Skip to content

O nouă solicitare a venit pe adresa noastră de e-mail [email protected]:

„Buna ziua, am și eu o întrebare (și o rugăminte, în același timp). Partenera mea de viață se luptă cu atacurile de panică și nu poate să scape de ele. Acum 7 luni a avut primul atac de panică, a fost foarte rău și a ajuns la spital, unde medicii nu au avut ce-i face. A trecut peste – și a fost bine 2 luni; apoi a apărut iarăși un atac de panică, peste care nu a reușit să treacă. După care a mers la psiholog timp de 6 ședințe, iar acesta i-a spus că e bine și-a scăpat. Daʼ de unde?! Căci acum a început să aibă câte unul, două pe săptămână, ba chiar trei. Nu știu cum aș putea să o ajut mai bine, ca să se elibereze de ele. Deja începe să mă afecteze tot mai mult, pe zi ce trece; nu mai am starea pe care o aveam înainte – din cauză că o știu așa. Vă rog din suflet să mă îndrumați și pe mine… Cum aș putea să o ajut să scape de atacurile acestea? Vă mulțumesc!“

În primul rând, aș dori să vă felicit pentru grija pe care o manifestați pentru partenera dumneavoastră și pentru dorința de a găsi cea mai bună cale spre a-i fi alături înaceastă perioadă. Conectarea autentică este unul dintre cele mai bune adjuvante, atunci când vorbim de probleme de sănătate mentală, și îi asigură celui încauză o bază de siguranță de care are mare nevoie în acele momente dificile prin care trece.

Atacurile de panică sunt descrise în literatura de specialitate ca fiind episoade bruște de frică sau disconfort intens, asociate cu simptome fizice, dar și cognitive, cum ar fi teama de moarte, senzația de derealizare sau frica de a pierde controlul. Durata lor e scurtă, de aproximativ 30 de minute, iar în prima parte sunt foarte intense. Ele pot să apară pe neașteptate sau în asociere cu un context care este deja neplăcut și anxiogen, cum ar fi, de exemplu, teama de spațiile închise. Apariția unui atac de panică determină de multe ori individul să fie hipervigilent la semnalele din corp, să dezvolte ceea ce în literatura de specialitate este cunoscută ca fiind anxietatea anticipatorie (semnificând toate acele semnale corporale ca fiind premergătoare unui atac). Și astfel, gândurile devin factori determinanți ai atacului de panică. Uneori, atacurile de panică pot deveni situaționale, adică legate de ocazia în care s-a mai trăit un astfel de atac. Dacă cineva experimentează un atac de panică într-un spațiu aglomerat – la metrou, de exemplu – în acest context poate deveni hipervigilent la semnalele corporale, crescând probabilitatea de apariție a unui nou atac.

Dacă apar mai multe atacuri de panică, așa cum ați menționat dumneavoastră, poate fi vorba despre tulburare de panică – dar numai analizând concret toate informațiile (prin evaluarea unui specialist), se pot crea ipoteze mai specifice și se poate declara un diagnostic. Care este necesar mai apoi, pentru suportul psihologic și psihiatric, dacă este cazul. Vă recomand, deci, și un consult psihiatric, care vă va fi de mare ajutor; uneori, tratamentul medicamentos este esențial pentru a-l ajuta pe cel în cauză să fie mai pregătit, mai compliant și mai abil să participe activ și motivat la procesul terapeutic.

℗PUBLICITATE



Referitor la parcursul psihoterapeutic, în funcție de tipul de terapie aleasă, va fi nevoie de energie alocată în acest demers, de un anumit număr minim de ședințe – pentru a trata sau ameliora tulburarea. Dacă vorbim de terapia cognitiv comportamentală, atunci ne putem gândi la o medie de 12-13 ședințe; dar e nevoie să țineți cont și de faptul că aceste atacuri de panică se asociază de multe ori și cu alte tulburări – și doar pe parcurs, în funcție de evaluarea și evoluția clientului, psihoterapeutul poate să ofere un răspuns mai cuprinzător pe această temă.

Atacurile de panică sau tulburarea de panică au efecte sau consecințe destul de vizibile, afectând calitatea vieții. În urma unui prim atac, individul în cauză poate dezvolta gânduri disfuncționale referitor la simptomele atacului și, în același timp, comportamente asiguratorii. Cele din urmă sunt comportamente de evitare, prin care persoana în cauză evită situațiile despre care ea crede că ar „putea duce“ la un nou atac. Și astfel, renunță la multe dintre rutinele și obișnuințele ei. Poate, de exemplu, să renunțe să mai meargă în anumite locuri, să urce pe scări, să stea în spații aglomerate, să rămână singură în casă ori în afara ei etc. Toate acestea sunt dăunătoare, pentru că întăresc de fapt „puterea“ contextului evitat. Recomandarea către dumneavoastră, în acest caz, este să fiți atent atunci când susțineți un comportament de evitare și, dacă faceți acest lucru, să încercați încet-încet să renunțați. Desigur, asta în funcție de cât de puternice sunt simptomele și în concordanță cu parcursul terapeutic.

O recomandare pentru partenera dumneavoastră este aceea de a învăța și exersa zilnic tehnici de relaxare și de prezență conștientă, de a învăța cum să își aducă mintea în prezent și să nu se lase purtată de gânduri și îngrijorări. Mă refer la mindfulness. Sunt multe lecturi pe internet legate de acest subiect și, cu siguranță, poate găsi instrumentele cele mai potrivite. La fel de importantă este mișcarea, sportul – resursă esențială, atunci când vorbim de probleme de sănătate mentală sau emoțională.

În plus, atunci când apar astfel de probleme, ele afectează și relația de cuplu. De ce se întâmplă acest lucru? De multe ori, nu ne comunicăm nevoile și așteptările sau nu cerem ajutor dintr-o poziție vulnerabilă, pentru că nu știm cum să o facem. Iar modul în care acționăm este cel automat, uneori preluat de la părinți și repetat de-a lungul vieții. O astfel de situație, cum ar fi apariția unor atacuri de panică, poate pune o presiune și mai mare asupra relației. Uneori, în loc ca cel în cauză să ceară susținerea partenerului și să se lase văzut și ajutat de acesta, îl respinge direct sau prin retragere – poate, dintr-o teamă de abandon sau din teama de a fi respins. Alteori, partenerul celui în cauză trăiește neputința, chiar gândul că nu poate să facă nimic și, neștiind cum să fie de ajutor, se retrage. Acesta este un dans nesănătos, care se regăsește în relații atunci când apare o problemă. Recomandarea este, așadar, să fiți atent la ce gândiți și ce faceți dumneavoastră în această situație și să găsiți resursele necesare pentru a putea să o susțineți pe partenera dumneavoastră, oferindu-i cadrul de siguranță de care are nevoie, cu certitudine, în acest moment. Clipele dificile pot fi cele care îi apropie cel mai mult pe partenerii unui cuplu.

Vă doresc răbdare și curaj, pe acest drum. Cu ajutor extern, psihoterapeutic, aceste dificultăți se pot ameliora și chiar pot fi eliminate.

Irina Calomir este psiholog și psihoterapeut de familie – în supervizare. Este educator parental Circle of Security, expert & trainer wellbeing.
Mai multe despre ea puteți afla accesând irinacalomir.ro.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0