Skip to content

Lectura transformă minți, povești și vieți. Fiecare carte care ajunge cu adevărat la noi ne atinge sufletul într-un mod aparte și ne oferă posibilitatea unei adevărate descoperiri de sine. Psihologii și psihoterapeuții adesea recomandă cărțile ca formă de biblioterapie; dar, de această dată, am vrut să aflăm ce cărți au citit și au în plan să citească psihologii. 

Repondenții acestui panel: Ioana Eva Cadariu (psiholog, psihoterapeut integrativ, contributor la paginadepsihologie.ro) ● Zeineb Dakhel (psihiatru, psihoterapeut de familie, contributor la paginadepsihologie.ro) ● Alexandra Iacob (psiholog clinician, asistent de cercetare, contributor la paginadepsihologie.ro) ● Diana Lupu (psiholog, psihoterapeut, gazda rubricii #PsihoDescoperiri).

Care este acea carte pe care ați citit-o anul trecut și care a avut cel mai mare impact asupra mentalității voastre?

Alexandra Iacob: Așa cum se spune despre oameni că ei intră în viața noastră exact în momentul în care suntem pregătiți să-i cunoaștem, așa cred că se întâmplă și cu cărțile. Cartea pe care am citit-o anul trecut și care a avut cel mai mare impact asupra mentalității mele este Omul în căutarea sensului vieții, scrisă de Victor E. Frankl – o carte primită în dar de la sora mea.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Ioana Eva Cadariu: Cartea care mi-a adus multe conștientizări și m-a făcut să reflectez la relațiile din viața mea a fost Intimitate zbuciumată, scrisă de Janet Woititz.

Zeineb Dakhel: Cartea care m-a impactat cel mai mult în anul care a trecut este Beauty Sick, scrisă de Renee Engeln, o carte despre obsesia pe care o are societatea actuală cu felul în care arătăm, despre standardele nerealiste și nesănătoase de frumusețe și greutate care ne sunt impuse și despre consecințele pe care acestea le au asupra sănătății noastre fizice și emoționale.

Diana Lupu: Mi-au trecut ceva cărți prin mână anul trecut, însă cea care a avut un mare impact asupra modului în care privesc lucrurile și pe care am recomandat-o multor oameni alături de care lucrez este Alegerea. Acceptă cu bucurie posibilul, scrisă de dr. Edith Eva Eger.

Ce anume v-a impresionat sau marcat cel mai tare?

Ioana Eva Cadariu: Descrierea miturilor relaționale, precum „nu este bine să ne certăm cu celălalt“, „trebuie să realizăm toate activitățile împreună într-o relație“, „trebuie să fii perfect într-o relație“ m-au făcut să mă întorc la trecutul meu și să văd fostele mele relații dintr-o altă perspectivă. Această carte am recomandat-o și studenților mei, deoarece limbajul este unul clar, accesibil și putem învăța multe lucruri despre propria noastră persoană (ex: ce fel de tipare transgeneraționale putem aduce în relațiile noastre, cauzele apariției acelor mituri etc.).

Diana Lupu: Pe lângă impresionanta poveste de viață a dr. Eger, ce a rămas cu mine este ideea posibilității de a alege perspectiva din care îți privești propria viață, în special experiențele din trecut. Este o alegere pe care fiecare dintre noi o poate accesa: fie să trăim în victimizare, hrănindu-ne din nedreptățile trecute și construind propria temniță, fie să ne continuăm dezvoltarea învățând din tot ce am trăit.

Alexandra Iacob: Cel mai mult m-a impresionat un citat care este și motto-ul după care și-a trăit autorul viața. Este un citat căruia încă încerc să îi descopăr sensul și pe care încerc să îl integrez în felul meu de a fi: „Trăiește ca și cum ai mai trăit o dată, când ai făcut aceleași greșeli pe care te pregătești să le faci acum.“

Zeineb Dakhel: Citind Beauty Sick am rememorat constant scene cu mine și cu femeile din viața mea criticându-ne aspru corpurile cu fiecare ocazie. M-a șocat să realizez cât de firesc ne vine să facem asta, cât de social acceptat este și cât de mult ne-a intrat în reflex. Un lucru care m-a marcat încă din primele pagini este statistica despre cum 34% dintre fetițele de 5 ani au cel puțin uneori comportamente de restricție alimentară intenționată, iar 28% dintre ele spun că vor să aibă corpuri care să arate ca cele de la televizor. Renee Englen ne reamintește că obiectivele de dezvoltare la 5 ani includ folosirea furculiței și număratul până la 10. Cu toate acestea, fetițele sunt deja dureros de conștiente încă de pe atunci că societatea în care trăim valoriează, poate mai mult decât orice, felul în care arătăm.

Cum s-a schimbat modul vostru de raportare după lecturarea acelei cărți?

Diana Lupu: Cred că m-a ajutat să accesez mult mai conștient o perspectivă optimistă, de creștere a experiențelor pe care eu le-am trăit, dar și a modului în care privesc poveștile de viață ale oamenilor din cabinet. A venit cu o perspectivă a posibilității, care îmbogățește procesul terapeutic.

℗PUBLICITATE



Zeineb Dakhel: Mi-am dat seama că vreau să citesc în continuare despre imaginea corporală, am început să fiu atentă la discursul pe care-l am cu privire la corpul meu și la corpurile celorlalți, am început să fiu conștientă de privilegiile pe care le am având un corp care se încadrează în standardele de greutate, îmi curatoriez atent conținutul pe care îl urmăresc pe social media și îmi doresc mult să duc discuția asta mai departe, alături de colegele și prietenele mele de la Reconectat.

Alexandra Iacob: Citind, analizându-mi propria viață, ascultând cu atenție relatările celor dragi mie care suferă sau au suferit la un moment dat, mi-am dat seama că oamenii, pe care noi încercăm așa de mult să îi ajutăm ca psihologi, nu au nevoie de o stare lipsită de tensiune și echilibru, nu au nevoie de o viață lipsită de suferință și durere, ci de sens, de ceva pentru care să merite să lupte, să viseze și să se trezească în fiecare zi.

Ioana Eva Cadariu: Atât în viața personală, cât și în cabinet sunt atentă la miturile pe care le pot avea clienții cu privire la relații și putem să le aprofundăm în cadrul procesului terapeutic.

Cum vă poziționați față de autorul acelei cărți?

Zeineb Dakhel: Simt foarte multă recunoștință pentru munca lui Renee Engeln, care este profesor de psihologie la Universitatea Northwestern și care a studiat, timp de mai bine de 15 ani, în laboratorul său, relația femeilor cu corpurile lor. Cred că avem nevoie cu toții să citim despre astfel de cercetări, în această societate în care corpurile femeilor sunt adesea obiectificate, în care suntem bombardați la fiecare pas cu imagini ale unor corpuri idealizate și nereprezentative și în care tulburările de comportament alimentar sunt într-o continuă creștere.

Ioana Eva Cadariu: În momentul în care am citit cartea mă simțeam ca o „studentă“ ce dorea să afle cât mai multe lucruri pentru dezvoltarea ei personală. Am citit cartea pe nerăsuflate și simt că m-am îmbogățit cu multe informații valoroase pentru mine și pentru creșterea armonioasă a relațiilor din viața mea.

Diana Lupu: Pentru mine, dr. Eger este un model de reușită. Cu o poveste cutremurătoare care, la prima vedere, ar părea că nu mai are nicio șansă de reușită, ea se transformă în acest exemplu inspirațional pentru noi toți. Pentru mine, ea este definiția procesului de creștere și a efortului conștient.

Alexandra Iacob: Personal, am un sentiment de recunoștiință față de Victor Frankl. Pentru mine, viața sa trăită în lagărele naziste este de admirat. Cel mai mult sunt recunoscătoare efortului lui de a trăi cu demnitate, de a lupta să își publice ideile științifice și teoriile legate de logoterapie. Mi se pare deosebit curajul său de a-și fundamenta teoriile psihologice pe exemplul și pe trăirile sale personale.

Care este volumul pe care vă propuneți să-l citiți în prima lună din 2022?

Alexandra Iacob: În prima lună din 2022 îmi propun să citesc Călătoria către sine. Memoriile unui psihiatru, scrisă de Irvin D. Yalom. Această carte este o autobiografie în care sunt mai mult ca sigură că îl voi întâlni pe același Irvin D. Yalom pe care l-am întâlnit în multe lecturi – omul cald, deschis, sincer, cu un simț al umorului bine dezvoltat și cu o înțelepciune care mă ajută să cresc ca om.

Ioana Eva Cadariu: Îmi propun să recitesc Împreună la bine și la greu. 10 adevăruri salvatoare pentru relația de cuplu (autorii: Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt). Prima oară am citit cartea în anul 2019 și mi-a răspuns la multe întrebări și simt că a doua lectură va fi la fel de revelatoare precum prima.

Zeineb Dakhel: Îmi propun să citesc What We don’t talk about when we talk about fat, un volum apărut în 2020, al scriitoarei și fat activist Aubrey Gordon, în care vorbește despre discriminarea pe baza greutății, despre dificultățile cu care se confruntă persoanele cu corpuri mari și despre nevoia de a ne lupta pentru o lume în care oamenii au drepturi egale, indiferent de dimensiunile corpurilor lor. Pe Aubrey Gordon o puteți citi pe blogul său sau asculta în podcastul Maintanance Phase.

Diana Lupu: E o listă destul de serioasă cea pe care am conturat-o până acum, iar cartea care se află în capul listei este Mindset, de Carol S. Dweck. Din punctul meu de vedere, acompaniază foarte bine ideile prezentate de dr. Eger.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Prezentare generală a confidențialității

Acest site utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență de navigare cât mai plăcută și eficientă. Informațiile colectate prin intermediul acestor fișiere sunt stocate în browserul tău și ne ajută să:

  • recunoaștem dispozitivul tău atunci când revii pe site;
  • păstrăm preferințele tale;
  • înțelegem mai bine ce secțiuni ale site-ului sunt cele mai accesate și relevante pentru tine.

Poți ajusta oricând setările cookie-urilor, astfel încât să alegi exact ce informații dorești să partajezi. Confidențialitatea ta este importantă pentru noi.