Indiferent de reacția noastră atunci când copiii au un comportament inadecvat, iată ce trebuie să facem: trebuie să rămânem conectați emoțional cu ei, chiar și atunci – sau poate tocmai atunci – când disciplinăm. Până la urmă, copiii au nevoie de noi tocmai când sunt supărați peste măsură.
Gândește-te o clipă: nu își doresc să se simtă frustrați, înfuriați sau scăpați de sub control. Nu este doar neplăcut, ci și extrem de solicitant. De obicei, comportamentul inadecvat apare ca urmare a dificultăților întâmpinate de copil în a face față la ceea ce se întâmplă în jurul său, cât și în interiorul său. Simte toate aceste emoții puternice pe care încă nu are capacitatea de a le gestiona, iar comportamentul inadecvat nu este decât rezultatul aceste incapacități. Acțiunile sale – în special atunci când nu se poate controla – ne transmit că are nevoie de ajutor. Sunt o pledoarie pentru sprijin și conectare.
Puterea conectării și relația părinte-copil
Așadar, când copiii se simt furioși, descurajați, rușinați, stânjeniți, copleșiți ori scăpați de sub control, este cel mai bun moment să fim alături de ei. Prin conectare, le putem domoli furtuna interioară și îi putem sprijini să ia decizii mai bune.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Când ne simt iubirea și acceptarea, când „se simt simțiți“ de către noi, chiar și atunci când știu că nu agreăm acțiunile lor (sau ei pe ale noastre), pot începe să își recapete controlul, permițând creierului superior să se reactiveze. Abia atunci poate interveni disciplina eficientă. Conectarea, cu alte cuvinte, îi ajută să treacă de la starea de reactivitate către una în care pot fi mai receptivi față de lecțiile pe care vrem să îi învățăm și la interacțiunile sănătoase pe care ne dorim să le avem cu ei.
Deci iată o întrebare excelentă pe care ne-o putem adresa înainte de a începe să redirecționăm și să oferim o lecție explicită: Este copilul pregătit? Gata să mă asculte, să învețe, să înțeleagă? Când copilul nu este pregătit, atunci este necesară și mai multă conectare.
Amintește-ți ultima oară când ai fost foarte trist ori furios ori supărat. Cum te-ai fi simțit dacă o persoană iubită ți-ar fi spus: „Trebuie să te calmezi.“ sau „Nu-i așa mare scofală.“? Sau dacă ți s-ar fi spus: „Du-te să stai singur până te calmezi și ești pregătit să fii drăguț și fericit“? Aceste reacții ar fi fost groaznice, nu-i așa? Cu toate acestea le spunem tot timpul astfel de lucruri copiilor. Iar când o facem, le sporim practic tulburarea interioară, generând și mai multe scene, nu mai puține. Aceste atitudini duc la rezultate opuse decât cele obținute prin conectare, realmente amplificând stările negative.
Conectarea, pe de altă parte, liniștește, dându-le copiilor posibilitatea de a începe să își recapete controlul asupra propriilor emoții și propriului corp. Le permite să „se simtă simțiți“, iar această empatie domolește sentimentul de izolare sau pe acela că sunt neînțeleși care decurg din reactivitatea creierului inferior și al întregului sistem nervos: bătăile puternice ale inimii, respirația sacadată, mușchii tensionați și senzația de gol în stomac. Aceste stări reactive sunt neplăcute și sunt intensificate de solicitări și deconectare. Prin conectare, însă, copiii pot lua decizii mai înțelepte și se pot controla mai bine.
Conectarea și funcționarea creierului
Conectarea nu face, practic, altceva decât să integreze creierul. Iată cum funcționează. După cum spuneam, în cartea Inteligența parentală creierul este sofisticat. (Acesta este al treilea S al creierului.) Este format din multe elemente, fiecare cu funcții diferite. Creierul superior, creierul inferior. Emisfera stângă și emisfera dreaptă. Centri ai memoriei și zone ale durerii. Pe lângă întregul sistem și toate circuitele neuronale din creier, aceste părți sunt responsabile de funcții specifice, îndeplinind propriile obiective. Atunci când lucrează împreună ca un tot armonizat, creierul devine integrat. Multitudinea de elemente acționează ca o echipă, realizând mai mult și fiind mai eficiente decât dacă ar funcționa singure.
După cum am explicat în Creierul copilului tău, o imagine care ne poate ajuta să înțelegem integrarea este un fluviu al bunăstării. Imaginează-ți că te afli într-o barcă, plutind în voie pe râul liniștit și idilic. Te simți calm, relaxat și pregătit să faci față oricărui eveniment. Nu înseamnă neapărat că totul este perfect sau că ne merge strună. Înseamnă, mai degrabă, că suntem într-o stare mentală integrată – calm, receptiv și echilibrat – în timp ce corpul se simte plin de energie și destins. Chiar și atunci când situația nu decurge așa cum ne-am dori, ne putem adapta cu flexibilitate. Acesta este fluviul bunăstării.
℗PUBLICITATE
Uneori, totuși, nu reușim să ne păstrăm în cursul fluviului. Virăm prea departe către un mal sau către celălalt. O parte a fluviului reprezintă haosul. În apropierea acestui mal sunt curenți periculoși care fac viața să pară frenetică și incontrolabilă. Când te afli în apropierea malului de haos, te superi ușor și cele mai mici obstacole îți dau senzația că plutești în derivă. Ai emoții copleșitoare, cum ar fi anxietăți puternice ori furie intensă și vei observa cum și corpul se simte haotic, are mușchii tensionați, inima bate repede, iar sprâncenele sunt încruntate.
Celălalt mal nu este neapărat mai plăcut, întrucât reprezintă rigiditatea. Acolo te blochezi în dorința ori așteptarea ca lumea să funcționeze într-un anumit fel și ești incapabil sau nu ești dispus să te adaptezi atunci când nu merge cum vrei tu. În efortul de a-ți impune punctul de vedere și dorințele asupra celor din jurul tău, vei constata că nu vrei și probabil nici nu poți să ajungi la un compromis și să negociezi la un mod constructiv.
Astfel, haosul este un mal, iar rigiditatea celălalt. Cele două extreme oferă ori lipsă de control ori un control atât de puternic încât nu mai lasă loc de flexibilitate sau adaptabilitate. Ambele extreme te îndepărtează de curentul lin al fluviului bunăstării. Fie că ești haotic sau rigid, ratezi ocazia de a te bucura de sănătate mentală și emoțională, de a te simți în largul tău în lume.
Gândește-te la fluviul bunăstării din perspectiva copiilor tăi. Aproape întotdeauna, când fac scene ori sunt supărați, vor afișa haos, rigiditate sau amândouă.
Copiii au nevoie de părinții lor
Când un copil de nouă ani intră în panică din cauza prezentării orale de a doua zi de la școală și sfârșește prin a-și rupe notițele și a plânge cu sughițuri pentru că nu va reuși niciodată să memoreze partea introductivă înseamnă că s-a lăsat pradă haosului. S-a izbit de mal, departe de fluviul lin curgător al bunăstării. La fel, când un copil de cinci ani insistă cu încăpățânare să i se mai citească o poveste înainte de culcare sau refuză să intre în cadă până nu își găsește brățara specială, s-a lovit direct de malul rigidității.
Când ne conectăm cu un copil care este copleșit și haotic, îl ajutăm să părăsească acel mal și să revină în centrul râului, unde are mai multă stabilitate și control. Când ne conectăm cu un copil blocat într-o stare de rigiditate, incapabil să perceapă perspective alternative, îl ajutăm să se integreze, astfel încât să se detensioneze și să renunțe la atitudinea încăpățânată față de respectiva situație, devenind mai flexibil și mai adaptabil. În ambele situații, conectarea creează o stare mentală integrată și o situație de învățare.
De reținut
Abordarea fundamentală, totuși, presupune să asculți și să afișezi foarte multă empatie, atât verbal, cât și nonverbal. Așa ne apropiem de copiii noștri, acordându-ne la lumea lor interioară – la emoțiile și gândurile lor, la percepțiile și memoriile lor, la ceea ce are însemnătate subiectivă în viața lor. Aceasta este o acordare la mintea de dincolo de comportament. De exemplu, unul dintre cele mai puternice moduri de a ne conecta cu cei mici este prin simplu contact fizic. O atingere iubitoare, cum ar fi o mână așezată pe brațul lor sau să o mângâiere pe spate sau o îmbrățișare tandră, stimulează secreția de hormoni ai fericirii (ca, de exemplu, oxitocină și opioide) în tot corpul și creierul nostru, reducând nivelul hormonului de stres (cortizol). Când copiii sunt supărați, o atingere tandră îi liniștește și stimulează conectarea, chiar și în cele mai tensionate momente. Astfel, ne conectăm la tulburarea lor interioară, fără să reacționăm pur și simplu la comportamentul vizibil exterior.
Pentru mai multe detalii despre importanța conectării și pentru a descoperi ce înseamnă disciplina dincolo de drame și haos emoțional, îți recomandăm cartea Inteligența parentală.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
