Suntem tot mai cocoșați de task-uri, proiecte, contracte și deadline-uri, lucruri care ne ocupă un mare procent din gândurile subconștiente, chiar și atunci când suntem out of office, neglijând, involuntar, comportamente constructive pe care ar trebui să le avem vizavi de copiii noștri. Indiferența și ignoranța acestor modalități de a ne raporta la activitățile micuților pot avea efect de ricoșeu, în profesia de părinte.
Copiii pun foarte multe întrebări pe zi, dar faptul că suntem prinși fie cu treabă, fie cu activitatea casnică, acestea ne pot distanța de creionarea dorită a caracterelor și a comportamentelor urmașilor noștri. Studiile de specialitate ne arată că există patru tipuri de modalități de a răspunde veștilor bune venite din partea altei persoane, mai precis:
- activ-constructiv,
- pasiv-constructiv,
- activ-distructiv,
- pasiv-distructiv.
Dintre toate acestea, dezirabil ar fi ca răspunsul activ-constructiv să primeze, el fiind guvernat de entuziasm la auzirea unei realizări ale copiilor, dar și prin emiterea unor întrebări menite să exprime un interes real.
Răspunsul pasiv-constructiv este lăudarea și aprecierea rezultatelor cu o voce joasă și stinsă, de teamă ca nu cumva tot acest suflu în aripi să nu aibă un răspuns nedorit, sau „să li se urce la cap“ succesul, însă, cu toate acestea, entuziasmul este interiorizat și planează, fără doar și poate.
Răspunsul activ–distructiv este specific părinților ce folosesc conjuncția adversativă „dar“ după fiecare rezultat pozitiv (ex. Ai luat premiul întâi, dar nu te culca pe o ureche), anulând, parțial, reușita, lăsând gustul amar să ia medalia de aur.
Cel mai de nedorit răspuns este cel pasiv-distructiv, caracteristic persoanelor extrem de stresate și împovărate, dar care poate avea, pentru sănătatea emoțională a micuților, un efect extrem de negativ.
℗PUBLICITATE
Desigur că aceste comportamente sunt rotative în viața unui părinte, dar de dorit ar fi ca răspunsurile activ-constructive să fie predominant folosite de către îngrijitori și auzite sau simțite de către copii. Acestea reprezintă un set de comportamente menite să promoveze intimitatea și încrederea. Iar aceste lucruri se simt, nu trebuie neapărat verbalizate, deoarece copilul are această capacitate de a se îndrepta spre acela care-i suflă în aripi, și-l încurajează în planurile pe care are de gând să le ducă la bun final.
Victoriile copiilor nu trebuie sărbătorite cu un nivel crescut de volum, ele pot fi celebrate și în liniște, ingredientul secret fiind căldura pe care trebuie să o simtă puiul de om. Studiile ne arată că reacția primei persoane ce află o anumită veste pe care vrem să o împărtășim este definitorie, în raport cu felul în care noi înșine o vom percepe. Așadar, importanța pe care o poate avea o reacție este extrem de importantă și trebuie tratată ca atare, mai ales în perioada adolescenței, când lucrurile devin foarte nesigure și cercul încrederii este destul de restrâns. Câștigarea ei se face pe baza aprecierii, în timp, a anumitor vești, care, vor determina, printr-o relație de tranzitivitate, dacă există o validare, o sincronizare a principiilor și tot aceasta va da tonul apropierii, ce va spori atașamentul. Conform teoriei atașamentului, calitatea vieții noastre este direct proporțională cu calitatea relațiilor noastre, de unde deducem că existența unor relații solide cu aparținătorii poate previzualiza viitoarele relații ale copilului, cu o predictibilitate destul de crescută și o marjă de eroare destul de scăzută. Împărtășirea unei vești bune este legată direct de satisfacție, încredere, intimitate, angajament.
Bethany O’Regan (psiholog în cadrul Colegiului Santa Maria, Australia) a subliniat că memoria este destul de selectivă și tot ce înseamnă pregătirea unui copil de a da o veste bună părinților sau aparținătorilor săi, reprezintă baza sau sedimentarea acelor evenimente și sentimente în construcția sa, de viitor adult. Recepționarea mesajului și răspunsul afirmativ venit din partea adulților înseamnă impregnarea, atât pe retină, cât și la nivel subconștient, a unui lucru pozitiv, demn de a fi ținut minte și rememorat, de-a lungul vieții.
Însă, uneori, timing-ul sau sincronizarea nu sunt cel mai potrivit alese de către cei mici, viața cotidiană zbuciumată poate da dureri de cap adulților, cu o capacitate scăzută de a mai percepe pozitiv anumite știri, și să nu le putem optimiza la valoarea dorită de către copil, astfel rezultatul poate fi, uneori, un fiasco.
Alte categorii aparte, ce necesită atenție, o reprezintă părinții de gemeni (unde focusul trebuie să fie distributiv, dar și conștient), dar și părinții ai căror copii sunt la vârsta adolescenței (aici încrederea trebuie dobândită în timp și recâștigată continuu, validarea fiind cuvântul de ordine).
Gândirea prezentă reprezintă cheia unei bune relații dintre copii și părinți, realizarea oricăror activități putând fi făcute, ulterior. Aici și acum, ascultarea, susținerea, confirmarea, dar și exprimarea verbală a rezultatelor pozitive ar trebui să fie laitmotivul pentru o legătură sănătoasă și durabilă, autentică cu copiii noștri. Deschiderea față de aceștia, discutarea cu cărțile pe față, dar și confirmarea lor, și a micilor lor reușite atârnă suficient de greu pentru o sănătoasă stimă de sine și încrederea că sunt pe drumul cel bun.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
