Fără să ne fi dorit și, poate, fără să ne fi dat seama, 2020 ne-a învățat multe despre pierdere. Fără să cerem, ni s-a oferit spațiu pentru descoperirea unor nuanțe ale vieții, altele decât cele aflate pe lista de to do din 2020.
Am primit un apel la solidaritate și curaj într-un război diferit de ceea ce cunoșteam, care ne-a pus la încercare toleranța la incertitudine, izolare și nou.
Fie că l-am numit doliu colectiv sau nu, situația în care am fost puși a început, pentru mulți dintre noi, cu negare, a continuat cu manifestarea furiei, iar, treptat, am încercat negocierea condițiilor în care ne aflăm. Am fost triști, însă am încercat să acceptăm noua realitate și poate acum începem să construim o poveste cu sens din tot ce am trăit.
În mod cert, pierderile pe care le-am suferit au fost pe mai multe niveluri: individuale, sociale și profesionale. Chiar dacă proporțiile diferă pentru fiecare în parte, aceste pierderi au generat situații și reacții complicate. Dificultatea pe care pandemia a adus-o în viețile noastre poate fi explicată și prin multitudinea de pierderi ambigue pe care le-am trăit colectiv.
Ce este pierderea ambiguă?
Pierderea ambiguă, concept dezvoltat de Pauline Boss, reprezintă situația dificilă cauzată de lipsa unor explicații clare vizavi de pierderile semnificative pentru noi. Acest tip de pierdere are un impact negativ asupra sănătății emoționale, tocmai din cauza naturii sale neobișnuite.
Pe de-o parte, situația poate implica prezența fizică a celuilalt și absența sa emoțională. Un exemplu de caz extrem poate fi deconectarea celuilalt, survenită pe fondul unor tulburări mintale, însă această pierdere poate fi resimțită și în cazul deconectării unuia dintre parteneri de la cuplu. Pe de altă parte, situația poate presupune absența fizică, dar o conexiune emoțională foarte profundă (spre exemplu, dispariția cuiva drag).
Cum se reflectă pierderea ambiguă în viețile noastre?
Pierderea ambiguă poate genera multă suferință în contextul de viață pe care îl traversăm acum și pentru că nu avem toate răspunsurile legate de ce trăim. Mintea noastră nu e confortabilă cu lipsa certitudinilor și cu întrebări fără răspuns clar. Ne este inconfortabil să nu știm. De aceea, acest tip de mister caracteristic pierderii ambigue ne aduce într-un loc de neputință greu de suportat. Toate transformările prin care am trecut în decursul pandemiei ne-au deconectat de la ce ne era familiar.
Lucrurile în sine nu au dispărut, nici atașamentul nostru față de ele, însă felul în care ele există pentru noi este diferit – relațiile sunt prezente, dar nu le trăim la fel, locurile preferate sunt acolo, dar sunt adesea inaccesibile. Mai mult, ritualurile pe care le practicam au fost modificate, destabilizând rutinele atât de importante, mai ales în situații dificile de viață. Odată cu traversarea acestui context de criză globală, mulți dintre noi am pierdut sentimentul de siguranță, încrederea și planurile personale.
℗PUBLICITATE
Ce putem face?
Având în vedere subiectul pierderii, este foarte dificilă prescrierea unor soluții simple pentru atenuarea durerii emoționale. Totuși, există mici trucuri de gândire care pot fi folosite atunci când intensitatea emoțiilor este mai redusă.
- Normalizarea ambivalenței
Pentru a reduce din senzația de neajutorare și a recâștiga control asupra situației, ajută să oferim răspunsuri multiple situației de pierdere: „Acest om este, în același timp, partenerul meu și un om absent acum pentru mine“, „Acesta este bunicul meu și cineva care nu mă mai recunoaște“. În mod cert, este un exercițiu dificil, însă ne poate aduce cel puțin un beneficiu: ne ajută să ne explicăm ambivalența răspunsului emoțional și să nu judecăm realitatea doar în „alb sau negru“.
- Reconstruirea identității
Situațiile de criză aduc cu ele și posibilitatea de redescoperire. În momentele de cumpănă ne adresăm întrebări, căutăm alternative, vedem alte posibilități. În parte, acestea se întâmplă pentru că suntem nevoiți să ne aranjăm mediul, astfel încât să evităm aplatizarea emoțională. Așadar, momentele dificile de pierdere pot aduce cu sine contexte de creștere personală și reducerea identificării cu roluri pe care ni le-am luat sau le-am primit de-a lungul timpului.
- Descoperirea speranței
Speranța apare mult mai ușor dacă încercăm să integrăm în propria narațiune tot ce s-a întâmplat. Am descoperit ceva despre noi? Am înțeles diferit anumite lucruri? Ce poveste a evocat tot acest context în mintea fiecăruia dintre noi?
Adesea, ne este mai ușor să găsim sensul în ceva ce nu s-a întâmplat decât în ceva ce s-a întâmplat. Distorsiunile pe care le face mintea noastră ne predispun la a face asta. De aceea, este bine să ne ancorăm în cum sunt lucrurile acum pentru noi, nu în cum ar fi putut fi.
Este nerealist să trăim așteptând o viață precum cea pe care o știam. Pandemia și felul în care ea a ajuns la noi prin media, cunoscuți sau propriile experiențe ne-au schimbat optica, sănătatea fizică, emoțională și relațională. Acesta poate fi un punct de plecare în construirea noii realități.
În esență, integrarea pierderii și vindecarea înseamnă să recunoaștem prin ce am trecut, să încercăm să înțelegem, să acceptăm și să nu ne identificăm cu întâmplările trăite. Pierderile ambigue pe care le-am trăit nu sunt în sfera normalității pe care o știam, iar mintea noastră are nevoie să proceseze și integreze acest lucru.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
