pavel: Dreptul de a simți furia nu este negociabil, dar atât femeile, cât și bărbații trebuie să învețe să și-o exprime într-un mod sănătos. Să exprimi furia nu înseamnă să țipi sau să lovești, ci să vorbești clar și ferm. Femeile pot învăța să spună „Nu“, fără a se scuza și fără a-și minimaliza emoțiile. Asertivitatea este cheia protejării granițelor. Pe măsură ce femeile își revendică dreptul de a fi furioase, se schimbă și percepția societății asupra furiei feminine.
Adela Moldovan: E important să vedem de unde pornim. O femeie cu o furie reprimată are un traseu în a învăța să exprime mai mult furia, o femeie cu o furie explozivă are de parcurs un traseu complet diferit. E un proces de învățare, pas cu pas, și e nevoie de multă înțelegere și autocompasiune. E nevoie și de conținerea emoțiilor negative pe care le resimțim vizavi de reacțiile celorlalți, pentru că, deși ne dorim ca emoțiile noastre să fie primite, cel mai adesea furia este invalidată și respinsă, cel puțin inițial. Iar asta nu înseamnă că ea nu trebuie exprimată, ci doar că și ceilalți au nevoie de timp să învețe să înțeleagă și să primească furia noastră.
Ce pași concreți pot sugera psihologii și psihoterapeuții pentru a ajuta femeile să-și revendice furia ca pe un drept firesc și să o folosească în mod constructiv?
Anca Pavel: Psihoterapeuții pot ajuta femeile să distingă între furia autentică și cea reactivă, ghidându-le să recunoască momentele în care furia semnalează nevoile neîmplinite sau limitele încălcate. Le pot încuraja să țină un jurnal, pentru a explora sursa și impactul furiei. Învățând să-și afirme drepturile și să spună „nu“ fără vinovăție, femeile pot transforma furia într-un instrument al autorespectului și al schimbării personale.
Mădălina Guluță: Pentru a ne revendica furia ca pe un drept firesc și pentru a o folosi constructiv, primul pas este să ne permitem să o simțim, fără rușine sau teama de judecata celorlalți: „Simt furie“. Apoi, să o exprimăm asertiv, clar și fără agresivitate, astfel încât să fim auzite, nu ignorate: „Simt furie pentru că…“. Autoreflecția prin jurnal sau terapie ne ajută să înțelegem rădăcinile furiei și să o transformăm într-o forță care ne protejează, nu ne consumă. Putem să ne descărcăm prin activitate fizică sau să practicăm mindfulness. Furia noastră este ca un foc – dacă o folosim bine, ne luminează drumul, nu arde ceea ce este în jur.
Adela Moldovan: Alege una sau două relații în care să-ți observi furia. Vezi cum se exprimă ea: reprimată sau alternanța între momente de supresie și apoi exprimare constructivă. Observă care sunt declanșatorii furiei și observă desfășurarea ei: ce o agravează, ce o potolește, cam care e durata ei. Observă care e povestea din spatele furiei: ce alte emoții apar, ce gânduri, ce poveste îți spui și ce ai avea cu adevărat nevoie. Transformă povestea și nevoile identificate mai sus într-un mesaj formulat pozitiv, cât mai succint către cel (cea) în raport cu care apare furia ta. Exersează, observă, ajustează. Exersează, observă, ajustează.
Oana Mărcuș: Cred că primul pas pentru femeile care și-au reprimat pentru o perioadă lungă de timp furia este conștientizarea și acceptarea furiei ca emoție firească, normală, care face parte din noi toți. Al doilea pas este de a reflecta, folosind un jurnal, asupra nevoilor neîmplinite din relațiile unde furia apare pe fiecare exemplu în parte (exemple de nevoi: fiziologice – apă, aer, hrană, igienă, odihnă, sex; nevoi de securitate – siguranță, protecție, apărare, echilibru emoțional; nevoi sociale – apartenență, acceptare, prieteni, familie, dragoste; nevoi de stimă – statut social, respect de sine, recunoaștere, putere; nevoi de auto-realizare – utilizarea potențialului creativ, auto-împlinire). Un al treilea pas este de a-și descărca furia din corp prin mișcare și un ultim pas este de a comunica în relații frustrările din prezent, fără a le lăsa să se acumuleze.
Carmen Ioniță: Aș spune că primul pas este să ne-o simțim, să o lăsăm să ne locuiască și să o primim cu întrebarea „Ce este atât de important pentru mine aici?“. Apoi, să mărim distanța dintre a ne simți furia și reacția pe care o avem. Fie că avem nevoie de câteva respirații sau de câteva ore, să ni le dăm, și apoi să ne gândim cum ne îndeplinim nevoia despre care a strigat furia. Sunt niște conversații pe care nu avem voie să le evităm după liniștirea suficientă a corpului.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
