Nașterea prematură a unui copil reprezintă un eveniment profund emoțional, care poate genera o gamă variată de trăiri intense în rândul părinților. Spre deosebire de o naștere la termen, prematuritatea aduce incertitudine, provocări medicale (și deseori financiare), precum și necesitatea unei adaptări rapide la o realitate diferită de cea anticipată. Părinții copiilor prematuri experimentează frecvent sentimente de frică, vinovăție, anxietate și neputință, determinate de fragilitatea nou-născutului și de separarea timpurie impusă de îngrijirile medicale specifice.
În acest context, susținerea emoțională joacă un rol esențial în procesul de adaptare și în dezvoltarea unei relații sigure între părinți și copil. Implicarea activă în îngrijirea nou-născutului, sprijinul emoțional din partea familiei și accesul la consiliere psihologică contribuie semnificativ la reducerea stresului și la consolidarea legăturii parentale.
Ce emoții experimentează părinții nou-născuților prematuri
Printre emoțiile de disconfort experimentate de către părinții copiilor prematuri se numără:
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
- Frica: este generată de incertitudinea privind evoluția stării de sănătate a nou-născutului;
- Sentimente contradictorii și confuzie: sunt rezultate din nevoia de a accepta realitatea nașterii premature și de ajustare a așteptărilor;
- Vinovăția: este dată de percepția că nu au reușit să ducă sarcina la termen sau că ar fi putut preveni nașterea prematură;
- Furie: la adresa lor și/sau la adresa echipei medicale care i-a însoțit pe durata sarcinii;
- Depresia și sentimentul de izolare sunt accentuate de stresul prelungit și de dificultățile în stabilirea unui contact inițial cu nou-născutul;
- Tristețea și neputința sunt asociate cu separarea de copil și incertitudinea legată de sănătatea acestuia;
- Îndoiala și sentimentul de incompetență duc la afectarea încrederii în capacitatea proprie de a gestiona îngrijirea copilului.
Provocări în interacțiunea dintre părinți și nou-născuții prematur
Totodată, interacțiunea dintre părinți și copilul prematur poate fi influențată de aceste multiple aspecte emoționale și contextuale. Apropierea fizică și stimularea senzorială – contactul prelungit piele pe piele cu nou-născutul (unde e posibil), dar și activitățile specifice de hrănire, igienă a nou-născutului (schimbat scutece etc.) – contribuie favorabil la creșterea sentimentului de atașament.
În unele cazuri, e posibil să apară și o reacție de retragere sau evitare din partea părinților, reacție ce poate fi cauzată fie de echipamentele necesare îngrijirii nou-născutului ce pot bloca accesul, dar și de neputința și anxietatea părinților, de lipsa (reală sau percepută) a cunoștințelor corespunzătoare noii stări instalate și de dificultățile personale și sentimentele de incompetență în gestionarea situației.
De asemenea, pot apărea dificultăți în dezvoltarea relației mamă-copil provocate de timpul redus petrecut împreună în primele zile de viață, prin limitarea accesului imediat la nou-născut și crearea unei distanțe emoționale între mamă și copil, cu posibile (dar nu implicite) consecințe asupra formării atașamentului.
Recomandări pentru susținerea emoțională a părinților
Adoptarea unor comportamente de autoîngrijire: menținerea unei rutine adecvate de alimentație, odihnă și hidratare contribuie la echilibrul fizic și emoțional al părinților, facilitând capacitatea acestora de a face față provocărilor asociate îngrijirii unui nou-născut prematur.
Acceptarea propriilor emoții, indiferent de natura lor: recunoașterea și denumirea emoțiilor – chiar din spectre diferite – bucurie și iubire, concomitent cu anxietate și neputință, sunt procese foarte importante în igiena mintală.
℗PUBLICITATE
Împărtășirea stărilor emoționale cu partenerul sau cu ceilalți membri ai familiei: comunicarea deschisă și sprijinul reciproc între părinți favorizează coeziunea familială și contribuie la dezvoltarea unor mecanisme eficiente de adaptare la situația provocatoare a prematurității; acceptarea modului, poate uneori diferit al partenerului, de a face față la ceea ce se întâmplă.
Interacțiunea cu alți aparținători din spital: comunicarea și schimbul de experiențe cu ceilalți părinți aflați în situații similare sprijină procesul de normalizare a trăirilor emoționale, reduce sentimentul de izolare și oferă un cadru lipsit de judecată. Această strategie se poate dovedi mai greu accesibilă și mai dificilă pentru persoanele introvertite, însă odată trecut acest prag, contribuie la diminuarea sentimentelor de vinovăție și rușine. E important de reținut că nu există un mod corect sau greșit de a face lucrurile, fiecare face cum poate mai bine.
Sărbătorirea succeselor, a aspectelor pozitive și a progreselor: pe de-o parte atunci când bebelușul își va atinge obiectivele, iar pe de altă parte atunci când părinții își întrec și ei limite și marchează praguri de reziliență.
Implicarea activă în îngrijirea nou-născutului: schimbarea scutecelor, igiena, hrănirea și contactul piele pe piele pot facilita formarea atașamentului și reducerea sentimentului de neputință.
Limitarea căutărilor pe internet cu privire la cauzele nașterii premature: accesarea unor surse de informații nevalidate științific poate genera scenarii eronate, alimentând anxietatea părinților. Se recomandă consultarea specialiștilor din domeniul medical pentru clarificarea aspectelor legate de evoluția și îngrijirea nou-născutului prematur.
Consultarea specialiștilor: accesarea sprijinului psihologic din partea echipei medicale poate contribui la o mai bună gestionare a stresului emoțional.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
