Skip to content

Electric Castle nu mai este doar un festival de muzică. Este o energie colectivă, un univers care reușește, an de an, să concentreze libertatea, creativitatea și conexiunile autentice dintre participanți într-un singur loc, aflat la câțiva kilometri de Cluj. Electric Castle nu înseamnă doar artiști legendari pe scenă, ci și zeci de mii de oameni care trăiesc intens – emoții, apartenență, sens. Dar cum ia naștere această realitate temporară? Ce mecanisme vizibile și invizibile susțin experiențele din Bonțida? Cum interacționează oamenii, ce nevoi aduc cu ei, ce caută și cum se schimbă, la rândul lor, de la o ediție la alta? Poate un festival atât de mare să fie și profund uman? Poate fi sustenabil, în sensul adevărat al cuvântului? Pentru prima dată aici, la Pagina de Psihologie, îi aducem în prim-plan pe cei care nu urcă pe scenă, dar care construiesc scena Electric Castle. I-am întrebat ce văd ei, ce simt, ce înțeleg din mișcarea zecilor de mii de pași și din emoțiile care transformă un festival într-un fenomen cultural.

Repondenții acestui panel sunt: Mihai-Bogdan Cioancă (Bar & Beverage Operations Manager la Electric Castle) ● Iulia Dobrai (Digital Marketing Manager la Electric Castle) ● Mihai Andrei Hossu (Manager Sponsorships & Experiences la Electric Castle) ● Radu Mărincean (Accountant) ● Dragoș Cojocea (Social Media Manager la Electric Castle).

Electric Castle a devenit un fenomen cultural, nu doar un festival de muzică. Cum simțiți că s-a transformat comportamentul participanților de-a lungul anilor și ce spune asta despre nevoile generației actuale?

Iulia Dobrai: Festivalul chiar a crescut mult mai mult decât mi-am imaginat la început – de la un festival de muzică, la un spațiu unde oamenii vin să se exprime, să se reconecteze cu ei înșiși și cu alții, să-și dea voie să fie… pur și simplu ei. Lucrez la Electric Castle din 2019, așa că am prins și transformările mari, inclusiv valul de pandemie. Ce am observat clar e că oamenii nu mai vin doar pentru muzică, ci pentru o experiență completă. Asta înseamnă acest festival. Participanții caută conexiune, sens, libertate de exprimare. Electric Castle a devenit un spațiu unde te simți văzut, acceptat și inspirat. Asta spune mult despre generația actuală – vrem mai mult decât entertainment, vrem comunitate și autenticitate.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Mihai-Bogdan Cioancă: Electric Castle cred că a fost de la început un fenomen cultural, muzica fiind liantul pentru crearea unor noi tendințe și comunități. Din punctul meu de vedere, Electric Castle a creat și a consolidat o comunitate care era deja formată de către consumatorii brandului Booha. Bineînțeles, odată cu trecerea anilor și expansiunea lucrurilor, tendințele s-au schimbat organic, la fel cum și tendințele acelorași generații, în parte, s-au schimbat în decursul acestor ani. Totuși, media de vârstă a participanților din cadrul Electric Castle ne arată că lucrurile se schimbă organic. Chiar dacă mulți dintre participanții de la primele ediții revin încă, an de an, la eveniment, există și un număr semnificativ de participanți noi, în special tineri. Aceștia cred că ne-au împins să extrapolăm și către tendințe muzicale noi, game noi de produse la vânzare, experiențe. Dar, prin ceea ce oferă, cred că festivalul îi împinge pe consumatorii tineri să exploreze și alte experiențe de eveniment, mai deosebite, și să ia contact cu artiști și trupe noi.

Radu Mărincean: Electric Castle reprezintă o proiecție foarte fidelă și sensibilă a mentalului colectiv și, de aceea, este mult mai mult decât un eveniment muzical. Comportamentul participanților este o proiecție fidelă a emoției colective. Aici se simt, parcă mai acut, nevoia de relaționare și de libertate a generației actuale.

Mihai Andrei Hossu: Cred că un festival precum Electric Castle creează o uniformizare pozitivă a publicului – în sensul că aduce împreună oameni cu nevoi și valori similare. Asta mi se pare partea cea mai frumoasă: sentimentul de apartenență și de comunitate care transcende generațiile. Dacă e să vorbim de schimbare, ea este mai vizibilă în modul în care publicul interacționează cu brandurile înainte de festival – în zona digitală, în prezența socială, în așteptări. Însă, în timpul festivalului, spiritul rămâne surprinzător de constant: o atmosferă de libertate, curiozitate și energie, exact cum era și în urmă cu zece ani.

Dragoș Cojocea: Am mulți prieteni care se reîntorc la Electric pentru experiența în sine pe care acest eveniment o oferă, lucru care, pentru ei, este mai important decât lineup-ul. Fiind un eveniment ce se desfășoară într-o zonă mai izolată, pare cu atât mai mult un univers idealizat, genul de lume spre care mulți dintre noi tind în viața de zi cu zi, dar din care pot face parte doar câteva zile pe an. Cred că întrebarea este, mai degrabă, care sunt elementele utopice pe care oamenii își doresc să le resimtă zi de zi. Lipsa de etichete, sentimentul de apartenență la o comunitate reală, nu virtuală, senzația că ești înconjurat de oameni ce ți-ar putea fi prieteni, toți căutând aceleași lucruri – libertate, distracție, conexiune autentică și pasiunea pentru muzica live. De altfel, pentru mine, este fascinant cum, deși pe tot parcursul anului, conversația despre lineup se învârte în jurul artiștilor care vor fi capete de afiș, după festival, cele mai frumoase povești sunt despre artiștii mai mici, pe care altfel oamenii nu i-ar fi descoperit. Oamenii merg acolo pentru a se regăsi, pentru a se apropia mai tare de cine sunt ei de fapt și pentru a se depărta de cine le spune societatea că ar trebui să fie.

Festivalul reușește să creeze un spațiu de libertate și expresie – cum influențează acest cadru comportamentele sociale și relaționale dintre participanți? Observați tendințe interesante legate de felul în care oamenii interacționează?

Mihai Andrei Hossu: La Electric Castle, observ o deschidere autentică între oameni – un soi de încredere colectivă care nu se prea regăsește în viața de zi cu zi. Participanții sunt mult mai relaxați în a interacționa cu necunoscuți, fie că e vorba de a cere sau oferi ajutor, fie de a dansa, râde sau purta o conversație profundă fără un context anume. Se creează un spațiu social sigur, unde empatia, solidaritatea și spontaneitatea sunt la ordinea zilei.

Dragoș Cojocea: E genul de spațiu în care majoritatea oamenilor știu că toți cei de acolo caută aceleași lucruri. Autenticitate – în exprimare, în conexiuni, în experiențele resimțite. Din această cauză, barierele de comunicare sunt aproape inexistente, astfel încât străinii din viața de zi cu zi devin prieteni pe ringul de dans. Oamenii vin în găști, dar, totodată, sunt dornici să se avânte în noi experiențe și să cunoască noi grupuri de oameni. Poate cel mai bun exemplu pe care l-am văzut este la sora mea mai mică, care este o persoană mai timidă și rezervată de fel. Când am adus-o la Electric Castle pentru prima dată, am văzut-o manifestându-se în moduri extrem de extrovertite – cânta cât de tare putea versurile artiștilor, se avânta în mijlocul mulțimii, sărea frenetic, râdea cu oamenii din jurul ei. Toate astea arată cum mediul festivalului ne poate transforma comportamentul și poate elibera o parte din noi pe care rareori o lăsăm să iasă la suprafață în viața de zi cu zi.

Iulia Dobrai: E clar că, atunci când oamenii se simt liberi și nejudecați, se deschid altfel – și asta vedem la Electric Castle în fiecare an. Spațiul creat aici încurajează interacțiuni sincere, mai relaxate, fără măști sociale. Oamenii dansează împreună, își oferă sprijin sau doar o vorbă bună, chiar dacă nu se cunosc. Am observat tot mai multă diversitate socială, care vine la pachet cu o doză de respect din partea celor din jur – semn că, atunci când dai libertate reală, poate ieși la suprafață și umanitatea din noi.

Radu Mărincean: Spațiul de festival creează emoție și aduce omul într-o stare de spirit deschisă relaționării. Fiecare este un potențial prieten și fiecare se simte în siguranță să se exprime. Oamenii interacționează mult mai ușor, distanțele până la comunicare se comprimă.

Mihai-Bogdan Cioancă: Din punctul meu de vedere, prin încercarea de a crea un spațiu cât mai liber și jovial, cred că se ajunge la coborârea unor bariere personale și la dezinhibarea multor participanți. Cred că lucrul cel mai interesant din acest punct de vedere este crearea unor relații noi de prietenie între participanți, făcând abstracție totală de zona lor de proveniență, domeniile profesionale, nivelul veniturilor și alte detalii personale.

În ce fel ați adaptat conceptul Electric Castle pentru a încuraja comportamente responsabile – fie că vorbim de consum sustenabil, respectarea spațiului comun sau siguranța relațională?

Radu Mărincean: Conceptul Electric Castle a fost mereu despre a crea acel loc în care mergi să te simți liber, să uiți de griji, dar, în același timp, este acel loc care, prin calitatea organizării, devine un spațiu sigur, care să-ți permită să te exprimi fără a afecta experiența celui de lângă tine. Toată experiența de festival vrea să te conducă către acea stare de spirit în care te simți grozav, împreună cu ceilalți.

Mihai-Bogdan Cioancă: Fiind responsabil de partea de servire a băuturilor, cred că au fost impuse politici foarte stricte împotriva servirii de alcool către minori. A fost creat un program în care s-a oferit opțiunea ca băutura să fie servită cu capac și pai, pentru a evita introducerea de alte substanțe în băutură de către alți participanți. În plus, a fost implementat programul „Angel shot“, în cadrul căruia orice participant care comanda la bar un „Angel shot“ semnala, de fapt, că nu se simte în siguranță din diferite motive, iar personalul de la bar îl însoțea cât mai rapid într-un spațiu restricționat altor participanți și anunța superiorii, care, la rândul lor, gestionau situația.

℗PUBLICITATE



Dragoș Cojocea: Noi am continuat să încurajăm un comportament responsabil prin modul în care am comunicat aceste informații, prin varietatea de canale și frecvența acestor mesaje. Am încercat să ne asigurăm că modul în care comunicăm este unul inspirațional, prin care ghidăm oamenii spre a realiza ei înșiși care este comportamentul corespunzător, atât cu cei din jur, cât și cu mediul. Dincolo de eforturile noastre la nivel de strategie de comunicare, cred că ceea ce a făcut Electric Castle un spațiu mai sigur a fost simțul civic al participanților care s-au responsabilizat de la sine. Practic, am evitat să facem policing în comentarii, deoarece am simțit că nu suntem în măsură să comandăm un anumit comportament, ci doar să ghidăm. Am avut încredere și am oferit o platformă sigură fanilor Electric Castle pentru a comunica și a funcționa ca niște ambasadori neoficiali ai unui comportament responsabil. Multe din postările noastre au în comentarii fani care răspund la întrebări sau încurajează comportamente pozitive, fără să mai fie nevoie ca noi să intervenim.

Iulia Dobrai: Am încercat mereu să creștem și noi alături de participanți, nu doar ca festival, ci și ca model de comportament. Am integrat inițiative pentru reducerea plasticului, încurajăm reciclarea și colaborăm cu ONG-uri pentru educație sustenabilă și sexuală. Punem un foarte mare accent pe siguranță. Comunicăm constant despre consimțământ și despre respectul pentru spațiul pe care se desfășoară festivalul și nu numai. Credem că un vibe fain se construiește cu responsabilitate și atenție, nu doar cu distracție.

Mihai Andrei Hossu: Electric Castle reunește o comunitate omogenă în ceea ce privește valorile – și asta se vede în comportamentele responsabile din timpul festivalului. Oamenii tind să adopte atitudini altruiste, mai atente la ceilalți și la mediu, tocmai pentru că simt că fac parte din ceva mai mare. Ne-am folosit mult de puterea exemplului, dar și de inițiative concrete – de la politica Less Plastic, la zonele de reciclare și transport sustenabil. Este un efort colectiv, crescut organic, și susținut an de an de o comunitate care se autoreglează.

Ați avut parte de momente în care comportamentul publicului v-a surprins – pozitiv sau negativ – și care v-au determinat să schimbați sau să regândiți anumite aspecte ale festivalului?

Dragoș Cojocea: Mă surprind mereu reacțiile entuziastе pe care le primim la artiștii care nu sunt capete de afiș. Artiștii mai puțin cunoscuți, dar care și-au construit comunități autentice de fani, generează un engagement uimitor. M-a inspirat să văd cum acești artiști nu mai adoptă strategii de marketing superficiale, ci se implică sincer în conversația cu fanii lor. Acest comportament ne-a determinat să regândim strategia de conținut și să nu ne mai concentrăm exclusiv pe numele cu font mare de pe afiș, ci să promovăm și acești artiști care sunt adevărați lideri de comunitate. Similar, suportul online, în continuă creștere pentru artiștii locali, demonstrează puterea comunității, dar și o schimbare în comportamentul fanilor, aceștia fiind tot mai activi. Sper că, în viitor, acest tip de comportament se va reflecta și numeric, în tendința fanilor de a plăti bilet la spectacolele prietenilor lor, în loc de a aștepta invitații. Un alt aspect revelator este că postările noastre cu portrete ale fanilor adună constant cele mai multe reacții – confirmând că în centrul unui festival de muzică nu se află, paradoxal, muzica, ci oamenii. Ei se recunosc unii în alții, se oglindesc între ei și experiențele lor comune și creează împreună sufletul festivalului.

Iulia Dobrai: Da, au fost momente care ne-au surprins și ne-au pus pe gânduri. De exemplu, reacțiile pozitive la spațiile de siguranță sau la mesaje legate de consimțământ ne-au arătat cât de mare e nevoia reală pentru astfel de acțiuni. Pe de altă parte, au fost și situații mai sensibile, care ne-au făcut să regândim anumite fluxuri sau comunicări, tocmai ca să prevenim disconfortul. Publicul e un barometru sincer și, prin urmare, învățăm constant de la el.

Mihai Andrei Hossu: Am avut momente dificile – anularea unui headliner e întotdeauna o provocare – dar reacția publicului ne-a surprins pozitiv. Mesajele primite au fost de genul „Suntem cu toții în aceeași barcă, așa că hai să ne bucurăm de restul experienței“. E o atitudine matură și sănătoasă, care ne-a reconfirmat că nu avem doar spectatori, ci o comunitate alături de noi. Astfel de momente ne-au încurajat să fim și mai transparenți, și mai umani în comunicare.

Mihai-Bogdan Cioancă: Da, cred că la primele ediții m-a surprins comportamentul consumatorilor la unele scene – aici mă refer inclusiv la modul în care se bucurau de un concert, stând pe pături sau direct pe iarbă. Asta ne-a împins să creăm meniurile barurilor din anumite zone mai specifice, în conformitate cu vibe-ul și energia pe care o impuneau artiștii și scena în cauză.

Radu Mărincean: Publicul de festival și, în oglindă, societatea au o dinamică extrem de fluidă și te forțează să fii în permanență atent și sensibil. Aproape toate aspectele festivalului sunt dictate de răspunsul publicului.

Dacă ar fi să descrieți starea de spirit a comunității Electric Castle, așa cum se exprimă ea prin comportamente, gesturi sau atitudini, care ar fi acea energie dominantă pe care o simțiți an de an?

Mihai-Bogdan Cioancă: Aici aș dori să fiu foarte scurt. Pentru mine personal, acest exercițiu mă duce spre o singură sintagmă: A beautiful, organized, emotional chaos! (n.red., „Un haos frumos, organizat, plin de emoție“).

Radu Mărincean: Energia și forța publicului în festival sunt ceva aparte, devin un organism plin de viață. Forța, pasiunea, emoția sunt palpabile și cred că sunt acel „drog“ care te face să revii an de an. Este acea vibrație colectivă electrică, care este greu de definit în cuvinte, dar despre care toată lumea vorbește.

Mihai Andrei Hossu: Dacă ar fi să rezum într-un cuvânt, acela ar fi „eliberare“. Electric Castle creează un spațiu unde oamenii își pot da voie să fie exact așa cum sunt – autentici, vulnerabili, expresivi. E un amestec de emoție, creativitate și deschidere față de ceilalți, susținut de sentimentul că ești într-un loc sigur, unde e ok să iubești, să plângi, să creezi, să te bucuri. Asta face ca Electric Castle să fie special: nu doar că oferă entertainment, ci este și un context în care oamenii se reconectează cu sinele lor profund și cu ceilalți.

Dragoș Cojocea: Cred că spiritul Electric Castle se rezumă la libertate, unitate, curiozitate, entuziasm și nostalgie. Este o emoție pe care o simți atunci când ești „pierdut în moment“, când simți intensitatea unei clipe în care ești prezent, când observi că atât tu, cât și toți cei din jurul tău simt la unison. Este un loc în care oamenii au contact vizual, în care toată lumea zâmbește, un loc în care-ți dai voie să fii sensibil și vulnerabil, în care lăcrimezi la un refren. Electric Castle te scoate din bula ta și-ți arată că ești mult mai mult decât lucrurile prin care ajungi să te definești, fără să-ți dai seama. Electric Castle este locul unde uiți de tine, ca să-ți amintești de tine.

Iulia Dobrai: E genul acela de vibe în care simți că poți fi tu, fără frică de judecată. Comunitatea vine cu deschidere, curiozitate pentru artiști și concepte noi de muzică, dar și cu respect. Mulți dintre oameni aleg să se conecteze, să creeze, să se bucure împreună de spațiul de la castel. E un fel de „oamenii fac festivalul“.


Citește și:

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Prezentare generală a confidențialității

Acest site utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență de navigare cât mai plăcută și eficientă. Informațiile colectate prin intermediul acestor fișiere sunt stocate în browserul tău și ne ajută să:

  • recunoaștem dispozitivul tău atunci când revii pe site;
  • păstrăm preferințele tale;
  • înțelegem mai bine ce secțiuni ale site-ului sunt cele mai accesate și relevante pentru tine.

Poți ajusta oricând setările cookie-urilor, astfel încât să alegi exact ce informații dorești să partajezi. Confidențialitatea ta este importantă pentru noi.