Din experiența mea, există anumite numere magice în grupuri. Fiecare facilitator are propria sa listă, iar acestea sunt, evident, aproximative, însă iată‐le pe ale mele: 6, între 12 și 15, 30 și 150.
Grupuri de 6 persoane
Grupurile de această dimensiune promovează în mod remarcabil intimitatea, un nivel ridicat de comunicare și discuții prin intermediul povestirilor. Organizația Young Presidents, o rețea pentru directorii executivi, a dezvoltat un proces foarte bine structurat care îi ajută pe semenii lor din grupurile de șase persoane să se sprijine unii pe alții în rezolvarea problemelor lor. Grupurile de șase persoane nu sunt, pe de altă parte, ideale pentru o diversitate sporită a punctelor de vedere și nu pot include persoane care nu se implică în proces. Pentru ca adunarea să fie eficientă, fiecare persoană are un nivel mai mare de responsabilitate. Bisericile își încurajează adesea membrii să se alăture unor „grupuri restrânse“ de aproximativ șase membrii care se întâlnesc săptămânal pentru a lua cina și pentru a împărtăși cereri de rugăciune, supărări și bucurii. Acest lucru ajută la transformarea bisericii într‐un lăcaș mai accesibil.
Grupuri de 12 până la 15 persoane
Următorul număr interesant este 12. Acesta este un număr suficient de mic pentru a crea încredere și intimitate și pentru ca un singur moderator, dacă există unul, formal sau informal, să poată gestiona situația. (Atunci când sunt necesari mai mulți moderatori la o întrunire mare, se obișnuiește să se împartă numărul de participanți la 12 pentru a afla de câți moderatori este nevoie). În același timp, 12 este un număr suficient de mare pentru a oferi o diversitate de opinii și pentru a permite un anumit grad de mister și intrigă, de necunoaștere constructivă. În cadrul Dialogului Susținut, grupurile noastre erau întotdeauna formate din opt până la 12 persoane. Faimoasa masă a regelui Arthur avea 12 locuri. Iisus a avut 12 apostoli. Cabinetul prezidențial american, care se extinde pe măsură ce apar noi departamente, este format din 15 secretari plus vicepreședintele. Am constatat, în activitatea mea, că 12, mai mult sau mai puțin, reprezintă cifra dincolo de care multe start‐up-uri încep să aibă probleme cu personalul pe măsură ce se dezvoltă. Numesc uneori această situație „momentul mesei rotunde“, atunci când membrii unei organizații nu mai încap în jurul unei mese. Este o etapă care cauzează mai multe probleme decât ți‐ai putea imagina. Am lucrat odată cu o companie de tehnologie care a ajuns la această dimensiune și am început să observ conflicte și neîncredere într‐o cultură care fusese anterior colegială. Când dimensiunea grupului era sub o duzină, întreaga companie putea să se așeze în jurul unei singure mese de conferințe pentru a discuta despre orice. Odată ce personalul a crescut la 20 de persoane, întâlnirile au început să excludă oameni. Excluderea era probabil eficientă pentru concentrarea asupra obiectivelor specifice, dar a schimbat atmosfera din cadrul companiei.
Grupuri de 30 de persoane
Treizeci de persoane începe să aducă aminte de o petrecere, chiar dacă nu este vorba de una. Dacă adunările mai restrânse ating un grad mai mare de intimitate, grupul de aproximativ 30 de persoane are propria sa calitate distinctivă: acel zumzet, acea energie, acel sentiment de posibilitate specific petrecerilor. Grupurile de această dimensiune sunt în general prea mari pentru o singură conversație, deși am observat că acest lucru se poate realiza într‐o manieră eficientă cu facilitatori experimentați și cu amenajarea adecvată a încăperii.
℗PUBLICITATE
Grupuri de 150 de persoane
Următorul număr interesant se situează undeva între 100 și 200 de persoane. Atunci când vorbesc cu organizatorii de conferințe care se gândesc la dinamica grupurilor, intervalul ideal pe care îl tot aud este undeva între 100 și 150 de persoane. Deși nu cad de acord cu privire la numărul exact, cu toții sunt convinși că acesta este nivelul la care, după cum mi‐a spus un organizator, „intimitatea și încrederea sunt încă palpabile la nivelul întregului grup, înainte de a se transforma într‐un public.“ Conferința Spark, o întrunire experimentală condusă de lideri din mass‐media, a debutat inițial cu 100 de persoane și a constatat că un număr de 70 de invitați a creat un mediu mai intim. Multe dintre așa‐numitele „neconferințe“, la care participanții improvizează programul, sunt concepute pentru 100 de persoane. O hotelieră belgiană pe care o cunosc a recomandat nunți de 150 de persoane pentru că, în opinia ei, aceasta era dimensiunea la care toată lumea se putea vedea în același timp și putea astfel funcționa ca un soi de organism. Acest spectru corespunde cu ceea ce unii antropologi au ajuns să considere ca fiind dimensiunea naturală a unui trib. Grupul de 150 de persoane este unul în care toată lumea se poate întâlni în continuare cu toată lumea, dacă există intenția respectivă și se depune efortul necesar.
Acest număr, 150, corespunde, de asemenea, cu numărul de prietenii stabile pe care antropologul Robin Dunbar spune că îl pot menține oamenii, acesta ajungând să poarte numele de numărul Dunbar. Este posibil să te întrunești eficient și peste numărul „tribului“, desigur, dar unitatea de experiență se împarte de obicei în subgrupuri mai restrânse.
Extras din Arta conectării umane.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
