Septembrie este luna în care ni se schimbă ceasul biologic și corpul se pregătește pentru o nouă perioadă de adaptare, ajustare, transformare. Deseori simțim că ne cuprinde o stare nu tocmai confortabilă și ne întrebăm dacă este normal sau nu ceea ce trăim. Revenirea la muncă, școală și grădinițe poate implica un efort suplimentar, din cauza situației pandemice, dar important de știut este că avem câteva alternative care ne pot ajuta în procesul de adaptare. Drept urmare, am stat de vorbă cu câțiva dintre colaboratorii Paginii de Psihologie, pentru a afla mai multe despre revenirea în colectivitate.
Repondenții acestui panel sunt: Margareta Dicu (psiholog, psihoterapeut relațional) ● Gáspár György (psihoterapeut relațional, trainer și supervizor în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie) ● Andrada Lupșe (doctor în psihologie, terapeut relațional imago și contributor la Pagina de psihologie) ● Cristina Petrescu-Ghenea (medic psihiatru, psihoterapeut, gazda podcastului Reconectat și coordonator de programe de formare în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie).
Este normal să avem frici și îngrijorări atunci când vine vorba despre revenirea la muncă sau la școală, după concediu și vacanța de vară?
Andrada Lupșe: A (ne) putea simți fricile și îngrijorările face parte dintr-o relație sănătoasă cu propriile noastre emoții. Are mult sens să resimțim mai degrabă emoții cu încărcătură negativă, dar asta nu înseamnă că e ceva în neregulă cu noi. Puteți exersa să vă simțiți emoțiile în mod conștient spunându-vă: „Simt ceea ce simt și pot să înțeleg asta despre mine, având în vedere contextul de reîntoarcere din vacanță.“
Cristina Petrescu-Ghenea: Începuturile sunt totdeauna momente care pot veni cu un grad de disconfort emoțional pentru o mare parte dintre noi. Chiar și pentru aceia care simt (și) entuziasm este vorba de stres și de un consum de resurse mai crescut. Contextul pandemiei pe care o traversăm de un an și jumătate consider că adaugă și mai multă impredictibilitate și, ca urmare, mai mult stres.
Margareta Dicu: Concediul și vacanța de vară înseamnă deconectare de la rutina profesională sau școlară și conectare cu familia, prietenii, propriul eu. În vacanță ne relaxăm, ne satisfacem mici plăceri și ne încărcăm cu energie. Este firesc să avem o perioadă mai grea la revenirea din concediu. Putem vorbi despre părere de rău și lipsă de chef în primele zile de reluare a rutinei profesionale. În contextul pandemiei COVID-19, este normal să ne simțim puțin anxioși în ceea ce privește reluarea contactului cu colegii. Pot apărea tot felul de întrebări legate de starea lor de sănătatea și de felul în care aceștia s-au protejat față de virus în timpul vacanței. Important este să le conștientizăm și să le acceptam.
Gáspár György: Eu mereu trăiesc o gamă variată de emoții odată cu revenirea la muncă, așa a fost și în vremea copilăriei, când mă întorceam la școală. De la neliniște, agitație, anxietate, frică, tristețe și până la entuziasm, bucurie, încântare. Anul acesta, spre exemplu, am revenit pe 1 septembrie la muncă, care era o zi de miercuri, și tot atunci, primind un e-mail de la una dintre colege, am realizat că în weekend urma să țin un curs de care uitasem complet… fiind cu mintea încă în vacanță. Din punctul meu de vedere, pe lângă emoții de variate feluri, este firesc să apară și uitarea, lentoarea mentală sau confuzia. Toate acestea fac parte din procesul de adaptare.
Ce strategii putem aplica pentru a gestiona mai bine nivelul de disconfort emoțional și a ne expunere reîntâlnirilor cu colegii și clienții?
Cristina Petrescu-Ghenea: Cred că este important să ne acordăm timp, dar un timp limitat totuși, pentru a ne gândi la noua etapă. Este bine să evaluăm care ne sunt așteptările și să încercăm să discutăm cu persoanele de încredere din jurul nostru pentru a evalua cât de realiste sunt acestea. Putem astfel să ne creăm cât mai multă predictibilitate, plănuind acele detalii care se află în controlul nostru.
Margareta Dicu: În primul rând, să recunoaștem emoțiile și să nu fugim de ele. Putem să facem un pas în spate și să privim din exterior emoțiile care ne trec prin corp și prin minte și felul în care ne comportăm. Apoi, în funcție de nivelul de stres, putem să ne ajutăm de metoda respirației abdominale, de un ceai cald, sau poate de o baie caldă prelungită. Ar mai putea fi de ajutor și să discutam cu un prieten apropiat sau cu un membru al familiei. Personal, când nivelul de stres este prea ridicat, mă liniștesc când intru în lumea copilului meu și ne jucăm sau povestim. Asta mă ajută să mă deconectez complet de la orice stimul stresor și să mă conectez cu copilul meu interior, pe care îl liniștesc și, implicit, emoțiile mele se echilibrează.
Andrada Lupșe: Cred că e foarte important să ne simțim centrați și conectați față de noi înșine conștientizând ceea ce simțim. Luați-vă un moment pentru a putea să vă întrebați „oare ce simt acum? Unde simt această emoție în corpul meu? Ce vrea această emoție să îmi transmită?“ În al doilea rând, vă încurajez să fiți autentici în interacțiunile voastre cu ceilalți (colegi sau clienți), împărtășind despre ceea ce simțiți: „Cred că am nevoie să împărtășesc că mai am nevoie de timp pentru a mă obișnui cu reîntoarcerea în colectivitate.“ Deveniți deschiși pentru a verifica cum se simte și cel de lângă voi: „Cum e perioada aceasta pentru tine?“ În al treilea rând, fiți conștienți de propriul ritm care vă ajută să vă simțiți în siguranță (fizică și emoțională), pe măsură ce reluați activitățile de muncă și învățați să onorați acest ritm.
Gáspár György: Eu recurg adesea la exercițiile de respirație, la conversațiile cu copilul din mine, la dialogul conștient cu cei din jur și, mai nou, la sport. Știu, din studiile clinice, că sportul este cel mai bun antidot pentru gestionarea stresului, iar celelalte exerciții amintite sunt niște manevre psihoterapeutice extrem de bune pentru gestionarea emoțiilor de tot felul. A… și de ce mai am nevoie?! De răbdare cu mine, cu trăirile mele și cu gândurile care uneori fac realitatea mult mai dificilă decât este în fapt.
Cum putem comunica cu cei alături de care muncim, pentru a le transmite care sunt limitele noastre și măsurile de protecție pe care le respectăm?
Margareta Dicu: Cât mai direct, folosindu-ne de diplomație. Este important sa ținem cont de opiniile fiecărei persoane și să le transmitem pe ale noastre legate de protecția împotriva virusului. Este sănătos să avem limite, să cerem să fie respectate și să respectăm, la rândul nostru, limitele celor din jur. Și pentru acest proces avem nevoie de autocunoaștere, empatie și curiozitate.
Andrada Lupșe: În astfel de situații, îi încurajez pe clienți să își exprime clar nevoile și limitele personale, în timp ce rămân empatici legat de nevoile celor din jur. O astfel de formulare ar putea fi în felul următor: „În această perioadă, ce mă face pe mine să mă simt în siguranță în acest spațiu este…; Dacă mă simt în siguranță, atunci pot munci mai bine, și asta mă face să mă simt liniștit; Mă întreb ce te face și pe tine să te simți în siguranță în această perioadă?“
℗PUBLICITATE
Cristina Petrescu-Ghenea: Cred că cea mai eficientă comunicare este cea care este cât mai directă și autentică. Pentru asta este nevoie să ne pregătim în avans prin a ne gândi care sunt într-adevăr limitele la care nu suntem dispuși să renunțăm și de ce vedem lucrurile în acest fel. Putem apoi să le spunem cât mai clar celor cu care interacționăm care ne sunt nevoile și care sunt consecințele pe care ne asumăm să le punem în practică pentru nerespectarea lor. De asemenea, este nevoie să conștientizăm că nu îi putem face pe ceilalți să aibă totdeauna aceeași perspectivă ca noi.
Gáspár György: Citeam de curând într-o carte despre terapia relațională imago că cel mai riscant lucru pe care oamenii îl pot face este acela de a comunica, iar cel mai rar este cel de a asculta. M-am strâmbat câteva clipe, apoi am realizat că s-ar putea să fie mult adevăr în acest cuvinte. Multora dintre noi ne este teamă de dialog, deoarece în memoria noastră există experiențe mai puțin reușite cu privire la conversații, iar mintea face anticipări mecanice. Dar – pentru că mereu este un dar – este bine să ne reamintim că realitatea se poate schimba mereu, dacă noi alegem să acționăm spre binele colectiv. Revenind la întrebare, cred că ar fi de respectat următoarele reguli: să fim atenți la ce cuvinte folosim, să avem un start al conversației lin și să înlocuim orice formă de critică cu vulnerabilizarea. Recunosc că nu-i ușor, efortul este mare, iar recompensa poate fi uriașă. După cum ne spune și dr. Vivek Murthy – autorul cărții Împreună, puterea vindecătoare a relațiilor umane într-o lume însingurată –, singura noastră șansă la mai bine este aceea de a lupta împreună.
Cum gestionăm conversațiile dificile cu colegii de muncă care ne spun că „exagerăm“ cu vigilența și care privesc cu dezaprobare regulile și măsurile noastre de siguranță?
Cristina Petrescu-Ghenea: Validând faptul că este ok să avem păreri diferite, îi putem ruga pe cei din jur să ia minimele măsuri necesare ca și noi să ne simțim în siguranță. Cred că este de prisos să încercăm să mai convingem pe cineva că noi avem perspectiva corectă, indiferent care ar fi aceasta. Deși este o sarcină relațională dificilă, cred că putem să nu fim de acord și totuși să ne arătăm respect și poate chiar compasiune.
Margareta Dicu: Alegerea modului în care fiecare persoană se protejează de virus este strict personală, de aceea este important sa înțelegem că „ceea ce îmi face mie bine nu este universal valabil“. În situații de conflict este bine sa apelăm la compasiune și empatie. Suntem cu toții obosiți de această perioadă pandemică și dorim să ne întoarcem cât mai rapid la normalitatea dinaintea virusului. Folosindu-ne de blândețe în comunicare, putem să ne exprimăm propriile alegeri privind siguranța noastră și să încercăm să înțelegem ce anume îi determină pe alții să fie mai „relaxați“ în această privință.
Andrada Lupșe: Exersând constant capacitatea de diferențiere emoțională. Mintea noastră se simte în siguranță dacă „suntem unul după chipul și asemănarea celuilalt“ (simbioză emoțională) și nu ne simțim în siguranță atunci când sesizăm diferențe între noi, legate de felul în care facem lucrurile. Faptul că mintea noastră are o toleranță scăzută la diferențele dintre noi duce, de cele mai multe ori, la conflicte. Putem să ne antrenăm această capacitate de a nu ne mai simți amenințați când vedem diferențele dintre noi, înțelegând că nu există un singur adevăr, ci fiecare dintre noi construiește acel adevăr în funcție de vulnerabilitățile și nevoile emoționale neîmplinite în trecut. Astfel, putem să îl validăm pe cel de lângă noi, dar asta nu însemnă că suntem de acord cu acea persoană: „Pot să înțeleg că tu așa vezi lucrurile, că acesta este adevărul tău.“ În același timp, e important să învățăm să punem limite sănătoase.
Gáspár György: Bună întrebare… din punctul meu de vedere, atunci când cineva se implică într-un astfel de comportament, ceea ce simte de fapt este multă frică și anxietate. Iar experiența acestor trăiri este gestionată prin activarea unor mecanisme de apărare – cu alte cuvinte, persoana în cauză devine defensivă – iar secretul este să nu cădem în capcana escaladării conflictului și nici să nu alunecăm din punct de vedere psihologic pe panta în care să luăm lucrurile prea personal. Ceea ce crede sau spune celălalt despre mine este de fapt felul în care se percepe pe sine. Este foarte posibil și ca în adâncul său această persoană să fie de acord cu noi, dar pentru că a adoptat un alt tip de comportament, să minimalizeze perspectiva noastră și să încerce să-și renege astfel trăirile mai profunde.
Când este cazul să cerem ajutorul unui psiholog sau psihoterapeut pentru teama noastră de revenire în comunitate?
Andrada Lupșe: Cred că de câte ori nu există echilibru între resurse și activări emoționale, merită să primim ghidaj.
Cristina Petrescu-Ghenea: Dacă îngrijorările legate de revenirea în colectivitate ne ocupă foarte mult timp și creează stări emoționale de disconfort care se calmează cu greu, este important să cerem ajutorul unui specialist. Dacă ne temem că nu ne permitem costurile unui proces psihoterapeutic, putem căuta organizațiile care oferă servicii de consiliere și psihoterapie (online sau față în față) în regim de gratuitate.
Margareta Dicu: Cu riscul de a mă repeta, consider că este foarte important să ne conștientizăm emoțiile și felul în care le simțim în corp. Să ne observăm comportamentul și gândurile legate de revenirea în comunitate. Dacă gândurile noastre sunt în permanență îndreptate spre acest aspect, comportamentul se schimbă și devenim apatici sau irascibili, ne simțim copleșiți, nu ne mai putem bucura de lucrurile din jurul nostru, avem tulburări de somn și de dispoziție, atunci este indicat să cerem ajutorul unui psiholog sau psihoterapeut.
Gáspár György: Este atât de interesant cum reacționăm la această pandemie, într-o primă fază ne-am confruntat cu teama de pierdere și am trăit o mare durere odată cu regulile de distanțare fizică, iar, mai apoi, ne este greu să revenim în comunitățile din care facem parte. Cred că Esther Perel are mare dreptate atunci când subliniază dimensiunea profund paradoxală a ființei umane. Și, la fel ca Esther, și eu subliniez că este ok să trăim ambele experiențe. Indicat este să cerem ajutorul unui psihoterapeut atunci când suntem bulversați de propriile emoții, gânduri sau comportamente. În astfel de momente ne prinde bine un ghid care să ne ia metaforic de mână, să ne ajute să ne liniștim și să ne îndrume către ușa de ieșire din confuzie. Cu mențiunea că cheia care deschide această ușă se află în buzunarul nostru, și nu la psihoterapeut.
Pentru mai multe informații utile, vă recomandăm volumul Împreună.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
