Skip to content

„Schimbarea începe deseori cu copilul, pentru că un copil întruchipează procesul schimbării“ −  spune psihologa americană Cathryn Taylor, supranumită „mama lucrului cu copilul interior“. Dar ce sau cine este acest copil interior? Există în noi toți sau doar în persoanele imature emoțional? Ne ajută la ceva acest copil sau doar ne încurcă viața? Sunt doar câteva dintre întrebările care ne-au trecut prin minte, odată cu abordarea acestui concept. Iar pentru a primi răspunsuri, am invitat la discuție patru psihoterapeuți. 

Repondenții acestui panel sunt: ● Ana Băiescu (doctor în psihologie, psihoterapeut relațional imago, contributor al platformei paginadepsihologie.ro) ● Gáspár György (psihoterapeut relațional imago, autor și președinte al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie) ● Sabina Strugariu (psihoterapeut integrativ, contributor al platformei paginadepsihologie.ro) ● Krisztina-Gabriella Szabo (doctor în psihologie, psihoterapeut specializat în hipnoza clinică și terapia ericksoniană, formator invitat al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie).

La ce se referă conceptul de copil interior? 

Krisztina-Gabriella Szabo: Copilul interior este o metaforă pentru acea parte din noi care vede, aude și simte lucrurile din perspectiva copilului care am fost odinioară. Conștiința noastră păstrează toate experiențele noastre, chiar dacă pe unele dintre ele le vom reîntâlni foarte rar sau niciodată, iar pe altele adesea. Copilul din noi este, pur și simplu, perspectiva din spatele ochilor sinelui nostru, din diferitele momente ale copilăriei noastre. Copilul din noi este copil, adică este mic și dependent în diferite grade, în raport cu cei mari din jur. Poartă în el această perspectivă a limitărilor implicate în ipostaza de a fi „mic și dependent“, dar și lentilele magice ale posibilităților infinite, esența energiei noastre vitale, în formele cele mai plastice, născânde. Este răsăritul din noi.

Ana Băiescu: Îmi vin în minte câteva concepte psihologice: iubire de sine, conștientizarea durerii, a suferinței, dar și a resurselor interioare, nevoi emoționale ale copilului și etape de vârstă, de dezvoltare, acceptarea prin îmbrățișare a ceea ce suntem în prezent, blândețea cu sens, acceptarea imperfecțiunii ca ființe umane, fără excepție. 

Sabina Strugariu: În calitatea noastră de adulți cu vieți responsabile, cu sarcini și îndatoriri, cu programe încărcate și termene limită, și chiar părinți de copii, la rândul nostru, ni se poate părea ciudată discuția despre copilul interior. În fond, copilăria a fost o etapă pe care o considerăm de mult apusă, însă, în inconștient nu există timp, și toate nevoile noastre de dezvoltare (apartenență, oglindire, înfrățire, conflictualitate, idealizare, eficiență etc.) rămân prezente cu noi atunci când nu sunt satisfăcute sau împlinite la etapa de vârstă la care se manifestă cel mai intens. Am putea denumi în multe feluri acele părți din noi care nu au fost văzute, explorate, dezvoltate și integrate suficient, însă conceptul de „copil interior“ este mai mult decât potrivit pentru aceste părți adesea mici și, aparent, invizibile, atunci când ne raportăm la rănile pe care le purtăm cu noi (de) o viață. 

Gáspár György: Chiar dacă pentru mulți oameni poate părea ceva nou, conceptul de copil interior este prezent în diferite teorii și explicații de cel puțin două mii de ani. Doar că s-a prezentat sub diverse forme: copil divin, copil minune, sine adevărat, iar odată cu preocuparea specialiștilor față de domeniul dependențelor apare termenul de copil interior. Pentru unii dintre noi, psihoterapeuții, conceptul se referă la o parte a sinelui care este plină de vitalitate și energie, dar și la părțile pierdute din noi, pe parcursul copilăriei, sau la durerile și traumele înmagazinate în corpul nostru. Recunosc că pentru mine este una dintre metaforele preferate din psihoterapie, iar în munca mea clinică a dat multe rezultate.   

Care sunt beneficiile conștientizării copilului interior și cum ne ajută în îmbunătățirea calității vieții? 

Ana Băiescu: Principalele beneficii sunt starea de bine și sănătatea psihologică a noastră. Putem realiza acest proces pornind de la a vedea, a simți, a asculta vocea interioară. Poate cel mai important aspect este cel prin care ne dăm voie să ne vedem așa cum suntem (cu resurse și cu suferințe). Ființa umană ca un întreg, care călătorește prin univers într-o relație strânsă cu tot ceea ce o înconjoară. Și ca în orice călătorie, există și dificultăți, răni pe care le trăim și ajungem să le purtăm cu noi de-a lungul timpului, din copilărie, în viața de adult. Ne-am adaptat suferinței emoționale, dezvoltând numeroase strategii care să ne protejeze. Unele s-au transformat în capcane ale adaptării. Devin scheme centrale, greu de flexibilizat. Conștientizarea acestora − urmată de un proces de acceptare a lor și de flexibilizare, înlocuirea cu altele mai funcționale, adaptative pentru viața de adult − îmbunătățește calitatea vieții. 

Sabina StrugariuC.G. Jung spunea că „până când nu transformi inconștientul în conștient, acesta îți va controla viața și îl vei numi soartă“. A deveni conștienți de copilul interior înseamnă a deveni conștienți de noi, de fapt. De ceea ce ne-a lipsit în procesul dezvoltării. De lucrurile de care aveam nevoie și de cele pe care le așteptam sau ni le-am fi dorit. De resursele care au rămas blocate. De potențialul pe care nu l-am fructificat. De energia care a rămas blocată în modul supraviețuire. A deveni conștienți de copilul interior face parte din procesul de a ne întâlni, în spațiul nostru mental și emoțional, la intersecția trecutului cu prezentul și a alege în acord cu cine suntem în prezent și cu direcția și sensul pe care ni-l dorim pentru noi, ca adulți, în viitor.

Krisztina-Gabriella Szabo: A trăi ca ființe conștiente, care caută să își aducă contribuția în forme tot mai potrivite în raport cu ceea ce vrem să fim în viețile noastre și ale celorlalți reprezintă un deziderat tot mai acceptat și râvnit, iar acest lucru nu poate fi realizat întorcând spatele acestor părți prețioase și vulnerabile din noi. Conștientizându-le, avem șansa unei relații cu adevărat armonioase și care să ne susțină pe noi înșine, ceea ce se va reflecta în mai multă eficiență și împlinire în toate relațiile și activitățile noastre. Copilul din noi ne poate ajuta să ne deschidem (și mai mult) inima înspre noi și înspre ceilalți, înspre viață.

Gáspár György: În viziunea mea, fiecare dintre noi are un copil interior, iar autoarea Cathryn Taylor ne spune că, de fapt, avem mai mulți copii interiori. De aceea, recunoașterea și acceptarea sinelui nostru este o expresie a loialității față de noi înșine. Iar pentru unele persoane, poate fi calea spre vindecarea abuzurilor și a traumelor copilăriei. Pot să menționez că procesul nu este nici simplu și nici confortabil, dar în unele cazuri, rezultatele sunt evidente. Vă recomand spre lectură Ghidul copilului interior, pentru mai multe informații utile.  

Cum putem să (re)luăm legătura cu copilul interior? 

Sabina Strugariu: Primul pas este să-i conștientizăm și să-i acceptăm existența, iar pentru a realiza acest lucru, avem nevoie să fim dispuși să facem o incursiune în propriul trecut – să ne uităm la noi, la diferite vârste și în diferite etape, și să scoatem de la naftalină acele amintiri intense, atât pozitive, cât și negative, care au rămas cu noi și pe care, adesea, fie le idealizăm, fie le negăm. Apoi, putem deschide un dialog cu noi înșine, din poziția de adult, despre cum a fost să fim la vârsta respectivă și în contextul respectiv, despre cum ne simțeam în corp, ce gândeam, ce emoții și trăiri aveam, ce am fi avut nevoie, ce ne plăcea și ce nu, ce am fi avut nevoie să fie diferit ș.a.m.d. 

Krisztina-Gabriella Szabo: Legătura conștientă cu copilul din noi o realizăm prin călătoria interioară, revizitând (la nivelul conștiinței) locuri ale copilăriei și învățând să ascultăm, să înțelegem, să oferim sprijin. 

℗PUBLICITATE



Ana Băiescu: O modalitate ar putea fi să înveți să te îmbrățișezi pe tine și imperfecțiunile tale, care îți oferă puterea necesară pentru a crește. Compasiunea față de sine (sau autocompasiunea) presupune să fim calzi și înțelegători față de noi înșine, atunci când ne aflăm în suferință, când nu reușim ceea ce ne propunem sau când avem un sentiment de inadecvare, în loc să ignorăm durerea sau să ne flagelăm cu autocritica. „Oamenii care practică autocompasiunea recunosc că a fi imperfect, a eșua și a întâmpina dificultăți în viață este inevitabil, astfel încât, ei tind să fie mai degrabă blânzi cu ei înșiși, atunci când se confruntă cu experiențe dureroase, decât să se enerveze când viața nu se încadrează în idealurile stabilite“ − spune dr. Kristin Neff, psiholog care a studiat compasiunea și de la care am învățat numeroase exerciții pe care încerc să le practic și eu în viața mea de zi cu zi sau în cabinet.

Gáspár György: Așa cum sunt mai multe drumuri care duc spre Roma, la fel sunt mai multe modalități pentru a lua legătura cu copilul interior. Eu prefer tehnica fotografiilor, în care scoatem la lumină albumul sau cutia cu fotografii din copilărie și astfel ne întoarcem în trecut. Iar inteligența noastră somatică și inconștientul ne vor semnala prin diferite reacții sau senzații la care fotografie să ne oprim. Dar folosesc și crearea de conexiuni între prezent și trecut. Teoria relațională imago ne spune că atunci când întâmpinăm anumite conflicte, 10% este despre prezent și 90% despre trecut. Prin urmare, mă întreb sau îi întreb pe clienții cu care lucrez – „Când ai mai simțit asta?“; „De ce îți amintește din trecut?“; „În care perioadă a copilăriei tale te teleportează această emoție sau experiență emoțională?“. 

Ce implică munca terapeutică cu copilul interior?

Krisztina-Gabriella Szabo: În general, în terapie (re)descoperim copilul din noi, în contextul muncii cu provocări și dificultăți din viața adultă (presupunând că suntem adulți în terapie). Când ne gândim la provocările și dificultățile vieții, ne gândim inevitabil și la strategiile noastre prin care am învățat să încercăm să obținem lucrurile pe care ni le dorim, indiferent că e vorba de apropiere, căldură, iubire în relații, sau de împliniri și succese în studiu sau muncă, de relaxare, plăcere sau încântare în timpul liber, ori de gestionarea stării noastre de bine fizice, mentale, spirituale. Aceste strategii pot fi eficiente sau ineficiente și ne pot duce mai aproape sau tot mai departe în timp de ceea ce ne dorim. Strategiile noastre ineficiente sau disfuncționale își au rădăcinile, de cele mai multe ori, în copilărie, acest lucru însemnând că acel copil care am fost nu a putut avea acces la anumite resurse de care ar fi avut nevoie în condiții de stres, și atunci a trebuit să recurgă la strategiile înnăscute ale organismului, în esență, la reacțiile de luptă-fugă-îngheț (fight-flight-freeze). Capacitatea de a rămâne într-o zonă de siguranță, creativitate și eficiență și vulnerabilitate, deopotrivă, este caracteristică maturității și necesită învățare. Tocmai acest lucru îl țintim în cadrul terapiei − pe scurt: să putem oferi copilului din noi sprijinul și resursele necesare, pentru a face față provocărilor și dificultăților dintr-un loc de siguranță, de unde sunt posibile creativitatea și eficiența. „Travaliul“ cu copilul interior este o muncă pe care cei mai mulți oameni o găsesc dificilă și minunată, deopotrivă. În general, e o muncă udată cu lacrimi calde, o muncă plină de dureri, frici și resentimente, cu multă compasiune și recunoștință, dar și o muncă de întărire a fermității în angajamentul pentru lucrurile pe care le dorim în viața noastră și de delimitare de cele care nu ne (mai) slujesc sau nu ne reprezintă. O muncă de eliberare.

Ana Băiescu: O călătorie cu multe povești de viață, care, odată împărtășite cu susținerea unui terapeut, încep să devină povești cu sens. Experiențe integrate în creierul nostru (așa cum arată studiile în neuroștiințe). Mai exact, ajungem să trăim mai multă coerență, claritate a ceea ce suntem, cu fiecare parte din interiorul nostru. Trecem o punte, oferind o perspectivă diferită, adaptativă a ceea ce suntem în prezent. Devenim conștienți de bagajul emoțional pe care îl purtăm cu noi și pe care − deși credem că este bine ascuns sau „de demult“ − la nivel comportamental îl manifestăm în relațiile semnificative de zi cu zi. 

Sabina Strugariu: Munca terapeutică cu copilul interior implică multă deschidere, curiozitate și blândețe. Deschiderea de a călători prin inconștient, curiozitatea care să tempereze frica și judecata, împământate de toate mesajele asimilate din mediul exterior, și blândețea care să ne însoțească în momentele în care explorarea devine dificilă și dureroasă. Așa cum spune Gábor Máté, nu existența traumei, în sine, este o problemă, ci faptul că, adesea, a fost nevoie să ne confruntăm cu ea de unii singuri – procesul terapeutic nu este altceva decât explorarea și procesarea micro și macro-traumelor, însoțiți de o prezență empatică, conținătoare și lipsită de judecată, astfel încât să putem integra acele părți din noi pe care le simțim deconectate și fragmentate și să le readucem într-o unitate în structura noastră psihică, pentru a putea face alegeri sănătoase pentru noi, în acord cu sinele nostru autentic și matur.

Gáspár György: Recunoașterea și înțelegerea suferinței îngropate în noi, dar și accesarea resurselor la care, din varii motive, nu am avut acces. Îmi este apropiată și ideea potrivit căreia copilul invizibil din interior are nevoie să-și creeze o legătură cu adultul din noi. Astfel, ajungem nu doar să simțim durerea, dar și să o vindecăm. Aceasta este una dintre formele ce implică lucrul terapeutic cu copilul din noi.  

Există tehnici specifice de lucru cu copilul din noi?

Sabina Strugariu: Există numeroase tehnici și metode de abordare a lucrului cu copilul interior în terapie: de la lucrul cu corpul, la tehnici de art-terapie, la jocuri de rol, la lucrul cu povești și metafore, la tehnici de meditație și imagerie ghidată sau scriere de scrisori ș.a.m.d. Însă cea mai importantă componentă dintre toate este alianța terapeutică – această conexiune inconștientă care se creează între client și terapeut și care oferă baza de siguranță pentru sondarea inconștientului, procesarea și reglarea emoțională și restructurarea credințelor și tiparelor cu privire la povestea noastră de viață, astfel încât să-i putem oferi copilului nostru interior posibilitatea de a alege strategii mai funcționale și reparatorii în locul repetiției automate a tiparelor familiare din trecut. 

Ana Băiescu: Eclectismul tehnicilor terapeutice și crearea unui design terapeutic adaptat nevoilor de dezvoltare a fiecărei persoane este misiunea terapeutului. Un principiu pe care îl utilizez în relația cu clienții mei este legat de blândețea, delicatețea pe care o manifest atunci când descoperim părți diferite ale copilului interior − nu poți intra tropăind cu bocancii în picioare în părțile dureroase, proaspăt scoase la lumină. Dacă ai descoperit anumite adaptări (strategii) care te-au ajutat să supraviețuiești când erai copil nevoilor emoționale neîmplinite în anumite etape de dezvoltare (de exemplu: perfecționismul, blocarea, neexprimarea nevoilor, a ceea ce simți, supunerea sau satisfacerea nevoilor celorlalți etc.), conștientizezi mai apoi că aceste strategii nu îți mai sunt de folos în prezent, ca adult. Tehnicile de mindfulness, imagerie dirijată, jurnalul emoțiilor sunt câteva tehnici care urmează în acest proces. Apoi, treptat învățăm să construim daruri de creștere, transformare personală, prin care ne permitem să ne simțim în siguranță, chiar dacă renunțăm la strategiile vechi de supraviețuire. 

Krisztina-Gabriella Szabo: Sigur că da, există multe-multe tehnici, ele fiind specifice și specificului unei anumite abordări sau tradiții terapeutice, în acord cu ceea ce avem la dispoziție dinspre cercetările din domeniile relevante, la un moment dat. Toate, însă, au în centru relația cu copilul din noi. Putem spune că lucrul cu copilul din noi reprezintă un fel de re-parenting al acestuia, bazat pe resursele adultului care suntem azi și ghidat de versiunea noastră cea mai bună, unde versiunea noastră cea mai bună învață de la copilul din noi ce îl doare și ce îl face fericit. 

Gáspár György: Răspunsul este, din fericire, afirmativ. Avem chiar o varietate mare de tehnici, iar autoarea Cathryn Taylor ne prezintă o colecție impresionantă în cartea sa. Alte tehnici sunt prezente și în volumul meu, Copilul invizibil. Important de știut este că, la fel ca în orice altă metodă de lucru, încrederea terapeutului și a clientului, deopotrivă, este extrem de importantă.  

Articolul audio este produs cu generator de voce AI.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0