Se vorbește tot mai mult în zilele noastre despre workaholism: definiție, caracteristici și ce presupune dependența de muncă, dar mai puțin despre implicațiile și consecințele acestui tip de comportament asupra celor din jur.
Dinamica relațiilor de familie
Dependența de muncă și problemele asociate au fost studiate în literatura de specialitate și pe teme familiale. Studiile au indicat faptul că, în timp ce încearcă să estompeze durerea emoțională prin implicare excesivă în muncă, workaholic-ii suferă de unele simptome valabile și în cazul alcoolicilor: sisteme de negare similare, denaturarea realității și nevoia de control. Accentul se pune din ce în ce mai mult pe carieră, în timp ce alte paliere ale vieții (relația de cuplu, copiii, prietenii) se estompează, căci dependenții de muncă obțin valori ridicate de adrenalină în momentul în care lucrează.
La nivel teoretic, McMillan și O’Driscoll (2008) subliniază că anumite experiențe familiale, precum limitele neclare părinte-copil, supra-responsabilitatea și parentificarea copiilor pot conduce la dependența de muncă. Faptul că workaholism-ul creează un sistem familial disfuncțional este demonstrat în studiul realizat de Robinson și Post (1997), care arată că un nivel ridicat de workaholism este asociat cu o percepție mai slabă a funcționarii sistemului familial, caracterizată printr-o comunicare slabă, confuzie în ceea ce privește rolurile fiecărui membru și lipsa implicării emoționale.
De-a lungul timpului, membrii familiei își construiesc anumite comportamente ca răspuns la dependența de muncă a unei persoane din familie. Partenerii resimt puternic acest scut emoțional general de dependentul de muncă pentru a se apăra de intimitate și de apropiere emoțională. Această barieră autoprodusă creează mari dificultăți în cuplu. Pe măsură ce workaholic-ii se cufundă tot mai mult în muncă, partenerii lor de viață se consumă în încercarea de a-i determina să-și limiteze acest comportament și să petreacă mai mult timp în relație. Astfel, ei se simt singuri, neiubiți, izolați și abandonați emoțional. Un refren obișnuit este acela că, chiar și în cazul în care workaholic-ii sunt prezenți fizic, ei sunt indisponibili din punct de vedere emoțional. De obicei, soțiile se plâng de faptul că și-au crescut singure copiii și că majoritatea responsabilităților parentale au căzut asupra lor. Pline de resentimente pentru acest angajament unilateral, ele tind să reacționeze prin furie și nemulțumire. Apare, așadar, o relație direct proporțională între dorința partenerului de a se apropia și gradul de implicare în muncă al workaholic-ului, creându-se astfel un cerc vicios.
Copilul cu părinți dependenți de muncă
Părinții dependenți de muncă pot influența în mod negativ sănătatea psiho-fiziologică a copiilor lor. Mai mult, este posibil ca aceste sentimente să fie transmise de la părinți la copii. A avea părinți cu așteptări foarte ridicate reprezintă un factor care-i predispune pe copii să devină dependenți de muncă. Această idee se bazează pe asumpția că cererile pline de exigență venite din partea părinților îi pot face pe copii să se simtă inadecvați și, pentru a compensa acest sentiment, ei se simt obligați să „muncească“. La maturitate, deseori, rămân în același scenariu al părinților, punând munca pe primul loc.
℗PUBLICITATE
Așadar, percepția copiilor cu privire la atitudinea părinților față de muncă contribuie la formarea și dezvoltarea unor gânduri și credințe proprii despre ce înseamnă a munci, întrucât copiii observă și mimează comportamentul părinților lor. În studiul realizat de Robinson și Kelley (1998), s-a demonstrat că adulții care în copilărie au avut tați dependenți au raportat niveluri mai ridicate de depresie și anxietate comparativ cu cei cu tați non-workaholici.
Astfel de copii cresc cu o carență afectivă manifestă în relațiile intime cu alții (relații de cuplu, de prietenie). Abilitățile lor sunt mult reduse, întrucât experiența lor de viață le arată că nu se pot baza prea mult pe ceilalți. Ei sunt adulții evitanți de mai târziu sau persoanele dependente de muncă – singurul domeniu în care au control și în care lucrurile depind în mai mare măsură de ei. Adică palierul pe care sunt văzuți și pentru care sunt recunoscuți.
Oates (1971) a identificat patru simptome în urma conversațiilor sale cu mai mulți copii care provin din familii cu părinți dependenți de muncă. Preocuparea a fost cel mai semnificativ simptom citat de acești copii, ai căror părinți au mereu câte ceva în minte. Următorul simptom a fost graba: părinții lor erau mereu pe fugă. Al treilea simptom este reprezentat de iritabilitate. Atunci când părinții erau profund implicați în munca lor, deveneau morocănoși și iritați. În cele din urmă, ultimul simptom este legat de simțul umorului. Copiii au simțit că părinții lor iau munca prea în serios și nu mai au umor.
Bibliografie:
- McMillan, L. H., & O’Driscoll, M. P. (2008). The wellsprings of workaholism: A comparative analysis of the explanatory theories. The long work hours culture: Causes, consequences and choices, 85-111.
- Robinson, B. E., & Post, P. (1997). Risk of addiction to work and family functioning. Psychological Reports,81(1), 91-95.
- Robinson, B. E., & Kelley, L. (1998). Adult children of workaholics: Self-concept, anxiety, depression, and locus of control. American Journal of Family Therapy, 26(3), 223-238.
- Oates, W. E. (1971). Confessions of a workaholic: The facts about work addiction. World Publishing Company.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
