„Parentingul modern e de vină!“. Aud această expresie mai des decât mi-ar plăcea și, de câte ori se întâmplă acest lucru, mă simt motivată să explic diferența dintre știința numită parenting, care se referă la abordarea educației și a creșterii copiilor prin prisma cercetării științifice, psihologice și sociologice, și termenul de „parenting modern“, folosit pentru a descrie o serie de dificultăți cu care se confruntă părinții, profesorii și îngrijitorii.
În ultimele decenii, numeroase studii au oferit perspective mai clare și mai precise despre cum să înțelegem și să susținem dezvoltarea copiilor într-un mod care să favorizeze o creștere emoțională, cognitivă și socială sănătoasă. Astfel, parentingul nu mai este doar un „proces instinctiv“ sau un set de reguli transmise din generație în generație, ci poate fi abordat și ca o disciplină care se bazează pe dovezi științifice.
Parentingul tradițional vs. parentingul modern
Reprezintă două abordări diferite ale educației și îngrijirii copiilor, fiecare influențată de valori, norme sociale, economice și culturale specifice perioadelor istorice respective. Ambele tipuri de parenting au avantaje și provocări, iar diferențele dintre ele pot fi analizate din mai multe perspective: disciplină, comunicare, autonomie, relația dintre părinți și copii etc.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
- Disciplină
Parentingul tradițional pune un accent puternic pe autoritate și respectul față de părinți și vârstnici. În multe culturi, părinții aveau un rol autoritar și copiii erau obligați să respecte normele, fără prea multe întrebări. Pedepsele fizice (de exemplu, bătaia) erau mai frecvente, iar părinții erau adesea mai rigizi în aplicarea regulilor.
Parentingul modern este mult mai orientat spre colaborare și înțelegere. Părinții cu abordări moderne pun accent pe comunicare deschisă cu copiii lor, pe explicarea regulilor și pe crearea unui mediu în care copiii să poată înțelege raționamentele din spatele comportamentelor dorite. Pedepsele fizice sunt considerate inadecvate în multe culturi moderne, iar time-out-urile, recompensele pozitive și discuțiile sunt mai frecvente.
- Comunicarea
Parentingul tradițional tinde să fie preponderant unidirecțional, iar comunicarea este adesea unidirecțională: părinții impun reguli și așteaptă ascultare, fără prea multe discuții. De asemenea, copiilor li se spune adesea „să nu pună întrebări“ sau să nu-și exprime opinia.
Parentingul modern pune accent pe comunicarea bidirecțională. Părinții sunt încurajați să asculte părerile și sentimentele copiilor, să le permită să-și exprime gândurile și să le valideze emoțiile. Acest tip de abordare sprijină dezvoltarea încrederii și a unei relații sănătoase între părinte și copil.
- Autonomia copilului
Parentingul tradițional are tendința de a favoriza dependența copilului de părinți, cel puțin într-o perioadă mai lungă din copilărie. Există o așteptare ca părinții să ia decizii pentru copii până la o vârstă înaintată și să aibă controlul asupra celor mai multe aspecte din viața lor.
Parentingul modern promovează dezvoltarea autonomiei copiilor. De la o vârstă fragedă, copiii sunt încurajați să ia decizii și să-și asume responsabilități, să fie independenți și să-și dezvolte abilități de rezolvare a problemelor. Părinții moderni tind să fie ghizi, nu autorități absolute.
- Relația dintre părinți și copii
Parentingul tradițional se bazează pe respectul și ascultarea autorității părinților. Relația este adesea una de respect ierarhic, unde părintele este considerat sursa autorității supreme. În multe culturi tradiționale, părinții nu sunt neapărat prieteni cu copiii lor, dar sunt autorități care trebuie respectate.
Parentingul modern este mult mai egalitar. Părinții sunt văzuți mai mult ca prieteni și parteneri ai copiilor lor, cu care pot construi relații de încredere. Deși părinții își păstrează rolul de ghizi și educatori, ei sunt mai deschiși să asculte și să înțeleagă perspectiva copilului.
- Emoțiile și sănătatea mintală
În multe contexte, parentingul tradițional nu a acordat prea multă atenție sănătății mintale a copiilor. În multe cazuri, copiii erau învățați să ascundă sau să-și ignore emoțiile și durerile, iar „reziliența“ era adesea înțeleasă ca o supraviețuire fără plângeri.
Parentingul modern pune un accent puternic pe sănătatea mintală și pe gestionarea emoțiilor. Părinții sunt mai conștienți de importanța sănătății emoționale a copiilor lor și sunt încurajați să-i ajute să-și înțeleagă și să-și exprime sentimentele într-un mod sănătos.
Parentingul modern se confruntă adesea cu o serie de preconcepții
Aceste mituri pot influența modul în care părinții înțeleg și aplică strategiile de educație, ceea ce poate duce la confuzie și, în unele cazuri, la îngrijorări legate de comportamentul copiilor. Iată trei dintre cele mai frecvente preconcepții despre parentingul modern și realitatea din spatele acestora:
Parentingul modern înseamnă lipsa autorității și disciplină slabă. Un mit comun este că parentingul modern, cu accent pe empatie, înțelegere și comunicare deschisă, duce la o lipsă de autoritate și disciplină. Mulți părinți se tem că adoptarea unui stil de parenting „democratic“ sau „autoritativ“ va însemna că vor pierde controlul asupra comportamentului copiilor lor, iar aceștia vor deveni neascultători și indisciplinați.
Realitatea: Parentingul modern nu înseamnă abandonarea autorității. De fapt, stilul autoritativ – care combină stabilirea unor limite clare și explicarea acestora cu susținere și afecțiune – este, potrivit cercetărilor, unul dintre cele mai eficiente stiluri de parenting pe termen lung. Copiii care cresc în astfel de medii învață nu doar să respecte regulile, dar și să înțeleagă motivele din spatele acestora. Este important să se stabilească așteptări clare și să se aplice consecințe într-un mod empatic și coerent, nu prin pedepse fizice sau autoritate rigidă. Parentingul modern încurajează o disciplină bazată pe respect și înțelegere, nu permisivitate nelimitată.
Parentingul modern presupune să-ți răsfeți copilul prea mult. Un alt mit răspândit este că, prin abordarea pozitivă a disciplinei și prin respectarea nevoilor emoționale ale copilului, părinții riscă să-și răsfețe copiii. Mulți cred că, dacă își ascultă copilul și-l susțin constant, acesta va deveni capricios, dependent și incapabil să aprecieze ceea ce are.
Realitatea: Parentingul modern nu înseamnă „răsfățarea“ copilului. De fapt, principiile de parenting bazate pe respect și empatie sunt menite să construiască o relație bazată pe încredere și respect reciproc. În loc să fie permisivi în fața comportamentelor neadecvate, părinții care adoptă acest stil de parenting pun accent pe învățarea responsabilității, a autocontrolului și pe stabilirea unor limite clare. Aceștia încurajează independența copilului și-l ajută să înțeleagă importanța recunoștinței și a valorii muncii. Parentingul modern se concentrează pe dezvoltarea unor abilități sociale și emoționale sănătoase, nu pe răsfățatul copilului.
Parentingul modern face copilul să fie prea sensibil sau vulnerabil. Mulți părinți se tem că, încurajându-și copiii să-și exprime emoțiile și să fie conștienți de propriile nevoi emoționale, vor ajunge să dezvolte copii „prea sensibili“ sau „prea vulnerabili“ la provocările vieții. Această preconcepție presupune că, prin încurajarea unei comunicări deschise despre emoții, părinții își vor face copiii mai slabi și mai puțin capabili să facă față stresului sau să-și rezolve conflictele.
Realitatea: Studiile arată că, dimpotrivă, părinții care susțin sănătatea emoțională a copiilor și care îi învață să-și gestioneze sentimentele contribuie la dezvoltarea unor copii mai rezilienți. Copiii care învață să-și recunoască și să-și exprime emoțiile într-un mod sănătos sunt mai bine pregătiți să facă față stresului și să depășească obstacolele vieții. O bună reglare emoțională nu doar că previne problemele de sănătate mintală, dar ajută și la formarea unor relații interpersonale mai echilibrate și mai sănătoase pe termen lung.
Diferențele dintre parentingul tradițional și cel modern reflectă schimbările din societate, în special în ceea ce privește valorile educaționale, relațiile sociale și înțelegerea psihologică a dezvoltării copiilor. Preconcepțiile despre parentingul modern provin dintr-o înțelegere limitată sau eronată a ceea ce înseamnă, de fapt, educația bazată pe cercetări științifice. Realitatea este că parentingul modern nu presupune nici abandonarea autorității, nici răsfățarea copilului sau vulnerabilizarea acestuia. Dimpotrivă, înseamnă un echilibru sănătos între afecțiune, stabilirea unor limite clare și susținerea dezvoltării emoționale a copilului. În acest mod, părinții pot sprijini creșterea unor copii autonomi, responsabili și capabili să facă față provocărilor vieții.
Citește și: