În decembrie 2021, Oana Mărcuș, psiholog și cadru universitar la departamentul de Psihologie al Universității „Lucian Blaga“, din Sibiu, anunța pe rețelele sociale că, de la începutul anului următor, intenționa să înceapă un club de carte, cu întâlniri lunare față în față în care să se discute despre cărți. Această inițiativă a pornit din nevoia Oanei de a se conecta cu oameni pasionați de lectură, cu care să poată împărtăși idei despre cărți și care să o inspire cu idei de lectură la care ea nu s-ar fi gândit de una singură. Asta este partea frumoasă a poveștii, care sună bine și e cât se poate de adevărată. Însă este și o parte mai vulnerabilă a acestei povești, și anume că a inițiat acest club de carte după ce, timp de câteva luni de zile, nu a primit un răspuns clar legat de acceptarea ei într-un alt club de carte din orașul în care locuia. Lipsa unui răspuns clar a durut foarte mult și a creat foarte multă suferință, pentru că s-a simțit respinsă și astfel i s-au activat răni vechi. Așa că, din suferință, s-a născut ideea de a începe ceva nou. A reluat legătura cu colegi din facultate, a cunoscut oameni noi și a dezvoltat un grup care e un refugiu pentru participante. Despre prietenie, despre lectură și despre puterea relațiilor este panelul online din luna aceasta.
Repondentele acestui panel sunt: Alina Apopii (psiholog clinician specialist și psihoterapeut, parteneră de viață și de joacă a celor trei copii) ● Liana Buta (psiholog clinician și mamă a trei băieți) ● Elena Ghițulescu (mamă și cititoare de cursă lungă, fondatoarea „Cititor în Pijama“ și colaboratoare la paginadepsihologie.ro) ● Diana Katai-Mateiu (soție, mamă, psiholog, căreia îi place să cunoască oameni, să citească și care iubește muntele și marea) ● Oana Mărcuș (psiholog și psihoterapeut relațional, soție și mamă a doi copii, mare iubitoare de cărți).
Ce înseamnă pentru voi prietenia?
Oana Mărcuș: Pentru mine prietenia înseamnă o relație bazată pe disponibilitate, vulnerabilitate și iubire. Prin disponibilitate în relații de prietenie mă gândesc la o persoană care este acolo pentru mine – prezentă în relație și care prioritizează relația de prietenie, ceea ce se reflectă în timp de calitate petrecut împreună. Disponibilitate mai înseamnă și că-mi răspunde la mesaje și la telefon, inițiază ieșiri sau dă curs invitațiilor mele, verifică din când în când cum mai sunt. Datorită muncii mele de la cabinet, unde e foarte multă vulnerabilitate, în ultimii ani, îmi este greu în relații să apreciez relațiile de suprafață, unde nu discutăm despre probleme sau ne prefacem că suntem bine. Astfel, mi se pare că rămânem la un strat superficial al relației, în care totul este bine și nu ne conectăm autentic unii cu alții. Vulnerabilitatea înseamnă să discuți deschis despre tine și viața ta și nu e deloc ușor, dar asta conectează oamenii mai mult ca orice. După o confesiune intimă într-o relație de prietenie, vei constata cum și celălalt se deschide și povestește ceva intim. Asta e magia vulnerabilității. Iubirea în relațiile de prietenie se construiește în timp, sentimentul acela că îți este drag un om și că de abia aștepți să petreci timp împreună cu el – la mine se simte în zona inimii ca o vibrație și e ceva minunat. Deci, ca să rezum, prietenia pentru mine înseamnă disponibilitate, vulnerabilitate și, bineînțeles, iubire.
Alina Apopii: În această perioadă a vieții mele, în care rolul meu de mamă a fost mai solicitant ca niciodată, mă găsesc adesea împrumutând din înțelepciunea poveștilor, cântecelor și filmelor pentru copii. Așa cum personajul Winnie the Pooh ne învață, prietenia nu este doar o relație, ci o adevărată familie pe care o alegem, un refugiu al afecțiunii, al înțelegerii și al sprijinului care ne îmbogățește viața.
Liana Buta: Prietenia pentru mine este acel spațiu în care găsesc acceptare, înțelegere, posibilitatea de a fi eu așa cum sunt. Acest spațiu (clubul nostru de carte) a fost creat într-o perioadă în care viața mea era extrem de solicitantă, iar asumarea de noi responsabilități m-ar fi copleșit. Însă, pentru că iubesc să citesc, am acceptat bucuroasă, iar de la o lună la alta mă felicit pentru decizia luată.
Elena Ghițulescu: Prietenia – ce cuvânt simplu, dar plin de sens! Asociez prietenia cu copilăria și simt că mi-am ales prietenii aproape sufletului meu încă de pe atunci. Ei m-au susținut și tot ei m-au tras de mânecă atunci când greșeam. Pentru mine, prietenia înseamnă să ai în agenda telefonului, pe apelare rapidă, numărul persoanei pe care știi că te poți baza la orice oră din zi și din noapte. Prietenia este atunci când, pe lângă vorbe frumoase și contemplative, mai primesc și câte o mustrare, prin care mi se atrage atenția asupra unui lucru pe care l-am făcut sau l-am zis greșit. Prietenia este atunci când primești mesaj de ,,La mulți ani!“ și câteva cuvinte care încep cu: ,,Mai ții minte ce fericită erai și cum ne anunțai pe toți cu cel puțin trei săptămâni înainte că o să fie ziua ta de naștere? Și că ne inviți pe toți?“. De acolo e doar un pas pentru a începe să ne reamintim cele mai năstrușnice amintiri!
Diana Katai-Mateiu: Prietenia pentru mine este acel ingredient din viață care dă valoare supraviețuirii și dorinței de a trăi. Un ingredient atât de puternic, încât poate schimba obiceiuri, mentalități. De aceea, consider că este extrem de important ce fel de prietenii dezvoltăm pe parcursul vieții!
Cum contribuie cărțile la consolidarea prieteniei?
Liana Buta: Prin cărți poți accesa nelimitate perspective asupra vieții și asupra prieteniei. Pentru mine, clubul a început ca un spațiu în care discutam despre cărți, dar încet-încet s-a transformat într-o legătură puternică, în care sunt implicați și membrii familiilor noastre.
Diana Katai-Mateiu: Cărțile ne deschid mintea către o lume fantastică, una care a hrănit mereu foamea de cunoaștere și conectare. Aduc la aceeași masă oameni diferiți, care descoperă că nu sunt totuși atât de separați și găsesc punți să ajungă unul la altul.
Alina Apopii: Continuând în aceeași idee, eu aș spune (vorba cântecului: „Cu câțiva amici și cu cărți o mie, vom face o casă cum n-o să mai fie!“). Așa e puterea cărților: de a ne aduce împreună și de a construi prietenii solide. În paginile cărților, găsim universuri de cunoaștere și emoție, care devin fundația pe care construim legături profunde, transformând casa prieteniei noastre într-un spațiu de siguranță. Acest spațiu încurajează discuții profunde care ne oferă calea de a ne cunoaște, de a ne înțelege mai bine și de a ne accepta unii pe alții, oricât de diferiți suntem.
Oana Mărcuș: În clubul nostru de carte, cărțile sunt ancora care ne ține împreună. Citim o carte lunar, pe care o discutăm când ne întâlnim, dar fiecare dintre noi citește și alte cărți pe lângă. Astfel, de multe ori discuțiile noastre se învârt în jurul cărților și le legăm de multe ori și de viața noastră personală și profesională. Cărțile sunt ceva ce ne ghidează în alegerea activităților mai deosebite pe care le facem împreună în cadrul clubului nostru de carte. De exemplu, mergem și la piese de teatru, unde se pune în scenă o carte pe care am citit-o împreună (de exemplu, Oscar și Tanti Roz) sau la un film care reprezintă o ecranizare după un roman celebru (de exemplu, Un om pe nume Otto). Ceva ce mi-a plăcut foarte mult a fost ideea de a ne întâlni cu autori români și de a discuta cu ei cărțile lor. Toate aceste activități au în comun cărțile și ne ajută să scriem lună de lună împreună povestea acestui club de carte.
Elena Ghițulescu: Eu cred că despre prietenie și loialitate nu învățăm la modul real din cărți. Personal simt că toate cărțile pe care aleg să le citesc sunt menite să intre în suflețelul meu atunci când am nevoie să-mi clarific anumite gânduri, trăiri sau emoții. Un exemplu concret de carte despre prietenie pe care am citit-o atunci când treceam printr-o perioadă mai grea este Șoareci și oameni de John Steinbeck, carte care are ca temă relația de prietenie dintre Lennie și George. Acest roman m-a făcut un pic mai atentă la oamenii din jurul meu, la energia pe care o investesc într-o relație și dacă echilibrul dintre ceea ofer este egal cu ceea ce primesc.
Care dintre cărțile citite a stârnit cele mai aprige discuții în clubul vostru de carte?
Elena Ghițulescu: Cred că Mințile lui Billy Milligan de Daniel Keyes. Mi-a plăcut foarte mult dezbaterea pe care am avut-o pe baza acestei cărți atât din prisma cititorului, cât și din perspectiva psihoterapeutului. Cred că a fost prima carte pe care am citit-o în cadrul clubului de carte și încă de atunci mi-am dat seama cât de norocoasă sunt că fac parte dintr-un grup de femei faine, care citesc mult, iubesc meseria pe care o au și aduc o mare valoare în calitatea discuțiilor și a dialogului nostru.
Alina Apopii: Din punctul meu de vedere, una dintre cărțile care a generat cele mai intense discuții a fost Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău de Fredrik Backman (care a și devenit autorul meu preferat în ultimul an). Poveștile sale pline de căldură și umor au rezonat diferit cu fiecare dintre noi, scoțând la iveală o varietate impresionantă de sentimente și interpretări. Aceste momente ne-au permis să ne cunoaștem mai bine, explorând straturile mai profunde ale personalităților noastre și consolidând legăturile dintre noi.
℗PUBLICITATE
Diana Katai-Mateiu: Nu-mi amintesc, cred că majoritatea au stârnit ceva în noi care ne-a provocat. [râde]
Liana Buta: Îmi vine acum în minte cartea Iernile sufletului. Părerile noastre erau foarte diferite, îmi amintesc că au fost fete care au renunțat pe parcursul lecturii la carte, însă discuțiile avute le-au determinat să o finalizeze. E ca un puzzle în care fiecare vine cu viziunea sau cu percepția ei asupra cărții, iar în final se întregește imaginea.
Oana Mărcuș: Nu-mi amintesc neapărat o întâlnire specifică în care să fi avut discuții aprige. O întâlnire care m-a atins profund a fost o întâlnire aniversară pe care am avut-o anul trecut. Am decis să marcăm momentul (zece luni de club de carte) prin a ne face cadou una alteia o carte care a avut un impact major asupra vieții noastre, însoțită de o scrisoare. În această scrisoare, era necesar să includem o poveste despre modul în care cartea aleasă ne-a influențat viața. În cadrul întâlnirii noastre, urma să avem momentul special de oferit cadouri. Nimeni nu știa de la cine va primi o carte și se simțeau în aer entuziasmul și bucuria. Apoi, Alina a venit cu ideea de a citi cu voce tare, în cerc, scrisorile rând pe rând. N-am fost pregătite pentru asta. A fost un moment extrem de vulnerabil și de emoționant, în care ne-am dat voie să râdem sau să plângem și să ne îmbrățișăm. Îmi dau seama acum, retrospectiv, că acel moment a fost un moment marcant pentru coeziunea grupului nostru. De atunci, discutăm mult mai degajat despre probleme pe care mulți oameni ne le-ar discuta atât de deschis și de transparent.
Cât de importante sunt rutinele și ritualurile în relațiile de prietenie?
Diana Katai-Mateiu: Nu văd relația de prietenie ca pe un ritual. O văd mai degrabă ca pe o nevoie de conectare, de împărtășire a vieții, pe măsură ce ea se întâmplă. Sigur că este necesară o exprimare exterioară, comportamentală, intențională, însă aceste lucruri sunt făcute neavând o atașare forțată.
Elena Ghițulescu: Într-o relație de prietenie îmi place mai degrabă spontaneitatea decât ritualul. Mă bucur mai mult atunci când sunt invitată spontan la o poveste decât atunci când se planifică o întâlnire cu câteva zile înainte. E posibil ca uneori să-mi apară diverse lucruri – fie în familie, fie la locul de muncă – la care este neapărat să particip și nu-mi place să ratez întâlnirile importante sufletului meu.
Liana Buta: Cred că ritualurile sunt cea mai puternică ancoră pentru menținerea relației de prietenie. Întâlnirile lunare îmi dau, de multe ori, energie și imbold pentru a depăși dificultățile din viața profesională și cea personală. Însă întotdeauna avem grijă să presărăm activități prin care evităm un ritual plictisitor (întâlnirea cu un autor, o piesă de teatru, un film, o conferință…).
Oana Mărcuș: Clubul de carte reprezintă un ritual de conectare în sine, care ne ține împreună de un an și jumătate și sper că mult timp de acum înainte. Pentru mine reprezintă acest grup format din femei minunate care sunt mereu acolo pentru mine să mă sprijine când am vreo idee năstrușnică – inclusiv ideea de a scrie acest articol a primit mult sprijin, deschidere și entuziasm. Uneori, glumim pe această temă și spunem că și la pensie o să fim tot în acest club de carte.
Alina Apopii: Pentru mine, ritualurile înseamnă stabilitate și confort într-o perioadă plină de schimbări. Ele creează un sentiment de apartenență și legătură. În cadrul clubului nostru de carte, ritualurile au devenit o adevărată ancoră care ne unește și facilitează conectarea. Acestea presupun: întâlnirile regulate și discuțiile despre cărți (și nu numai) – momente în care putem fi noi înșine, împărtășind experiențe personale de tot felul (și cu bune și din cele mai provocatoare) și mai ales bună dispoziție. Ce am mai experimentat în ultimul an are legătură cu: întâlniri cu autorii cărților pe care le citim, participarea la evenimente, precum lansări de carte și spectacole, filme, piese de teatru bazate pe cărțile discutate. Cireașa de pe tort, aș spune eu, a fost sărbătorirea încheierii unui an de întâlniri și îmbogățiri pe toate planurile cu o ieșire mai deosebită, împreună cu partenerii și copiii (care au devenit familia extinsă a clubului) la o cabană sau la un restaurant, petrecând mai mult timp și cunoscându-ne și în acest fel.
Trei reguli de aur ale unei prietenii solide…
Alina Apopii: Angajamentul este pentru mine prima regulă importantă. În contextul vieții mele destul de încărcate, cu serviciu, cabinet, trei copii, relație de cuplu, familie și altele, e nevoie de organizare. Îmi place foarte mult ce spune Dale Carnegie: „Un lucru notat, scris e pe jumătate realizat“. Eu așa funcționez: dacă îmi notez o alegere pe care am făcut-o de a participa la o anumită activitate, ea e într-un fel pe jumătate realizată. Apoi, bunăvoința este importantă, întrucât e nevoie de compromisuri, când vine vorba de sincronizarea programului atâtor persoane. Eu rezonez cu ce spunea Nicolae Steinhardt: „Dăruind vei dobândi“. Eu simt că, în acest grup de prieteni, dăruind din resursele mele de timp, energie, efort, dobândesc de fiecare dată mai mult decât mă aștept și devin „surprins de bucurie“ (C.S. Lewis). Și, nu în ultimul rând, călătoria pe care am parcurs-o împreună prin atâtea cărți a stimulat empatia și înțelegerea reciprocă. Ne-a oferit oportunitatea de a vedea lumea prin ochi diferiți, ceea ce a dus la o apreciere mai profundă a diversității și a unicității.
Elena Ghițulescu: Uneori, doar ascultă-mă! Dă-mi voie să fiu eu, cea naturală și autentică! Fii deschisă cu mine! Așa cum suntem împreună la bine, vreau să fim împreună și la rău!
Diana Katai-Mateiu: Dragoste. Încredere. Libertate.
Liana Buta: Cred că regulile de aur se pot rezuma la trei cuvinte esențiale: prezență, acceptare și sinceritate. Prezența în spațiul prieteniei, atât cât e posibil. Acceptarea celorlalte așa cum sunt, acceptarea viziunii lor, care de multe ori poate să difere de a mea. (Și ce bine că diferă, pentru că așa-mi lărgesc sfera percepției!). Și sinceritatea, despre care cred că e baza oricărei relații, nu doar a relației de prietenie.
Oana Mărcuș: Ne acceptăm reciproc – perfect de imperfecte. Nu suntem niciodată singure, sunt aici pentru tine și tu ești aici pentru mine, oricând avem nevoie. Râdem mult (cu lacrimi) și des.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
