Skip to content

Pentru a vorbi despre aceste vremuri grele, am invitat patru psihoterapeuți (cu abordări diferite) în scopul de a ne ajuta să înțelegem mai bine ce se întâmplă cu noi și să găsim strategii de intervenție în situații de criză.

Repondenți:

Ramona Covrig – psihoterapeut specializat în terapia adleriană.
Gáspár György – psihoterapeut specializat în terapia de familie și cuplu.
Diana Stănculeanu – psihoterapeut specializat în terapia cognitiv-comportamentală.
Krisztina Gabriela Szabó – psihoterapeut specializat în hipnoza clinică și terapia ericksoniană.

Cum ne putem gestiona mai bine frica, anxietatea și îngrijorările, în această perioadă în care incertitudinea și lipsa de control reprezintă ceea ce trăim?

Diana Stănculeanu: Contează foarte mult să ne reamintim că frica este un răspuns firesc la pericol și, poate, chiar să-i fim recunoscători fricii. Anxietatea o putem gestiona prin respectarea regulilor de igienă și a celor de izolare și distanțare socială. Dar și prin reducere consumului de știri și prin continuarea parțială a activităților profesionale. Îngrijorările le putem îmblânzi prin conversații cu oamenii de încredere (prin activarea tribului nostru digital) și prin păstrarea unui program zilnic. Apoi, mai avem nevoie de hrană sănătoasă, de mișcare și de micile plăceri ale vieții.

Krisztina Gabriela Szabó: Este o vorbă care spune: „Să nu încercăm să controlăm furtuna, ci pe noi înșine. Furtuna va trece.“ Demersul de a ne controla pe noi înșine începe cu identificarea acelor lucruri pe care le putem controla, cu distingerea lor de acelea pe care nu le putem controla. În primul rând, să ne reamintim că frica, anxietatea, îngrijorarea sunt reacții firești în astfel de circumstanțe, când simțim că sunt amenințate lucrurile cele mai de preț pentru noi. Ele, de fapt, sunt tot o fațetă a iubirii și au o funcție adaptivă: ne îndeamnă să luăm lucrurile în serios și să facem ceea ce este de făcut, pentru a ne proteja pe noi înșine și pe ceilalți.

Ramona M. Covrig: Puțină frică ne face bine tuturor, ne face să fim prudenți și să onorăm vremurile prezente prin această prudență. Suntem mai atenți, ne informăm, ne aliniem cerințelor vremii, dezvoltăm grija față de semeni. Iată că, paradoxal, în spatele fricii sau al anxietății se află intenția pozitivă de a avea mai multă grijă, de noi și de semenii noști. Alfred Adler vorbește despre emoții ca despre un combustibil pentru acțiunile noastre. Să ne amintim că nu-i putem controla pe ceilalți, dar ne putem controla pe noi înșine. Iar atitudinea noastră poate fi o lecție bună pentru cei ce ne privesc.

Gáspár György: Eu încerc să aplic tehnica la care recurg de fiecare dată când mă confrunt cu o situație de criză. 1) Îmi accept emoțiile și îmi reamintesc că sunt reacții normale la situații, poate, anormale. 2) Pun lucrurile în perspectivă și-mi repet că avem o existență provizorie cu o durată nedeterminată – dar că totul se va încheia. 3) Iar până să se încheie criza, aș putea învăța lucruri noi despre mine sau aș putea să-mi exersez curajul (să accept ceea ce simt, să-mi cultiv răbdarea, să fiu blând cu mine și cu cei din jur și să îmi păstrez credința în Divinitate). Recunosc că ne poate ajuta și ceea ce spunea Nietzsche: „Cel care are un «de ce» pentru care să trăiască poate îndura aproape orice.“

Dacă ne uităm pe fereastră, vedem tot mai puțină lume pe stradă – ceva nefamiliar minții noastre. Ce să ne spunem sau ce să facem, atunci când nu mai recunoaștem realitatea?

Krisztina Gabriela Szabó: Recunosc că și mie mi se pare straniu „peisajul“ acesta. Pe mine mă ajută să îmi spun că „ăsta e filmul acum“ și să mă reconectez, din nou și din nou, la încrederea că organismul nostru are o capacitate inimaginabilă de adaptare. Eu aleg să fac tot posibilul ca să mă adaptez la acest „film“. Și îmi reamintesc acest lucru, ori de câte ori am nevoie. De altfel, putem, cu toții, să ne amintim situații noi în care am reușit să ne adaptăm foarte bine. Și, în esență, e vorba de aceleași mecanisme de adaptare, de care, fără doar și poate, dispunem.

Ramona M. Covrig: Există și altfel de străzi la care putem privi. Sunt cele din interiorul nostru, din casele noastre, din legăturile noastre cu semenii. Să facem drumuri spre ei, să facem în așa fel încât niciuna dintre aceste străzi să nu fie ocolită. Drumul spre inima iubitei/iubitului, drumul către inima părintelui, calea către prietenie, calea către colegialitate, calea spre sine să fie umblate… Toate aceste căi să devină cunoscute, îngrijite cu devotamentul grădinarului ce își îngrijește grădina, știind că el va beneficia primul de pe urma grijii sale față de pământ. Astfel, dezvoltând interesul social și empatia, ne vom păstra sănătoși sufletește. Cu cât ai mai multă grija de lumea din care faci parte, cu atât mai câștigat ești. Focusul se schimbă! Grija față de ceilalți te va ajuta să te echilibrezi în a percepe viața ca pe o realitate. Tot ceea ce ni se întâmplă este important!

Diana Stănculeanu: Trăim într-un oraș aglomerat, așa cum știm că e București. Îmi amintesc că, în fiecare situație în care orașul nostru părea pustiu (de exemplu, într-un weekend fierbinte din luna august sau dimineața la 4.30 în drum spre aeroport sau pe 1 ianuarie înainte de prânz), îmi spuneam nostalgică: „Ce mi-ar plăcea să fie Bucureștiul astfel tot timpul! Ei bine, iată că avem o șansă acum să ne bucurăm de orașele noastre (de obicei supraaglomerate, îmbâcsite, poluate fonic și nu numai) în liniște și tihnă, într-o explozie de primăvară, cu plante înmugurite și copaci înfloriți. Este ceva rar, iar dacă vom reuși să trecem peste senzația stranie inițială, vom reuși, poate, să ne minunăm de frumusețea uitată a unor orașe atât de des criticate pentru faptul că ne sufocă și ne fură intimitatea. În plus, în premieră pentru orașele noastre, respirăm un aer (ceva mai) curat.

Gáspár György: Curiozitatea e secretul, din punctul meu de vedere. Dar este vorba despre acea curiozitate empatică și constructivă. În loc să-mi spun „Ce naiba s-a întâmplat cu lumea noastră?“, îmi spun „Ok, Gáspár, este timpul să respiri și să observi ce simți și ce trăiești în timp ce afară sunt tot mai puțini oameni“. După care îmi reamintesc cât de bine este acum că pe stradă sunt puțini oameni, pentru că astfel putem lupta cel mai bine cu coronavirusul.

Cum să vorbim cu copiii despre ceea ce se întâmplă, în așa fel încât să nu-i panicăm, dar totuși să realizeze că situația este serioasă?

Ramona M. Covrig: Adevărul este cea mai sănătoasă formă de respect față de copii. Ei învață cel mai ușor din ceea ce fac părinții, mai mult decât din ceea ce spun părinții. Așa că, drag și curajos părinte al vremurilor acestora, ține seama de faptul că micuțul tău sau micuța ta te privește astăzi și învață de la tine despre cum se rezolvă problemele vieții, într-un mod curajos și optimist. Fii eroul său!

Krisztina Gabriela Szabó: Cred că e bine să ne concentrăm pe aspectele practice și mai ales imediate, adică pe lucrurile pe care trebuie și putem să le facem, respectiv să ascultăm care sunt sentimentele, întrebările și preocupările lor, încercând să găsim împreună niște răspunsuri acolo. Cel mai important este, totuși, să avem grijă de noi înșine, pentru că atunci când reușim să interacționăm cu ei dintr-o poziție de încredere (cu frică și anxietăți cu tot, știind că e ok să ne simțim așa, dar în același timp, căutând să avem în vedere cele descrise în cadrul răspunsului la prima întrebare de aici), automat, o să găsim cele mai bune soluții. În general, copiii au o bună capacitate de a rămâne prezenți (și dacă nu, să îi ajutăm să o exerseze), așadar, dincolo de aspectele care trebuie schimbate în viețile noastre de zi cu zi, tocmai pentru a face tot ce trebuie făcut, să ne creăm momente bune împreună. Altfel, e o iluzie să credem că ei, copiii, nu știu că situația e serioasă. Ei simt lucrul acesta și, atunci, felul în care ne comportăm noi în încercarea de a ne adapta cât mai bine este cel mai puternic reper pentru raportarea lor.

Diana Stănculeanu: Experții ne recomandă să începem, mereu, prin a afla ce știu copiii. Iar apoi să încercăm să „corectăm“ ideile false și să le înlocuim cu altele adevărate. Iar mai presus de toate, trebuie ca aceste conversații să fie purtate în siguranță – adică părintele să fie, cu adevărat, o bază de siguranță. Asta poate implica inclusiv ca părintele să admită că și el se simte vulnerabil, că nu știe toate răspunsurile și că, noi toți, depunem un efort colectiv pentru a crede că totul va fi bine. Și mai cred că este bine să păstrăm în minte ideea că ceea ce trăim acum este o bună oportunitate de învățare pentru toată omenirea – în ceea ce privește igiena fizică, dar și grija și respectul unuia față de alții.

Gáspár György: Cred că, înainte de toate, este important să ne amintim că nu este vorba despre o singură conversație, că pentru a-și putea folosi partea rațională a creierului copilul are nevoie să se simtă în siguranță și că accentul trebuie pus pe ceea ce putem face și nu pe cât suntem de neajutorați sau de neputincioși. Copiii au nevoie să vadă în părinții lor modele, iar acum, mai mult ca oricând, putem să-i învățăm pe cei mici lecția vulnerabilității și a descoperirii propriei reziliențe. În lupta cu acest virus, este important să ne unim forțele și să fim curajoși – să respectăm regulile de igienă, să păstrăm distanțarea socială și să reducem distanțarea emoțională, să vorbim despre ceea ce simțim și să îndrăznim să ne împrietenim cu frica pentru a o putea îmblânzi cât mai repede. Așa cum spune și John Gottman în cartea Parenting, inteligența emoțională a copiilor se cultivă atunci când emoțiile negative ale acestora sunt trezite la viață; în rest, totul este pură teorie. Deci, „aici și acum“, chiar dacă-i greu, copiii noștri pot învăța mult mai mult decât în momentele de non-criză. Cred, de asemenea, că aceste conversații nu sunt doar despre criza activată de această pandemie; sunt despre ce înseamnă să fii om și să-ți asumi responsabilitatea față de sine și semenii tăi.

Cum putem gestiona momentele dificile, în care unul dintre părinți maximizează pericolul, iar celălalt îl minimalizează – și asta face ca totul să pară un șir repetat de certuri?

Krisztina Gabriela Szabó: În situațiile de criză, aceste diferențe tind să se exacerbeze, mai ales dacă au rămas „crude“, adică cei doi nu au lucrat cu ele în cadrul unor procese psihoterapeutice sau de dezvoltare personală. Ce pot să recomand în câteva rânduri este să ne uităm la acele strategii și modalități de gestionare a acestor diferențe în trecut, apoi să le căutăm pe cele care au funcționat bine (într-un mod sănătos) pentru cuplu și familie. Știm de la John și Julie Gottman că pentru o viață de cuplu și de familie armonioasă e nevoie de două lucruri fundamentale: 1. să prețuim asemănările; 2. să respectăm diferențele. Și acum e la fel, cu mențiunea (valabilă și în rest, de altfel) de a nu tolera un abuz. Iar în cazul de față, dacă minimalizarea pericolului generează nerespectarea măsurilor de protecție, acest fapt reprezintă un abuz. De asemenea, trebuie să încercăm să ne amintim că echilibrul personal și colectiv reprezintă un factor ce ne ajută mult în gestionarea eficientă a situației, astfel că e dreptul și responsabilitatea fiecăruia să caute în sine acel loc de respect și iubire pentru sentimentele proprii și ale partenerului, făcând echipă în același timp în ceea ce privește pașii, lucrurile ce trebuie întreprinse, așa cum o cere situația. Să remarcăm în toată criza aceasta și un aspect pozitiv, care poate ușura poverile ce provin din tendința de luare a unor decizii discordante (în cuplul ipotetic despre care vorbim): acum nici măcar nu trebuie să luăm noi foarte multe decizii referitoare la „ce trebuie făcut“; asta ne spun autoritățile. Așa că, la acest capitol, nu avem de ce să ne certăm.

℗PUBLICITATE



Ramona M. Covrig: Echipă, echipă, echipă! Mai mult ca oricând, acum este timpul pentru a face echipă, pentru a forma un tot unitar (asemeni ceasului de pe perete, care dă ora exactă, pentru că fiecare rotiță participă și nu se împotrivește), pentru a consolida relația de cuplu, pentru a învăța egalitatea și respectul mutual, pentru a fi cu toții câștigători, nu în final, ci în fiecare zi tot mai câștigători. În lupta de putere dintre cei doi părinți, câștigă doar unul dintre ei (pentru cinci minute), dar marii perdanți sunt copiii, atmosfera casei și relația de cuplu. Pandemia vă provoacă să ieșiți cu toții câștigători din această încercare!

Diana Stănculeanu: Pentru Pagina de Psihologie, am scris o scrisoare către părinți în acest sens. Pe scurt, cred că este important să ne reamintim că toată lumea are dreptate – și părintele căruia îi este frică la cote crescute, dar și cel care încearcă să rămână rațional și pragmatic. Deși nu pare, noi suntem de aceeași parte a baricadei; cu toții luptăm cu virusul. De aceea este important să ne oglindim greul și să rămânem conectați și atenți la soluții.

Gáspár György: Călătoria de la ceartă la dialog nu este ușoară, dar nici imposibilă. Presupune să acceptăm că nu știm să purtăm conversații dificile și să îndrăznim să ne întâlnim cu vulnerabilitatea pe care o trăim de fiecare dată când facem ceva nou. S-ar putea ca mulți dintre noi să se întrebe: „Cui îi arde de astfel de lecții acum?“ Ei bine, cred că nu există moment mai bun decât acesta, deoarece creierul emoțional (arhaic) învață din experiențe concrete. Fiecare criză reprezintă un mare pericol, dar și o mare oportunitate. Ce-ar fi, dacă i-am face virusului în ciudă și ne-am folosi de această perioadă de izolare pentru a ne cultiva inteligența relațională și a le oferi relațiilor atenția cuvenită? Cum facem asta? Ascultând cu aceeași curiozitate empatică despre care am amintit mai sus, recunoscând că nu deținem adevărul absolut, că și celălalt are dreptate, și îndrăznind să reparăm ceea ce distrugem. „Îmi pare rău“ urmat de mai multe gesturi și acțiuni pozitive ne poate consolida relația de cuplu, dar și sănătatea fizică și emoțională, în același timp.

Când ne gândim la toate pierderile financiare pe care este posibil să le trăim, cum anume am putea să ne păstrăm luciditatea și încrederea că totul va fi bine?

Ramona M. Covrig: Amintindu-ne că, în istoria omenirii, am ieșit mereu învingători. Omenirea a îndurat foamea, ciuma, seceta, războiul omului împotriva omului. Și cu toate acestea, după un timp, după ce apele s-au mai potolit și vântul s-a mai oprit, Omul s-a ridicat, s-a învrednicit, s-a împuternicit, s-a adaptat și a crescut din suferința sa, făcând lucruri și mai minunate. Iubirea ține de foame, ține de sete, ține de frig, ține de frică… și, prin ea, omul renaște și își reface micul său univers. Tot ceea ce ni se întâmplă este important! Acum este important să ne întărim inima, pentru a avea curajul de a înfrunta ceea ce este, ceea ce va să fie!

Diana Stănculeanu: Gândul meu este alături de toți tinerii antreprenori, deținători de mici afaceri la început de drum sau profesioniști care, din varii motive, au obiectivele și, implicit, veniturile afectate de realitatea pe care o trăim. Este o perioadă în care fiecare dintre noi va trebui să învețe și să recapituleze regulile cumpărării și înțelepciunii financiare. Aș îndrăzni chiar să mă uit la această perioadă ca la o oportunitate de a ne analiza stilul de viață, alegerile consumeriste, de a redefini ce este cu adevărat necesar și important în viața noastră, care sunt lucrurile fără de care putem trăi, care sunt cheltuielile pe care le putem reduce și câte dintre detaliile acelea, care aduc la finalul zilei calitate și semnificație vieții noastre, costă bani. Firește, vor fi multe situații obiectiv complicate – rate bancare, chirii, costuri salariale pentru angajații micilor afaceri etc. Observ însă cu încredere eforturile pe care multe guverne, sper că și al nostru, dar și multe instituții bancare le depun pentru a ușura povara unor costuri pe care fiecare dintre noi le are de plătit în perioada următoare.

Krisztina Gabriela Szabó: „Niciodată nu a fost să nu fi fost cumva“, spunea cineva. În momente ca acestea, deși sunt firești îngrijorările, să ne amintim că încrederea nu vine din faptul că știm tot ce se va întâmpla și cum anume se va întâmpla, ci din faptul că „știm“ (adică avem încredere) că, oricum va fi, ne vom descurca. În situații de stres și nesiguranță, noi tindem să căutăm răspunsuri pentru „toate lucrurile care au fost, care sunt și care vor fi“, ca o modalitate de control pe care mintea noastră analitică încearcă să o exercite, fiindcă asta s-a obișnuit să facă. În general, începem să ne obișnuim cu recomandarea că e bine să învățăm să trăim în prezent, lucru cu atât mai valabil în situații ce presupun o dinamică rapidă, cu schimbări importante! Trebuie să luăm lucrurile pas cu pas. Să ne ocupăm în primul rând de „azi“, să facem față cât mai bine provocărilor lui. Și dacă, în unitatea de timp și spațiu a lui „acum, aici“, putem investi în sănătatea lui „mâine“, inclusiv din punct de vedere financiar, e foarte bine: să acționăm. Acest lucru cere claritate și fermitate. Situația de față ne impune să ordonăm tranșant lucrurile în funcție de priorități și să ne aplecăm cu adevărat doar asupra esențialului. E un exercițiu de gestionare în modul cel mai conștient a resurselor de toate felurile (în primul rând, timpul și energia de care dispunem), pentru o eficiență maximă. Să ne amintim ca în „borcan“ să așezăm mai întâi bolovanii, apoi pietricelele, apoi nisipul și abia la urmă apa“, pentru ca să încapă totul într-un mod benefic – ca să fac apel la o parabolă bine-cunoscută, legată de gestionarea eficientă a resurselor și povestită de Stephen Covey, în cartea sa First Things First.

Gáspár György: Tolerarea incertitudinii este o lecție grea și complicată, mai ales atunci când nu avem modele în jurul nostru de la care să ne inspirăm. Pericole au existat și vor exista mereu, doar că acum suntem cu adevărat conștienți de ele; mai avem de învățat să fim conștienți și de puterile noastre. Natura și Divinitatea au avut grijă să ne înzestreze cu tot ce e nevoie pentru ca să facem față dificultăților, doar că fiecare dintre noi are responsabilitatea de a învăța să trăiască pe deplin conștient de riscuri și de resurse, în același timp. Cred că „aici și acum“ avem nevoie de o gândire magică – una diferită de cea rațională, cu care suntem obișnuiți pentru că așa am fost crescuți. Cele care ne-ar putea speria din cauza lipsei de încredere (dar dincolo de această frică) sunt bogățiile noastre interioare. Dincolo de pădurea de griji și gânduri negre, ne așteaptă noile posibilități și oportunități. Iar pentru a ajunge acolo, avem de înfruntat nenumărate obstacole mentale și cognitive.

Cum ar putea tot acest stres să ne trezească la viață traumele din trecut?

Krisztina Gabriela Szabó: Atunci când ne simțim amenințați, cu cât intensitatea percepută a amenințării este mai intensă, cu atât putem aluneca mai ușor în trecut, regresând până în postura copilului/victimei, care era mai mult o marionetă pasivă a întâmplărilor/condițiilor traumatizante. Trauma înseamnă o experiență subiectivă în care capacitatea de adaptare a organismului este depășită. Deci, dincolo de „conținutul“, de „povestea“ traumelor noastre (îmbolnăviri, pierderi, sărăcie etc.), la nivel de proces, experiența neajutorării, a neputinței, a lipsei de conexiune și a izolării sunt caracteristici ale traumei. De aceea este atât de important să exersăm ancorarea în prezent, să dobândim o perspectivă mai largă, pentru că aceasta ne va ajuta să avem o viziune integrată asupra situației, cu acces la resursele obiective și subiective pe care între timp le-am dobândit. Să ne amintim că, așa cum spune Bessel van der Kolk, a te simți „auzit, văzut și validat este o premisă pentru a te simți în siguranță“, astfel încât nu este nicidecum un lux să ne îndreptăm atenția către nevoile noastre și ale celorlalți, inclusiv din punct de vedere emoțional. Dimpotrivă! Am putea spune că virusul acesta ne cere imperios să rămânem conectați la noi înșine și la ceilalți, la valorile noastre de bază.

Diana Stănculeanu: Cu siguranță, fiecare dintre noi a traversat de-a lungul vieții una sau mai multe situații cu impact traumatic, în care a învățat și exersat strategii mai mult sau mai puțin sănătoase și funcționale de coping și supraviețuire. Pentru că creierului îi plac scurtăturile și familiaritatea, sunt șanse mari să ne întoarcem la exact la acele strategii, fără să putem analiza în prealabil cât de mult ne ajută în fapt sau cât din ceea ce simțim/facem/gândim acum are legătură cu situația de acum, și nu cu situația de atunci. Din fericire, avem acum foarte multe resurse la îndemână – informații, terapeuți, prieteni cu ochii mai deschiși ca ai noștri, dornici să ne fie alături etc., care să ne ajute să conștientizăm, să spunem „stop“, să tragem aer în piept, să ne distanțăm puțin înainte de a activa pilotul automat. Iar situația pe care o trăim este suficient de „fierbinte“, încât să aibă putere transformatoare pentru fiecare dintre noi. O altă dimensiune demnă de luat în calcul ține de informația clară, conform căreia COVID-19 este o amenințare reală pentru părinții noștri. Cu această informație în minte, poate că vom simți curajul și compasiunea de care este nevoie, pentru a revizita răni vechi, relații suferinde, pentru a ne reîntoarce către dragii noștri părinți cu un gând de pace, cu inima senină și brațele deschise.

Ramona M. Covrig: Prima coadă la farmacie sau ghinionul de a nu găsi ceea ce îți este necesar (mască de protecție, mănuși), primul conflict din vecinătatea ta, un cumpărător recalcitrant ce nu păstrează distanța, rafturile golite pe jumătate sau complet goale din magazin, îngrijorarea vizibilă legată de restrângerea activității sau a gradului de socializare – toate aceste întâmplări (și altele în plus) pot fi declanșatori ai unei traume comune și cunoscute nouă. Există în ecuația noastră frica de a fi privați de ceea ce am câștigat, fiecare în dreptul lui, în cei 30 de ani de libertate. Și de data aceasta, nu mai este vorba despre un inamic comun și vizibil (absența democrației), ci despre un inamic nevăzut (coronavirus). Acestea sunt drumurile din afara noastră. De aceea, este vital pentru noi să ne înarmăm cu curaj. Curajul de a accepta că totul poate fi și altfel. La îndemnul italienilor că ,,totul va fi bine“, adaug că ,, totul poate fi și altfel“. Acest „altfel“ va depinde de interesul față de… interesul celuilalt (aici e vorba de sentimentul comuniunii sociale). Oricare va fi trauma ce va ieși la suprafață în aceste vremuri, recomand un exercițiu simplu: „Ai grijă de cineva care are nevoie mai mare de grija ta, decât ai avea tu.“ Beneficiul imediat este că focalizarea ta se va îndrepta în afară, iar grija fața de cineva aflat în nevoie poate fi o răsplată imediată pentru suflet.

Gáspár György: Criza ne poate face vizibile rănile psihologice și vânătăile emoționale. Pe care, de asemenea, este bine să ni le recunoaștem, acceptăm și poate chiar să le notăm, pentru a ne putea ocupa de ele la momentul potrivit. Ceea ce contează acum este să vedem care sunt prioritățile noastre, fiindcă agenda zilnică este bine să fie organizată în funcție de acestea, urmând apoi ca, în timp, să vindecăm și traumele pe care le-am dobândit de-a lungul vieții. Acum energia merită investită în a ne menține o anumită rutină, a respecta regulile de igienă fizică și mentală și a avea o cât mai mare atenție față de cei dragi nouă.

Cât de important este să vorbim cu un psihoterapeut în această perioadă?

Krisztina Gabriela Szabó: Ideea că echilibrul sufletesc așezat pe baze sănătoase poate contribui semnificativ la echilibrul fizic nu e deloc una nouă. Suntem „ființe psihosomatice“. Iar ideea că echilibrul general, sănătatea fizică și emoțională a fiecăruia dintre noi poate contribui (și contribuie!) la sănătatea celorlalți, nu e nici ea nouă. Suntem ființe sociale interdependente. Cred, așadar, că în orice perioadă e important să investim într-un proces de dezvoltare personală, tocmai pentru a ne consolida puterea și încrederea, în interior, în profunzime. Până la urmă, e banal, dar cât se poate de adevărat să spunem că cea mai bună investiție este în noi înșine. Iar din punct de vedere emoțional, psihoterapia sau dezvoltarea personală asistată de un specialist este una dintre căile bune de a face această investiție. Ca în orice domeniu, e de preferat să nu fim nevoiți, „obligați“ de o criză să ne îngrijim sănătatea, să ne antrenăm puterea interioară. Pe de altă parte, știm și că orice criză conține în sine și un imens potențial de creștere, de dezvoltare. Așa că, deși nu am ales noi să trăim aceste timpuri, putem alege ce să facem cu ele, astfel încât să ne dăm atât nouă înșine, cât și celorlalți cele mai bune șanse, inclusiv pentru timpurile care urmează după ce lucrurile se vor așeza. Mai ales azi, în condițiile în care avem foarte multe opțiuni, inclusiv online, inclusiv gratuite, rămâne doar să ne reamintim că – dacă ne rămâne puțin timp și mai avem ceva energie dincolo de sarcinile concrete ale cotidianului special pe care îl trăim acum – e o idee bună să investim în echilibrul și forța noastră interioară.

Ramona M. Covrig: Suntem aici. Importanța o veți decide voi! Noi punem inimă din inima noastră, în inima voastră! În vremurile acestea, psihoterapeuții și-au mutat cabinetele de psihoterapie în mediul online, în așa fel încât să poată fi alături de pacienții aflați deja în tratament psihoterapeutic.

Diana Stănculeanu: Cred că este important să vorbim. Cuvintele sunt iubite de creierul nostru rațional și înțelept. Punând în cuvinte cele mai mari neliniști, le vom îmblânzi puțin. Putem vorbi cu terapeutul, cu un prieten bun, un coleg drag, un membru al familiei, partenerul nostru de viață. Important este ca, după ce vorbim, să ne simțim mai bine, mai liniștiți, mai descărcați, mai aproape, mai în siguranță, mai clarificați.

Gáspár György: Este important să vorbim cu toți oamenii de încredere, cu cei care pot gestiona emoțiile noastre negative și pe care nu-i sperie vulnerabilitatea umană. Iar dacă nu găsim astfel de persoane în sistemul nostru relațional – atunci este mai mult decât indicat să cerem ajutorul unui psihoterapeut. Aici, pe platforma Paginii de Psihologie, avem o listă cu terapeuți din întreaga țară, care acordă servicii online.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0