fbpx
skip to Main Content
Panel Online: Psihologia și Psihoterapia Noului Deceniu

La fel ca în orice alt domeniu major al vieții, și în lumea psihologiei și a psihoterapiei se fac ajustări, îmbunătățiri, experimente și încercări de a crește calitatea actului terapeutic. În fiecare zi, poate chiar în fiecare oră, se publică în lume câte un articol (mai bine argumentat științific sau mai controversat) despre descoperirile făcute de cercetători și clinicieni. Pentru că e vorba de informații foarte multe care se vehiculează azi prin lume și fiindcă e dezirabil ca publicul larg să fie la curent măcar cu direcțiile principale spre care se îndreaptă această știință, am întrebat câțiva dintre experții Paginii de Psihologie care sunt actualitățile în domeniul sănătății mintale și care sunt tendințele ce se conturează la nivel național și global.

Repondenții acestui panel sunt:

Raluca Anton – doctor în psihologie, psihoterapeut relațional Imago, formator și supervizor în psihoterapie în cadrul AMPP.
Gáspár György – psiholog clinician, psihoterapeut relațional, terapeut Imago, formator și supervizor în psihoterapie în cadrul AMPP.
Adela Moldovan – doctor în psihologie, psihoterapeut relațional Imago, formator și supervizor în psihoterapie în cadrul AMPP.
Roxana Nicolau – psiholog clinician, psihoterapeut specializat în Terapia Schemelor, doctor în psihologie, psihoterapeut relațional Imago, formator și supervizor în psihoterapie în cadrul AMPP.
Diana Stănculeanu – psiholog, psihoterapeut cognitiv-comportamental, expert național în sănătatea mintală a copilului și adolescentului, formator și supervizor în psihoterapie în cadrul AMPP.

Care sunt, din punctul vostru de vedere, cele mai noi trenduri în psihoterapia zilelor noastre?

Diana Stănculeanu: Un trend cu care vom fi nevoiți să ne împrietenim mai repede decât mi-ar plăcea vizează digitalizarea. Ne place sau nu, suntem pregătiți sau nu, digitalizarea atinge și domeniul psihoterapiei – platformele de consiliere și terapie online fiind în acest moment, la nivel global, numeroase și destul de bine dezvoltate. Este o tendință ce răspunde și altor categorii de nevoi (cum ar fi, de pildă, numărul prea mic de profesioniști în domeniul sănătății mintale, în anumite regiuni ale lumii).

Raluca Anton: Cred că în ultimii ani s-au descoperit prin studii științifice foarte multe informații despre cum funcționează mintea noastră, printre acestea fiind și studiul nevoii bazale a fiecăruia dintre noi de a fi conectat cu cei din jurul său și de a avea relații sănătoase. Astfel, cred că una dintre direcțiile majore este cea a psihologiei relaționale și a consilierii de cuplu.

Adela Moldovan: Cred că începem să punem mai mult accent pe experiența psihoterapiei și mai puțin pe teoria ei. Conștientizăm tot mai mult, în domeniul nostru, că e important pentru cel care ne trece pragul să îi oferim o experiență bogată, să trăiască și să simtă ceva, în loc să îi explicăm noi ceva ori să îi ținem o prelegere.

Roxana Nicolau: Focus pe relația terapeutică, mai mult decât pe simptom. Integrarea neuroștiințelor. Utilizarea realității virtuale, a diferitelor aplicații sau platforme online – terapie online via Skype.

Gáspár György: Cercetările pe care le fac în plan profesional și observațiile personale îmi arată că psihoterapia devine din ce în ce mai flexibilă, iar tratamentul psihologic devine tot mai integrativ. Spiritualitatea, fizica cuantică, yoga, practicile șamaniste au devenit tot mai des incluse în protocoalele de intervenție, alături de filosofia budistă, arta și neuroștiințele – care în ultimele decenii au colorat știința clasică a psihicului uman.

Dar în ceea ce privește relația părinte-copil?

Raluca Anton: Parentingul a luat un mare avânt în ultimii ani. Lucru bun pe de o parte, dar cu o mare încărcătură anxioasă, pe de altă parte, mai ales în ceea ce le privește pe mame. Știm multe lucruri despre cum ar fi bine să fie crescut un copil, tindem să facem multe lucruri pentru a ne asigura că îl vom crește „cum trebuie“ și cred că asta ne poate duce la a pierde din vedere simplul fapt că un copil are nevoie, în esență, ca noi doar să fim acolo pentru el, prezenți conștient în viața lui emoțională, indiferent de vârsta pe care o are. Tind să cred că a normaliza parentingul și a-i învăța pe părinți cu precădere ideea de conectare și de prezență în viața copiilor va fi o direcție majoră.

Adela Moldovan: În relația părinte–copil cred că începem să ne dăm seama de unele extreme în care riscăm să cădem, atunci când suntem preocupați excesiv (ca să nu zic „îngroziți“) de a ne proteja copiii de orice suferință emoțională. Cred că aici încă ne mai căutăm echilibrul între a proteja suficient, dar nu prea mult, și a motiva copilul să facă lucruri dificile, fără a forța nota.

Roxana Nicolau: Se prefigurează un accent pus pe relația părinte–copil și pe atașament. Cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru copil este să fim mai întâi noi ok, ca părinți, adică să învățăm să avem grijă de propriile nevoi. Părinții se concentrează foarte mult pe responsabilitatea față de copil și mai puțin pe responsabilitatea față de propriile nevoi. Dar în momentul în care înțelegem că a fi un părinte bun pentru propriul copil interior ne ajută enorm în a fi un părinte bun, atunci ne relaxăm și ne bucurăm de relație, nu mai suntem conduși de responsabilitate, ci de iubire. Nu părinți perfecți, ci good enough (suficient de buni pentru nevoile copilului).

Diana Stănculeanu: În domeniul educației parentale, sunt bucuroasă să observ că ne îndepărtăm încet-încet de trendul „rețetelor“ – acele programe de educație parentală standardizate, ce își propun să ofere soluții pentru cele mai multe dintre familiile care fie se confruntă cu un anumit tip de dificultate, fie traversează o anumită etapă de vârstă. Pentru un educator parental la început de drum, aceste programe sunt de un real folos, deoarece îi oferă un cadru corect în care înceapă să operaționalizeze diferitele categorii de provocări cu care se confruntă o familie. Însă pe măsură ce crește experiența profesională, el constată că diversitatea, complexitatea și unicitatea fiecărei familii lasă prea puțin loc pentru standardizare. Așadar, terapeutul specializat în educație parentală are nevoie să învețe să se uite cu atenție și empatie la nevoile specifice ale fiecărei familii și să se ghideze către soluții corecte, bazate pe dovezi științifice sănătoase, dar unice – și să facă asta cu respect pentru valorile fiecărui părinte și ale fiecărui copil.

Gáspár György: Chiar dacă în România unii dintre părinți încă mai neagă utilitatea parentingului, în timp ce alții, dimpotrivă, sunt seduși de „instrumentele“ magice care le vor transforma copiii în niște ființe perfecte, vedem și o deschidere față de parentingul conștient. Mă refer la acea abordare în care adultul recunoaște că parentingul este o „lucrare psihologică“ personală; și că vindecarea de sine este premisa indispensabilă pentru a crește copii încrezători și împăcați cu viața lor. Iar un ingredient-cheie (prezent în tot mai multe cărți de profil) este legătura invizibilă dintre părinte și copil. Acea conexiune care ne arată că nimeni nu poate cunoaște mai bine limba vorbită de copil decât părintele conștient și flexibil din punct de vedere psihologic.

Dacă ne uităm la cum evoluează contextele de afaceri, aici care ar fi noile tipare – gândite să îmbunătățească mediul organizațional și viața profesională?

Adela Moldovan: Accentul pe bunăstarea angajatului la locul de muncă, în special din punct de vedere emoțional și relațional. Am început să conștientizăm că degeaba avem sedii moderne, scaune confortabile și aparatură performantă, dacă oamenii nu comunică eficient și nu gestionează bine conflictele și diferențele dintre ei. În secolul nostru, mulți dintre angajații actuali aleg să plece, dacă atmosfera relațională este una încărcată negativ.

Roxana Nicolau: Ultimii ani au adus îmbunătățiri în ceea ce privește bunăstarea și creșterea confortului, în mediul organizațional: pachete salariale care au în vedere diverse beneficii, de la sănătatea fizică până la cea emoțională – spații de relaxare, casual friday, work from home etc. De curând, studiile privind fericirea angajaților la locul de muncă au impus un nou concept, care începe deja să fie implementat: Chief Happiness Officer – practic, e o persoană plătită de angajator ca să se preocupe de fericirea angajaților în interiorul organizațiilor.

℗PUBLICITATE


Raluca Anton: Experiența mea în contextele organizaționale s-a conturat destul de mult în ultimii ani și îmi place să cred că – cel puțin pe piața forței de muncă din Cluj (din Transilvania, poate) – am adus ca o noutate (mai ales prin tehnicile pe care le-am folosit), în organizațiile cu care am lucrat, conceptul de „sănătate relațională la locul de muncă“, precum și faptul că este extrem de important să învățăm să vorbim unii cu ceilalți într-un alt mod față de cum am făcut-o până acum, să ne înțelegem într-un alt fel, să învățăm să aducem cu noi la job bunătatea și compasiunea. Așadar, mă gândesc că și în mediul profesional tot sănătatea relațională este un pilon central de dezvoltat în următorii ani.

Diana Stănculeanu: Aș vorbi aici de două valori: flexibilitatea și fluiditatea, pe care ar fi înțelept să le cultive fiecare mediu organizațional în care fie se regăsesc simultan angajați ai unor generații diferite, fie sunt targetați „milenialii“. Spații de lucru, orare, fișe de post, organigrame, scheme de salarizare – toate variabilele prin care definim un context profesional vor fi „atinse“ de aceste două tendințe.

Gáspár György: Cred că devine tot mai evident pentru întreaga lumea că diferențele dintre „personal“ și „profesional“ sunt semnificativ mai puține, în comparație cu asemănările. Angajatul zilelor noastre nu mai e dispus să renunțe la nevoile sale de dragul banilor, iar timpul petrecut la muncă vrea să-l valorifice cât mai mult și în beneficiul vieții de după program. Așa că inteligența relațională reprezintă ultimul trend, în materie de „mediu organizațional modern“. Aceasta reprezintă acel plus care poate fi aplicat cu succes atât în mediu profesional, cât și în relațiile de cuplu, prietenie sau parenting. Iar știința ne arată tot mai des că inteligența relațională este cheia succesului în viață.

În materie de cărți de psihologie și dezvoltare personală, ce aspecte v-au surprins?

Roxana Nicolau: Nu neapărat m-au surprins, însă cu siguranță cărțile mi-au oferit noi idei și căi de urmat – atât în relația cu clienții, cât și în relația cu propria persoană. Printre aspectele interesante se numără intervențiile corporale în procesarea traumei, diferite exerciții de imagerie în lucrul cu copilul interior, lucrul permanent cu acea parte din noi care să suplinească ceea ce ne-a lipsit în relația cu părinții (pentru că deprivarea noastră emoțională este un tipar transgenerațional pe care nu vrem să îl perpetuăm inconștient în relațiile semnificative din viața noastră). Din experiență personală, am învățat că ai nevoie de ceva timp și lucru cu propria persoană, ca să asculți și să răspunzi acestor părți din tine.

Raluca Anton: Îmi place să văd că tot mai mulți specialiști reușesc să scrie pentru publicul larg. A translata datele științifice și experiența profesională bazată pe cazuistica din cabinet, în scopul de a le oferi informații accesibile și relevante celor care țin în mână – doar pentru câteva ore – o carte, e mare lucru. Iar asta vine și cu o invitație: aceea de a selecta atent cărțile pe care le lecturăm. Mi-ar plăcea să cred că, înainte de a dedica timp și resurse unui material care vizează dezvoltarea personală, ne informăm cumva cu privire la autor (pentru a ne asigura nu doar că citim, ci și că beneficiem de biblioterapie, în adevăratul sens al cuvântului).

Diana Stănculeanu: Personal, mă bucur ca un copil și citesc asiduu (cot la cot cu nepoții mei sau cu copiii ce-mi trec pragul profesional) literatura fabuloasă destinată celor mici, care umple multe rafturi de biblioteci. Dincolo de scriitura minunată, apreciez în mod deosebit valoarea terapeutică a multor povești scrise în ultimii ani, de autori români și internaționali – care, nu de puține ori, ne ajută pe noi adulți să îi însoțim pe copiii noștri dragi în descifrarea tuturor experiențelor, mai ușoare sau mai grele, pe care ei le trăiesc.

Adela Moldovan: Am redescoperit anul acesta plăcerea de a citi biografii și autobiografii, din care poți extrage lecții de dezvoltare personală. Ceea ce mă surprinde mereu când citesc psihologie este… câte mai am de descoperit și how it is all connected!

Gáspár György: Recunosc că sunt un mare fan al cărților ce reușesc să vadă atât știința, cât și fenomenele care nu pot fi explicate (încă) prin studii controlate. Iar un text de referință în acest sens este Mintea, o călătorie spre centrul ființei umane, de dr. Daniel Siegel. Dar și abordarea umanistă și modernă a dr. Brené Brown mi-a completat viziunea asupra relațiilor. Plus misticismul pe care îl relevă dr. Gabor Maté, de ale cărui scrieri sunt tot mai plăcut impresionat. Dar atunci când vreau să îmi satisfac pofta de texte bogate în dovezi științifice, cărțile scrise de dr. John Gottman sunt cea mai bună alegere pentru mine.

Care este „ramura“ din psihoterapie în care doriți să vă dezvoltați, teoretic și clinic, în noul deceniu?

Raluca Anton: Cred că încă mai am de învățat în domeniul relațional și îmi doresc să continui să fac asta. Însă, pe măsură ce trece timpul peste viața mea profesională și se adună anii, îmi dau seama că am început să lucrez cu cazuri tot mai complexe, cu povești de viață cum nu mi-am putut imagina că există (privilegiul pe care meseria mea mi-l oferă este unul pentru care sunt profund recunoscătoare) și, pornind de la asta, îmi doresc să studiez și să aprofundez tot mai mult intervențiile psihologice în traumă.

Adela Moldovan: Cu siguranță, trauma. Însă îmi doresc mult să țin aproape de terapia relațională, așadar mă interesează mult cum pot înțelege și vindeca trauma, în special în contextul terapiei de cuplu.

Diana Stănculeanu: Ca psihoterapeut, sunt formată în terapii cognitiv-comportamentale, în a căror eficiență clinică cred foarte tare. Inspirată de protocolul clinic CBT și de numărul mare de solicitări profesionale în gestionarea experiențelor cu impact traumatic, am început anul trecut și voi continua formarea în practica EDMR.

Roxana Nicolau: Categoric, o să îmi continui drumul cu Jeffrey Young și Schema Therapy.

Gáspár György: Nu știu dacă este o ramură a „psihoterapiei“ sau a „vindecării“ în general, însă recunosc că mi-a crescut interesul față de practicile spirituale. Umanitatea practică de peste 5.000 de ani diverse tehnici de vindecare a minții și a trupului și există numeroase filoane de înțelepciune care s-au transmis până azi – și pe care știința a început în ultima jumătate de secol să le explice și să le integreze. În luna februarie, voi începe o astfel de călătorie spirituală – care nu știu unde mă va duce, dar sunt prea curios pentru a mă lăsa oprit de teama de necunoscut. Și nu cred că există o forță mai puternică în psihoterapie, decât aceea care acceptă atât știința, cât și tot ce se află dincolo de limitele ei.

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Close search
Coș
Back To Top
×Close search
Caută