Skip to content

Într-un interviu de excepție pentru Pagina de Psihologie, Petronela Rotar ne invită să pătrundem în universul noii sale cărți, Totul e în regulă în mine și în lume, o explorare curajoasă a vindecării, a acceptării și a reconectării cu sinele. Autoarea vorbește deschis despre călătoria sa personală prin labirintul emoțiilor, al vulnerabilităților și al provocărilor existențiale care au inspirat această lucrare profundă și transformatoare. Cu o voce autentică și plină de forță, Petronela ne arată cum putem gestiona momentele dificile ale vieții, regăsind armonia interioară și o relație mai autentică cu lumea din jur. Un interviu emoționant, care dezvăluie esența unei cărți menite să inspire și să ofere perspective noi asupra echilibrului dintre interior și exterior.

Noua ta carte, „Totul e în regulă în mine și în lume“, explorează tema vindecării și ne ajută să înțelegem mai bine subtilitățile traumei. Ce este disocierea și cum ne afectează ea calitatea vieții?

Disocierea este un mecanism de apărare prin care mintea noastră se deconectează de la realitate sau de la emoțiile intense pe care le trăim. Apare în urma unor experiențe stresante sau traumatizante, când creierul simte că nu poate face față situației. Practic, este o modalitate prin care ne protejăm de durerea emoțională. Disocierea poate afecta calitatea vieții în mai multe moduri. De exemplu, atunci când disociem, putem simți că ne pierdem controlul asupra gândurilor și a emoțiilor noastre, ceea ce poate duce la confuzie sau la o senzație de detașare față de cei din jur. Ne afectează profund relațiile interumane pentru că nu mai suntem sută la sută prezenți și ne poate face să ne simțim izolați. Aduce cu sine lipsuri mari de memorie, bucăți întregi din copilărie sau viața adultă care ne lipsesc, ne separă de propriul corp, de senzații, de emoții, poate afecta și modul în care ne percepem pe noi înșine. Putem ajunge să nu ne mai recunoaștem și să avem dificultăți în a ne aminti evenimente importante. În anumite momente, duce la derealizare și depersonalizare, senzația că ne privim din exterior și că nu mai suntem întrupați în propriul corp.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Dacă ar fi să explici conceptul de traumă unui elev de gimnaziu, astfel încât să nu fie influențat de părerile neavizate din online, ce i-ai spune?

I-aș spune așa: „Trauma este o experiență foarte puternică și dureroasă, care poate apărea atunci când trăim ceva ce ne sperie, ne rănește sau ne face să ne simțim neputincioși și nu avem resurse să ne salvăm din situația respectivă. Imaginează-ți că ai avut o experiență care te-a lăsat cu emoții foarte intense, cum ar fi frica, tristețea sau confuzia. Aceste emoții pot afecta modul în care ne simțim și ne comportăm, mult după ce evenimentul s-a terminat. Este important să înțelegem că trauma nu este doar despre ce s-a întâmplat, ci mai ales despre cum ne simțim în legătură cu acea experiență și ce rămâne cu noi, înăuntrul nostru după aceea, rana interioară. Fiecare persoană reacționează diferit la situații dificile, iar ceea ce este traumatic pentru o persoană poate să nu fie la fel pentru alta. Dacă te simți copleșit de o experiență, este foarte important să ceri ajutor, fiindcă a împărtăși cu cineva ce simți e partea cea mai importantă în urma unei astfel de experiențe dureroase, traumatice. Vorbește cu cineva în care ai încredere – un părinte, un profesor sau un prieten mai mare sau, dacă nu ai așa ceva, cere ajutor la psihologul școlii. Nu lăsa informațiile din online să te influențeze, pentru că fiecare experiență este unică, iar cel mai bine este să discuți despre sentimentele tale cu cineva care te poate ajuta să le înțelegi mai bine“.

Dar unei persoane care a trecut de prima tinerețe și consideră că, în prezent, se insistă prea mult pe aceste traume?

Ei i-aș răspunde astfel: „Înțeleg de ce ai putea avea această percepție, mai ales dacă ai trăit o perioadă în care subiectele legate de traumă erau tabu. Totuși, este important să recunoaștem că fiecare generație are propriile sale provocări și modalități de a face față durerilor emoționale. Discuțiile despre traumă nu sunt doar despre a aduce în prim-plan suferința sau victimizarea, așa cum auzim adesea, ci despre a încuraja înțelegerea, empatia și vindecarea. A vorbi despre traumă nu înseamnă că ne concentrăm excesiv pe negativitate, ci că ne dăm voie să ne procesăm experiențele, să învățăm din ele și să ne sprijinim unii pe alții. De asemenea, poate ajuta oamenii să se simtă mai puțin singuri și să găsească soluții pentru a merge mai departe. Este un pas important spre acceptare și recuperare. Fiecare dintre noi are propriul drum și propria poveste, iar a le împărtăși într-un mod deschis poate aduce nu doar vindecare personală, ci și o comunitate mai empatică, mai plină de compasiune, care să ne ajute pe fiecare dintre noi, chiar și pe cei cărora le este mai greu să se deschidă“.

Revenind la carte, știm că procesul de scriere a durat mai mulți ani. Ce a fost diferit de această dată față de experiențele tale anterioare cu celelalte volume?

Faptul că am așteptat să-mi termin eu anumite procese pentru a o scrie. Nu m-am grăbit deloc cu ea, deși o promisesem editurii de cel puțin trei ani, fiindcă am știut că nu e încă „coaptă“, așa că mi-am dat exact atât timp cât am avut nevoie. Primele cărți s-au scris cumva singure, în sensul în care, de exemplu, pentru primele trei aveam maldăre de texte scrise și doar le-am aranjat și potrivit, pe celelalte le-am scris în diverse perioade și termene. De fapt, fiecare carte care a urmat primelor trei care erau deja scrise a avut un proces foarte diferit și unic de concepție.

Una dintre temele importante ale cărții este legătura dintre traumă și adicții. Cum explici această relație și de ce ajungem să căutăm „anestezierea“ durerii?

Un lucru important de înțeles mi se pare acela că traumatic nu este doar ceea ce ni s-a întâmplat rău, ci și ceea ce ar fi trebui să ne ni se întâmple bine, sănătos, necesar pentru dezvoltarea noastră emoțională și nu s-a întâmplat. Neglijarea emoțională e la fel de traumatică pentru copil și cu consecințe îndelungate în viața de adult precum un abuz, de exemplu. Iar la baza tuturor acestor lucruri stă, de fapt, o tulburare de atașament: dacă copilul ar fi sănătos atașat de un adult de îngrijire, aceste lucruri nu s-ar întâmpla sau ar fi fost gestionate, împreună cu părintele, cu succes. Așa cum spune profesorul meu, Gabor Máte, the trauma before the trauma happened (n.r. trauma de dinaintea traumei), care este, de fapt, lipsa unui adult sănătos emoțional de care copilul să fie atașat, adică dependent sută la sută în prima fază a vieții lui, și care să-i satisfacă într-o măsură cât mai mare nevoile fizice și emoționale, să-l coregleze în momente dificile ș.a.m.d. Durerea și golul interior rezultate din această lipsă sunt, de cele mai multe ori, la baza adicțiilor mai mult sau mai puțin acceptate social. De asta soluția pentru tratarea dependențelor este conexiunea, atașamentul, iubirea, și nu opusul lor: critica, blamul, rușinarea, învinovățirea – dacă ele ar fi funcționat, numărul persoanelor cu adicții ar fi nul.

℗PUBLICITATE



Care sunt semnalele subtile prin care corpul ne spune că avem răni nevindecate? Cum putem învăța să le recunoaștem și să le abordăm?

Sunt variate și pentru fiecare persoană se pot simți diferit, însă cred că putem vorbi despre câteva exemple comune tuturor. De exemplu: dureri cronice, oboseală sau disconfort, care nu au o cauză medicală clară, emoții intense – de anxietate, tristețe sau furie care par disproporționate față de situațiile pe care persoana le traversează, comportamente compulsive – încercări de a ne distrage atenția prin consum excesiv de alimente, alcool sau alte substanțe. Personal, consider că o abordare singulară cognitiv-comportamentală, atunci când vine vorba despre traumă, nu este eficientă. De aceea, e foarte important să luăm în calcul, pe lângă minte, și corpul, care este depozitarul emoțiilor și al traumelor nevindecate și să ne îndreptăm către terapii somatice care să completeze terapia vorbită. Am vorbit în cartea mea despre TRE (n. red, Exercițiile de Eliberare a Traumei și Tensiunii sunt o practică somatică, bazată pe corp, pentru oricine suferă de stres, anxietate, traumă sau PTSD), de exemplu, pe care o consider printre cele mai eficiente abordări somatice și care mie mi-a schimbat viața și relația cu corpul și sistemul meu nervos.

În contextul actual, când traumele sunt tot mai discutate public, crezi că există riscul să cădem într-o „inflamație“ emoțională colectivă? Cum putem păstra un echilibru?

Într-adevăr, discuțiile despre traume au devenit din ce în ce mai frecvente și relevante în societatea actuală, însă eu aș spune „din fericire“. Există, probabil, și un risc pentru o anumită categorie de persoane ca această expunere constantă la durerea și suferința altora să genereze o „inflamație“ emoțională, să se simtă copleșite de emoțiile negative și de poveștile traumatizante, fiindcă ele rezonează cu dureri personale neintegrate și nevindecate încă. În acest caz, este esențial să ne acordăm timp pentru a procesa propriile emoții, fără a ne lăsa copleșiți de ceea ce vedem și citim, să stabilim limite în ceea ce privește consumul de informații, mai ales în mediul online. Este important să ne protejăm de suprasaturarea emoțională, dar și să ne educăm în privința traumelor și a impactului acestora, pentru a înțelege mai bine ce trăim și cum putem face față. Să integrăm activități care ne aduc bucurie și liniște, fie că e vorba de meditație, exerciții de respirație, de exerciții fizice sau de timp petrecut în natură, dar și să cultivăm conexiuni autentice cu cel puțin una-două persoane cu care să discutăm deschis despre sentimentele noastre și să ne sprijinim reciproc. Și, desigur, să limităm consumul de social media pe cât posibil.

Cartea pune accent pe resursele interioare și exterioare necesare vindecării. Care sunt, în opinia ta, cele mai accesibile „instrumente“ de autoreglare pentru cei care abia pornesc pe acest drum?

Cred că e esențial, la început, să căutăm coreglarea – să apelăm la un specialist, la grupuri de suport, la grupuri terapeutice etc., care să ne ajute să învățăm autoreglarea prin corelare, adică să refacem circuitul sănătos care a fost întrerupt în copilărie. Dacă azi, ca adulți, avem dificultăți în a ne autoregla este pentru că nu am fost coreglați la timp și am rămas singuri cu emoțiile noastre, astfel încât a fost nevoie să ne disociem de ele pentru a putea supraviețui: copiii nu se pot autoregla aproape deloc până spre doisprezece ani. Și, desigur, practicile somatice, așa cum spuneam, iar aici există suficiente, astfel încât fiecare să exploreze și să testeze ce anume funcționează cel mai eficient pentru sine.

Cum te-a schimbat pe tine acest proces de scriere? Există vreo lecție majoră pe care ai integrat-o în propria viață?

Procesul de scriere nu simt că m-a schimbat, însă m-a schimbat enorm procesul de vindecare parcurs în anii în care am scris această carte. Au fost ani de lucru intens personal, pe lângă cel profesional, care m-au ajutat să fiu o persoană mult mai echilibrată, mai mulțumită și mai recunoscătoare decât oricând altcândva înainte.

Ce ți-ai dori să simtă sau să înțeleagă cititorii după ce închid ultima pagină a cărții?

Că totul este în regulă cu ei, chiar dacă au etichetat lucruri pe care le simt sau le-au trăit (sau chiar pe ei înșiși) drept defecte, ciudate, toate sunt, de fapt, normale în contextul anormal al unei copilării în care lucrurile nu au fost așa cum ar fi fost sănătos. Sunt adaptări sau consecințe normale și ele pot fi tratate, schimbate, vindecate. Însă pentru asta e nevoie de blândețe de sine, de autocompasiune, de iubire. Iar asta e invitația pe care o face această carte: la blândețe de sine.


Citește și:

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0
Livrare gratuită în România la achiziții de peste 149,00 lei
0%