Accesarea serviciilor de psihoterapie este în creștere în România zilelor noastre. Tot mai mulți dintre noi suntem interesați ce formare în psihoterapie ar fi cea mai potrivită pentru noi și pentru nevoile noastre specifice. Dar la fel de important este și să alegem programul de formare pe care să-l urmăm dacă visăm să devenim psihoterapeuți. În acest sens, am stat de vorbă cu cinci dintre psihologii formatori ai Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie (AMPP) despre ce presupune dobândirea de competențe în psihoterapie și cum să alegem un anumit program de formare.
Repondenții acestui panel sunt: Raluca Anton (doctor în psihologie, psihoterapeut imago și formator asociat în cadrul Institutului Internațional Imago) ● Oana Calnegru (psiholog, psihoterapeut de familie și coordonator al programului Parenting Master-Class) ● Gáspár György (psiholog clinician, psihoterapeut relațional, președinte al AMPP și al Academiei de Terapie Imago din România) ● Roxana Nicolau (psiholog clinician, psihoterapeut și vicepreședinte la Institutul Român de Schema Therapy) ● Diana Stănculeanu (psiholog și psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală, expert național în sănătatea mintală a copilului și a adolescentului).
De ce este util ca un absolvent de psihologie să urmeze și un program de formare în psihoterapie?
Diana Stănculeanu: Dezvoltarea de competențe profesionale solide, familiarizarea cu sisteme complexe și coerente de înțelegere a personalități umane, oportunități de autocunoaștere și dezvoltare personală, accesul într-o rețea de profesioniști capabili și disponibili pentru a oferi inter- și super- vizare la început, dar și constant de-a lungul drumului profesional, oportunități profesionale suplimentare – iată doar câteva motive pentru care formarea în psihoterapie poate reprezenta, pentru mulți absolvenți de psihologie, un pas util și firesc în consolidarea unei cariere.
Raluca Anton: O facultate de psihologie pune bazele acestei meserii extrem de complexe, de altfel. Este imposibil ca facultatea să poată instrui oamenii în detaliu pentru a ghida persoanele într-un demers de psihoterapie, pentru că studiile universitare au rolul de introducere într-un domeniu vast, urmând ca absolventul, la finalul anilor de învățământ, să descopere ce anume din psihologie îl fascinează. Doar o parte dintre cei care sunt absolvenți ai acestei facultăți vor dori să meargă mai departe înspre a-i susține pe oameni în suferință, iar pentru a face asta, este nevoie de studii specifice. O formare în psihoterapie are la bază cunoștințele cu care vin studenții și construiește, pe teoria validată de știință și pe foarte multă practică, noi generații de specialiști.
Roxana Nicolau: Pentru acei absolvenți care-și doresc o formare clinică și vor să lucreze cu clienții, programele de formare în psihoterapie sunt un „trebuie“ necesar, deoarece oferă experiență practică și abilități care completează cunoștințele teoretice dobândite în timpul studiilor de psihologie. Domeniul psihoterapeutic este unul care permite lucrul cu o varietate de clienți, dezvoltându-se foarte mult în ultimii ani. De multe ori, în programele de formare psihoterapeutică, participă psihologi din domeniul organizațional, educațional și al psihologiei sociale, pentru că oferă un pachet de abilități care le îmbunătățește competența profesională și, mai ales, pe cea relațională.
Oana Calnegru: Un absolvent de licență în psihologie dispune, de regulă, de cunoștințe limitate sau inexistente privind intervențiile psihoterapeutice. Participarea la un program de formare în psihoterapie îi oferă acestuia posibilitatea de a studia în profunzime conceptele și abordările specifice psihoterapiei, precum și de a-și dezvolta abilități practice, esențiale în analiza, evaluarea și intervenția terapeutică, competențe pe care le va putea aplica în practica sa profesională ulterior formării. Mai mult, conform legislației în vigoare, pentru a obține certificarea în profesia de psihoterapeut din partea Colegiului Psihologilor din România, este necesară absolvirea unui program de formare complementară de lungă durată în psihoterapie, în cadrul unei școli acreditate de formare în psihoterapie (așa cum este și AMPP).
Gáspár György: Aceste programe de formare sunt recomandate atât absolvenților de psihologie, cât și celor din domenii conexe (medicină, pedagogie, psihopedagogie, filozofie, teologie și asistență socială), dacă au în plan să dobândească competențe în specialitatea psihoterapie. La ora actuală, în România, pentru a deveni psihoterapeut, nu este suficientă licența în psihologie sau disciplinele asimilate, ci este necesar un program de formare de minim trei ani, care însumează aproximativ 750 de ore de pregătire și dezvoltare personală, la care se adaugă partea de supervizare de minimum doi ani.
Care este valoarea adăugată a programelor de formare complementară în psihoterapie?
Raluca Anton: Cred că cea mai mare valoare este cea pe care o aduce fiecare formator, care are la bază multă practică. Dacă în facultate se studiază, întâi de toate, teoretic, iar marea majoritate a celor care predau sunt foarte buni teoreticieni, un program de formare aduce în față practicieni care explică metodologia și fenomenologia demersului terapeutic, bazându-se atât pe teorie, dar mai ales pe practică.
Roxana Nicolau: Implicarea în formarea în psihoterapie implică, adesea, reflecția personală, care poate duce la o mai mare conștiință de sine și inteligență emoțională. Aceste calități sunt valoroase pentru creșterea personală și dezvoltarea profesională, indiferent de aria de specializare. Psihoterapia este un domeniu care evoluează odată cu noile cercetări și practici. Formarea îi menține pe psihologi la curent cu cele mai recente evoluții, asigurându-i că continuă să crească și să se adapteze în profesia lor. Programele de formare psihoterapeutică – indiferent de orientarea aleasă – îmbunătățesc felul în care ne raportăm la oameni, fie că ne sunt clienți, prieteni, competitori.
Diana Stănculeanu: Tranziția de la teorie la practică, exersarea și consolidarea de abilități terapeutice, construirea unei practici profesionale evidence based, oportunitatea de a primi feedback și supervizare în timp real în cazurile atât de provocatoare, la început de drum, training etic și legal, acreditare profesională suplimentară – toate acestea sunt realități ale unui program de formare în psihoterapie, greu de accesat în alte contexte educaționale și profesionale.
Oana Calnegru: Formarea complementară facilitează dezvoltarea unor competențe avansate și aprofundate în diverse abordări terapeutice, oferind cursanților oportunitatea de a învăța tehnici și metodologii care nu sunt incluse în curriculumul programelor de licență. În plus, accentul pus pe dezvoltarea personală este un aspect foarte important al formării în psihoterapie. Procesul de autoreflecție, lucrul cu sine și ghidarea oferită de un supervizor îi ajută pe psihologi să-și conștientizeze povestea de viață, mecanismele adaptative, limitele sau resursele personale. Aceste componente contribuie nu doar la îmbunătățirea abilităților profesionale, ci și la evoluția personală a psihologului, ceea ce poate avea un impact semnificativ asupra eficienței în cadrul proceselor terapeutice.
Gáspár György: Mare parte din ceea ce aplic în calitate de psihoterapeut sunt informații și tehnologii de lucru dobândite în programele de formare complementară, de după facultate. Cunoștințele dobândite în anii de studiu universitar sunt, cu siguranță, utile, dar nici pe departe suficiente pentru munca cu psihicul uman sau cu sistemul relațional din care face parte o persoană. De asemenea, formatorii din cadrul acestor programe sunt în majoritate practicieni, care îmbină partea de știință cu observațiile lor clinice și cu experiența din cabinet. Este minunat când îți explică un profesor cum funcționează schimbarea din punct de vedere teoretic, dar realitatea clinică se schimbă atunci când îți este prezentată de către un specialist cu experiență zilnică în practica psihoterapiei.
Care considerați că este unicitatea programului de formare în psihoterapie oferit de Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie (AMPP)?
Roxana Nicolau: În primul rând, este o formă integrativă de psihoterapie, adaptată și individualizată nevoilor clientului cu o orientare relațional-sistemică cu focus pe familie și cuplu, dar destul de versatilă, cât să ajute și indivizii ca parte din sistemul familial. Este o modalitate versatilă de abordare a problematicilor diverse prezentate de clienți. Aceasta include, adesea, o viziune sistemică, recunoscând influența familiei, a comunității și a factorilor societali asupra sănătății mintale a individului. Această perspectivă mai largă poate ajuta la abordarea problemelor subiacente, care ar putea să nu fie surprinse de o singură abordare terapeutică. Aș zice că și echipa de traineri și supervizori reprezintă un alt avantaj, majoritatea lor fiind profesioniști cu experiență în domeniu, orientați în zona terapiilor bazate pe dovezi și care, în timp, au acumulat experiență de predare și de supervizare.
Oana Calnegru: Programul de formare în psihoterapie al AMPP se remarcă prin accentul pus pe relațiile umane. Abordarea terapeutică a individului, a familiei sau a cuplului în cadrul programului este dintr-o perspectivă relațională și sistemică, esențială pentru a înțelege complexitatea sufletului uman. Formatorii școlii sunt psihoterapeuți cu o vastă experiență, care aduc la cursuri nu doar teoria și cercetările actuale din domeniu, ci și înțelepciunea acumulată în anii de practică în cabinet. La AMPP, îmi place, de multe ori, să spun că suntem o mare familie! Ne străduim cu toții să creăm un mediu primitor, plin de grijă și susținere pentru cursanții noștri, unde relațiile autentice sunt în centrul atenției.
Diana Stănculeanu: Perspectiva relațională, interesul autentic pentru dezvoltarea emoțională și starea de bine a celor care accesează programul, un mediu de învățare aliniat valorilor centrale ale programului – compasiune, empatie, conectare, respect pentru unicitate și diversitate.
℗PUBLICITATE
Raluca Anton: Din punctul meu de vedere, echipa de formatori este ceea ce face diferența. Noi suntem o formare integrativă care aduce în același loc specialiști din mai multe forme de intervenție, extrem de buni profesioniști și foarte pasionați de ceea ce fac. Pentru noi, psihoterapia înseamnă muncă în cabinet și apoi transmiterea acestei munci mai departe, către comunitățile care sunt interesate de acest domeniu.
Gáspár György: După cum au punctat și colegele mele, în cadrul AMPP (Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie), le oferim cursanților experiența teoretică și clinică atât în ceea ce privește paradigma individuală (psihoterapia), dar mai ales în ceea ce privește paradigma relațională (psihoterapia de familie și cuplu). Suntem un grup de oameni cu o viziune preponderent integrativă, dar fiecare dintre noi este specializat într-o anumită metodă de lucru. Această diversitate de metodologii lărgește perspectiva, dar și solicită mai mult procesele cognitive. Deseori le spun cursanților că la AMPP nu suntem o sectă și nici un cult, ca să privim cu toții în aceeași direcție. Mai degrabă intenționăm să practicăm diversitatea și să admitem că variația este norma.
Care este tematica modulelor pe care le susțineți în cadrul programului de formare?
Oana Calnegru: În cadrul programului de formare în psihoterapie, eu prezint colegilor noștri cursanți următoarele teme: strategii de parenting validate științific, intervenții relaționale în caz de infidelitate și gestionarea situațiilor de criză în cuplu. De asemenea, susțin tematici axate pe autoreflecția asupra rolului psihoterapeutului și a procesului terapeutic, precum și alte aspecte etice, practice sau deontologice ale profesiei.
Raluca Anton: Eu susțin două dintre marile mele pasiuni în tot ceea ce predau: Psihoterapia relațională, inspirată din modelul propus de John Gottman, și Introducere în tulburările de personalitate și felul în care trăsăturile de personalitate exacerbate se manifestă în spațiul terapeutic (atât în ceea ce îi privește pe clienți, cât și pe psihoterapeuți).
Roxana Nicolau: În cadrul programului de formare, predau ceva ce iubesc foarte mult – cum anume putem repara anumite aspecte care au legătură cu experiențele noastre din copilărie, astfel încât prezentul să ne aducă liniște, satisfacție și sentimentul că am ajuns într-un loc bun cu viața noastră. Schema Therapy este un model de terapie psihologică care se concentrează pe modelele de relaționare și învățăturile pe care le moștenim din experiențele adverse și din traumele trăite în copilărie. Datorită evenimentelor de viață din copilărie și influențelor părinților, ne obișnuim cu un anumit fel de a vedea lumea, care ne poate ghida comportamentul pentru tot restul vieții. În Schema Therapy, cunoaștem și înțelegem că există etape importante de dezvoltare pentru copii și nevoi fundamentale care ar trebui să fie îndeplinite de un îngrijitor sau de un părinte. Atunci când aceste nevoi nu sunt satisfăcute, apar experiențe și evenimente traumatice. În cadrul aceluiași program, susțin și modulul de lucru asupra aspectelor personale pentru viitorii terapeuți, într-o manieră ceva mai sistematică și mai profundă decât se face oricum ca parte integrantă a fiecărui modul de formare. Acest modul se numește Self Practice – Self Reflection și, după cum îi sugerează și numele, sunt sesiuni de lucru pe aspecte din cabinet, aspecte care țin mai mult de dezvoltarea personală a terapeutului.
Diana Stănculeanu: Împreună cu noii cursanți, abordăm tematici legate de nevoile de dezvoltare ale copiilor în diferite etape de vârstă, precum și evaluarea și intervenția în cazul tulburărilor anxioase și al depresiei, în rândul copiilor, al adolescenților și al adulților.
Gáspár György: De-a lungul anilor (primele programe de formare le-am început în 2012), am ținut cursuri pe diferite tematici. Acum simt că avem o echipă excelentă de formatori, din țară și din străinătate, drept urmare am privilegiul de a ține cele două tematici care mă pasionează și care incită mental cel mai tare: teoria sistemică și terapia imago. Sunt cele două cadre de gândire și de intervenție care pentru mine oferă foarte mult sens și pe care încă le studiez cu același interes și cu aceeași preocupare. Înaintea fiecărui modul pe care-l susțin, îmi aloc cel puțin o zi pentru reluarea notițelor, pentru completarea structurii și pentru a aduce ceva nou. Prin urmare, dacă vii de două ori la același modul cu mine, vei avea în mod cert experiențe diferite.
Care sunt criteriile de care ar merita să țină cont un psiholog sau psihiatru atunci când alege programul de formare la care să se înscrie?
Gáspár György: La ora actuală în lume, și în România inclusiv, există diferite abordări psihoterapeutice, de la cele clasice – cum ar fi psihanaliza, abordarea umanistă, cea cognitiv-comportamentală, și până la cele mai noi, cum ar fi abordarea integrativă și paradigma relațională. Evident că fiecare om, prin lentila experiențelor prin care privește realitatea, poate rezona mai mult cu una dintre aceste abordări și mai puțin cu celelalte. Sugestia mea este să caute un program de formare în care să fie respectate atât principiile științifice și practice, cât și demnitatea umană. Cunosc școli de formare excelente din perspectiva principiilor științifice, dar care lasă mult de dorit când vine vorba despre respectul față de alte abordări și față de demnitatea ființei umane. Evident că sunt subiectiv și le voi recomanda oamenilor să aleagă un program cu o abordare relațională, așa cum sunt grupurile noastre (care încep în această toamnă și în primăvara ce urmează), dar la fel de bine aș putea recomanda și programul de psihoterapie integrativă condus de Loredana Vișcu, programele de terapie sistemică conduse de Ileana Radu, de la Timișoara, și de Simona Herb, de la Iași, sau cele oferite de Institutul pentru Studiul și Terapia Traumei, coordonat de Diana Vasile.
Raluca Anton: Un prim criteriu ar fi comunitatea din care își dorește să facă parte. Pentru mine, acesta este prima întrebare pe care mi-o adresez: este acesta un loc unde simt că voi crește profesional, dar și unde mă voi simți primit(ă), acceptat(ă), văzut(ă), validat(ă) nu doar ca specialist, ci și ca individ cu nevoi cognitive, dar și emoționale? Iar apoi, m-aș uita la practica pe care o au formatorii. Cred că acesta este nivelul la care nu este suficient să existe foarte buni teoreticieni; este nevoie să avem și practicieni cu multă experiență.
Diana Stănculeanu: Alinierea cu propriul sistem valoric, prezența modelelor de practică evidence based, îmbinarea echilibrată a aspectelor teoretice și practice, oferirea de module de dezvoltare personală și supervizare profesională, respectarea criteriilor de acreditare profesională.
Oana Calnegru: În primul rând, ar fi recomandat să aleagă un program de formare care să includă abordări terapeutice validate științific și actuale, cu care ar putea rezona, program care să fie aliniat cu obiectivele sale de dezvoltare profesională pe termen mediu și lung. Consider că un criteriu esențial în alegerea unei școli de formare ar fi expertiza și experiența practică a formatorilor din cadrul programului. Să înveți de la specialiști dispuși să-ți împărtășească cu generozitate cunoștințele și experiența lor practică, să-ți ofere ghidare și supervizare cu empatie și înțelepciune sunt aspecte foarte importante, deoarece influențează semnificativ practica ulterioară. În plus, ar fi util să poată fi luate în considerare și criterii precum acreditarea programului, durata acestuia și costurile asociate.
Roxana Nicolau: Cred că este foarte important să aleagă în funcție de valorile și principiile personale și, totodată, să se raporteze la un plan de carieră pentru, să spunem, următorii cinci ani: unde ar vrea să lucreze, cu ce tip de problematici, cu ce tip de clienți, în ce manieră. Pentru început, are nevoie de un program de formare de lungă durată, care să ofere structură, informații noi din sfera dovezilor validate științific, metode agreate internațional, predictibilitate, acces la supervizori, acces la programe suplimentare de continuare a carierei. Da, uneori și formatorii pot fi un criteriu de alegere pentru că putem cunoaște din facultate sau din diferite workshopuri ori emisiuni profesioniști care „ne spun ceva“, însă nu cred ca acesta trebuie să fie criteriul cu ponderea cea mai mare în decizie.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
