Skip to content

Una dintre cele mai pomenite zicale din vremea noastră este cea conform căreia „atunci când viața îți dă lămâi, fă o limonadă“. Viața este un organism viu, fiindcă ne duce prin cele mai întortocheate cotloane. Adesea, trecem de la bucurie la tristețe (și invers), traversăm perioade mai bune și mai puțin bune, întâlnim la tot pasul dificultăți și tentații și ne străduim să le evităm, făcând zilnic slalom printre ele. Și totuși, cum putem construi acea fundație durabilă în cadrul relației noastre amoroase, astfel încât nimic din ceea ce trăim să nu zdruncine Spațiul dintre noi? Ce ne facem, atunci când tot ce vrem este să ne deconectăm de probleme și, totuși, ne este greu să ne conectăm, când ajungem acasă, cu persoana iubită? Tranzițiile vieții sunt valuri care ne pot copleși. Însă, dacă le-am vedea partea pozitivă, am înțelege că sunt necesare și că, prin ele, putem ajunge să ne clădim relația pe care o dorim.

Potrivit specialiștilor, nu este foarte dificil să rămânem conectați la nevoile și dorințele celuilalt. De aceea, nu ajung doar emoțiile pozitive; sunt necesare bune intenții și, în plus, patru dovezi de inteligență relațională.

Una dintre recomandările pe care Institutul Gottman (coordonat de dr. John Gottman) ni le oferă – atunci când ne îndeamnă să reflectăm la viața conjugală, pentru a vedea dacă avem o căsnicie pe roate sau pe butuci – este aceea de a ne programa un interval care să fie petrecut cu persoana iubită (prima dovadă de inteligență relațională).

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Poate suna foarte matematic, așa că, inevitabil, ne gândim că în această matrice ar fi greu să includem dragostea. Însă, la o privire mai atentă, putem înțelege că a găsi un pic de timp, în multitudinea de responsabilități și roluri pe care le avem de jucat în fiecare zi, nu este chiar atât de ciudat. Cercetătorii ne îndeamnă să ne alegem o zi sau o seară a săptămânii pe care să o petrecem împreună, relaxându-ne. Fie că vorbim de o cină la un restaurant, sex, film sau orice altă activitate pe care vrem să o facem împreună, ea este bine-venită atât timp cât ne lăsăm telefoanele deoparte, în vreme ce copiii se duc cu bunicii sau cu alți adulți ce ne pot ajuta preț de câteva ore, perioadă în care să ne putem conecta și bucura unul de celălalt. Sigur că mulți vor spune că nu pot face acest lucru, pentru că ar fi un gest egoist. Însă, dincolo de faptul că unele dintre noi sunt mame, nu trebuie să uităm că suntem și soții. A ne pierde identitatea este un prim semn de problemă emoțională. Așadar, de câte ori nu ne aparținem, ar fi bine să facem un pas în spate și să reevaluăm distanța dintre noi și noi.

O altă recomandare dată de specialiștii în sănătate relațională este aceea de a da și a primi iubire (a doua dovadă).

℗PUBLICITATE



În momentul în care trecem amândoi prin diverse schimbări la locul de muncă sau când apare un element nou, tindem să nu mai alocăm cu prioritate dragoste celuilalt. Rămânem setați pe afirmare, pe ceea ce trebuie să facem pentru a atinge performanța, și neglijăm tot ce este mai important: partenerul sau partenera. Iar aici lucrurile pot fi făcute prin simple confirmări, prin încurajarea celuilalt, prin trimiterea unui mesaj care să-i dea de înțeles că este cea mai bună ființă din lume și că ne pasă de ce i se întâmplă. De asemenea, când ajungem acasă, este înțelept să renunțăm la gadget-uri și să ne conectăm cu celălalt, cu toate bucuriile și dificultățile pe care le-a trăit peste zi. Practic, să ne completăm, bilateral, contul emoțional. Nu este ușor, mai ales că stresul cotidian poate reduce dorința de a ne deschide și de a ne arăta vulnerabilitățile. Însă este foarte necesar pentru a ne păstra nivelul de performanță în societate. De cele mai multe ori, starea de bine de acasă se transpune la locul de muncă. Studiile arată că partenerii ce își sărută dimineața și seara jumătățile au șanse mai mari să obțină câștiguri materiale crescute.

Așadar, să primim și să oferim iubire este un dublu câștig.

Crearea ritualurilor conjugale (a treia dovadă) reprezintă un alt îndemn pe care specialiștii ni-l recomandă cu căldură. Fie că vorbim de savurarea unei cafele aromate dimineața, fie de o alergare în tandem, fie de un prânz la restaurant în weekend sau de orice altceva, astfel de activități desfășurate în comun sudează cuplul, dacă sunt repetate. Astfel, se creează spațiul perfect pentru a completa această „listă“ de treburi comune, pe care adorăm să le facem împreună cu celălalt. Ritualurile sau lucrurile pe care le ducem la bun sfârșit împreună cu drag sunt exemplul clar prin care ne confirmăm dorința pentru celălalt. Astfel, putem simți dacă ceva nu e în regulă, fără a fi nevoie de o „ședință“ programată în prealabil. Relația de cuplu seamănă adesea cu nisipurile mișcătoare: trebuie întreținută și verificată din când în când cu partenerul/partenera, înainte de a fi prea târziu. Uneori, din teama de a nu ne lovi de un răspuns care să ne zdruncine perioada de acalmie, renunțăm să mai oferim și să mai cerem confirmări. Însă discuțiile dificile merită deschise din când în când, pentru a înțelege mai bine ce se petrece în spațiul de cuplu. Nu trebuie să uităm că eforturile mici pot avea ecouri semnificative.

Perioadele de tranziție vin, la pachet, cu mult stres. Nu de puține ori, ne dăm seama că suntem mai irascibili, că avem un ton ridicat și că nu manifestăm deloc toleranță față de interlocutor, chiar dacă celălalt nu este decât un țap ispășitor. Toate aceste frustrări nerostite, precum și absența perioadelor de confirmare implică un nivel crescut de anxietate, pe care în majoritatea cazurilor nu știm să o gestionăm.

Și pentru că nu ne învață nimeni în școală sau acasă despre relații, un obicei pe care ar fi înțelept să ni-l însușim este să iertăm și să reparăm legăturile rupte (a patra dovadă). Cu alte cuvinte, să-i oferim celuilalt prezumția de nevinovăție și să considerăm că ceea ce a făcut sau a spus s-a datorat stresului sau faptului că nu se afla în cea mai bună formă. Intoleranța, răspunsul evaziv și chiar întreținerea certurilor nu fac altceva decât să agraveze irascibilitatea partenerului. Este important de ținut minte că acasă este locul în care ar fi bine să ne întoarcem cu drag; trebuie să fie locul în care suntem înțeleși și iubiți exact așa cum suntem. Ascultarea, mângâierea, exprimarea compasiunii sunt ingrediente la îndemână, ce pot fi utilizate pentru a crea o atmosferă caldă și primitoare. De asemenea, receptivitatea emoțională este antidotul perfect pentru a contracara comportamentele adictive. Din păcate, nu putem fi mereu calmi, eliberați de frică și anxietate. Ele fac parte din noi, așa că tot ce putem face este să ne împrietenim cu ele. Însă e imperios necesar să precizăm că, tocmai fiindcă avem acces la informații confidențiale prețioase, ar fi cazul să le și folosim cu cap, dacă ne dorim o viață plină de iubire și o atmosferă caldă în cămin. Ține doar de noi să ne proiectăm viața așa cum ne dorim.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Livrare gratuită în România la achiziții de peste 149,00 lei
0%