Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), la nivel mondial, în fiecare an, peste 700.000 de oameni mor prin sinucidere. Există resurse prin intermediul cărora suicidul poate fi prevenit, ceea ce înseamnă că avem nevoie de politici de sănătate puternice și nu numai. Avem nevoie să adoptăm o perspectivă umană asupra fenomenului.
O problemă este aversiunea culturală față de suicid. Uneori, suicidul e privit prin lentila păcatului, pentru că viața însăși e privită ca fiind ceva ce stă sub semnul sacralității. Or suicidul ar trebui privit prin lentila suferinței și abordat medical, nu catalogat ca fiind un păcat de neiertat și văzut ca un gest de egoism și lipsă de recunoștință. În acest fel, oamenii pot vorbi mai ușor despre ce li se întâmplă, despre suferințele lor și pot primi mai repede ajutor. De asemenea, mergând pe aceeași linie a recunoașterii suferinței și a oferirii de sprijin, ultimii zece ani au dus și la o mai largă recunoaștere a impactului suicidului asupra membrilor familiei, a prietenilor, colegilor, iar aceștia au beneficiat mai des de suport.
În jurnalul The Lancet a fost publicat un articol care sintetizează progresele făcute în ultimii zece ani în ceea ce privește prevenirea suicidului. E nevoie să vorbim despre aceste aspecte și să învățăm ce anume avem de făcut și de implementat.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Ce progrese s-au înregistrat
În primul rând, multe state au decriminalizat suicidul în ultimii zece ani, exemple fiind India, Pakistan, Singapore. În alte țări, nu a fost luată această măsură, astfel că în state precum Qatar, Uganda, Bangladesh suicidul e considerat încă un act criminal. Apar aici niște implicații grave. Prima e legată de probabilitatea mai scăzută ca oamenii să ceară ajutor dacă se confruntă cu gânduri legate de suicid. A doua are legătură cu reticența și frica de a propune programe, strategii de prevenție. Toată lumea are de pierdut.
Un alt progres are legătură cu dezvoltarea de politici și proiecte de cercetare legate de suicid, în care au fost implicați oameni care cunosc acest fenomen, care au avut tentative de suicid și care au avut comportamente de autovătămare. Informațiile obținute sunt valoroase pentru felul în care sunt construite intervențiile, în primul rând la nivel de evaluare a fenomenului, apoi la nivel de conținut al intervenției. Spre exemplu, una dintre idei este ca, în cazul intervențiilor pentru cei cu comportamente de autovătămare, să se pună mai mult accent pe măsurarea stării de bine și a nivelului satisfacției în viață, în loc să fie măsurată doar natura repetitivă a comportamentului.
Ce se poate face la nivel de prevenție
Una dintre măsurile importante este restricția accesului la mijloace. Spre exemplu, multe din cazurile de suicid din țările mai puțin dezvoltate includ ingestia de pesticide. Prin restricția accesului la mijloace, a scăzut numărul sinuciderilor, dar problema este substituția mijloacelor, un aspect care merită multă atenție. Atunci când, în India, a fost redus accesul la substanțe toxice, rata de suicid legată de ingestia de pesticide a scăzut, dar a crescut cea legată de moartea prin spânzurare.
Un alt mijloc de prevenție constă în modificarea spațiilor publice. Construirea de bariere, spre exemplu, duce la scăderea numărului de sinucideri. Un alt exemplu ține de stațiile de metrou. Pentru că acolo sunt mai greu de implementat astfel de măsuri, personalul a fost instruit să recunoască și să asiste persoanele care au nevoie de ajutor.
℗PUBLICITATE
Alte măsuri de prevenție a suicidului
Problemele economice, șomajul, sărăcia sunt alți factori importanți în acest tablou. Fenomenul poate fi contracarat prin oferirea de suport material și prin adoptarea unor politici sociale de protecție economică. De exemplu, în Brazilia, în 2004, a fost implementat un program prin care unor persoane le-a fost alocată o sumă de bani care să le asigure un nivel de trai decent. Programul a fost evaluat timp de 11 ani, până în 2015. Cei care au primit suport au avut un risc de suicid cu 50% mai scăzut comparativ cu cei care nu au fost incluși în program și care aveau caracteristici similare.
Contează foarte mult și felul în care sunt raportate în media cazurile de suicid. Am mai scris despre acest aspect, găsiți informațiile aici și în resursa citată. Reiau câteva aspecte. E nevoie ca raportarea să fie fără detalii, să fie făcută într-o manieră sobră, pentru a nu contribui la alte cazuri. Există ghiduri în acest sens și ar trebui citite și aplicate. Aceste aspecte au legătură directă nu doar cu presa, ci și cu rețelele de socializare. Există statistici legate de faptul că portretizarea actelor suicidare online poate contribui la adoptarea unui comportament similar în cazul altor persoane. Dar social media poate fi și un mijloc de prevenție. A fost dezvoltat #chatsafe, spre exemplu, un ghid pentru tineri, care-i învață cum să vorbească despre suicid. Aceste resurse par să îmbunătățească încrederea indivizilor de a vorbi despre suicid și să răspundă unor oameni vulnerabili.
Legătura dintre suicid și sănătatea mintală
Suicidul e puternic asociat cu tulburările mintale. Unele dintre măsurile propuse în cadrul articolului citat fac referire la felul în care oferim suport. Conform cercetărilor, problema e că nu putem prezice cine o să moară prin sinucidere, fie că folosim raționamentul clinic sau măsurători. De ce? Pentru că incidența e mică, chiar și în grupurile de risc, pentru că variabilele, singure sau combinate, au putere slabă de predicție. Majoritatea sinuciderilor apar la pacienți cu risc scăzut sau moderat. Astfel, trebuie să ne concentrăm pe situațiile de criză ale oamenilor, pe oferirea de suport, indiferent de risc. E nevoie de planificări legate de siguranță, un proces prin care clinicianul și pacientul fac un plan de asistare în cazul în care cel din urmă trece printr-o criză. O sugestie este ca un număr cât mai mare de pacienți să aibă acces la servicii de sănătate mintală. Se pot face sesiuni, pe termen scurt (patru-zece ședințe) de psihoterapie cognitiv-comportamentală sau de terapie dialectic-comportamentală, care ajută la reducerea frecvenței comportamentelor de autovătămare și la scăderea intensității lipsei de speranță.
Care sunt provocările pe termen lung
Provocările țin de abordarea problemelor care au impact asupra suicidului, cum sunt consumul de alcool, jocurile de noroc, violența domestică și abuzul (mai ales asupra femeilor), problemele climatice, migrațiile și singurătatea (cu precădere în cazul adolescenților). Sunt o mulțime de probleme care, dacă ar fi abordate corect, ar putea contribui la scăderea ratei suicidului.
De multe ori, programele nu trebuie să aibă de a face cu suicidul însuși, ci cu acel halou de vulnerabilitate de care am mai amintit. Poate cel mai important pas de făcut, la nivelul societății, e să recunoaștem în primă instanță suferința și durerea psihică ca elemente fundamentale ale acestei probleme și să acceptăm că e posibil să nu înțelegem lumea persoanei care se angajează în actul suicidar. Abia apoi cred că putem să ajutăm cu adevărat.
Dacă te confrunți tu sau o persoană cunoscută cu ideație suicidară te încurajăm să suni la:
- Telefonul Verde Antisuicid 0800-801-200, linia de criză cu acoperire națională, cu funcționare pe bază de voluntariat, care funcționează după următorul program: vinerea, sâmbăta și duminica de la orele 19:00 la 7:00.
- Pentru orice situație de iminență a comportamentului suicidar, te încurajăm să suni la numărul unic de urgență 112.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
