Când ne gândim la sărbătorile de Crăciun, ne fuge mintea, automat, la bradul împodobit, la darurile frumos împachetate de sub el, la oamenii dragi, alături de care ne strângem de jur-împrejurul lui, dar și la liniștea ce domnește în această perioadă.
Astăzi, găsim brazi în piețe, în supermarketuri, în diverse spații amenajate comercializării acestora, însă, ceea ce puțini știm este povestea Bradului de Crăciun.
Legenda spune că dintre toți copacii existenți, doar bradul era cel ce frunza nu și-o pierdea, și nici nu se îngălbenea.
El se folosește de mii de ani, păgânii utilizând ramuri pentru a decora casele în timpul solstițiului de iarnă, pentru a-i face să se gândească la primăvară, în timp ce creștinii îl foloseau că o legătură a vieții eterne cu Dumnezeu. Mai precis, la naștere i se oferea copilului un brad, pe care îl îngrijea, în perioada adultă, copacul având puterea de a absorbi toate problemele persoanei respective. De asemenea, la nuntă exista un obicei de a-l împodobi cu beteală din hârtie, iar dacă se întâmpla ca o persoană să moară necăsătorită, lângă mormânt i se pune și un brad, eventual cel ce i se dăruise la naștere.
Brazii au fost folosiți ca decorațiuni în urmă cu 1000 ani, în Europa de Nord. Atât Tallin (Estonia – în anul 1441) și Riga (Letonia – în anul 1510), susțin că au fost primii care au folosit brazii de Crăciun și de Anul Nou. În ambele cazuri, „Frăția Negrilor“ (o asociație de comercianți locali necăsătoriți, proprietari de nave), au pus brazii în piața centrală, au dansat de jur împrejurul lui, și apoi i-au incendiat, conform obiceiului Yule Jurnal.
Istoricul Balthasar Russow a menționat despre o tradiție petrecută în Riga, în anul 1584, în care se înfățișează un brad decorat în piață de tineri bărbați, alături de mai multe femei, împreună cu care dansează, cântă, și apoi îl ard.
În anul 1570, în localitatea Bremen, a existat o înregistrare cu un copac împodobit cu nuci, covrigi, flori de hârtie, aflat într-un loc de întâlnire al protipendadei orașului.
Martin Luther (pastor și doctor în teologie) a fost prima persoană care a adus un brad de Crăciun, într-o locuință. Legenda spune că în Ajunul Crăciunului, acesta se plimba prin pădure și admira stelele ce se vedeau printre crengile copacilor. Astfel că acesta s-a dus acasă și le-a povestit copiilor că acea secvență i-a amintit de Iisus care a făcut ca stelele cerului să coboare, de Crăciun.
În Germania, mai există o legendă prin care, în Ajunul Crăciunului, familia unui pădurar se adunase în jurul focului pentru a se încălzi. Însă, la ușa lor a bătut un copil sărac, pe care familia a avut grijă să-l hrănească, să-l spele și să-l culce în pătuț, urmând ca a doua zi, un cor de îngeri i-ar fi trezit pe membrii familiei. Copilul s-a transformat în Iisus și a ieșit în grădina din jurul cabanei, a rupt o ramură de brad pe care a dăruit-o familiei adoptive, în semn de recunoștință. Și tot de atunci, oamenii obișnuiesc să aducă un pom de Crăciun în căminele lor.
Ornamentele au, de asemenea, o însemnătate aparte. Pe de-o parte, au fost, la început, comestibile, ulterior, acestea au fost realizate și de meșteri sticlari. Inclusiv vârful bradului a căpătat, de-a lungul timpului diverse forme, de la figura pruncului Iisus, la îngerași, zâne, dar și stea (care să o simbolizeze pe cea văzută de cei trei magi de la răsărit). Lumânările din brad sunt încă folosite pentru decorarea pomului de Crăciun. La baza acestuia se găsesc acele carpete, menite a masca suportul lui, și, totodată, pentru a feri podeaua de ceara ce urma să pice din pom.
Beteala a fost creată, inițial, din benzi simple de argint bătut. Apoi a fost confecționată din bucăți subțiri de plastic. În unele zone se considerau norocoși cei ce găseau beteală în pomul lor de Crăciun. Bine cunoscuta acadea sub formă de baston alb a fost realizată de către un cofetar american, în timpul secolului XIX.
Totodată, scene care interpretau ieslea lui Iisus și toată încărcătura biblică a evenimentului puteau fi regăsite la baza multor brazi împodobiți în Germania anilor 1800.
℗PUBLICITATE
De altfel, regina Charlotte din Marea Britanie a fost cea care a instalat un pom de Crăciun în Loja Reginei din Windsor, cu ocazia unei petreceri de copii organizate în cinstea familiilor nobile. Illustrated London News a titrat și a ilustrat scena, astfel că bradul de Crăciun a ajuns să fie cunoscut în întreaga lume.
În Statele Unite, sărbătoarea Crăciunului cu împodobirea bradului datează din 1836, în Alabama.
În Principatele Române, primul brad a fost împodobit la palatul principelui Carol I de Hohenzollern.
Anii 1860 s-au remarcat prin apariția suporturilor creative de brazi, ce puteau fi achiziționate în funcție de rangul social deținut. În această perioadă își fac apariția cutiile muzicale cu melodii specifice sărbătorii Crăciunului, urmând ca prin anii 1880 să apară becul, patentat de către Thomas Edison. Amicul lui, Eduard Johnson a fost cel care a împodobit un brad din beculețe colorate.
Astfel că în 1890, compania lui Edison oferea servicii de iluminat de Crăciun, ba chiar le și închiria, chiar dacă energia electrică nu era atât de populară în toate gospodăriile de atunci.
Însă, odată cu apariția luminițelor și a lumânărilor pe care populația le putea pune în brad, și-au făcut făcută prezența și primele incidente. Astfel că, în anul 1908, companiile de asigurări din USA au încercat să reglementeze legalitatea folosinței acestora la scară largă, dat fiind numărul mare de incendii înregistrat. Însă, acestea nu au fost luate în seamă, și, desigur, numărul incidentelor a crescut considerabil. Albert Sadacca (un adolescent originar din Spania) a venit în sprijinul lor și realizat cuști de păsări de răchită ce se aprindeau, și, totodată, a și pictat beculețele în culorile roșu și verde. Ideea a prins, rapid, contur, astfel, că în perioada următoare, acesta, împreună cu frații săi, au înființat compania electrică NOMA, care, între timp, a ajuns un brand pe această nișă de decorațiuni de Crăciun.
În SUA, mai precis, în 1923, sub mandatul președintelui Calvin Coolidge, pe peluza Casei Albe a fost decorat pomul de Crăciun cu luminițe, devenind, astfel, o tradiție de la care nu s-au mai abătut. Însă, prin faptul că fiecare gospodărie își dorea să aibă casa împodobită, a apărut o altă preocupare, și anume, tăierea excesivă a brazilor. Astfel că începutul secolului XX înseamnă și apariția brazilor artificiali, unii dintre ei din pene de struț colorate, metal, sticlă, plastic etc.
Un exemplu în acest sens a fost în anul 2001, când în Brazilia, a fost realizat bradul artificial cu o înălțime de 52 m, numit și „Arborele Păcii“, acoperit cu frunze verzi din PVC.
Păstrarea și propovăduirea acestor obiceiuri ne fac să ne simțim legați de glie, de obiceiuri, de strămoși. Ceea ce trebuie să ținem cont este că un banal moft poate costa mai mult sănătatea noastră. În prezent, problema brazilor de Crăciun este relevantă pe o scală foarte mică, întrucât în perioada premergătoare sărbătorilor uităm de climă, uităm de tot ceea ce promovăm de-a lungul anului, doar de dragul celor mici. Puterea exemplului este cea care tronează și așa cum îi învățăm și le îndrumăm pașii copiilor noștri, tot așa trebuie să le insuflăm dragostea pentru cutume, dar și păstrarea lor nealterată, doar de dragul consumerismului.
Obiceiurile pot diferi, cei mici și-l imaginează pe Moș Crăciun venind de departe tras de renii săi, care ajunge la toți copiii în acea seară, însă, de obicei, atunci când aceștia adorm.
Crăciunul este despre bucuria de a dărui, de a fi suflet lângă suflet și de a fi atent la nevoile celui de lângă tine, atunci când este mai lipsit de bunuri și căldură. Contează mai puțin dacă nu îl împodobim în culorile și în decorațiunile ce sunt în tendințe în acel an, însă este important să recreăm atmosfera unui cămin ce așteaptă să simtă mirosul de odinioară, izul mult așteptat din copilărie, a clinchetului de clopoței, dar și al colindelor, pe care suntem datori să-l transmitem generațiilor ce vin.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
