Sunt Costel și sunt la grădiniță. Acum două săptămâni, mama m-a trimis la o doamnă pe care eu nu o plac. Simt că se uită urât la mine, lucru care mă sperie. Pentru că Vasilica, sora mea mai mare, e și ea la grădiniță, mă țin scai de ea în fiecare dimineață și când ajung în fața ușii de la grupa mea încep să plâng până când doamna educatoare mă duce în sala unde e sora mea. Aici o altă doamnă, care pare mult mai tânără și mai bună cu copiii, mă pune să stau pe un raft de dulap, alături de fata ei care e colegă cu mine la grupă dar care plânge și ea după mama ei.
După câteva zile doamna la care nu vreau să merg ne anunță că va proiecta un desen animat cu Tom și Jerry. Acasă televizorul nostru e mic, uneori are purici, e alb negru, iar desene animate vedem o dată pe săptămână, duminică dimineața, mult prea puțin timp. Îmi iau gentuța colorată cu roșu și verde și alergăm cu toții într-o sală cu ferestre mari însă care sunt acoperite cu niște bucăți mari de catifea, ca acelea de pe scena unde sunt spectacole când termină copiii cei mari școala. De atunci merg în fiecare zi la grupa unde trebuia să fiu din prima zi.
Sunt același Costel, doar că acum am mai crescut și am ajuns în clasa întâi. Sunt la o doamnă pe care am cunoscut-o în primăvară când eram cu mama și câteva dintre surori în grădină la pus cartofi. Cineva a strigat la poartă, câinele a început să latre și aud cum una dintre surori o cheamă toată rușinată pe mama la deal pentru că sunt două doamne învățătoare care vor să vorbească cu ea. Mă iau și eu după ele și așa aflu că doamnele de la poartă vor fi învățătoarele mele, sau mă rog, una din ele. Doamna cu părul lung e cam înțepată, sper din tot sufletul să nu fiu la ea.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
E toamnă și începem să facem primele semne în caietul cu foaie velină. Mari bătăi de cap îmi dă codița de purceluș. Mama stă cu mine și câte o oră să mă ajute să-mi fac tema. Însă îmi place tare mult, căci așa apuc să-i povestesc și despre ce am făcut astăzi la școală. Când vede că sunt obosit zice că sigur trebuie să mai pot, așa că mă adun și merg mai departe cu lecțiile.
Într-o duminică mama pleacă la școală. Zice că are ceva ședință cu doamna și apoi ședință pe școală. Stau și mă întreb cum de pe școală se urcă așa ușor, care e o cladire foarte mare, iar acasă când vrea să curețe hogeagul o văd cum aproape că tremură atunci când trebuie să se urce pe tabla casei. Au trecut câteva ceasuri, așa cum spune tata, și pe la amiază când surorile scoteau mămăliga din ceaun apare și mama. Poartă un batic ce o face atât de frumoasă că aș vrea să rămână așa toată viața. Ne punem lângă sobă și îmi spune că doamna învățătoare i-a transmis că ar fi trebuit să mai stau un an acasă căci sunt prea mic și nu mă descurc la fel de bine ca ceilalți copii. O privesc lung și îmi spune să nu-mi fac griji căci ne descurcăm noi. Simt cum iubirea mea pentru ea e de necuprins și cum ura crește în relația mea cu femeia care mă chinuie cu codițele de purcel, la școală. Ura însă trece atunci când mie și colegilor ne poveștește despre punguța cu doi bani, prima poveste pe care o țin minte cap coadă. Asta poate și pentru că abecedarul meu, deși nu e nou, are imagini foarte frumoase și viu colorate.
Pentru că a văzut că-mi place mult să povestesc, doamna mă lasă să continui să spun ce se întâmplă în imagini. Așa bucuros sunt, mai ales că la finalul zilei primesc și câte o bulină roșie. Când ajung acasă nu o dau jos din piept. O las prinsă în pulover iar a doua zi merg cu ea la școală. Dacă se întâmplă ca afară să fie cald nici geacă nu-mi mai pun. Așa toți vecinii pe lângă care trec văd ce grozav sunt eu.
℗PUBLICITATE
Am ajuns în clasa a patra. Până acum am reușit să iau și premiu. Doamna spune că sunt foarte bun la română, istorie și geografie. Cu matematica nu prea mă înțeleg. Încă mai sunt zile în care dacă dăm lucrare de control iau suficient. Asta o mâhnește mult pe mama așa că uneori nu-i spun ce notă iau. Îi povestesc însă ce lecții noi am învățat la educație civică sau ce poveste am mai citit la română.
La școală, căci tot ce e important pentru mine acolo se întâmplă, sunt unul dintre preferații doamnei. Mereu îmi spune că sunt cel mai cuminte băiat din clasă. Asta însă îi face pe colegi să se uite cu ochi răi la mine. Pentru că sunt cel mai bun mereu când cineva face ceva greșit sunt primul care merge la doamna și spune ce s-a întâmplat. Asta am făcut și într-o miercuri când unul dintre băieții poștașului l-a înjurat pe un coleg de la o altă clasă. Doamna s-a înfuriat când a auzit asta așa că a luat bățul din dulap și i-a tras câteva vergi la fund. Nu mai eram așa bucuros când l-am văzut pe Vasilică plângând.
După ore eram cu Diana și treceam de colțul gardului școlii. Ea s-a uitat în spate și i-a văzut pe cei doi frați care și-au încasat-o mai devreme cum alergau spre noi. Mi-a spus să fug, însă, eu, nu am știut despre cine zice, așa că am stat pe loc. Deodată am simțit cum în spatele meu câțiva pumni își fac loc, iar când am întors capul o palmă m-a izbit. N-am putut face nimic. Aveam un mare gol în stomac, fața în lacrimi, nu am mai zis nimic și am plecat spre casă. După școală strada se bifurcă în două. De data asta Diana, colegă și cea mai bună prietenă, a luat-o pe o uliță, iar eu pe alta, deși stăteam unul lângă altul.
Am mers pe drum cu lacrimile șiroindu-mi pe față fără să văd mai nimic în calea mea. Ajung acasă și mă gândesc dacă să îi spun mamei sau nu. Îi povestesc și mama zice că orice mi s-ar întâmpla eu trebuie să fiu cuminte și să nu mă bat cu alții. Sunt furios pentru că nu asta așteptam să-mi spună. Aș vrea să vină cu mine la școală și să le arate celor doi frați că nu se pun cu mine. Din păcate asta a fost doar în mintea mea. Un scenariu care revine în vis și mă face să mă simt puternic. A fost însă doar în vis.
Sunt Costel, am crescut, m-am făcut mare și nu mai sunt la grădiniță.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
