Skip to content

Paulo Coelho s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărțile sale traduse în 81 de limbi şi editate în peste 170 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 225 milioane de exemplare în întreaga lume, iar în România, de aproape un milion și jumătate de exemplare.

Înainte să devină un adevărat fenomen literar, a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viața și cariera. Deși profund atașat de Brazilia natală, romanele lui dezvoltă drame universale, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele.

Paulo Coelho este scriitorul cu cea mai mare comunitate online, având peste 45 de milioane de fani pe rețelele de socializare. În 2009, a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai traduse cărți (romanul Alchimistul). Este consilier special UNESCO în cadrul programului „Convergențe spirituale și dialoguri interculturale“, membru al comitetului director al Fundației Shimon Peres, al Schwab Foundation for Social Entrepreneurship, al Lord Menuhin Foundation.

℗PUBLICITATE



I s-au decernat numeroase premii (printre care premiul german Bambi 2001, acordat personalității culturale a anului și premiile italiene Grinzane Cavour, 1996 și Fregene pentru literatură, 2001, precum și premiul danez Hans Christian Andersen, 2007) și importante distincții (Cavaler al Legiunii de Onoare, Franța, 1999; Comandor al Ordinului Rio Branco, Brazilia, 1998 etc.). Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 2002.

Opere principale: Jurnalul unui Mag (1987); Alchimistul (1988); Brida (1990); Walkiriile (1992); La râul Piedra am șezut și am plâns (1994); Al cincilea munte (1996); Manualul războinicului luminii (1997); Veronika se hotărăște să moară (1998); Diavolul și domnișoara Prym (2000); Unsprezece minute (2003); Zahir (2005); Vrăjitoarea din Portobello (2006); Fii ca râul care curge (2006); Învingătorul este întotdeauna singur (2008); Aleph (2010), Manuscrisul găsit la Accra (2012); Adulter (2014), Spioana (2016), Hippie (2018).

De același autor

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0