skip to Main Content
Prezența Conștientă între Alegeri Asumate și Regrete

Prezența conștientă între alegeri asumate și regrete

Într-una dintre acele „găuri negre” ale existenței, una din multele prin care trecem, majoritatea dintre noi, am avut norocul ca un suflet drag mie să îmi împrumute o carte extraordinară, The top 5 regrets of the dying – Bronnie Ware. Dacă nu m-ar fi fascinat și intrigat mereu poziția necruțătoare a morții în fața umilei mele rezistențe humanoide, probabil că m-aș fi lăsat intimidată de acest titlu și aș fi căutat ceva mai amuzant sau măcar mai… ușurel cu care să îmi petrec timpul, însă posibilitatea de a trăi cu cinci regrete mai puțin a cântărit mai mult.

1. „Îmi doresc să fi trăit mai mult pentru mine

Bronnie Ware spune că acesta este cel mai des întâlnit regret dintre toate – și cred că tocmai acest regret ne sperie și ne face să devenim reticenți la ideea de a discuta și a accepta, pe cât posibil, ideea propriei mortalități. Însă, așa cum spune Irving Yalom, una dintre cele mai puternice voci ale psihoterapiei „moartea ca proces fizic ne distruge, dar ideea de moarte ne salvează” pentru că ne pune față în față cu noi înșine și cu propriile noastre alegeri. Unul dintre citatele pe care îl regăsesc adesea vehiculat pe rețelele sociale spune că problema noastră, a oamenilor, este că ne imaginăm că „avem timp„. Și nu este aceasta iluzia noastră, a tuturor? Că vom avea timp? Timp să plecăm în excursia mult dorită; timp să mergem la piesa de teatru de care am auzit atât de multe; timp să ne odihnim și să ne răsfățăm așa cum ne dă corpul semne că ar avea nevoie; timp să nu facem nimic; timp să învățăm ceva nou; timp să ne oprim din forfota lumii pentru a ne auzi bătăile inimii și pentru a-i înțelege visele; timp, timp, timp.

A fi prezent în aici și acum, în acest timp și spațiu care este doar al tău, îți oferă șansa unor alegeri asumate, conștiente, vii. Atât timp cât respirăm, încă avem timp, da. Haideți să îl facem să conteze, astfel încât lucrurile care dau sens vieții noastre să fie mai puternice decât regretele care le-ar putea însoți. Și, așa cum spune Bronnie, este important să încercăm să ne realizăm măcar o parte din visele și dorințele noastre, pentru noi.

2. „Îmi doresc să nu fi muncit atât de mult

Of. Un regret dificil acesta, nu-i așa? Cum să nu muncim? Avem facturi și rate de plătit, lucruri de cumpărat, nevoi de satisfăcut, apoi când am îndeplinit aceste condiții apar alte facturi și alte rate și alte lucruri și alte nevoi. Și, în parte, este o realitate. Trăim într-o lume materială și avem nevoie de lucruri materiale. Cel mai adesea muncim pentru ele și pentru ceea ce ascund ele: încercarea de a obține fericire, siguranță, stabilitate, belșug și armonie pentru noi și pentru cei dragi nouă.

Aș vrea să vă citez câteva procente pe care mi-au căzut ochii recent: „Mai mult de 75% dintre români, nu lucrează în domeniile pentru care s-au pregătit„, „76% dintre români ar accepta un loc de muncă sub pregătirea lor„, „75% fac ore suplimentare„, „56% ar accepta și un salariu mic, sub așteptări” și procentele continuă în același stil.

Bun. Muncim. Și muncim mult. Și pesemne ineficient, dacă e să ne măsurăm calitatea vieții, a serviciilor educaționale și medicale de care beneficiem, etc.

Cu toate acestea, ne spunem că avem timp – muncim acum, că doar suntem tineri – ne odihnim după moarte (o vorbă bine împământenită în limbajul curent, pe care o aud tot mai des de la prietenii mei tineri și liberi), muncim acum să ne asigurăm „un viitor” și după vom putea să… (completați pe linia punctată) ș.a.m.d.

Dar haide să respirăm de câteva ori profund înainte de a ne face planurile pentru încă o zi, încă o săptămână, încă un an; înainte de a ne gândi la cât de multe lucruri încă nu am reușit să facem și câte altele ne dorim; înainte de a ne arunca în muncă sub diferite pretexte, care mai de care mai presante și urgente. Este adevărat că nu putem face doar ceea ce ne place, când și cum ne dorim, însă, dacă ne dăm un timp, acest timp pe care adesea îl nesocotim, să explorăm, cu curiozitate și generozitate, faptele care ne ascund dorințele, am putea deveni mai conștienți de modul în care muncim – de cât de organizați, eficienți și mulțumiți suntem în primul rând de noi, la locul de muncă și apoi de ceilalți și de muncă în sine.

Devenind conștienți și prezenți, în viața noastră de zi cu zi, ne putem aminti că, indiferent cât de mult timp ne este dat și el, la un moment dat, asemeni nisipului din clepsidră, tot se va scurge – nu ar fi păcat să nu ne bucurăm de viață, așa cum ne dorim, după propriile credințe și valori? Putem să ne construim o viață plină de sens și bogată în experiențe, nu doar muncind tot mai mult pentru a avea tot mai multe, ci simplificându-ne viața și făcând alegeri conștiente, creând mai mult spațiu în viața noastră, fizic și mental, pentru acele oportunități pe care le așteptăm, dar nu avem timp să le observăm și să le acceptăm ca posibile.

3. „Îmi doresc să nu îmi fi ținut sentimentele ascunse atât de mult”

Am văzut la un moment dat o glumiță ironică pe pagina de Facebook a unui prieten: „corpul uman este în proporție de 90% apă, deci, practic, suntem castraveți cu anxietate„. M-a amuzat grozav această glumiță, gândindu-mă, de fapt, la adevărul ei, dar și la capacitatea prietenului meu de a nu se lua pe sine prea în serios, el fiind unul dintre cei atinși de anxietate și de a împărtăși această glumiță cu alte persoane, însoțită de întrebarea: „voi, ceilalți 10%, ce fel de extratereștri sunteți?„.

Postarea prietenului meu m-a făcut să mă gândesc la faptul că, poate, în era dezvoltării personale și a psihologiei, avem șansa de a  mai renunța la un regret: acela de a ne trăi suferințele, traumele, așteptările și năzuințele, în secret. Psihologia nu este, cu siguranță, singura cale prin care putem ajunge să ne deprindem cu exprimarea emoțiilor, dar printre cele mai eficiente. Însă acesta nu este (doar) un manifest pentru psihoterapie, ci pentru o viață împlinită; pentru o viață trăită conștient; pentru o viață în care ne luăm pe noi înșine în serios și ne regăsim pe noi, prezenți și vii și dornici de a trăi viața, așa cum este.

Suntem ființe sociale și, majoritatea dintre noi, trăim în comunități mai mici sau mai mari, mai apropiate sau mai distante, însă, avem nevoie unii de ceilalți. Împreună, suntem mai puternici – supraviețuirea este mai ușoară, dar și progresul și dezvoltarea noastră umană, individuală și ca specie, este mai eficientă, împreună. Și atunci, ce ne oprește din a ne conecta unii la ceilalți? Din a ne împărtăși durerile, așteptările, dar și bucuriile și împlinirile?

Vă invit să vă opriți câteva clipe ritmul vieții de zi cu zi. Puteți face acest lucru împreună cu partenerul(a). Să vă retrageți din lumea de afară, în spațiul vostru de liniște și confort și să vă dați un mic răgaz pentru a vă aduce în conștiență persoanele importante din viața voastră și modul în care acestea contează pentru voi și voi pentru ele: la cine te gândești atunci când ai o dificultate? O problemă ce trebuie rezolvată? O situație căreia nu îi vezi ieșire? Dar când ai o bucurie? O împlinire sau un motiv de entuziasm? Cum le transmiți celorlați ceea ce ți se întâmplă? Când? Ce anume îi face pe acești oameni importanți pentru tine? Ce te oprește uneori din a împărtăși ceea ce simți? Dacă ai ști că nu ai mai avea o a doua șansă de a vorbi cu persoanele din viața ta, ce le-ai spune „aici și acum„? Dar ție, ce ți-ai spune și cum te-ai raporta la tine și la cei din jur, dacă te-ai asculta?

4. „Îmi doresc să fi păstrat legătura cu oamenii importanți

Trăim într-o lume în care totul se întâmplă pe repede-înainte. Viteza gândului pare o viteză din ce în ce mai apropiată de realitate. Cu toate acestea, sunt lucruri în viața noastră de care vrem să ne bucurăm. Lucruri pe care nu am vrea să le pierdem din lipsa timpului și nici să le zorim. Relațiile cu oamenii semnificativi din viața noastră sunt unele dintre aceste lucruri. Din păcate, uneori, prinși în mrejele vieții de zi cu zi, considerăm că nu mai avem timp și pentru prieteni – sunt atât de multe alte lucruri importante. Și este adevărat, munca, familia, copiii, gospădăria, etc. – toate sunt lucruri importante, dar parcă toate își pierd farmecul când nu ai cu cine le împărtăși.

Este adevărat. Relațiile necesită timp. Efort. Disponibilitate. Dăruire. Acceptare. Prioritizare. Dar dacă este adevărat ceea ce spune Bronnie Ware, că tuturor le lipsesc prietenii atunci când sunt pe patul de moarte, mă întreb dacă nu merită să ne bucurăm de ei și în timpul vieții? Mai ales că, așa cum spunea Leibniz „lumea aceasta este cea mai bună dintre lumile posibile„. Există momente în care reflectând la această sintagmă, nici măcar nu aș vrea să îmi imaginez cum anume ar fi aceste alte lumi posibile, însă, în majoritatea timpului tind să îi dau dreptate. În fiecare moment, în fiecare secundă în care suntem în viață putem gândi, simți, schimba, alege, deveni. Astăzi, avem internetul și atât de multe alte tehnologii care ne pot fi utile în menținerea contactului. Da, poate că timpul, fizic, nu este mereu de partea noastră – dar un gând bun, o urare, o scurtă discuție telefonică, o scrisoare, o carte poștală sau un e-mail scurt, din când în când, ne pot ajuta să îi păstrăm în viața noastră pe oamenii care contează pentru noi și, în fond, să mergem împreună pe drumul vieții. Din păcate, nu este suficient să fim înconjurați de tehnologie și mijloace de comunicare, este nevoie de o inițiativă conștientă și asumată de a menține o relație, indiferent de gradul și de forma ei. Până la urmă, nicio mâncare nu se răcește cât se află încă pe foc.

Tu cu cine ai vrea să vorbești astăzi?

5. „Îmi doresc să fi fost mai fericit

Cel mai dureros regret dintre toate. „Îmi doresc să fi fost mai fericit”. Dar ce înseamnă fericirea? Nu avem fiecare dintre noi o definiție diferită? Nevoi diferite? Motivații și așteptări diferite?

Și da, și nu.

Dincolo de toate particularitățile și individualitățile noastre, fericirea este o stare de bine – mentală, emoțională, fizică. O stare de bine. Poate că avem definiții diverse despre ce anume ne poate aduce această stare, dar majoritatea am putea să spunem cum se simte atunci când este prezentă.

Prezența conștientă în propria noastră viață ne poate aduce mai aproape de acea stare de bine după care alergăm. A fi prezent, în mod conștient, nu înseamnă că ai descoperit piatra filosofală sau că ai devenit, brusc, nemuritor. A fi prezent în mod conștient înseamnă a găsi, în „aici și acum” o împăcare a trecutului imposibil de schimbat cu viitorul imposibil de controlat. A fi prezent conștient înseamnă a accepta – că ești viu, că ești uman, că ești imperfect, că ai nevoi, că ești trecător, că viața e un miracol, că ești liber, că poți alege, că poți repara. A fi prezent conștient înseamnă a fi atent și a trăi lucrurile pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce ne-am dori să le facem să pară.

Îmi doresc să fi fost mai fericit”, reformulată în termeni mindful ar putea suna așa: „Era cât pe ce să-mi ratez șansa la fericire pentru că mereu căutam fericirea undeva, aievea. Într-o zi, însă, m-am oprit din căutat și am devenit conștient de mine în lumea mea. Am început să observ, cu atenție, cu curiozitate și cu generozitate cine sunt și cum este lumea care mă înconjoară. Am avut de făcut niște alegeri, unele dintre ele care au adus cu sine schimbări destul de mari, unele pe care mi-a fost greu să le fac, altele pe care mi le-am dorit cu toată ființa. Acum, pot spune, că trăiesc cu atenție și încântare și că respir și când mă doare și când mă bucură ceva. Mi-a luat ceva să înțeleg și să accept că fericirea, nu e un dat absolut și că a fi «fericit» nu înseamnă a nu avea probleme, griji, dileme, îndoieli, ci a ști cum să trăiești cu ele, cu ceilalți, dar mai ales, cu tine însuți.” 

Vă doresc o viață trează, lungă și plină de sens și o tolbă cu cât mai puține regrete la sfârșit de drum!

Sabina Strugariu

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută