Panel online: Știm ce este iubirea?

Iubirea este ceva ce ne dorim cu toții. Poate este acel ceva după care tânjim cel mai tare. Dar ce este iubirea? O emoție, un set de obiceiuri sau poate o stare? Cert este că prezența sau absența ei influențează tot ceea ce gândim, simțim, facem și devenim. Despre iubire am povestit cu câțiva dintre psihologii Paginii de Psihologie, la cel mai recent panel online.

Repondenții acestui panel sunt: ● Gáspár György (psiholog clinician, psihoterapeut imago certificat internațional și formator în cadrul AMPP) ● Simona Herb (doctor în psihologie, psihoterapeut EFT certificat internațional și supervizor în cadrul AMPP) ● Adela Moldovan (doctor în psihologie, psihoterapeut imago certificat internațional și formator în cadrul AMPP) ● Diana Lupu (psiholog și psihoterapeut de familie și cuplu, autoarea rubricii #PsihoDescoperiri). 

Suntem în luna iubirii. Dar câți dintre oameni știu ce este iubirea, dincolo de mesajele din basme, filme sau povești? 

Simona Herb: Mi-ar plăcea să fim în fiecare lună în luna iubirii. Adică în luna în care suntem atenți la partener, ne dorim să fim mai blânzi, îi transmitem că-l apreciem, avem momente de tandrețe. Cuvântul „iubire“ este accesat de multe ori pe motoarele de căutări, reprezintă un concept folosit de poeți, pictori, artiști, dar pare că nu ne este clar cum să-l definim. Eu văd iubirea ca pe o legătură puternică și esențială între doi parteneri romantici care nutresc unul față de celălalt nevoi de afecțiune, respect, siguranță, admirație și valorizare. Ne simțim iubiți atunci când ne oglindim în ochii celuilalt ca speciali și importanți, când simțim că prezența noastră este o bucurie și când vrem să transmitem aceleași trăiri și partenerului.

Adela Moldovan: Cred că, din păcate, puțini dintre noi descoperă cu adevărat iubirea. Intrăm în relații cu o imaturitate emoțională și rareori reușim să devenim conștienți și să ne vindecăm, dar și să creștem fiecare. Adesea, relațiile se rezumă la niște tranzacții în termeni de nevoi cu un pachet aferent de frustrări asociate acestui raport tranzacțional.

Diana Lupu: Cred că în continuare suntem ademeniți de imaginea romantică pe care filmele și basmele ne-o prezintă despre relații. Dar ce mai cred, bazat pe experiența cu relațiile de cuplu din cabinet, este că am început să ne apropiem mai mult de conștientizarea faptului că relațiile necesită muncă și implicare din partea ambilor parteneri. Iar asta face loc pentru schimbare și restructurarea imaginii idilice pe care o avem asupra relațiilor care, de cele mai multe ori, sabotează acest proces normal și natural.

Gáspár György: Probabil că fiecare dintre noi știm, mai mult sau mai puțin conștient, și asta pentru că fiecare dintre noi am fost iubiți într-un anumit fel. Provocarea este reprezentată de faptul că puțini îndrăznim să cotrobăim în inconștientul nostru și să scoatem la lumină experiențele care ne-au conturat percepția iubirii. Iar din această cauză suntem mai tentați să împrumutăm mesajele culturale despre iubire. Mesaje care uneori pot cauza multă durere, suferință și pierdere.

Din punct de vedere științific, cum am putea conceptualiza iubirea?

Adela Moldovan: Deși am fost cercetător, am studiat și am aplicat metodele științifice, parcă aș lăsa iubirea în afara științei. Cred că putem conceptualiza științific comunicarea eficientă sau alte aspecte necesare, însă iubirea în sine transcende aceste aspecte.

Simona Herb: Științific, iubirea oglindește teoria atașamentului. Atașamentul este înscris în codul nostru genetic, nu doar al oamenilor, ci al mamiferelor, în general. Reprezintă legătura de esență dintre două persoane care simt reciproc afecțiune, siguranță, nevoia de a primi și de a oferi protecție și valorizare. Nu există oameni fără atașament, ci doar cu atașament care „suferă“. Noi, ca oameni, avem aceste nevoi înscrise în codul nostru genetic. Venim pe lume complet vulnerabili deoarece, ca pui de om, avem multă nevoie de cineva să ne răspundă nevoilor pentru a putea supraviețui. Iubirea este o combinație a acestor nevoi de protecție, de a te simți special, iubit, valorizat și de a oferi aceleași lucruri în reciprocitate. Indiferent cât de moderni suntem în viața de zi cu zi, indiferent cât de independenți vrem să fim sau „să părem“, la sfârșitul zilei toți simțim nevoia de a fi cu cineva, de a fi împreună cu cineva, de a împărtăși, de a te simți în siguranță și iubit de cineva. Acest tip de legătură înseamnă iubire.

Diana Lupu: Sunt multe studii, explicații valide despre iubire. E normal să fie așa, pentru că e una din stările după care tânjim cu toții. Pentru mine, explicația pe care psihologia dezvoltării o oferă are un sens aparte. În etapa de dezvoltare 0-2 ani, principala nevoie emoțională de supraviețuire este conectarea cu îngrijitorii. Aceasta transmite puiului de om: „te văd, te aud, te simt“. Mai apoi, în viața adultă, căutăm această conectare și suferim atunci când simțim că o pierdem.

Gáspár György: Barbara Fredrickson, una dintre cele mai cunoscute cercetătoare în domeniul psihologiei emoțiilor, scrie că iubirea este emoția noastră supremă. Că aceasta depășește orice altă emoție umană. Că nu trebuie limitată la relațiile exclusiviste sau de cuplu. Am rezonat cu definiția ei, pentru că prezintă iubirea ca fiind rezultatul micro-momentelor de conexiune pe care le avem atunci când trăim cu adevărat în momentul prezent. Iar din acest punct de vedere, consider că nimeni nu trebuie lăsat pe dinafară atunci când vine vorba despre conexiune sau conectare. Ca orice emoție, iubirea este efemeră și, din fericire, regenerabilă.

Cum vedeți corelația dintre iubirea de sine și iubirea față de celălalt?

Diana Lupu: În mintea mea rulează ideea că nu putem oferi partenerului mai mult decât ne putem oferi nouă înșine. Potrivit lui Erich Fromm,  aspectele interconectate al iubirii sunt grija, respectul, responsabilitatea și cunoașterea. Astfel, pentru a putea oferi aceste bunătăți în spațiul relației e important să învățăm cum se le oferim întâi propriei persoane.

Simona Herb: Atașamentul este format din două elemente: imaginea de sine și imaginea celorlalți. Cu fiecare relaționare pe care o au din prima zi de viață, copiii își formează o părere despre sine („merit să fiu iubit“, „sunt o bucurie“, „distresul meu contează“) și despre ceilalți („dacă am o problemă, cineva va veni să mă ajute“; „sunt oameni în care am încredere“; „sunt acceptat așa cum sunt“; „ceilalți nu sunt un pericol pentru mine“). Fiecare interacțiune cu părinții mai adaugă câte o cărămidă în ceea ce numim imagine de sine și imaginea celorlalți. Așa că noi suntem ceea ce experimentăm prin relații. Nu putem aplica ceva ce n-am experimentat, așa cum nu poți vorbi o limbă străină pe care n-ai auzit-o niciodată. Modul în care ne iubesc cei apropiați va influența enorm iubirea de sine și încrederea în ceilalți. Dacă eu mă valorizez pe mine reprezintă un semn că am fost conținut, iubit, admirat, tratat cu blândețe și asta asigură faptul că voi aplica, la rândul meu, din experiență, același tratament persoanelor din jurul meu. Dacă eu n-am primit iubire și respect, nu voi ști cum arată aceste concepte, n-am cum să le ofer și, mai trist, nici nu le voi recunoaște și nu le voi putea primi atunci când îmi sunt oferite.

℗PUBLICITATE

---

---

Gáspár György: Îmi imaginez iubirea ca fiind acea emoție care ne convinge că binele este mai important decât orice altceva. Drept urmare, acest bine poate fi exprimat și față de sine, și față de ceilalți. Unii au fost învățați să-și reprime iubirea față de propria persoană, alții – iubirea față de oamenii din jur. Dar, indiferent de grupul din care am face parte, avem dreptul la amândouă; le putem practica și cultiva pe amândouă.

Adela Moldovan: Fără iubirea de sine, conștiență și maturizare, cred că iubirea față de celălalt nu este cu adevărat posibilă.

Este iubirea cea mai importantă emoție umană?

Simona Herb: Da, iubirea este cel mai complex sentiment deoarece, cum spuneam mai sus, reprezintă modul prin care ne definim pe noi și modul în care operăm în lume. Viața se simte mai bine, provocările mai ușoare atunci când ne iubim pe noi înșine și ne simțim iubiți. Sentimentul de a fi iubit, special, important este foarte puternic și nu poate fi înlocuit cu nimic altceva – crește imunitatea, crește reziliența, ne dă speranță, ne întinerește. Lipsa iubirii duce la depresie, izolare, se asociază cu tulburări emoționale, dar și fizice. Suntem ființe relaționale și care se atașează, asta ne definește. Ca să concluzionez, aș da un citat din Raymond Carver:

„Și ai obținut
Tot ce ai vrut din viața asta?
Da, am obținut
Și ce ai vrut?
Să mă pot numi demn de iubit, să mă simt iubit pe acest pământ.“

Adela Moldovan: Este cu siguranță o stare emoțională care ne hrănește și ne dă o energie aparte. Pe lângă emoția în sine, mai avem nevoie și de o serie de comportamente pentru a avea grijă de iubirea noastră.

Diana Lupu: Din punctul meu de vedere, este una dintre cele mai importante emoții, deoarece suntem configurați neurobiologic să prețuim și să ne dorim să construim în relații. Știu că ideea „suntem ființe sociale“ a devenit un clișeu, însă e unul atât de puternic și adevărat. Avem nevoie de relații pentru a supraviețui: acestea sunt elemente centrale în viața noastră.

Gáspár György: Aleg să cred că este! Vreau să trăiesc o viață definită de această emoție și să creez micro-momente de conexiune, după cum numește dr. Fredrickson acțiunile care generează iubire. Sunt de părere că iubirea vindecă și transformă. Dacă ne-am concentra mai mult pe această emoție și pe comportamentele care-i mențin flacăra aprinsă, am trăi mai multă fericire.

Dați-ne câteva exemple de comportamente concrete prin care ne putem regenera iubirea.

Simona Herb: Gesturile de afecțiune și apreciere reprezintă un prim exemplu. O mângâiere, o strângere de mână, sărutul mai prelungit când ajunge partenerul acasă, un cuvânt de apreciere sinceră chiar pentru lucrurile mărunte („Mulțumesc că ți-ai făcut timp“; „Văd că faci eforturi“; „Apreciez că ții cont de mine“) pot face minuni. A doua recomandare este cea de a face vizibile buna intenție și curiozitatea față de partener. Când apar certuri sau momente confuze, ar fi minunat ca primul pas să sune cam așa: „Văd că ești supărat, îngândurat, furios, n-am vrut să cauzez nimic din toate astea. Vin înspre tine cu bune intenții. Spune-mi, vreau să aud!“.

Diana Lupu: Aprecierile, atât față de propria persoană, cât și față de partener sau copii reprezintă liantul unei relații. Este cel mai clar mod prin care îi transmiți celuilalt „Te văd“. Poți începe cu: „Apreciez la tine că…“ sau „Ceea ce apreciez la relația noastră este…“. O altă modalitate care-mi trece prin minte este cunoașterea comportamentelor de grijă față de partener: „Mă simt iubit(ă) și îngrijit(ă) atunci când tu… “. (Poate să fie un început de dialog care să împrospăteze spațiul relației).

Adela Moldovan: Îmbrățișează. Cere permisiunea și atinge blând. Ai grijă de tine și de celălalt, dar nu-i lua responsabilitatea și puterea.

Gáspár György: Privitul în ochi. Dăruirea unui zâmbet. Disponibilitatea de a asculta. Curajul de a oglindi ceea ce ne spun ceilalți sau ceea ce ne șoptește mintea. Îndrăzneala de a accepta emoțiile celorlalți sau propriile sentimente. Concentrarea pe calități. Intenția de a alina suferința. Toate acestea sunt comportamente care pot crește iubirea de sine și iubirea față de oameni.

Pentru mai multe informații și explicații științifice, citește și Iubirea 2.0.