Skip to content

Când mă gândesc la anii petrecuți în școală, trec prin întreaga gamă de emoții și experiențe. Am avut parte de profesori buni, pe care i-am admirat și care m-au inspirat prin modul în care se purtau și își predau materia, dar și profesori de care îmi era teamă și în prezența cărora mi se declanșa un sentiment de rușine – în sensul de rușine toxică, nu de timiditate.

Aceste experiențe din școală m-au pregătit pentru rolul de părinte în ceea ce privește relația cu educația copilului meu, atât ca model pentru ce-mi doresc, dar și ca model pentru ce nu-mi doresc. Teoretic.

Primul lucru pe care l-am înțeles este că atitudinea și abordarea mea ca părinte vor fi esențiale în relația copilului meu cu școala. Când eram elev, am simțit diferența pe care o poate face lipsa unui părinte implicat și susținător. Alte lecții aveau să apară cât de curând, iar una dintre cele mai importante pe care le-am învățat din propria experiență este că fiecare copil are nevoi și abilități diferite.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Chiar și cu aceste conștientizări și reflecții tot întâmpin anumite provocări. Una dintre aceste provocări, foarte comună printre părinți, este aceea a temelor. Cunosc părinți care au planificat cum să evite acest aspect cu mult înainte ca al lor copil să ajungă să primească acele teme pentru acasă. Doar că parcursul școlar, implicit temele, reprezintă o activitate de lungă durată și se întinde pe multe dintre etapele de dezvoltare a copilului, iar evitarea poate fi un semn că există o experiență plină de frustrare și durere pe care ne dorim să nu o repetăm în relația cu copiii noștri.

Alteori, interpretarea noastră este atât de distorsionată încât nici nu ne dăm seama că experiența noastră cu școala se reflectă în modul în care abordăm rolul de părinte de elev.

℗PUBLICITATE



Motiv pentru care am întocmit o listă care cuprinde câteva indicii pe care le poți observa în comportamentul și în gândurile tale, care ar putea fi semne că te lași mult prea mult influențat(ă) de experiența ta ca elev(ă):

  • Simți frustrare și tensiune în legătură cu școala. Dacă îți amintești experiențele negative din școală și simți o anumită frustrare sau tensiune când te gândești la parcursul educațional al copilului tău, ar putea fi un semn că experiența ta de elev(ă) îți influențează negativ percepția asupra școlii și a procesului educațional în general;
  • Nu poți rezista tentației de a compara și te surprinzi frecvent comparând experiențele și realizările copilului tău cu cele pe care le-ai avut tu când erai școlar;
  • Îți proiectezi propriile dorințe și visuri, dorindu-ți ca copilul tău să trăiască experiențe pe care tu nu le-ai avut sau să urmeze anumite căi, pe care le-ai fi vrut pentru tine însuți/însăți;
  • Reacționezi exagerat la eșecurile sau dificultățile pe care le întâpină copilul la școală și simți că o notă scăzută sau un comportament neadecvat de care dă dovadă copilul este în totalitate despre tine și spune ceva despre calitatea de părinte;
  • Simți că n-ai încredere în capacitatea copilului tău de a face față provocărilor școlare și îți faci în permanență griji pentru el sau stabilești un standard foarte scăzut. Ai tendința de a subestima capacitatea copilului tău de a face față provocărilor școlare sau de a-și atinge potențialul.

Dacă observi unul sau mai multe dintre aceste semne în comportamentul sau în gândurile tale, ar putea fi util să-ți examinezi atent percepțiile și să încerci să-ți schimbi perspectiva, pentru a fi un părinte mai echilibrat și mai susținător pentru copilul tău. Terapia sau consilierea ar putea fi, de asemenea, o opțiune utilă pentru a te ajuta să depășești eventualele dificultăți legate de experiența ta de elev și să-ți dezvolți un mod sănătos de a aborda rolul de părinte.

O altă resursă importantă este evenimentul Zilele Psy cu tema „Alături de copilul meu școlar“, care va avea loc pe 18 mai, în Ploiești. Suntem părinți și profesioniști conștienți că stresul școlar poate afecta copiii în diferite moduri. Ei pot resimți presiunea de a obține note mari, de a face față volumului consistent de materie sau de a se răspunde așteptărilor noastre și ale profesorilor. Acest factor de stres poate duce la anxietate, lipsă de încredere în sine, dificultăți în concentrare și performanțe scăzute la școală. Uneori, copiii pot simți și presiunea de a se compara cu alți colegi sau de a îndeplini standarde nerealiste, ceea ce poate afecta negativ starea lor emoțională și sănătatea mintală. Este important să oferim sprijin și încurajare copiilor noștri și să le creăm un mediu în care să se simtă acceptați și încurajați să-și atingă potențialul, fără a se simți copleșiți de stresul academic.


Citește și:

Eu sunt Andreea Răduță, mamă de fată și de băiat, Good enough Parenting coach și creatorul programului #managementecran. Iubesc să scriu și să citesc, să petrec timpul cu familia mea, iar misiunea mea este să găsesc moduri în care pot aduce un beneficiu lumii în care trăim.

Caută
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile stocate în cookie-uri sunt salvate în browserul tău și îndeplinesc funcții precum recunoașterea ta atunci când revii pe site și ajutarea echipei noastre să înțeleagă care secțiuni ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.