Skip to content

Au trecut aproape două luni de când majoritatea dintre noi se află în izolare. Este o perioadă plină de schimbări și de provocări, nevoiți fiind să ne adaptăm la noi reguli de conviețuire și relaționare, de la o zi la alta.

În acest nou context, părinții sunt nevoiți să își desfășoare activitatea specifică jobului, alături de copiii care testează noul concept de școală online. Dar pe lângă activitățile zilnice, apar și momentele firești de plictiseală, în care căutăm să găsim cele mai ingenioase soluții pentru activități cât mai plăcute.

Un părinte aude foarte des enunțul „Mă plictisesc!“, mai ales acum, când este vacanță, iar activitatea școlară e redusă. Iar asta îi poate face pe părinți să creadă că nu fac ceva bine sau că există un risc crescut ca cei mici să se piardă în fața ecranelor (atât de atrăgătoare și de nocive, în același timp).

Cert este că latura creativă a ființei umane este multidimensională și se poate manifesta în multiple domenii. Iar cei mai mulți dintre noi leagă creativitatea de artă, dans, desen sau pictură. Este înțelept să căutăm a încuraja copiii să fie cât mai creativi, doar că aceștia au nevoie, fără doar și poate, de un ghidaj blând și sistematic al adultului.

Ce putem face așadar, în momentele în care tehnologia modernă nu este o soluție, iar cel mic s-a plictisit destul singur și are nevoie de ajutorul nostru?

Faceți un brainstorming împreună cu copiii. Astfel descoperiți nevoile fiecăruia, legat de creativitate, stabiliți teme pe care le puteți parcurge împreună sau individual. Dacă aveți copii preșcolari sau școlari mici, vă recomand cu încredere să desenați aceste nevoi sau să le modelați din plastilină. Astfel, prindeți doi iepuri dintr-o săritură: aveți atenția îndreptată asupra copilului și îi cultivați creativitatea.

Comandați împreună rechizitele sau lucrurile de care aveți nevoie (hrană, produse de curățat prin casă, cărți etc.), astfel încât să utilizați timpul într-un mod util și plăcut. Inteligența financiară a copiilor poate fi cultivată atunci când îi explicăm de ce alegem un produs și nu altul, când vede că avem o listă de cumpărături, dar și un buget pentru cheltuieli.

Odată sosite materialele, puteți începe să puneți în practică exersarea creativității încercând:

Realizarea unor desene împreună cu copilul. Fiecare jumătate a desenului este realizată separat, iar apoi se îmbină cele două. Puteți alege să desenați emoții (frica, anxietatea, tristețea, bucuria, iubirea, încrederea), având grijă astfel să descărcați și sentimentele dificile, dar și să-i cultivați copilului inteligența emoțională. Despre aceasta, psihologii ne spun în cor că se dezvoltă cu adevărat în situații concrete de viață. Cartea Parenting: cum să creștem copii inteligenți emoțional poate fi ghidul dv. cel mai bun în această perioadă.

Realizarea unor planșe cu o anumită temă, împreună cu diverși membri de familie. De exemplu, puteți face câteva simboluri de primăvară (flori, păsări, copaci), pentru a aduce natura mai aproape de familia dv.

Decorați cu aceste dovezi de creativitate o parte din camera copilului ori balconul sau realizați o miniexpoziție în holul casei. Copiilor le crește sufletul, atunci când văd că părinții și bunicii se mândresc cu realizările lor.

Confecționați împreună o ramă, astfel încât să fie puse în valoare acele creații care nu sunt decupate. Sigur că toate aceste activități consumă timp, dar vă asigur că sunt o investiție sigură în sănătatea emoțională a copilului și a familiei dv.

Decorați sau redecorați camera copilului. Cu siguranță, cei mici au o idee sau o dorință referitoare la cum ar trebui să arate camera lor. Indiferent că vorbim de curățenia de Paști sau cea de primăvară, puțină rearanjare a lucrurilor prin casă poate oferi exact acea senzație de noutate plăcută care ne lipsește acum.

℗PUBLICITATE



Oferiți-le posibilitatea de a se transforma în decoratori care să zugrăvească sau să picteze pereții din cameră sau de pe hol. Ar fi ideal dacă în fiecare cămin ar exista cel puțin un perete pe care copiii să deseneze, să picteze – în principiu, să-și exploreze talentul la vedere.

Montați împreună un tapet nou, astfel încât să dați un nou aspect casei. Și puteți vorbi cu copilul despre ce senzații ne transmit culorile, despre cum se poate schimba starea emoțională negativă, dacă suntem expuși la un peisaj din natură sau la o culoare liniștitoare.

Recondiționați împreună o piesă de mobilier. O puteți modifica urmând sfaturile unui specialist sau, pur și simplu, urmând propria viziune. Astfel veți obține ceva inedit și original. Copiii sunt maeștri, atunci când au posibilitatea de a pune în valoare o idee proprie și au susținerea adultului, mai ales că produsul finit va fi al familiei. Inteligența emoțională presupune și să facem ceva în folosul întregii familii, iar astfel ne exersăm empatia și compasiunea.

Transformați-vă în mici și mari ecologiști și valorificați deșeurile de plastic sau hârtie în obiecte utile pentru casă. Dopurile recipientelor reciclabile pot să fie suportul pentru realizarea unui covoraș de la intrare sau pot decora bucătăria ori baia. Partea bună este că, dacă facem asta împreună și nu există presiune, le creăm copiilor amintiri pozitive din care se pot încărca, atunci când vor fi departe de noi.

Când toate ideile de a face ceva practic se epuizează, concentrați-vă pe cultivarea creativității prin descoperire:

Vizionați documentare legate de istoria artei sau viețile unor pictori și sculptori celebri. Apoi discutați despre aspectele care v-au surprins, marcat sau emoționat.

Răsfoiți împreună un album de artă pe care nu ați reușit încă să îl studiați și vorbiți despre ce stări emoționale vă induc aceste opere de artă.

Căutați împreună informații suplimentare despre ceea ce v-a atras atenția. Copiilor le place să-și vadă părinții curioși și dispuși să caute pe internet informații despre diferite subiecte.

Faceți vizite multe, dar virtuale, ale muzeelor. Fie că deja ați vizitat acel muzeu, fie că se află pe lista următoarelor vacanțe, este un prilej bun de a explora singuri acele locuri, fără înghesuiala și aglomerația specifică muzeelor mari. Cu siguranță, veți descoperi ceva interesant!

Spuneți-le copiilor că nu este nicio problemă dacă uneori se plictisesc. Cele mai mari creații și invenții ale lumii s-au născut din momente de plictiseală sau eroare repetată. Este important ca ei să știe că sunt valoroși și iubiți chiar și atunci când nu fac nimic deosebit. La fel ca pământul, și creierul uman are nevoie de perioade de repaus pentru a da „roade“.

Haideți să privim această perioadă altfel decât ca pe o simplă îngrădire a libertății. Mai degrabă să o transformăm într-o perioadă de cunoaștere și descoperire. Astfel s-ar putea să constatăm cu uimire ce copii minunați avem și cum uităm adesea care sunt cele mai importante „lucruri“ în această viață.

Cosmin Tuduran este absolvent al Facultății de Jurnalism și Relații Publice și este interesat de integrarea tehnologiei digitale în programele educaționale. Experiența lui de peste 20 de ani în domeniul educațional este completată cu un program de masterat în tehnologiile informatice și de comunicații.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0