Comisia Europeana definea în 2013 hărțuirea sexuală ca formă de discriminare și violență interzisă de lege. Astfel, hărțuirea sexuală reprezintă „orice comportament nedorit verbal, non-verbal sau fizic de natură sexuală, care apare cu scopul sau efectul de a viola demnitatea unei persoane, (…) de a-i crea un spațiu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv“. Hărțuirea sexuală nu depinde de intenția persoanei care hărțuiește, ci de impactul pe care comportamentul de hărțuire îl are asupra victimei. Hărțuirea sexuală este un comportament de care este responsabilă sau vinovată doar persoana care hărțuiește. Nu vor fi încadrate drept comportamente de tip hărțuire cele care sunt manifestate într-o relație caracterizată de siguranță fizică și relațională, din care nu lipsește acordul, consimțământul, în contextul căreia mă asigur că ceea ce spun și fac nu generează consecințe negative pentru integritatea fizică și emoțională a celuilalt. Pentru a înțelege mai bine cum funcționează hărțuirea sexuală, am stat de vorbă cu trei specialiști în psihologie și sănătate mintală.
Repondenții acestui panel sunt: ● Cristina Petrescu-Ghenea (medic psihiatru, psihoterapeut de familie și cuplu, formator și coordonator în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie) ● Diana Stănculeanu (expert național în sănătate mintală, formator și supervizor în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie) ● Mihaela Svet (psihoterapeut de familie și cuplu, contributor al platformei paginadepsihologie.ro).
Ce este și ce nu este hărțuirea sexuală?
Diana Stănculeanu: În România, hărțuirea sexuală este sancționată prin Legea 202/2002 și este definită ca fiind un comportament nedorit cu conotație sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnității unei persoane și, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor. Totodată, în Codul Penal, hărțuirea sexuală este considerată infracțiune atunci când victima este intimidată sau pusă într-o situație umilitoare în repetate rânduri, fiind definită ca „pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare“ și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă. (Codul Penal 2009).
Hărțuirea este reglementată și în OUG 137/2000, unde este prezentată ca o formă de discriminare și intră sub incidența Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Astfel, se prevede faptul că hărțuirea reprezintă „orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenența la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv“.
Dincolo de textele legii, hărțuirea sexuală se referă la orice comportament, care prin intenție și/sau consecințe, atinge demnitatea unei persoane și contribuie la crearea unui mediu de interacțiune socială (în medii profesionale, educaționale) intimidant, ostil, degradant, umilitor și ofensator. Dintre caracteristicile constante ale comportamentelor de hărțuire sexuală sunt menționate adesea dezechilibrul de putere și absența consimțământului uneia dintre părinți cu privire la comportamentele, mesajele, atitudinea celeilalte. Un aspect demn de luat în seamă atunci când încadrăm un comportament ca fiind de hărțuire sexuală, vizează luarea în considerare a rezultatului și impactului acelui comportament asupra victimei, nu a intenției celui care face comportamentul. Cu alte cuvinte, în ciuda afirmațiilor hărțuitorului că nu a intenționat să producă suferință prin comportamentul său, câtă vreme impactul asupra celuilalt este unul negativ, comportamentul va fi încadrat ca fiind unul abuziv. 
Cristina Petrescu Ghenea: Hărțuirea sexuală este un comportament care implică folosirea de apropouri sexuale sau comportamente sexuale explicite și care duce la lezarea demnității unei persoane și crearea unui mediu degradant și ostil. Hărțuirea sexuală este, cel mai frecvent, țintită către femei și persoane cu o expresie de gen feminină și poate avea loc în spații publice, online, la locul de muncă sau în instituții de învățământ. Ca majoritatea comportamentelor abuzive, hărțuirea sexuală presupune și un dezechilibru de putere între victimă și agresor.
Mihaela Svet: Vorbim despre hărțuire sexuală atunci când oamenii (indiferent de sex, identitate de gen sau orientare sexuală) devin ținta unor comentarii, gesturi sau acțiuni sexuale nedorite, ofensatoare, umilitoare, intimidante, care deranjează și provoacă durere și suferință celui hărțuit. Ce nu este hărțuirea sexuală: comportamentul consensual, dorit, acceptat și convenit.
Care sunt comportamentele verbale și non-verbale care descriu hărțuirea sexuală?
Cristina Petrescu Ghenea: Comportamentele verbale pot fi reprezentate de glume sau bancuri de natură sexuală, comentarii despre viața privată sau felul în care arăți (care pot părea uneori a fi complimente), porecle și expresii cu conotație sexuală, emailuri, scrisori, bilețele sau mesaje text cu tentă sexuală sau insistențe privind acceptarea unor întâlniri sau a unei relații. Și condiționarea evaluării academice sau profesionale de acceptarea unor relații sexuale poate reprezenta hărțuire sexuală. Hărțuirea sexuală non-verbală este reprezentată de atingeri (masajul umerilor, îmbrățișări, ciupituri, mângâieri), împărtășirea de materiale de natură sexuală sau pornografică sau expunerea indecentă a unor părți ale corpului. Toate acestea au loc fără consimțământul persoanei căreia îi sunt adresate.
Mihaela Svet: Comportamentele din sfera hărțuirii sexuale le putem descrie ca fiind fizice, verbale sau vizuale.
- Hărțuirea fizică este un act în care cineva te-a atins în mod nepotrivit, împotriva voinței tale. Cele mai comune forme legate de hărțuirea fizică includ atingerea nedorită și necorespunzătoare a corpului sau a anumitor părți ale corpului unei persoane (îmbrățișări nepermise, ciupituri, „frecare“ corporală sau invadarea spațiului intim al persoanei etc), mergând până la agresiune sau abuz sexual.
- Hărțuirea vizuală este o situație în care un individ se expune unei alte persoane fără acordul acesteia. Exemple de hărțuire vizuală includ: expunerea părților intime, trimiterea de imagini sau videoclipuri sexuale fără permisiunea celeilalte persoane, expunerea de imagini ofensatoare fără acord, trimiterea de mesaje sau e-mail-uri având conținut cu conotații sexuale sau pornografice de pe site-uri, reviste etc.
- Hărțuirea verbală este destul de des întâlnită și uneori este mai greu de definit și identificat, pentru că reacțiile oamenilor sunt diferite în fața unor astfel de comportamente. Cele mai comune forme de hărțuire sexuală verbală includ: a face glume obscene, remarci nepotrivite sau comentarii sexiste, tachinări, adresarea de întrebări legate de sexualitate, a face avansuri sau a cere favoruri sexuale nedorite, a face comentarii legate de corpul sau îmbrăcămintea unei persoane într-o manieră sexuală, utilizarea de sunete obscene etc.
Diana Stănculeanu: Pot fi considerate comportamente de hărțuire sexuală oricare dintre următoarele: comentarii cu caracter sexual și folosirea de expresii cu conotație sexuală; comentarii nepotrivite cu privire la viața privată, intimitatea sau felul în care arată o persoană; glume sau bancuri cu tentă sexuală, care aduc disconfort emoțional; atingeri corporale care generează orice formă de disconfort, comportamente de invadare a spațiului intim și/sau personal, cu ignorarea limitelor exprimate de celălalt; atingeri sexuale nedorite; expunerea indecentă a unor părți ale corpului; expunerea la material vizual sau mediatic cu conținut sexual explicit (fotografii, imagini, video, mesaje etc.); transmitere sau distribuție de imagini cu caracter intim, fără acordul persoanei prezente în imaginile respective; comportamente de tip revenge porn; solicitări repetate, insistente, continuate în ciuda ignorării sau refuzului, cu privire la acceptarea unei invitații sau inițierea unei relații; amenințări, constrângeri, condiționări ale unor promovări, bonusări, evaluări favorabile, educaționale sau profesionale, de acceptarea unor relații sau comportamente de natură sexuală.
Ce implică hărțuirea sexuală subtilă?
Mihaela Svet: Uneori, hărțuirea poate fi atât de subtilă, încât persoana să pună la îndoială felul în care percepe ceea ce trăiește, să se întrebe dacă ceea ce gândește este numai în mintea sa, dacă ceea ce simte este exagerat sau nu. Utilizarea anumitor cuvinte, priviri, gesturi, sunete, insinuări, minciuni sau defăimări sunt comportamentele cele mai utilizate în acest sens. Tocmai din acest motiv, hărțuirea sexuală trebuie privită din perspectiva impactului pe care comportamentul de hărțuire îl are asupra persoanei hărțuite, indiferent de intenția celui care hărțuiește.
℗PUBLICITATE
Cristina Petrescu Ghenea: Forme mai subtile ale hărțuirii sexuale pot implica urmărirea obsesivă unei persoane prin intermediul social media, nerespectarea spațiului personal al unei cuiva, prin apropiere excesivă, blocarea drumului unei persoane sau remarci de tipul „Glumeam, nu știi de glumă?“ sau „Așa este el, nu mai exagera!“ care forțează persoana să se supună acestui tratament și să se simtă lipsită de susținere.
Diana Stănculeanu: Comportamentele de hărțuire sexuală subtilă sunt cele care, în ciuda faptului că produc suferință și disconfort, pun victima în situația de a se îndoi de sine, de percepțiile și interpretările sale, sau de a fi etichetată de către cei din jur ca fiind „prea sensibilă“ sau „exagerată“. Pot fi încadrate aici întrebările despre viața intimă, comportamentele de stalking în social media, privirile lungi, persistente, care măsoară corpul celuilalt de sus în jos, atingerile corporale „întâmplătoare“, invadarea aparent întâmplătoare a spațiului intim al celuilalt, comportamentele de flirt fără încurajare/ consimțământ etc.
Cum putem stopa hărțuirea sexuală?
Diana Stănculeanu: Educația sexuală este probabil unul dintre cele mai puternice instrumente prin care putem preveni sau facilita identificarea rapidă și denunțarea comportamentelor de hărțuire sexuală. Departe de a fi ce susțin mulți că este – o modalitate prin care copiii sunt încurajați și pregătiți pentru inițierea precoce a relațiilor sexuale, educația sexuală familiarizează copiii cu conceptul de intimitate, spațiu personal, limite personale și consimțământ, îi sprijină în a identifica comportamentele explicite sau subtile de abuz, îi învață să recunoască atingerile potrivite și nepotrivite, să limiteze bullyingul cu conținut sexual, să raporteze comportamentele de hărțuire din mediul online (ex: sexting), creează premise pentru comportamentele asertive (a spune Nu!; Stop!, a pune limite, a confrunta) și, foarte important, elimină rușinea din relația cu propriul corp și relațiile interumane, încurajându-i pe copii să comunice cu transparență despre orice situație în care nu se simt în siguranță, fizic și emoțional.
Dezvoltarea de proceduri sigure și independente în mediile de muncă sau educaționale, despre care să se discute transparent cu fiecare angajat, în vederea construirii unei culturi organizaționale sănătoase și transparente, reprezintă o altă modalitate.
O altă nevoie ține de instruirea profesioniștilor din sistemul de poliție și juridic, care, din păcate, în continuare responsabilizează victima pentru apariția comportamentelor de hărțuire.
Mihaela Svet: În primul rând, trebuie să cerem persoanei ca hărțuirea să înceteze, numind comportamentul problematic în mod specific și direct. Spune ce ai de spus și repetă dacă persistă! Confidențialitatea și neîmpărtășirea îi protejează pe hărțuitori, dar expunerea și a vorbi despre ce ni s-a întâmplat, îi subminează (dacă se întâmplă într-un mediu organizațional, se poate depune o plângere internă, respectând politica companiei privind hărțuirea sexuală). Informarea corectă asupra legislației în domeniu, ca să știi cum să acționezi legal. Dacă vorbim despre hărțuire sexuală subtilă și nu știți dacă ceea ce trăiți este sau nu hărțuire sexuală, ajută să păstrați un jurnal în care să scrieți despre gesturile, faptele, persoanele implicate și să îl arătați unor persoane de încredere cu care să vă sfătuiți.
Cristina Petrescu Ghenea: În primul rând, responsabilitatea revine instituțiilor statului, pentru a crea și a se asigura de respectarea legilor care previn și combat hărțuirea sexuală și violența pe bază de gen. Apoi, tot la nivel instituțional, în cadrul oricărui loc de muncă sau unități de învățământ este necesar să existe regulamente explicite și traininguri periodice în această direcție, iar noi, ca cetățeni, studenți sau angajați, putem pune presiune asupra instituțiilor în această direcție. Ca indivizi, nu trebuie să invalidăm sau minimizăm niciodată experiența unei persoane care trece sau a trecut prin hărțuire sexuală.
Ce opțiuni avem pentru a ne debloca traumele, dacă am fost hărțuiți sexual?
Mihaela Svet: În astfel de situații, sprijinul din partea unor specialiști în domeniu, terapeuți specializați în lucrul cu trauma, este esențial. Procesul în lucrul cu traumele sexuale este unul complex, foarte lent și de durată, în funcție de cât de copleșitor a fost resimțit evenimentul de către persoana hărțuită și câtă dezorganizare a creat la nivelul sistemului nervos, și presupune multă delicatețe și răbdare. În cadrul terapiei, un accent important se pune pe restaurarea impulsurilor de apărare și completarea răspunsurilor defensive active și de orientare, decuplarea emoțiilor de frică sau furie de neputință sau imobilitate, pe restaurarea limitelor fizice, sociale, profesionale și a agresivității sănătoase, lucrul cu rușinea, întoarcerea către resursele interne și externe ale persoanei, recăpătarea încrederii în propriul corp, a sentimentului de siguranță, a vitalității și a unei coerențe interne.
Cristina Petrescu Ghenea: În primul rând, avem nevoie să ne validăm experiența și să nu minimizăm ceea ce ni s-a întâmplat. Deși auto-învinovățirea este un mecanism psihologic firesc în astfel de situații, să realizăm că nu noi am fost de vină este foarte important. Apoi, este foarte important să nu păstrăm secretul și să vorbim cu o persoană de încredere − care poate fi un prieten, un psihoterapeut sau un grup de suport − despre întâmplările prin care am trecut și răspunsul pe care l-au generat în noi. Nu în ultimul rând, putem folosi experiența noastră pentru a ajuta alte persoane.
Diana Stănculeanu: A vorbi despre, fără rușine, cu voce tare, cu transparență. A accesa servicii terapeutice. A căuta dreptatea în instanță. A face muncă de conștientizare cu privire la acest subiect, atât de bine ascuns încă în nuanțe de gri. A susține o persoană care trece printr-o situație similară. A reclama comportamente nepotrivite în mediul de muncă, atunci când acestea sunt observate. A educa la rândul nostru copiii, fete, băieți, în legătură cu respectul în relații, recunoașterea comportamentelor de abuz, limite, consimțământ, asertivitate.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
