fbpx
skip to Main Content

A iubi și a fi iubit reprezintă două dintre cele mai intense experiențe pe care noi oamenii le trăim. Cei mai puternici ne simțim atunci când cineva special ne transmite că suntem văzuți, auziți și simțiți sau mai concret atunci când îi pasă de ce se întâmplă cu noi. Dar dincolo de impactul pozitiv pe care iubirea îl are asupra noastră, ne face și extrem de vulnerabili, iar în aceste momente avem nevoie să ne folosim și mintea pentru a ști cum să păstrăm și să cultivăm conexiunea interpersonală.

În cadrul proiectului #REvoluțiaRelaționalăÎnRomânia câțiva dintre cei mai implicați psihologi, psihoterapeuți și experți în sănătate relațională din țara noastră au răspuns afirmativ invitației lansate de Pagina de Psihologie cu privire la organizarea unui panel online în cadrul căruia am căutat răspunsuri la o serie de întrebări și mituri despre iubire, cuplu și relațiile de lungă durată.

Repondenții acestui panel sunt:

• Aurora Liiceanu – psiholog, cercetător și profesor. A scris până în prezent 21 de cărți, cea mai recentă publicație fiind Ea și EL. Biografia unei relații.
• Hedi Hoka –
este doctor în psihologie, antreprenor, blogger și proprietara unui grădințe în Cluj-Napoca. De asemenea, este autoarea bestseller-ului Iubesc să fiu femeie.
• Niculina Gheorghiță –
psiholog clinician, consilier psihospiritual și deținătoare a site-ului Holisterapia. Autoare a zece cărți de autocunoaștere și dezvoltare personală, printre care se numără și Regăsirea puterii interioare.
• Cristina Trepcea
– psiholog și psihoterapeut, om de radio și de televiziune, fost membru CNA. În prezent moderează o emisiune în direct pe Libertatea.ro.
• Simona Herb –
este doctor în psihologie și primul terapeut certificat EFT (terapia de cuplu centrată pe emoții) din România. Prin eforturile pe care le depune, a inițiat primele programe de formare în EFT de la noi din țară. Activitatea sa poate fi urmărită și pe site-ul eftromania.
• Dan Ghenea
– medic specialist în psihiatrie, psihoterapeut de familie și autor al blog-ului Dan Ghenea.
• Bogdan Cezar Ion
– Doctor în psihologie, psiholog principal în psihologie clinică și psihoterapie.
 Lector la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București.
• Gáspár György –
psiholog clinician, psihoterapeut relațional, președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Autor al cărții Copilul invizibil.

Este necesar ca „te iubesc“ să fie spus zi de zi?

Hedi Hoka: Te iubesc sunt cele mai frumoase cuvinte care pot exista în vocabularul unui om. Este bine să-l spunem și să ni se spună. Însă este de dorit să nu pierdem esența acestor cuvinte și să devină o obișnuință fără sentiment.

Aurora Liiceanu: Nu cred că a spune aproape robotic acest lucru nu duce la o obișnuință care anulează chiar sensul. Cred ca este bine să profitam de gesturi, tonuri, de tot ceea ce este non-verbal, pentru a avea acea sinteză verbal-neverbal care reprezintă chiar viața.

Dan Ghenea: Da și nu. Da, dacă este acompaniat de cel puțin un gest de iubire. Nu, dacă doar ține locul unui gest de iubire.

Niculina Gheorghiță: Da, ne ajută să ne simțim securizați.

Bogdan Ion: Poate doar în anumite perioade, de exemplu în primăvara unei relații, când partenerii simt să își afirme îndrăgostirea frecvent. Altfel, orice expresie folosită zi de zi se uzează. Avem o minte predispuse la adaptare și care ne face să ne adaptăm la fel de bine la rău, ca și la bine. Obișnuirea banalizează ceea ce auzim zi de zi. Și încă ceva, importantă este autenticitatea, iar nu frecvența cu care spui „Te iubesc“.

Cristina Trepcea: Cred că e necesar să spui „te iubesc“ cât mai des, dar cred că e nevoie și să fii conștient că faci o declarație, nu un salut.

Simona Herb: Nu sunt necesare cuvintele în fiecare zi, doar gesturi, priviri, ritualuri care să aducă aminte în fiecare zi de legătura pe care cei 2 parteneri o împărtășesc.

Gáspár György: Cred că este necesar să îndrăznim a spune verbal și non-verbal „Te iubesc!“ atunci când construim încrederea în relația cu partenerul. După care, pentru a menține încrederea, este esențial să ne reamintim că-l iubim pe partener de fiecare dată când suntem supărați, furioși sau dezamăgiți din cauza comportamentelor acestuia.

Este nevoie de un efort susținut pentru a face ca o relație să funcționeze?

Dan Ghenea: Da și nu. Da, pentru că nicio relație de iubire nu e o vacanță în care aștepți să culegi mereu fructele „potrivirii“ magice cu partenerul. Nu, pentru că după ce depășești faza „zadarnicelor chinuri ale îndrăgostirii“, efortul nu mai e perceput ca efort, ci e însăși iubirea.

Aurora Liiceanu: Da, o relație nu înseamnă să te instalezi într-o certitudine comodă și asiguratoare. O relație se cultivă așa cum uzi o plantă ca să reziste.

Gáspár György: Da. Teoria naturalului în relația de cuplu este extrem de păcătoasă. Aceasta ne blochează capacitatea de-a acționa și de a cultiva relațiile de iubire. Dacă vrei să ai o relație funcțională, nu este suficientă intenția, este nevoie și de acțiune asumată și conștientă.

Hedi Hoka: Aș spune mai degrabă că este nevoie de atenție ca o relație pe termen lung să funcționeze. Cele mai multe dificultăți pe care le avem în viața de cuplu apar când încetăm să ne mai acordăm atenție unui altuia.

Cristina Trepcea: Cred că pentru a păstra funcționalitatea unei relații e nevoie de muncă. La fel cum e nevoie să mergi la sală ca să-ți păstrezi funcționalitatea mușchilor și articulațiilor.

Niculina Gheorghiță: Da. Un efort care implică respect și atenție la nevoile mele și a partenerului.

Simona Herb: Cu siguranță, mai ales când ne referim la relații de lungă durată care trec prin diverse etape de evoluție. Ideea că o relație merge de la sine este un mit. Sigur că trebuie să existe o bază de puncte comune, dar pentru ca acestea să reziste în timp sau să evolueze și să se îmbogățească, trebuie să investim. E ca și cu greutatea ideală sau un corp frumos, sigur că la tinerețe metabolismul s-ar putea să ajute ca lucrurile să se întâmple de la sine, dar în timp, trebuie să mergem la sală, să avem grijă ce mâncăm etc. A investi în ceva ca să ai rezultate și să le menții e normal, nu e un semn că e o relație care nu merge.

Bogdan Ion: O relație are nevoie să fie hrănită… cu interes, cu atenție, cu gesturi potrivite. Așa încât da, consider că este nevoie de efort în relație, de efort susținut uneori și de efort relaxat în cea mai mare parte a timpului.

Partenerul nu trebuie să fie și cel mai bun prieten al tău.

Bogdan Ion: Nu cred că poți spune cu certitudine că partenerul trebuie sau că el nu trebuie să-ți fie prieten. Mai degrabă găsesc util să reformulăm fraza de mai sus ca „nu trebuie să te aștepți ca partenerul să fie cel mai bun prieten al tău“. Ajungem să ne chinuim în relație, când așteptăm de la parteneri să fie întruchiparea tuturor nevoilor noastre de relație.

Cristina Trepcea: Partenerul nu trebuie să fie cel mai bun prieten, nu cred că un anumit tip de confidențe pe care le faci prietenului cel mai bun favorizează încrederea și păstrează magia, amândouă necesare în cuplu, părerea mea; dar e grozav să ai pentru partener generozitatea, ascultarea și toleranța pe care le rezervi prietenului cel bun.

Simona Herb: Cred că ar trebui să fie în sensul de a putea împărtăși orice cu partenerul, oricât de neplăcut sau anxiogen ar fi.

Aurora Liiceanu: Nu neapărat, nu cred că o confidențialitate totală este necesară, ci dimpotrivă zone de mister, de descoperire sunt necesare.

Hedi Hoka: Aici, depinde. Unele persoane se simt foarte împlinite dacă partenerul sau partenera afirmă că sunt foarte buni prieteni. Prietenia înseamnă un nivel de autodezvăluire foarte mare. Iar autodezvăluirea înseamnă intimitate profundă. Dar intimitatea poate contribui uneori nefavoribil asupra dorinței sexuale. Dorința sexuală se naște din mister.

Niculina Gheorghiță: Da.

Gáspár György: În prezent, însingurarea și distanțarea socială fac ca așteptările noastre din partea partenerului să fie adesea exagerate. Vrem ca acesta să fie cel mai bun prieten, cel mai bun părinte, cel mai bun partener de sex și dacă se poate un angajat model. Nu cred că s-a născut omul care să reprezinte perfecțiunea întruchipată. De aceea, consider că nu este obligatoriu ca partenerul să fie cel mai bun prieten, este mai important dacă acesta rămâne omul suficient de bun de care ne-am îndrăgostit și de care ni se face dor atunci când suntem în compania prietenilor noștri.

Dan Ghenea: Da și nu. Da, nu e sănătos să fie singurul tău prieten. Nu, nu e sănătos nici să zici „te iubesc, dar tu ești doar pe locul 5 în topul prietenilor mei.“

Absența face ca inima la revedere să bată mai vioi.

Hedi Hoka: A ști să te joci cu distanța și aproprierea în cuplu, este poate cel mai mare secret al unui cuplu reușit. Depărtarea poate duce la relații sexuale revigorante atunci când ne revedem.

Aurora Liiceanu: Depinde de timp, poate că este un prag diferențial care poate duce fie la înstrăinare, fie la revitalizarea relației în ceea ce are ea viu. Timpul ne poate duce la despărțire sau la frustrarea că ceva nu s-a închis ca un cerc. Vezi efectul Zeigarnik.

Gáspár György: Daaa. Dacă nu, înseamnă că undeva în relația noastră există fisuri care duc la o scurgere a energiei, mai ales a celei sexuale. Este adevărat și că frica, supărarea, mânia și gelozia au puterea de-a bloca inima indiferent de distanța care există între parteneri.

Cristina Trepcea: De acord, dar uneori inima bate vioi și sufletul plânge, iar mintea e mânioasă.

Dan Ghenea: Da și nu. Da, atunci când absența e doar fizică. Nu, dacă absența înseamnă „a lua o pauză“ (în treacăt fie spus, sunt uimit de popularitatea pe care o are ideea „Să luăm o pauză pentru a vedea ce simțim cu adevărat.“)

Niculina Gheorghiță: Dacă este iubire da.

Simona Herb: Nu cred. Din contră, absența face ca inima să se închidă un pic tocmai pentru a rezista pe parcursul perioadei de absență. Atunci când depindem în mod sănătos de cineva (adică avem nevoie să oferim afecțiune, să primim, ne bazăm pe el(ea), suntem tot timpul conectați), dacă nu am pune un mic zid, un scut de protecție atunci când este absent, ar însemna că nu putem funcționa până nu se întoarce. Așa că, ne punem scutul„ pentru a fi mai puțini conectați și a putea tolera distanța. Când partenerul revine, avem nevoie de un timp să dăm scutul jos și să ne reconectăm total.

Bogdan Ion: Cu astea sunt mai degrabă de acord. A lua distanță din când în când, pauzele, discontinuitatea, prin faptul că lasă un spațiu de respirație relației, ajută la a păstra viu interesul și dorința de celălalt.

Iubirea se învață, noi oamenii putem învăța să ne iubim partenerii.

Simona Herb: Da, putem învăța împreună cu partenerul. O relație securizată și plină de iubire cu un partener are putere de vindecare asupra altor relații traumatizante din trecut. Odată câștigat atașamentul securizat, avem atât de multă putere, încât nu ne mai putem întoarce la atașamentul nesecurizat. E un pansament excelent pentru rănile din trecut.

Niculina Gheorghiță: Da. Inițial ne îndrăgostim și apoi învățăm să iubim.

Dan Ghenea: Da și da. Da, capacitatea de a iubi se învață. Da, cum să-mi iubesc partenerul de-a lungul unei relații durabile se învață continuu.

Aurora Liiceanu: Cred că se învață în sensul că putem înțelege ce este o relație, cât de diferite sunt relațiile, că ele nu semănă între ele, că de fiecare dată suntem într-o relație altcineva decât cel care am fost în altă relație altcândva.

Bogdan Ion: Da, iubirea să învață, însă nu ca la școală, ci la fel ca limbă maternă, adică o absorbim de la părinți de la atmosfera dintre ei, sau dintre ei și noi. Și la maturitate nu putem inventa iubirea, dar putem dezvăța și reînvăța modul în care ne exprimăm față de partener.

Hedi Hoka: Iubirea este un sentiment care s-a născut dintr-o emoție a dorinței. Sentimentul este cel care trece prin filtrul conștiinței. Și până la urmă iubirea este un act de voință.

Cristina Trepcea: De acord. Iubirea se învață.

Gáspár György: În mod sigur, da! Avem nevoie să învățăm să iubim. Iar aici noua știință a iubirii ne ajută foarte mult, mai ales atunci când chimia sau hormonul îndrăgostirii nu mai au efect, și tot ce ne rămâne sunt angajamentul și speranța că împreună suntem mai puternici.

Niciodată să nu mergi la culcare mânios pe partenerul tău.

Niculina Gheorghiță: Da!

Aurora Liiceanu: Da, nu e bine să ne culcăm încrâncenați, frământați de incertitudini și tensiuni.

Hedi Hoka: Emoțiile negative sunt felul vieții de a ne spune că trebuie să mergem într-o altă direcție, să descoperim noi teritorii în viața noastră. Ele comunică cu noi. Ar fi bine să le ascultăm. Uneori este în regulă să fii mânios, dar învață să nu fii mânios pe persoana de lângă tine. Poți fi mânios pe ceea ce a făcut sau ceea ce ți-a spus, dar nu pe persoană. Este o diferență mare.

Cristina Trepcea: De acord.

Bogdan Ion: Niciodată să nu spui niciodată. Firește că este de dorit pentru a avea o relație bună, ca ambii parteneri să ajungă să aibă o suficient de bună autoreglare emoțională, pentru a trece cu bine peste momente de mânie chiar și atunci când partenerul nu oferă suport.

Dan Ghenea: Da, cere-ți iertare de la partener pentru tot ce l-a rănit fără să vrei. Da, găsește un gest lângă care poate fi pus un „te iubesc“ și ieși astfel din mânie.

Simona Herb: Dacă se poate discuta problema care a adus furie în cuplu, ar fi cel mai bine să nu treacă mult timp în care cei 2 să nu își vorbească. Pe de altă parte, sunt situații în care cei doi întâmpină încă dificultăți în a vorbi dincolo de furie, așa că poate e mai bine să se culce așa, decât să își creeze răni de atașament în vâltoarea furiei.

Gáspár György: Eu cred mult în puterea stării de prezență conștientă, nu doar atunci când vorbim despre relația de cuplu, ci la modul general. În fiecare seară, un exercițiu de igienizare a creierului și sufletului, sunt dovezi de prețuire de sine și sănătate relațională. Dacă nu ne iese nicicum seara, merită încercat în dimineața următoare, cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Un copil apropie și întărește relația dintre parteneri.

Cristina Trepcea: Eu cred ca apariția unui copil accentuează și luminile, dar și umbrele din relație. Ce e bun se va îmbunătăți, iar ce e rău se va vedea și va durea și mai tare.

Gáspár György: Dacă partenerii trăiesc o viață conștientă, da. Dacă un copil este un mijloc de manipulare relațională, atunci cred că ne jucăm cu focul, iar flăcările acestuia ar putea mistui atât relația dintre cei doi, cât și viața copilului.

Bogdan Ion: Apariția unui copil crește angajamentul dar și îngreunează destul de tare lucrurile. La peste 60% dintre cupluri, calitatea vieții de cuplu scade după apariția unui copil. Așadar nu copilul întărește și apropie relația, ci modul în care partenerii își asumă creșterea copilului şi colaborează pentru asta.

Hedi Hoka: Un copil, uneori, poate fi o bombă într-o relație sau alteori un liant. Ce trebuie să înțeleagă un cuplu care are copii este felul în care ne îndeplinim rolurile de părinți și cum rămânem iubiți în continuare.

Niculina Gheorghiță: Uneori da, dar de multe ori îi separă, deoarece partenerii de cuplu uită de ei și de relația lor (mai ales femeia) când apare copilul.

Simona Herb: Un copil vine să potențeze și să oglindească relația dintre părinți. Deci dacă relația e securizată și armonioasă, da. Dacă are probleme, copilul le va oglindi.

Dan Ghenea: Da și nu. Da, dacă îl văd ca pe o ocazie de a da mai mult. Nu, dacă îl văd ca pe o ocazie de a primi mai mult.

Aurora Liiceanu: Uneori da, alteori un eșec parental – fie de educație, fie că este un copil cu probleme, cu dizabilități – poate pune cuplul la încercări greu de gestionat ca relație.

Există dragoste la prima vedere?

Bogdan Ion: M-aș mira să nu existe, devreme ce atâția oameni vorbesc despre ea…

Dan Ghenea: Da și nu. Da, există îndrăgostire la prima vedere. Nu, nu cred că există iubire durabilă care să fie doar efectul unui coup de foudre.

Gáspár György: Studiile clinice ne indică că în 11% din cazurile de îndrăgostire, partenerii declară că au trăit ceea ce numim dragoste la prima vedere.

Aurora Liiceanu: Nu, nu e dragoste ci atracție.

Hedi Hoka: Da, există dopamină la prima vedere.

Niculina Gheorghiță: Da.

Simona Herb: Nu știu, probabil. Pe mine ca terapeut, mă interesează ca indiferent de cât de repede a apărut dragostea, să fie menținută.

Cristina Trepcea: Există îndrăgostire la prima vedere. Dragostea are nevoie de activitate.

℗PUBLICITATE


Niciodată nu este prea multă iubire.

Simona Herb: Iubirea și compasiunea sunt cele care ne pot salva pe noi ca oameni, de a păstra relații autentice și pline de siguranță. Deci, da, niciodată nu este prea multă iubire.

Bogdan Ion: Important nu este să fie prea multă, ci destulă. Și da, poți avea parte de destulă iubire. Nu spun însă că asta se și întâmplă cel mai des. Văd destui oameni înfometați de iubire și adesea nu pentru că nu o primesc, ci pentru că nu este oferită așa cum și-ar dori ei să fie oferită, și de aceea nu ajunge să fie bine primită.

Hedi Hoka: Uneori iubirea poate deveni o obsesie. Iar acest lucru nu este sănătos.

Cristina Trepcea: De acord, dar uneori numim iubire codependentă și asta e foarte repede prea multă.

Dan Ghenea: Da și nu. Da, iubirea nu e stocată într-un rezervor în cantitate limitată – totdeauna poți să mai găsești un strop. Nu, nu întotdeuna ceea ce considerăm „iubire infinită“ e iubire; nu cumva e doar lăcomie și dorința oarbă de posesiune?

Niculina Gheorghiță: Da. Iubirea ca stare de prezență în viața cuiva este ca aerul.

Aurora Liiceanu: Cred că exista un echilibru între dependență și autonomie, prea multă dragoste duce la depersonalizare, păstrarea identității personale face ca relația să fie vie. Nu exista doi, ci împreună.

Gáspár György: Aceasta este de regulă credința partenerului care în copilărie a crescut alături de adulți ambivalenți, care când îi acordau atenție, când îl frustrau la modul cel mai serios, și despre care spunem că au dezvoltat un atașament anxios sau preocupat. Cunosc povești de cuplu în care iubirea excesivă a devenit o formă de intruziune, control și manipulare. Pe când iubirea adevărată înseamnă curiozitate, deschidere și acceptare.

Iubirea poate depăși orice obstacol?

Dan Ghenea: Da, Da și Da. Da, în măsura în care este iubire, adică se hrănește din încredere reciprocă, atentie reciprocă, altruism. Da, în măsura în care a iubi înseamnă a da, nu a primi (iar obstacolele se referă la a nu primi, daca nu mă înșel). Da, în măsura în care nu îmi e frică să pierd – frica gonește iubirea.

Aurora Liiceanu: Nu, sunt situații în care instinctul de conservare e mai puternic decât iubirea. Sau cel matern.

Bogdan Ion: Nu. Nu poate orice, deși are o energie fantastică. Dacă nu sunt puse în funcțiune și motoarele potrivite pe direcția care trebuie, obstacolele nu sunt depașite cu succes nici atunci cînd există iubire. Ai nevoie și de rațiune și de resurse și de suport…

Hedi Hoka: Uneori, iubirea nu este de ajuns. Este nevoie în unele situații să fim raționali pentru a depăși momente mai grele.

Cristina Trepcea: Iubirea poate depăși orice obstacol, dar uneori e nevoie să îl iubești pe cel iubit… de la distanță. Sunt obstacole de care e nevoie să te îndepărtezi (violența, dependența de alcool, droguri, sex etc) ca să iubești creștinește și în siguranță.

Niculina Gheorghiță: DA, dacă ești conștient și prezent în relație.

Gáspár György: Dacă aceasta este definită de umanitate, respect și încredere, atunci sunt convins că da. Însă, dacă viziunea noastră asupra iubirii ne împiedică în a acționa conform celor trei principii atunci cred că iubirea poate ajunge să creeze o serie de obstacole.

Simona Herb: Conectarea emoțională între doi oameni îi va ajuta să treacă peste orice. Iubirea în sensul unui atașament față de o persoană dragă, din păcate, nu reușește să fie destul. Iubirea este necesară, dar nu suficientă. Atașamentul securizat (în care avem sentimentul că suntem importanți, valorizați, acceptați necondiționat și că ne putem baza pe partener) ajută ca cei doi parteneri să rămână împreună și în momente dificile.

Șapte este un număr greu pentru relațiile de cuplu. Dacă trecem de primii șapte ani va fi mai ușor?

Aurora Liiceanu: Se zice, s-a scris mult despre trei ani, de șapte ani. Oamenii se despart când apare un deficit, ceva nu asigură fericirea celuilalt, dar există și comoditatea, confortul familiarității și frica de solitudine.

Dan Ghenea: Da și nu. Da, în primii șapte ani e greu – e mult de învățat în relație. Nu, nu e mai ușor nici apoi, pentru că încep marile șantiere ale proiectului de cuplu și trebuie să continui, la seral, cursurile de educație relațională permanentă.

Cristina Trepcea: Nu cred că 7 este mai greu decât 3. Depinde de cât de repede ne maturizăm în relația de cuplu și… dacă ne maturizăm. Consider că e nevoie să fim în campanie electorală tot timpul, atenți la nevoile, dorințele partenerului și în integritate cu valorile și nevoile noastre, cu ce ne-a adus împreună. Când devin incompatibile, drumurile se pot despărți fără urâțenie.

Niculina Gheorghiță: Nu neapărat.

Bogdan Ion: Timpul rezolvă și aplanează unele dificultăți și conflicte dacă partenerii au făcut eforturi în această direcție. Simplul fapt că au trecut șapte ani nu îți garantează cât de bine va fi de acum înainte.

Simona Herb: Experiența mea clinică nu mi-a arătat că 7 ar fi numărul „periculos“. Momentele vulnerabile, de schimbare (ex. apariția unui copil, pierderea serviciului, relații extraconjugale, boli cronice), în care nevoile partenerilor sunt mai intense reprezintă momentele de cotitură pentru o relație.

Gáspár György: Unele cercetări din domeniu psihologiei relaționale confirmă această idee. Dar cred că mai ușor va fi doar dacă ne exersăm inteligența relațională și dacă alegem conștient să ne cultivăm zi de zi iubirea față de partener.

Hedi Hoka: Nu cred că o relație trebuie să dureze o veșnicie ca să fie o relație fericită.

Drumul către inima unui bărbat trece prin stomac?

Bogdan Ion: Cred că o vorbă ca asta ajută la perpetuarea discriminării lor de gen, și invită femeia să devină mama unui bărbat infantilizat. E o vorba care merită să rămână doar istorie.

Aurora Liiceanu: Nu cred, am văzut bărbați îndrăgostiți care mâncau covrigi dar erau cu iubita lor, iar soția îi aștepta cu mâncăruri minunate, dar degeaba.

Hedi Hoka: Aș spune mai degrabă că trece prin nervul vag. Dar gestionarea gospodăriei poate fi un lucru frumos și benefic pentru o relație.

Cristina Trepcea: Drumul către inima unui bărbat trece… pe unde trece și cel către inima unei femei: prin pădurea sensibilității. Cunoaște-i partenerului visele și dorințele și sensibilitățile și onorează-le. Succes garantat!

Dan Ghenea: Da și Nu. Da, în perioada în care are fluturi în stomac. Nu, în restul timpului; dacă întrebarea se referea la mâncare gătită, stomacul n-are nicio treabă – poate fi umplut la fel de bine cu un sendviș la benzinărie; dacă însă ne referim la a lua masa împreună, ehei, atunci ar fi multe de spus…

Niculina Gheorghiță: Da, se pare că dacă faci mâncare ca mama lui l-ai cucerit deja.

Simona Herb: Bărbații și femeile au aceleași nevoi de bază, și anume de a fi apropiați, văzuți, valorizați, iubiți, speciali și acceptați… doar modul în care exprimăm aceste nevoi este diferit. Femeile sunt mai receptive la exprimări verbale și la timp petrecut împreună, bărbații sunt mai sensibili la atingeri fizice, la sentimentul că sunt acceptați și valorizați. Deci, nevoile de bază sunt aceleași, doar canalele pe care cer sau primesc afecțiunea pot fi un pic diferite la bărbați și femei. Dar, în esență, toți avem nevoie de un răspuns pozitiv la întrebarea ”Vei fi acolo pentru mine atunci când am nevoie de tine?”

Gáspár György: La mine în mod clar nu. Niciuna dintre femeile de care m-am îndrăgostit nu a fost vreo bucătăreasă excelentă. În cazul meu a funcționat mult mai bine zicala „Vorba dulce, mult aduce!“

Rămânem și luptăm sau abandonăm o relație care merge tot mai greu?

Hedi Hoka: O relație în care cei doi nu se mai dezvoltă, pare să fie mai sănătos pentru indivizi să o încheie fără resentimente.

Gáspár György: Rămânem dacă putem să vedem partenerul ca aliat și nu ca inamic în luptă. Dacă nu mai putem vedea nimic pozitiv în partener, merită serios să ne întrebăm ce ne dorim de la relație și de la viitorul împreună. Nu cred că poți menține o relație sănătoasă alături de un om care a ajuns să te dezguste și în care ai ajuns să dai ca în sacul de box, decât cu eforturi uriașe și multă psihoterapie.

Aurora Liiceanu: Cred că mitul duratei s-a cam erodat, există din ce în ce mai multă fidelitate legată de timp, relații scurte dar repetate, un fel de relații seriale.

Cristina Trepcea: Nu există regulă pentru „luptă sau fugi“ în relație. Uneori partenerii se înstrăinează, poate nu au nimic în comun și nici motivația să găsească ceva. Cred în comunicare… dacă cei doi vor și au ce să pună în comun.

Simona Herb: Relațiile dificile nu înseamnă că cei doi nu mai au ce să își spună, ci că, din cauza patternuri-lor de atașament nesecurizat, ale celor doi parteneri, își strigă durerea deconectării într-un mod care îi rănește și mai mult. Eu pledez pentru ca cei doi parteneri să lupte să își vindece rănile împreună. Dacă vindecarea nu are loc și abandonăm relația, există pericolul să ne întâlnim cu aceleași probleme și în relațiile următoare.

Bogdan Ion: Asta este o cântărire și o decizie foarte, foarte personală. Ceea ce recomand eu este ca partenerii să nu ia decizia de despărțire la cald, ci la rece și după un număr optim de încercări rezonabile de a regla sau repara relația.

Dan Ghenea: Rămânem și ne abandonăm orgoliile, vanitățile, egourile prea strâmte.

Niculina Gheorghiță: Dacă a fost iubire inițial, rămânem și vindecăm.

Îndrăgostirea este întâmplătoare?

Hedi Hoka: Nu. Pentru că există o serie de factori biologici, genetici și sociali care ne împing spre o anumită persoană.

Aurora Liiceanu: Da, este greu de găsit reguli. Dar sigur îndrăgostirea este favorizată de frustrări, când percepția este schimbată, uneori cosmetizată de dorința de a avea un partener.

Cristina Trepcea: Îndrăgostirea duce adesea departe de iubire.

Niculina Gheorghiță: Nu. Ne atragem conform nevoilor neîmplinite în copilăria timpurie.

Simona Herb: Știința spune că nu, deoarece există niște criterii de similaritate, proximitate, complementaritate a stilului de atașament etc., care ne fac mai sensibili la anumite persoane decât la altele. Dincolo de știință, eu aleg să cred toate au un sens în această lume, cu precădere persoanele de care ne însoțim în viață.

Bogdan Ion: Da, îndrăgostirea este întâmplătoare. Faptul că după ce s-a-ntâmplat noi găsim regularități și pattern-uri, ne dă senzația că așa trebuia să se întâmple. Rezonanța probabil că nu este complet întâmplătoare, însă faptul că ai găsit persoana cu care să rezonezi da. E o întâmplare fericită… până la proba contrarie.

Gáspár György: Eu cred că nu. Există dovezi științifice care ne vorbesc despre criteriile în funcție de care crește probabilitatea de a ne îndrăgosti și teoria imago care vorbește despre agenda secretă a inconștientului nostru în materie de relații romantice. Inconștientul vrea ca noi să ne vindecăm și să ne reîntregim, de aceea nu se joacă atunci când vine vorba despre un subiect atât de serios pe cât sunt relațiile de iubire.

Divorțul poate fi considerat o normalitate?

Niculina Gheorghiță: Acum da.

Aurora Liiceanu: Către asta merge societatea, dar cred că adulterul acceptat, perceput altfel, ar putea face ca relațiile să fie mai raționale și mai de durată, mai ales când sunt copii de crescut.

Hedi Hoka: Da.

Bogdan Ion: Da, este un lucru normal și în destule cazuri necesar. Și asta nu doar statistic, pentru că se întâmplă atât de des, ci pentru că este un gest reparator pentru parteneri, când relația lor a devenit prea toxică și ei nu mai au opțiuni și resurse să o repare.

Cristina Trepcea; Divorțul este luat la fel de în serios ca și căsătoria. Oamenii se căsătoresc prea ușor și la fel de ușor divorțează.

Simona Herb: Lupta mea ca terapeut este să nu devină normalitate, ci o soluție care să pună punct unei situații în care cei doi își fac mai mult rău sau în care rănesc copiii.

Gáspár György: Eu sunt adeptul tendințelor de a normaliza anumite fenomene sociale de dragul evitării etichetelor clinice și de diagnostic. Cred că divorțul este un fenomen tot mai des întâlnit social, iar experiența părinților mei îmi arată că acesta poate reprezenta sfârșitul unei relații între doi parteneri și posibilitatea unui nou început între aceeași doi parteneri.

Dan Ghenea: Statistic, aproape da. Din punct de vedere al sănătății relaționale e ca o boală căreia nu i-ai găsit încă leacul. A spune că divorțul e o modalitate de vindecare e doar un refuz de a te pune în discuție.

Mai este valabilă în zilele noastre promisiunea „împreună la bine și la greu“?

Dan Ghenea: E o formulă care descrie bine iubirea durabilă. Împreună doar la bine, e formulă care descrie căutarea plăcerii durabile (imposibilă prin definiție, de altfel, dar foarte la modă astăzi).

Bogdan Ion: Sigur că este valabilă atunci când angajamentul este puternic. Doar că angajamentul este mai greu de asumat, câtă vreme nu mai funcționează prescripția că „așa trebuie“ și când oamenii au mai multă libertate de a alege în ce condiții este OK să se angajeze. Libertatea are un preț și prețul ei este creșterea incertitudinii și a nevoii de asumare a responsabilității.

Aurora Liiceanu: Nu prea, tendința către individualism, hedonism, egocentrism, face ca asemenea promisiuni să pară nerealiste.

Hedi Hoka: Da. Pentru că toată viața noastră este guvernată de o lege a fizicii care spune că tot ce urcă și coboară.

Cristina Trepcea: Promisiunea „la bine și la greu“ nu e asumată, adesea cei tineri care vor spune „da“ nu sunt conștienți că fac o promisiune când pronunță silaba afirmativă care îi unește civil. Orice promisiune are valoarea și puterea celui care o rostește. Sunt cuvântul meu, chiar dacă nu știu asta.

Niculina Gheorghiță: Nu prea.

Simona Herb: Da. Deși pare că mass media ne transmite altceva, eu văd zi de zi, la mine în cabinet sau la cei pe care îi supervizez, oameni care vor mult să rămână împreună. Și care fac eforturi să meargă spre acel rai sigur pe care o relație securizată îl poate simboliza.

Gáspár György: Vreau să o facem din nou valabilă. Iar pentru asta, este necesar să ne redefinim convingerile pasive și învechite asupra relațiilor de cuplu. Relațiile reprezentă cel mai bun factor de protecție pentru sănătatea noastră fizică, psihică, pentru menținerea stării de bine și a fericirii personale.

Mulțumim mult invitaților din primul panel online dedicat vieții în doi și organizat de Pagina de Psihologie. Vă așteptăm alături de noi și la panelul din luna noiembrie, până atunci vă invităm să ne scrieți răspunsurile voastre și părerile personale sau profesionale cu privire la iubire și relațiile de lungă durată.

#RelațiileContează!

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Back To Top
×Close search
Caută