În adolescență, replica mea de bază era: „Mă plictisesc.“ Mă plictiseam la școală, mă plictiseam acasă, mă plictiseam uitându-mă la filme și seriale, mă plictiseam citind și, mai ales, mă plictiseam învățând. Din această motiv, mă simțeam adesea frustrată, tristă, nervoasă și foarte vinovată, fiind convinsă că e ceva în neregulă cu mine și că nu sunt în stare să fac mai nimic productiv, important și util. Fugeam în permanență de această stare și mă apucam de tot felul de activități – numai să o evit, mai ales că în jur auzeam numai replici precum „Nu este normal să te plictisești la vârsta asta“ ori „Sunt atâtea lucruri de făcut, trebuie doar să vrei și vei reuși“.
Am internalizat și eu această credință și, mult timp, am continuat să fug de plictiseală, îngropându-mă în timpul facultății în învățare, ieșiri cu prietenii și mai apoi, odată cu serviciul, în multă, multă muncă. Pe „repede înainte“, 10 ani mai târziu, toate aceste activități mă obosiseră până în punctul în care nu îmi mai lăsam deloc spațiu pentru a fi eu cu mine. Am știut că am nevoie de o pauză și de o reinventare a ceea ce eram. Atunci, am luat decizia de a îmi depune demisia la fostul loc de muncă. Întâmplarea a făcut ca aceasta să se suprapună cu prima pandemie, ceea ce a adus o restricționare și mai mare a tuturor activităților rutiniere și iată cum, printr-un joc al sorții, m-am găsit într-o stare de totală plictiseală.
Ca atunci când eram în liceu, mi-e încă greu uneori să tolerez această stare. Dar iată ce am învățat între timp și ce mă ajută pe mine acum să accept plictiseala în viața mea.
Plictiseala nu este ceva negativ, la fel cum nicio emoție nu este negativă, aceasta fiind o etichetă pusă de societate. Ne naștem echipați să experimentăm și să trăim toate stările emoționale umane, fiindcă toate au un rol în dezvoltarea noastră.
Deși plictiseala nu a fost foarte clar definită în literatura de specialitate, ea reprezintă o stare afectivă neplăcută, în care individul simte lipsă de interes și are dificultăți în a se concentra (dr. Cynthia D. Fisher) sau o experiență afectivă asociată procesului atențional cognitiv (dr. Mark Leary), în vreme ce psihologia pozitivă o descrie ca fiind un răspuns la o activitate ce nu îl stimulează suficient pe individ.
În experiența noastră de zi cu zi însă, lucrurile sunt mai nuanțate de atât.
În primul rând, ceea ce știm sigur este că această stare este una foarte comună și inevitabilă. Ne plictisim atunci când repetăm o activitate sau când nu ne interesează, dar suntem nevoiți să o facem, atunci când avem prea multă energie și nu avem către ce să o direcționăm, atunci când întâmpinăm dificultăți de concentrare sau când, pur și simplu, suntem obosiți.
Plictiseala nu se simte la fel pentru toată lumea. Am putea să o împărțim în două mari tipuri: plictiseala reactivă și cea apatică. Fiecare dintre noi o poate simți pe una sau pe amândouă, în funcție de context. Plictiseala reactivă apare atunci când îmi doresc să fac ceva, dar nu știu exact ce, când mă motivează să fiu mai activ și să încep o activitate, când pot genera idei creative, când de multe ori reușesc să mă mobilizez să fac ceva. Plictiseala apatică se întâmplă atunci când nu reușesc să fac nimic, când n-am energie și chef și nu mă pot mobiliza pentru nicio activitate, când experimentez senzații de deprimare și de neajutorare. Este foarte important să nu confundăm plictiseala cu depresia (aceasta din urmă include stări de tristețe și lipsă de interes pentru cele mai multe dintre activități). Dacă plictiseala apatică durează o perioadă îndelungată de timp și apar stări și gânduri negative, este recomandat să consultăm un psihoterapeut, care să ne sprijine pentru a trece prin această perioadă.
℗PUBLICITATE
Deși în psihologia populară nu se prea ia în considerare acest aspect, plictiseala reprezintă o stare și o energie foarte utilă. Iată mai jos cinci definiții alternative ale acesteia, care pe mine m-au ajutat mult să îmi îmbunătățesc relația dificilă cu plictiseala.
1. Plictiseala înseamnă pauză. În special după activități intense sau repetitive, creierul nostru are nevoie să se liniștească și să fie în repaos. În acel moment, îi dăm voie creierului să proceseze informații, să aprofundeze noțiuni și să consolideze învățarea.
2. Plictiseala înseamnă noutate. Este o metodă simplă prin care creierul ne atrage atenția că are nevoie de altceva – se întâmplă adesea să navigăm pe Internet ore întregi sau să ne uităm la TV până când ne dăm seama că avem nevoie de un nou stimul. De multe ori, plictiseala ne dă energia necesară să interacționăm mai mult cu prietenii, să ajutăm o cauză în care credem printr-o activitate de voluntariat sau să ne descoperim o nouă pasiune.
3. Plictiseala înseamnă odihnă. De multe ori, plictiseala este însoțită de dorința de somn. Acesta poate fi un semnal al corpului că are nevoie de odihnă – este important să nu îl învinovățim, crezând că este defect și că trebuie să fim mereu productivi și să facem ceva „util“. Corpul și creierul știu cel mai bine când au nevoie de decuplare și a învăța să le ascultăm este esențial. Poate că, dacă traversăm o perioadă mai dificilă sau mai încărcată, avem nevoie de câteva momente de relaxare în care să nu facem nimic.
4. Plictiseala înseamnă creație. Plictiseala este o energie motivațională, iar atunci când întrerupem rutina și ne considerăm liberi să primim orice gânduri vin către noi, acestea se pot organiza în idei creative despre viața noastră, despre activități viitoare în care ne putem implica sau despre ceva ce vrem să schimbăm. Atunci când nu facem nimic, de cele mai multe ori facem de fapt foarte mult.
5. Plictiseală înseamnă a sta tu cu tine. Este suficient doar să fim, să existăm și să stăm noi cu noi înșine. Ce face foarte bine plictiseala este să ne ofere spațiu și timp nouă, să ne invite la discuții cu gândurile și ideile. Iar această întâlnire, deși adesea necesară și benefică, este de multe ori dificilă. Ca răspuns, căutăm soluții prin care să ne distragem atenția, evitând astfel confruntarea. A face spațiu emoțiilor noastre – fie ele plăcute, fie de disconfort – și a le observa fără să le judecăm, a le trăi așa cum sunt ele, ne ajută să le integrăm mai ușor și să înțelegem ce putem face în continuare.
Atunci când ne distragem atenția în permanență pentru a evita starea de plictiseală, renunțăm și la toate aceste beneficii care sunt atât de importante pentru starea noastră de bine.
Este în regulă să ne plictisim. Este normal și profund uman. Este un timp foarte valoros și plin de însemnătate. Atunci când acceptăm această stare, putem să ne dăm voie doar să fim și să primim orice vine către noi – cu atenție, creativitate și curiozitate. Mă plictisesc și asta e ok.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
