Pentru a putea să construim o nouă normalitate, una în care să simțim libertatea sub toate formele ei și să refacem conexiunea socială, dar mai ales pentru a păstra relaxarea restricțiilor și a ține la distanță un eventual val patru sau cinci de pandemie, oamenii de știință ne atrag atenția asupra faptului că vaccinarea este cheia. În acest sens, am stat de vorbă cu mai mulți psihologi și psihoterapeuți, pentru a înțelege și perspectiva psihologică asupra vaccinării.
Repondenții sunt: • Raluca Anton (doctor în psihologie, psihoterapeut relațional, terapeut imago, formator în cadrul AMPP și cofondator PsyLife) • Adela Moldovan (doctor în psihologie, psihoterapeut relațional, terapeut imago, formator în cadrul AMPP și cofondator PsyLife) • Diana Stănculeanu (psihoterapeut, expert național în sănătate mintală, formator în cadrul AMPP) • Loredana-Ileana Vîșcu (doctor în psihologie, președinte IPCS, prorector al Universității Tibiscus din Timișoara).
De ce ați ales să vă vaccinați?
Diana Stănculeanu: Pentru siguranța și sănătatea mea și a celor dragi mie. Din respect pentru sănătatea fragilă a părinților mei. Din respect pentru educația nepoților mei, care, alături de milioanele de copii de pe glob, au nevoie să se întoarcă cât mai curând în instituțiile de educație. Din dorința de a reveni la rutinele de conectare de care avem atâta nevoie. Pentru că mi-e dor să călătoresc, să iau masa la restaurant, să merg la film și la concerte, să țin cursuri alături de colegii mei, și nu uitându-mă într-un ecran.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Adela Moldovan: Am ales să mă vaccinez ca să mă pot apropia în siguranță de cei dragi, să mă pot bucura de prieteni, să îi pot îmbrățișa și să îmi știu familia în siguranță.
Loredana-Ileana Vîșcu: Am ales să mă vaccinez deoarece astfel am considerat că mă pot proteja; prin vaccinare mi-am asumat faptic grija față de mine și față de cei apropiați.
Raluca Anton: Pentru ca mi-e foarte clar că este singura variantă pentru a mă ține pe mine și pe ceilalți în siguranță.
Cum ați făcut față anxietății și, mai ales, îngrijorărilor cu privire la vaccinare?
Loredana-Ileana Vîșcu: Am așteptat apariția vaccinului și îmi amintesc că am fost emoționată când am aflat că sosește primul transport de vaccin în România. Anxietatea m-a învăluit în dimineața zilei când mă îndreptam spre locul de vaccinare, sau poate că trăiam intens emoția că în curând voi dobândi ceea ce nu mai știam ce înseamnă de aproape un an: libertatea de mișcare, de a ajunge oricând oriunde voiam să fiu; și emoția că, după ce mă voi vaccina eu, voi face tot ce pot să ajungă la vaccin și părinții mei. Alături de familia mea, am așteptat momentul vaccinării și, după ce fiecare membru al familiei s-a vaccinat, am trăit un sentiment de eliberare. După rapel am simțit și am conștientizat mai mult ca niciodată ce înseamnă libertatea și sănătatea, pentru mine.
Consider că mi-era suficient să știu că știința, cele mai recunoscute universități și centre de cercetare au depus stăruință în acest sens și au elaborat ceva în folosul omenirii. Cred în știință și în Dumnezeu.
Raluca Anton: Primul pas a fost să-mi reamintesc că am încredere în specialiștii în medicină pe care-i am în jurul meu. Am pornit mereu de la premisa că ei au studiat mult mai mult decât mine aceste fenomene și sigur știu mai multe despre asta decât mine.
Apoi, pentru a mă liniști, am studiat două lucruri: 1) articole publicate în reviste de renume de popularizare a medicinii, validate de știință și 2) ce a funcționat în pandemii anterioare, iar aici a fost clar că vaccinul a fost varianta cea mai bună.
Adela Moldovan: Nu am avut niciun fel de anxietate, sunt de mult convinsă de beneficiile vaccinării și pentru mine a fost o bucurie autorizarea vaccinului și posibilitatea de a mă vaccina.
Diana Stănculeanu: Am încredere în știință și în progres, în cercetare și în medici. Consider că vaccinul, ca soluție medicală, a contribuit, poate într-o măsură mai mare decât alte descoperiri în acest domeniu, la sănătatea umanității. Înțeleg conceptele de efect secundar/ advers, de posibilitate/ probabilitate; accept că, deși este posibil să mă confrunt cu efecte secundare sau chiar adverse, tranzitorii, pentru care există soluții, probabilitatea de a fi protejată post vaccin este extrem de mare. Am ales probabilitatea siguranței și a sănătății.
Ce credeți că stă la baza refuzului vaccinării?
Raluca Anton: În primul rând, cred că stă incertitudinea din ultimul an. Incertitudine care a produs multă anxietate. Iar aceasta care nu face decât să strige foarte tare că trebuie să facem orice pentru a ne proteja. Adăugat acestei anxietăți stă și modul în care au fost comunicate toate aceste informații către comunitate. Din păcate, cred că acest mod nu ne-a ajutat să avem mai multă încredere în vaccin. Iar în al treilea rând, cred că românii nu au încredere în sistemul medical din România și asta s-a văzut atât de puternic în această perioadă pandemică și, cu atât mai mult, când a venit vorba de vaccin.
Adela Moldovan: Teama, neîncrederea în știință în general și neîncrederea specifică în sistemul medical, cu particularitățile sale locale.
Diana Stănculeanu: Multă anxietate susținută de lipsa de informație, de informație trunchiată sau deformată. Mulți dintre noi nu au grila de citire și de înțelegere autentică a informațiilor științifice; din păcate, absența cronică a educației pentru sănătate la nivel național generează consecințe multiple, printre care și suspiciunea față de inovația medicală și vulnerabilitatea la informații îndoielnice, ca și validitate.
Loredana-Ileana Vîșcu: Oamenii pot avea multe motive de a refuza vaccinul. Cu credința ce am avut-o în vaccin, cu aceeași înțelegere, respect deciziile oamenilor de a nu se vaccina. Cred că este un proces subiectiv, ce are la bază cognițiile despre sănătate și boală ale fiecăruia; raportarea personală la realitate; negarea realității (posibil, ca mecanism de apărare); convingerea omnipotentă că nimic nu se poate atinge de noi, atâta vreme cât credem cu tărie că acel ceva nu există etc.
Cum putem gestiona relațiile cu oamenii care refuză vaccinarea?
Adela Moldovan: Sunt decizii personale pentru fiecare dintre noi. Eu am optat să discut deschis cu persoanele care au disponibilitate pentru dialog și să încerc să le spulber din temeri sau să îi orientez către cei care pot face asta. Însă, la nivel de decizie personală, nu voi accepta să îmi pun în pericol copiii, care încă nu pot fi vaccinați, din cauza persoanelor care au această opțiune, dar nu o aleg. Alegerea îi aparține fiecăruia, dar și eu am de ales cu privire la gradul de pericol sau de siguranță pe care să îl mențin în familia mea.
Loredana-Ileana Vîșcu: Personal, nu văd o problemă în a gestiona relațiile cu persoanele ce refuză vaccinarea; pot să fie persoanele dragi de lângă noi, prietenii noștri, colegii de muncă etc. Refuzul de a se vaccina condiționează prietenia sau amiciția cu ei? Dacă da, atunci ar fi interesant să reflectăm la motivele pentru care i-am considera prietenii sau amicii noștri. Am fost întrebată frecvent dacă am vrut să mă vaccinez, de ce m-am vaccinat, dacă sunt conștientă de riscurile la care mă expun în situația vaccinării etc. În situațiile menționate anterior, nu am intrat în polemici, în limita timpului disponibil am ascultat sugestiile, uneori am mulțumit și am subliniat că apreciez grija respectivilor față de mine. Nimic nu m-a făcut să schimb decizia de a mă vaccina sau să stau în dubii dacă mă voi vaccina sau nu. Sunt conștientă că și vaccinată pot să mă virusez, poate s-a și întâmplat deja, dar știu că nu voi agoniza cu febră peste 39 sau având alte simptome care m-ar face să fi regretat că nu m-am vaccinat. Încă o dată, decizia de a ne vaccina sau nu este personală. Posibil să apară discuții între membrii unei familii dintre care sunt unii sunt pro vaccinare și alții contra vaccinare sau să fie părinți ori persoane cu diagnostice ce greu ar face față contactării virusului, și totuși să refuze vaccinarea, ori vaccinarea să nu fie recomandată. Nu știu ce aș mai putea adăuga, emoțiile întotdeauna sunt mai dificil de pus în cuvinte. Săptămânal aud și mă întristez că persoane cunoscute nu mai sunt printre noi, fie din pricina virusului, fie a complicațiilor generate ulterior de virus ori de alte boli. Oamenii mor, moartea este cea mai mare asemănare dintre oameni. Mă bucur că, zilnic, numărul infectărilor scade datorită vaccinării și mă bucur că încet, încet, și de credem sau nu în rezultatele vaccinării, ne apropiem de ceea ce ne dorim cu toții: să se termine pandemia.
Diana Stănculeanu: Păstrându-le. Doar rămânând în relații stabile, caracterizate de încredere și siguranță, avem o șansă mai bună să ne facem argumentele auzite, propriul model comportamental văzut și să îi acompaniem pe cei din jurul nostru în dansul anevoios cu frica și cu convingerile rigide ce susțin refuzul vaccinării.
Raluca Anton: Cred că ce putem face este să nu folosim aceleași mecanisme agresive de comunicare precum cele pe care le folosesc ei. Mai degrabă să le validăm fricile și deciziile spunându-le ce și de ce alegem noi să ne vaccinăm.
Vaccinarea ne apropie sau ne distanțează?
Diana Stănculeanu: Eu aleg să văd apropierea. M-au impresionat maratoanele de vaccinare, cozile cu sute de tineri așteptându-și răbdători rândul, discuțiile nesfârșite din grupurile de prieteni sau din familiile extinse în care vaccinarea a fost celebrată mai ceva ca o zi de naștere. Ne-am bucurat, ne-am îmbrățișat, ne-am felicitat, ne-am mândrit cu vaccinul nostru – a fost o sărbătoare de care ne-am agățat cu speranță, numărând zile și cazuri în scădere până la momentul mult așteptat, al reîntoarcerii la ceea ce încă numim „normalitate“.
Raluca Anton: Vaccinarea ne apropie și ne ține în siguranță în timpuri pe care nu am crezut că le vom trăi.
Loredana-Ileana Vîșcu: Vaccinarea ne distanțează doar dacă intrăm în interacțiune cu celălalt pe motiv că vrem să-i impunem convingerea noastră că vaccinarea merită. Fiecare este responsabil de sănătatea sa, de cum o gestionează. Consider că o mai mare învățătură a pandemiei este să avem grijă de sănătatea noastră, să ne uităm la noi cu grijă și înțelepciune. Mă întreb acum dacă există cineva dintre noi care să nu fi aflat de o persoană cunoscută, mai mult sau mai puțin apropiată, care s-a infectată sau poate chiar a murit. Eu am auzit și am fost și sunt mișcată de asemenea vești, fiind totodată îndurerată că nu pot să fac prea multe în acest sens; am aflat de colegi, de soți sau soții care au decedat, de studenți care au trecut mai greu sau mai ușor prin boală, de vânzătorul de ziare din piață pe care l-am văzut cu câteva săptămâni în urmă și acum chioșcul este închis și am aflat că a murit la 50 ani de CCOVID-19. Toate acestea sunt mărturii triste ale bolii. Cu aceeași intensitate emoțională, mă bucur când mă întâlnesc cu copilul meu, părinții, rudele, colegii și prietenii mei, mă bucur că suntem în viață și vaccinați cu toții. Nu aș vrea să se înțeleagă că evit persoanele nevaccinate, am cunoștințe ce încă studiază problema sau sunt ferme în refuzul vaccinării, le respect decizia și am învățat, din psihoterapie, că nu „atacăm cognițiile clientului decât cu permisiunea sa“. În cabinet sunt doar câteva ore pe zi sau sunt online, consider că întâlnirea cu persoanele care refuză vaccinarea merită să fie un prilej de bucurie a revederii, separând, astfel, cadrul terapeutic de întâlnirile dorite cu amicii și cu prietenii respectivi, regulile de distanțare se respectă, este o distanțare fizică, și nu emoțională.
Adela Moldovan: Și eu cred că ne permite să ne apropiem în siguranță. Pe alocuri, pot să apară distanțări datorită modului diferit în care privim vaccinarea, dar per ansamblu, vaccinarea ne va permite să ne apropiem și să redobândim, cel puțin parțial, stilul de viață pierdut în ultimul an și jumătate.