Skip to content

De mai bine de jumătate de an, pe buzele tuturor se află cuvântul „pandemie“. De la mic la mare, cu toții suntem afectați într-o măsură mai mare sau mai mică de contextul mondial actual. Toate mediile au fost zdruncinate, de la cel al sănătății, până la cel academic, de la cel economic, până la cel psihologic. Și tot așa.                              

În ceea ce privește sistemul de învățământ, s-au căutat în permanență soluții viabile pentru a se putea normaliza situația. Noi, adulții, cu creierul rațional dezvoltat deja, încercăm să creăm un mediu liniștit pentru copiii noștri (care, în funcție de vârstă, încă nu au dezvoltate toate ariile cerebrale care să-i ajute să înțeleagă tot ceea ce li se întâmplă), astfel încât să-și poată desfășura activitățile în continuare, în condiții optime.       

Cu toate acestea, în ceea ce-i privește pe copii, din punct de vedere al contextului școlar, lucrurile nu strălucesc. Au existat numeroase schimbări. S-au dat Ordine de Ministru, Ordonanțe de Urgență, s-au convocat numeroase consilii la nivel național și local, s-au implementat sisteme, s-au schimbat N platforme, s-au încercat numeroase scenarii în toate culorile semaforului, motiv pentru care i-am cam bulversat pe cei mici de-a lungul ultimelor luni.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Anxietățile au înflorit din cauza impredictibilității și a schimbărilor. Frustrările s-au înmulțit. Stările emoționale au devenit mai fluctuante. În unele cazuri, s-au dezvoltat comportamente dezadaptative. S-a exagerat mult cu utilizarea tehnologiei – care știm ce impact neurobiologic și psihologic negativ generează. Au escaladat reacțiile și atitudinile. 

Când e greu, putem schimba macazul

Dar ființa umană este totuși extrem de adaptabilă, astfel încât suntem în scenariul metaforic de a face Rai cu ce avem.

Și, colac peste pupăză, deși unii copii abia înțeleg ce se întâmplă în școala online, de la unii dintre ei se așteaptă și performanță, aceasta fiind evaluată prin prisma notelor mari.

Acasă a devenit, dintr-o dată, cămin, școală, loc de agrement, spațiu de socializare, loc de predare, afterschool etc. Pijamaua s-a transformat în ținută general valabilă. În multe case, restul membrilor familiei se perindă în permanență, din lipsa spațiului sau din dorința de a se asigura că școala funcționează bine. Toate acestea pot deveni mari distrageri pentru copii. Iar lista poate continua. 

Pe de altă parte, stimularea cognitivă este mai greu de realizat prin intermediul ecranelor, iar copiilor le lipsesc comunicarea directă și sentimentul de libertate, interacțiunea fizică cu semenii, timpul efectiv petrecut cu colegii și prietenii.                         

Nu e suficient că le este greu sau extrem de greu unora dintre copii să se concentreze în online, să fie atenți, să rămână prezenți și ancorați, să nu fie distrași, dar unii trebuie neapărat să ia și note mari. Pentru că așa „trebuie“.

Chiar avem nevoie de goana după note?

Părinții și, prin intermediul lor, și copiii pot aplica mai multe tipuri de convingeri legate de note, în funcție de valorile familiei. 

În unele familii se insistă asupra notelor mari ca semn al mândriei, în altele pentru a se păstra ștacheta sus; unii părinți țin la note ca să nu rămână copiii corijenți sau repetenți, în alte cazuri copiii vor note mari ca să nu se facă de râs și să nu devină victimele bullyingului din partea colegilor (căci DA, se practică și în online trendul acesta). În unele situații, pentru anumiți părinți, notele mari sunt un indicator al faptului că al lor copil participă activ și e prezent la ore, altfel de ce nu ar lua note mari. Dar indiferent de motivație, notele contează pentru că reprezintă un barometru de evaluare a copilului. Gestionarea acestui subiect se realizează și în funcție de stilul de parenting pe care îl adoptă adulții semnificativi din viețile copiilor.

℗PUBLICITATE



Pentru anumiți părinți și copii, notele dictează sau sunt un predictor al succesului în viață. Pentru alții, sunt sisteme de referință. Și, din păcate, adesea, notele dictează contextul și calitatea relațiilor părinte-copil (dacă notele sunt mari, părinții sunt mândri și răsplătesc eforturile sub diverse moduri, daca sunt mici, relațiile se pot răci pentru că părinții se simt desconsiderați și cred că eforturile lor nu sunt apreciate).

De foarte multe ori, mai ales școlarii mai mici nici nu înțeleg valoarea obiectivă a notelor. Se bucură de note mari nu atât pentru ei, cât pentru cei care le văd (părinți, cadre didactice, bunici, prieteni, colegi) și prin prisma lor îi evaluează și îi cataloghează pe ceilalți, le pun etichete sau îi încadrează într-o anumită categorie. 

De asemenea, notele pot reprezenta un semn al interesului și atenției copilului față de cadrul didactic, dar succesul școlar exprimat prin note poate fi și un semn al afirmării și un indiciu al reușitelor sau poate fi un criteriu de evaluare a posibilității apropierii de reușite în traiectoria profesională.

Cum avem grijă de sănătatea mintală a copiilor?

Uneori, prețul pe care îl putem plăti pentru dezvoltarea anxietăților la copiii din cauza notelor este unul mare. Asta nu înseamnă în nici un caz că școala trebuie neglijată, dar înseamnă că e important să găsim soluții de echilibru.

Mai ales în contextul actual ar fi bine să punem cel mai mare accent pe stările emoționale ale copiilor, pe confortul lor psihic, pe normalizarea schimbărilor intervenite, pe adaptabilitate, pe înțelegerea a ceea ce li se întâmplă, dar și pe importanța actului academic. 

Și iarăși aducem în discuție „cheile“ relațiilor sănătoase – empatia, comunicarea, conectarea emoțională, căldura, siguranța, liniștea, predictibilitatea, confortul psihic, controlul asupra situațiilor – acestea sunt aspectele pe care dacă ne concentrăm, nu avem cum să nu reușim să avem copii echilibrați din foarte multe puncte de vedere. Dacă sistemul limbic este liniștit, acesta nu trimite semnale de alarmă către ariile corticale care sunt responsabile cu procesele psihice superioare (gândire, memorie, atenție, concentrare etc.), motiv pentru care și calitatea actului academic se îmbunătățește.

Studiile ne relevă semnele pe care le putem observa atunci când copiii sunt foarte stresați (și din cauza notelor). Acestea pot fi: dispoziția proastă, tristețea, plânsul, scăderea interesului sau a plăcerii pentru majoritatea activităților înainte agreate, oboseala, diminuarea energiei, modificări ale apetitului și ale somnului, agitația, culpabilizarea sau învinovățirea, concentrarea scăzută, retragerea, însingurarea etc. 

Și merită, realmente, să trecem în revistă, în ordinea priorităților, ce este mai important pentru noi: să avem copii echilibrați emoțional cărora, datorită acestui aspect, să le fie bine și pe celelalte paliere sau copii care să aibă, cu orice preț, note mari și să fie copleșiți (în sensul negativ).

Bineînțeles, nu este general valabil. Sunt și copii care reușesc să le ducă pe toate cu eforturi minime, dar aceștia nu reprezintă nici pe departe majoritatea. 

Cheia dezvoltării și păstrării relațiilor sănătoase cu cei mici este să fim atenți la nevoile lor, să avem grijă de ei, să îi evaluăm în mod realist și obiectiv, astfel încât să nu le cerem mai multe decât pot ei oferi, să vorbim cu ei deschis despre ce simt-gândesc-trăiesc, să-i asigurăm de disponibilitatea noastră emoțională, să ținem cont și de părerile lor, să le oferim posibilitatea de a se dezvolta în propriul ritm și, pur și simplu, să-i facem să se simtă iubiți. Bifând aceste aspecte, crește considerabil probabilitatea să avem copii echilibrați și siguri pe ei care să-și croiască un traseu frumos din punct de vedere relațional și profesional, cu o stimă de sine crescută și cu autocompasiune dezvoltată.

Ludmila Buță este psihoterapeut de familie și cuplu, consilier de dezvoltare personală și terapeut ABA. Mamă de 3 „provocări“ minunate. Iubește enorm ceea ce face și crede cu tărie în #puterearelațiilor.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0
Livrare gratuită în România la achiziții de peste 149,00 lei
0%