Superficialitatea poate fi laitmotivul vremurilor pe care le traversăm, și nu mă refer doar la consumerismul ce pare să ne acapareze existența, ci și la felul în care ne raportăm la drepturile și libertățile de care dispunem, la care predecesorii noștri nici nu visau sau față de care anumite societăți, chiar și în secolul XXI, simt că nu li se cuvin.
Pentru a fi mai explicită, potrivit site-ului vice.com, corespondenta Michelle De Swarte a făcut un pelerinaj în zone precum Kenya (Africa), unde patriarhatul a fost la putere dintotdeauna, iar presiunea tradițiilor și a ritualurilor inumane (precum mutilarea genitală feminină) era mai mult decât grăitoare. Dincolo de politicile mondiale actuale, băștinașele din zonă au luat atitudine, de mai bine de treizeci de ani, pentru un trai cât mai apropiat de acela din țările emancipate.
Satul fără bărbați
Unul dintre satele vizitate de Michelle De Swarte, din zona Samburu, îl reprezintă Umoja. Acolo, Rebecca Lolosili (Village Chairwoman, adică președinta satului), alături de alte femei stabilite aici, oferă un exemplu global pentru ceea ce înseamnă matriarhatul, sub forma unui loc în care bărbații nu au voie să intre. Căsătorită la vârsta de nouăsprezece ani și trecută prin atrocitățile unei relații lipsite de respect, Rebecca le ajută, în prezent, departe de soțul ei, pe femeile care sunt victime ale violului. A întâlnit-o chiar și pe Hilary Clinton, pe care o consideră apropiată, dar și un model feminin de urmat.
Subliniază că viața în regiunea Samburu nu se definește prin lapte și miere, ba mai mult, bărbații au drept deplin asupra nevestelor, inclusiv asupra vieții acestora, femeile fiind proprietatea lor, în fapt.
Merită precizat că femeile care locuiesc în sat pot avea relații, însă în afara localității Umoja. De asemenea, sunt libere să aibă și copii. Cu toate acestea, mulți soți sunt geloși pe emanciparea consoartelor și vin către satul Umoja, pentru a se răzbuna pe ele. Comunitatea de aici este însă bine sudată și, astfel, femeile fac cu schimbul, de noapte, pentru a se apăra împotriva situațiilor denigrante ce apar în interiorul familiilor.
Dincolo de asta, pentru a crea o oarecare infrastructură, precum și pentru a dispune de o independență reală, femeile aveau nevoie de fonduri. Întreprinzătoare, ele au început să confecționeze tot felul de obiecte artizanale (bijuterii) pe care să le vândă turiștilor ce vizitau satul. Cu banii strânși și punând educația pe primul loc, au creat o școală, care le dă speranță generațiilor viitoare.
De partea cealaltă, localnicii tradiționaliști de sex masculin din zona Samburu sunt cu totul împotriva emancipării persoanelor de sex feminin, precizând că femeile nu ar trebui să părăsească domiciliul conjugal, iar când apar dispute în cuplu, soția să evadeze la familia de baștină, însă, în cele din urmă, să se întoarcă la soț. Totodată, ideea de femeie-lider e de neconceput în zonă, bărbații argumentând că femeile nu se pot conduce pe ele însele și, în egală măsură, nu își pot asigura siguranța, acesta putând fi facilitată doar de bărbat. De asemenea, localnicii de sex masculin n-ar accepta să fie conduși de femei, și asta nici măcar la nivel micro, familial.
℗PUBLICITATE
Sate diferite, reguli diferite
Există și o variantă de mijloc, mixtă, în satul Nachami (al cărui nume s-ar traduce prin „dragoste“), unde există atât femei, cât și bărbați, însă localitatea este condusă de o femeie, Mary. Aceasta susține că bărbații sunt aduși în sat de către soțiile lor și sunt păstrați pentru că soții nu pot fi separați emoțional. Un alt liant este și nivelul de sărăcie.
Cu toate acestea, regulile, aici, sunt destul de bine definite, întrucât bărbații au atribuții limitate în lipsa consoartelor. Ei trebuie să se desprindă de tradițiile specifice zonei Samburu și să adopte noul stil de viață.
Dincolo de emanciparea femeii, în această localitate se întrezărește puternic și egalitatea de gen. Însă, lăsând la o parte această scânteie de normalitate, mulți dintre bărbații de aici sunt de părere că practicile mutilante vor continua să existe, atât timp cât educația nu va fi la un nivel ridicat.
Educație, absorbante și dezrobirea femeii
În alt sat, Supalake, genul este foarte diferențiat. Tradițiile de aici sunt similare cu acelea din Nachami, iar conducătoarea acestei localități, Marianne, îi vorbește deschis corespondentei Michelle despre dezrobire și nivelul la care au ajuns să gândească și să acționeze femeile în ziua de astăzi. Este tributară educației, care, automat, duce la autonomie, la independență – atât economică, cât și personală (inclusiv trupească). E de părere că tinerele femei nu mai sunt interesate să-și întemeieze familii de foarte tinere, ci își îndreaptă atenția spre școală, dorind să-și contureze un drum profesional în viață, care automat le va împlini și personal.
Michelle De Swarte a mai făcut o ultimă vizită, în satul Nang’Ida, unde a purtat un dialog autentic, uman, cu o localnică, despre normalitatea menstruației într-o zonă în care nu există banalele absorbante, cu care suntem atât de obișnuiți în țările civilizate.
Normalitatea variază, în zone mai puțin civilizate. Este foarte adevărat că unele lucruri ni se pot părea ciudate, diferite și poate inumane, însă, cu toate acestea, ele se înscriu în normalitatea zilelor noastre. Tangibilitatea unor relatări este zguduitoare și, în egală măsură, deschizătoare de noi drumuri.
Suntem învățați cu alt registru societal, iar comparația ne poate ajuta să apreciem ceea ce avem, să susținem evoluția umană și să le fim recunoscători celor din jur: atât celor care ne-au crescut, îngrijit și educat, cât și celor care ne pot da lecții de viață demne de scenarii de film.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
