Studiile din domeniul sănătății mintale ne indică faptul că este important ca, la finalul zilei, să trecem în revistă evenimentele importante pe care le-am traversat, pentru a procesa atât cognitiv, cât și emoțional tot ceea ce ne-a fost dat să trăim. Dar la fel de sănătos este să facem o retrospectivă a întregului an, cu scopul de a integra cât mai bine experiențele din povestea noastră de viață. Iar pentru a ne contura o imagine cât mai completă a întregului proces, am invitat câțiva psihologi și colaboratori ai Paginii de Psihologie la o discuție virtuală despre… retrospective și rezoluții.
Repondenții acestui panel sunt:
• Diana Foarfecă – psiholog și psihoterapeut;
• Anca Pavel – psiholog și psihoterapeut relațional;
• Sabina Strugariu – psiholog și psihoterapeut integrativ;
• Mihaela Svet – psiholog și psihoterapeut relațional;
• Cristinea Trepcea – psiholog și psihoterapeut integrativ.
De ce este indicat să facem o retrospectivă psihologică a anului care se încheie?
Mihaela Svet: Înainte de a ne lansa în rezoluții pentru noul an, este indicat să revedem mental ce a însemnat anul 2019 pentru noi. Ce provocări, ce realizări, frământări sau bucurii ne-a adus. Să ne uităm în interiorul nostru cu curiozitate și compasiune. Atunci când în povestea de viață încorporăm și autoexplorarea, cresc șansele de a ne clădi așteptări realiste pentru anul ce vine și de a ne apropia de realizarea dorințelor și a aspirațiilor noastre.
Sabina Strugariu: Indiferent ce anume ne dorim în prezent sau proiectăm spre viitor, trecutul este cel care ne direcționează și ghidează – chiar dacă, de cele mai multe ori, acest lucru se întâmplă printr-un proces inconștient. Este sănătos să ne creăm un ritual retrospectiv zilnic, nu doar o dată sau de două ori pe an (de regulă, la aniversări sau la trecerea într-un nou an). Să ne rezervăm ceva timp pentru sine, în scopul de a ne pune în oglindă cu realitatea, a verifica dacă lucrurile pe care ni le-am setat se întâmplă, dacă suntem unde ne dorim, dacă relațiile, visele sau situațiile din viața noastră corespund gândurilor și trăirilor noastre intime, subiective. Doar așa putem duce mai departe ceea ce funcționează și ne împlinește și putem schimba lucrurile care s-au dovedit inutile sau vătămătoare în trecut.
Anca Pavel: Retrospectiva psihologică presupune să rulăm în interiorul nostru filmul momentelor semnificative de peste an și să devenim conștienți de trăirile avute la nivel emoțional. Este o ocazie de a ne înțelege mai bine starea din prezent și o modalitate de a ne evalua capitalul intern pe care îl avem de investit în anul următor.
Cristina Trepcea: Tot ce se găsește azi în farfuria mea e comandat de mine de la bucătăria Universului. Când accept asta, accept să mă confrunt cu propria mea putere. Înseamnă mult să înțeleg că puterea cuvântului meu (bagheta mea magică, adică gândul meu montat în cuvinte) mi-a adus și lucrurile care îmi plac, dar și pe cele pe care nu le-aș vrea acolo. Evaluarea „farfuriei“ – demers pe care-l fac la sfârșitul anului – mă ajută să îmi privesc în față atât intențiile (forțele conștiente), cât și contraintențiile (cele care s-au propagat din inconștient) și să moderez comunicarea dintre ele.
Diana Foarfecă: Cineva spunea… „Nu te uita în urmă, decât dacă vrei să te întorci acolo.“ Cu alte cuvinte, nu te uita la ceea ce a trecut, decât dacă vrei să înveți, să crești sau să te cunoști mai bine. A face retrospectiva a ceea ce a trecut, per se, nu ne ajută la nimic; dimpotrivă, s-ar putea să ne umple de regrete, dezamăgire, frustrare. Depinde cum desfășori acest proces și ce atitudine ai pe parcursul lui, pentru a-l face să fie unul de creștere, și nu de descurajare.
Cum facem această retrospectivă psihologică?
Cristina Trepcea: Retrospectiva psihologică a anului care se încheie este, pentru mine, ca o meditație de seară. Pornind de la ce mi-am propus să creez în anul care a trecut, mă uit la proiectele care mi-au ieșit și mă felicit pentru ele, trimit recunoștință Divinității pentru inspirație și pentru oportunități, mă iert pentru ratări și nereușite, apoi descarc supărarea care tinde să se cuibărească (împotriva mea sau a altora) și accept că întregul rezultat – așa cum este și cum nu este – reprezintă binele meu cel mai mare, fiind o etapă în evoluția mea.
Diana Foarfecă: Cu bunătate și îngăduință față de noi, față de ceilalți și față de viața în sine. Ne bucurăm de reușite, învățăm din greșeli, căutăm sensul a ceea ce s-a întâmplat ori nu s-a întâmplat. Fiecare experiență a vieții ne poate aduce „măcar“ învățare și creștere, dacă o privim cu credință și autocompasiune.
Sabina Strugariu: Cred că este important să descoperim ce funcționează pentru noi. Putem să ne rezervăm câteva minute înainte de a merge la somn, pentru a analiza ce s-a petrecut în timpul zilei; putem să facem acest lucru mental; sau putem ține un jurnal/blog/vlog/notițe în telefon, în care să scriem constant câteva dintre lucrurile fundamentale care se întâmplă. Sau putem face asta împreună cu partenera sau partenerul. Când se apropie un an nou, cred că este important să acordăm cel puțin la fel de multă atenție lucrurilor care se petrec în interiorul nostru, pe cât acordăm meselor și hainelor de sărbătoare. Să ne pregătim pentru a ne sărbători pe noi înșine și să ne aducem în prezent: Cine sunt eu în acest moment? Ce mi-a adus acest ultim an? Ce s-a întâmplat bun sau mai puțin bun? Ce-a fost nou? Ce-am ales să păstrez? Ce mi-a adus bucurie și ce m-a întristat? Ce-aș vrea să duc mai departe? Câte din lucrurile pozitive sau negative pe care le-am trăit s-au aflat în controlul meu și câte nu? Ce-aș putea face diferit? De ce-aș avea nevoie să păstrez, să schimb, să transform sau accept un anume lucru în viața mea?
Mihaela Svet: Să privim acest exercițiu ca pe un cadou pe care ni-l oferim: timp petrecut cu cea mai importantă ființă de pe pământ, cu noi înșine. Este un exercițiu pe care ar fi recomandat să-l facem cu grijă și compasiune, fără să ne judecăm pentru ceea ce nu am putut realiza, celebrând ceea ce am reușit până acum. Dacă ni se pare că este dificil să găsim evenimente relevante și că nu a fost un an chiar așa de plin, atunci ne putem uita în schimburile de e-mailuri, în mesaje, în poze etc. Începeți cu luna ianuarie și continuați cu celelalte luni, până în prezent. Vă garantez că o să fie un exercițiu interesant!
Anca Pavel: Să devenim propriul observator, cu intenție conștientă și într-un interval de timp special rezervat. Putem selecta un fond muzical ce îmbie la interiorizare, pentru a-i permite minții să se relaxeze și să identifice experiențele care și-au pus amprenta emoțională asupra noastră. Să notăm într-un jurnal, pe măsură ce identificăm momentele dificile, motivele de bucurie, schimbările prin care am trecut, felul cum au evoluat relațiile personale, precum și ceea ce a rămas neclar și ne-am dori să înțelegem mai bine.
Ce facem cu acele experiențe din an care au fost negative și care încă ne dor?
Sabina Strugariu: Trăim într-o lume speriată și înfricoșată de tot ce este „negativ“, încercând cu tot dinadinsul să fugim de ceea ce etichetăm astfel. Sau, dacă nu putem fugi, facem efortul de a trece peste, de a uita, de a depăși astfel de momente ca și cum n-ar fi existat. Însă acest lucru nu este nici realizabil, nici dezirabil întotdeauna. Toate lucrurile pe care le trăim/simțim/gândim/facem sunt cele care ne formează și ne construiesc. Adevărul este că, ne place sau nu, avem nevoie să învățăm cum să trăim cu noi înșine și cu cei din jurul nostru, cu tot acest amalgam de trăiri și consecințe. Și primul lucru pe care îl putem face este să înlocuim judecata cu curiozitate: „În regulă, s-a întâmplat cutare sau cutare lucru și e dureros și neplăcut. Mi-aș fi dorit să fie altfel, însă nu este. Pot să fac ceva în prezent? Ce anume din alegerile sau evenimentele întâmplate în trecut a dus la asta? Este ceva ce-aș putea face diferit pe viitor? Ce anume și cum?“
Anca Pavel: Uneori, este nevoie să apelăm la ajutor de specialitate. Impactul anumitor experiențe dificile ne poate depăși capacitatea de autovindecare. Alteori, e suficient să acceptăm că viața reală presupune și experiențe negative. Dacă ne exprimăm mai intens recunoștința pentru ceea ce deja avem, starea noastră interioară se va schimba ca prin farmec.
℗PUBLICITATE
Diana Foarfecă: Așa cum spuneam mai înainte, să încercăm să învățăm din experiențele negative, să le căutăm sensul, iar dacă nu-l găsim, să acceptăm acest lucru – poate, chiar cu o ușoară autoironie. Dar, pentru a reuși în acest demers, mai întâi avem de făcut un pas important: să ne împrietenim cu emoțiile care vin la pachet odată cu aceste experiențe negative (dezamăgire, durere, tristețe ș.a.). Să le recunoaștem în noi, să le acceptăm ca parte a existenței, să le găsim utilitatea (da, chiar și furia sau tristețea ne ajută la ceva). Procedând astfel, ajungem să ne acceptăm pe noi cu aceste emoții și să acceptăm evenimentele negative ca parte a dezvoltării noastre. Asta înseamnă să-ți accepți viața.
Mihaela Svet: Din păcate, viața reală nu este întotdeauna ca în filmele de Crăciun, ca în reviste sau reclame. Nu putem scăpa de tristețe sau de gândurile negative doar pentru că e zi de sărbătoare; dar le putem identifica, le putem da voie să facă parte din noi și apoi ne putem îndrepta atenția către ceea ce avem (adică acele lucruri care ne fac să ne simțim recunoscători). Faptul că alegem în mod conștient să ne concentrăm atenția asupra lucrurilor bune din viața noastră nu înseamnă că blocăm gândurile negative, ci că – intenționat – facem loc și altor gânduri și emoții.
Cristina Trepcea: Experiențele dureroase, greșelile și pierderile sunt lecții la care pot fi sigură că am fost testată în anul care a trecut. La unele simt că am luat notă mică, la altele s-ar putea sa fiu chiar repetent(ă). Dar mă uit să verific dacă nu cumva m-am pus în rol de victimă și, în caz că da, mă provoc să ies din rol și îmi amintesc de credința mea profundă că sunt responsabilă pentru viața mea. Mi s-a întâmplat de câteva ori să privesc înapoi și să văd cum o experiență dureroasă s-a dovedit o binecuvântare deghizată, care m-a transformat și m-a aruncat în pragul unui loc benefic, pe care nu am știut cum să mi-l doresc în mod conștient.
Cum gestionăm eșecul sau rezoluțiile care nu s-au materializat?
Cristina Trepcea: Așa cum spune vorba înțeleaptă atribuită lui Marc Aureliu… „Caut puterea de a schimba ceea ce pot, înțelepciunea de a accepta ceea ce nu depinde de mine și bunul-simț de a le deosebi pe unele de celelalte.“
Mihaela Svet: Împăcându-ne cu alegerile pe care le-am făcut pe parcursul anului, respectând efortul depus și energia investită, învățând din greșeli și acceptând că eroarea ne poate oferi experiențe valoroase de învățare. Totuși, un an întreg nu se poate rezuma doar la un proiect care nu s-a concretizat sau la un plan care nu ne-a ieșit așa cum ne doream. Este important să învățăm să privim și către realizările mici din timpul anului și să le celebrăm, pentru că ele sunt uneori „gura de aer“ de care avem nevoie pentru a merge mai departe și a nu renunța la ceva ce ne dorim.
Anca Pavel: În cazul nereușitelor, este înțelept să verificăm mai întâi dacă ni le-am propus din dorință proprie/autentică sau le-am trecut pe listă ca să mulțumim pe altcineva – din cauză că nu ne credem suficient de buni dacă nu bifăm anumite realizări sau fiindcă, pur și simplu, fac parte din categoria lucrurilor pe care am învățat că „trebuie“ să le facem. Genul ăsta de rezoluții deseori se concretizează în eșec.
Diana Foarfecă: Cu autocompasiune. Care este atitudinea mea față de eșec? Ce cred eu despre mine? Ce predicție fac legat de viitor, în comparație cu eșecul anterior? Acestea sunt câteva întrebări la care ar trebui să găsim răspuns. Un exercițiu de autocompasiune ar fi să mă raportez la mine într-un context de eșec și dezamăgire, exact așa cum m-aș comporta cu cel mai bun prieten. L-aș încuraja sau l-aș învinui, aș încerca să-l motivez sau i-aș tăia craca de sub picioare, aș încerca să-l ajut să găsească rezolvarea problemei sau i-aș repeta că „nu are rost“? Cu cât ne suntem nouă înșine cei mai buni prieteni, cu atât vom putea depăși mai ușor eșecurile și vom materializa mai clar speranțele de viitor.
Sabina Strugariu: Am dat recent peste un citat al lui J.M. Barrie: „Suntem cu toții niște ratați sau, cel puțin, cei mai buni dintre noi.“ Deși trăim constant cu frica de eșec, ceea ce ne definește cel mai adesea nu este de câte ori am eșuat sau cum, ci modul în care ne spunem povestea eșecului – îl evită, negăm, minimalizăm sau absolutizăm? Este firesc și sănătos să ne simțim supărați sau triști când lucrurile nu ies cum vrem noi, însă este la fel de sănătos să păstrăm contactul cu resursele, contextul și momentul ales. Uneori, chiar și în ciuda celor mai bune eforturi ale noastre, lucrurile nu ies cum ni le dorim. Important este să ne uităm cu blândețe la procesul din spatele unui eșec și să ne propunem schimbări (dacă este cazul), să ne acceptăm (chiar și cu momentele noastre mai puțin grozave) și, poate, să învățăm a renunța la unele dintre lucruri (fiindcă, oricât ni le-am dori, s-ar putea să nu fie cele potrivite pentru noi).
Cum facem să intrăm în noul an cu o minte pozitivă și o inimă deschisă?
Mihaela Svet: Trecând prin acest exercițiu de retrospectivă psihologică, să acceptăm ce și cât am putut face și să fim recunoscători pentru ceea ce avem și ceea ce am primit în plus. Cercetările arată că practicarea recunoștinței crește nivelul de satisfacție asupra vieții, ne face mai optimiști, îmbunătățește sănătatea și relațiile noastre. Acesta e momentul potrivit pentru a lua piciorul de pe accelerație și a ne bucura de tot ce-i în jur, oameni dragi, lucruri frumoase, amintiri, tradiții, mâncare delicioasă, zâmbete de copii și orice altceva ne face fericiți.
Diana Foarfecă: Cred mai degrabă într-o minte realistă și funcțională – așa cum spunem noi în terapie. Cred într-o minte capabilă să accepte atât părțile bune, cât și pe cele mai puțin bune, să vadă și griul printre nuanțele de alb și negru… Iar o astfel de minte se „naște“ dintr-o continuă și conștientă analiză a sinelui, a emoțiilor și a atitudinilor noastre. O inimă deschisă este deschisă mai întâi spre sine – prin autocompasiune, prin cunoașterea și îndeplinirea propriilor nevoi, fără a leza nevoile altora. Este o inimă care învață să se iubească și să se asculte mai întâi pe sine. Apoi, va putea manifesta empatie și iubire către ceilalți. În Prov. 4:23, Biblia ne spune: „Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții.“
Cristina Trepcea: Exercițiul de creare a Anului Nou, cu creionul pe hârtie, mi-a adus convingerea că puterea cuvântului scris e o treabă serioasă. După ce am văzut ce s-a împlinit și ce nu (din ceea ce am creat anul trecut), realizez care sunt piedicile inconștiente pe care le am de depășit, care sunt credințele ascunse pe care le am de demontat. Să știu ce vreau și să scriu cu curaj și responsabilitate – ca și cum aș da o comandă fermă în Univers – e pasul cel mai greu. Și e greu tocmai pentru că am văzut deja că ceea ce am comandat anul trecut se găsește, într-o măsură foarte mare, prezent azi în „farfuria“ mea.
Sabina Strugariu: Atât timp cât suntem în viață, există mereu ceva ce putem face altfel – oricând, nu doar la trecerea dintre ani. Mintea rămâne pozitivă atât timp cât avem răbdare și cu negativitatea (cât o acceptăm și învățăm să ne alegem în mod pozitiv gândurile, atitudinile și emoțiile). Am putea intra în noul an mai întâi cu recunoștință pentru tot ce suntem, avem sau trăim și apoi cu conștiență vizavi de resursele noastre și de zonele în care le-am putea folosi cu sens.
Anca Pavel: Lăsându-ne pătrunși de atmosfera de sărbătoare și petrecând cât mai mult timp de calitate alături de cei dragi. Tindem să privim viitorul prin prisma stării avute în prezent. Iar când suntem înconjurați de oameni care ne iubesc și alături de care ne simțim în siguranță, ne este mai ușor să avem o minte pozitivă și o inimă deschisă.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
