În cele mai multe dintre cazuri, atunci când vorbim despre permisivitate în relația părinte-copil ne gândim la o formă de răsfăț. Dar, a fi permisiv nu înseamnă doar a tolera un comportament care întinde nervii adulților, a oferi o cameră plină cu jucării sau a lăsa copilul să scape cu orice. În timp ce un copil crescut într-un mediu permisiv poate părea răsfățat, efectele acestui mediu asupra copilului sunt mult mai profunde de atât.
Ce înseamnă să fii un părinte permisiv
În funcție de normele culturale ale societății în care trăim, putem oferi diverse interpretări modurilor în care părinții aleg să fie mai mult decât indulgenți cu copiii lor. Astfel, răspunsuri la întrebări precum: „Ce cred eu că ar fi prea puțin?“, „Ce înseamnă pentru mine suficient?“, „Cât consider eu că înseamnă abundent?“ sau „Ce mi se pare mie că este prea mult?“ (chestionar Jean Illsley Clarke, Connie Dawson – Overindulgence) ar putea să difere de la o persoană la alta. Din cele 391 de persoane care au răspuns chestionarului, 348 au spus că sunt părinți din 39 de state și 12 țări diferite.
Cu toate variabile culturale, există o definiție a permisivității în relația părinte-copil. Sursa acestei definiții este un studiu − Relationships Between Childhood Overindulgence and Parenting Attributes: Implications for Family Life Educators (Ianuarie, 2002) și sună în felul următor: „Permisivitatea (overindulgence, în termenul original) este un construct social complex, care implică trei dimensiuni: cea legată de posesiunile materiale, cea legată de lipsa unor limite și reguli (lipsa unei structuri) și sufocare emoțională“.
O interpretare detaliată a acestei definiții, pe înțelesul tuturor, ar viza următoarele aspecte, după cum sunt punctate și de către Jean Illsley Clarke și Connie Dawson:
- A fi permisivi cu copiii noștri înseamnă: să le oferim prea mult din ce arată prea bine, prea devreme, pentru prea mult timp; să le oferim lucruri sau experiențe care nu sunt potrivite pentru vârsta lor, care nu sunt în raza interesului lor sau al talentelor acestora.
- Este, de asemenea, un proces prin care, ceea ce părintele le oferă copiilor împlinește nevoile adultului, nu pe cele ale copilului.
- Părinții permisivi sunt acei părinți care pun la dispoziția copilului/copiilor resurse, într-un mod disproporționat. Într-un mod care poate părea că vine în întâmpinarea nevoilor copiilor, dar, de fapt, nu este așa. După cum punctează și dr. John Gottman, în cartea Parenting, marele minus al părinților permisivi este acela că nu știu cum să le ofere copiilor ghidaj în gestionarea emoțiilor negative.
- Privind lucrurile într-un cadru general, permisivitatea este o formă de neglijență. Deoarece, poate împiedica copilul să dobândească abilități specifice etapelor de dezvoltare și să învețe lecții utile pentru viață.
Cele mai comune mituri despre permisivitatea parentală
Mit: Familiile cu părinți permisivi au un singur copil.
Adevăr: Cei mai mulți dintre repondenții studiului au avut parte de doi sau mai mulți frați.
Mit: Părinții permisivi sunt cei care o duc mai bine financiar decât ceilalți.
Adevăr: De fapt, doar 6% dintre repondenți au declarat că au făcut parte din familii cu resurse materiale nelimitate. Cel mai mare procent de 43% au declarat că familia lor avea același venit ca și celelalte familii.
℗PUBLICITATE
Mit: Bunicii sunt cei care au tendința de a fi permisivi.
Adevăr: Conform studiului, în 96% din timp, cei permisivi au fost părinții. În 43%, amândoi părinții, în 42%, doar mama, în 11%, doar tata. Doar 4% dintre răspunsuri au fost legate de bunica, iar bunicul nici nu apare în rezultate.
Mit: Părinții sunt permisivi doar cu copiii foarte mici.
Adevăr: Dintre cei chestionați, cei mai mulți, mai exact, 38%, au răspuns că părinții au devenit permisivi în timpul adolescenței.
Mit: Motivul pentru care părinții devin permisivi cu copiii lor este că ei își doresc doar ca aceștia să fie fericiți.
Adevăr: 19% dintre răspunsuri au raportat abuz fizic. 70% dintre cei care au oferit răspunsuri au raportat că au fost ridiculizați, rușinați și au experimentat iubirea și grija condiționată. În 49% dintre cazuri, unul dintre părinți a suferit de o dependență.
Mit: A fi permisiv în relația cu copilul tău înseamnă doar a-i oferi multe cadouri, haine scumpe, jucării cu nemiluita, vacanțe sau experiențe cât mai diverse de învățare.
Adevăr: Mai mult de jumătate dintre repondenți au declarat că s-au simțit favorizați atunci când părinții au făcut totul în locul lor și au fost privați de posibilitatea de învăța abilități utile.
Parenting conștient vs. Parenting permisiv
În esență, atunci când considerăm că permisivitatea ajută, în fapt, ajungem să nu le permitem copiilor să fie membri deplini ai familiilor lor, neimpunând reguli și oferind prea multă libertate și prea multe privilegii.
La finalul acestui articol, doresc să precizez câteva diferențe între un părinte conștient și un părinte permisiv.
- Un părinte conștient este cel care acceptă și validează toate emoțiile copilului, dar nu permite orice comportament; în timp ce un părinte permisiv este cel care nu oferă o structură suficient de fermă și sigură pentru trăirea acestor emoții și comportamentul pe care acestea îl generează.
- Părintele conștient pune preț pe conectare și nu pe cadouri, înțelege importanța relației părinte-copil, ca model pentru întreaga experiență de viață a copilului. În timp ce părintele permisiv caută să rămână în rolul de „adult bun“, confundând adesea rolul de părinte cu cel de prieten.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
