Procrastinarea reprezintă o conduită de amânare a acțiunilor sau a sarcinilor pentru mai târziu. Psihologii definesc procrastinarea ca fiind o structură de combatere a anxietății asociată cu începerea sau cu finalizarea unei sarcini sau a unei decizii. Termenul provine din verbul latinesc pregetare și înseamnă „a pregeta“.
Specialiștii din domeniul sănătății mintale au concluzionat că procrastinarea este un comportament ce ține de abilitatea noastră de a ne controla emoțiile în mod conștient, deoarece tindem să amânăm lucruri despre care știm că ne vor scoate din zona de confort, generându-ne anxietate, frustrare, neplăcere sau plictiseală.
Procrastinarea este un comportament uman ce ține de sfera normalului până la un anumit punct. Cu toții am auzit zicala populară: „Pauzele lungi și dese – cheia marilor succese“. Însă tendința de a lua prea multe pauze sau de a amâna anumite sarcini peste o limită acceptabilă se transformă într-o problemă atunci când începe să producă consecințe nedorite, stres crescut în legătură cu sarcinile întârziate, dificultăți de concentrare (în viața de cuplu, pe plan profesional ori social, cum ar fi concediile medicale prelungite ori absenteismul repetat la locul de muncă, care poate avea urmări nedorite). Deci nu procrastinarea în sine este o problemă, ci repetitivitatea ei devine un factor de risc pentru variabile psihologice și sociale nedorite.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Când putem vorbi de procrastinare?
În psihologie, se folosesc trei criterii pentru a categorisi procrastinarea. Pentru ca un comportament să fie considerat procrastinare, acesta trebuie să fie: neproductiv, inutil și întârziat.
Prin definiție, procrastinarea este diferită de lene sau de diverse forme de amânare cu care ne putem confrunta în anumite situații (dintre care menționez amânările intenționate, ce țin de plăcere, cele ce țin de anumite boli fizice, dar și cele iraționale).
Studiile ne indică faptul că indivizii care au un nivel ridicat de procrastinare sunt mai anxioși, cu o stimă de sine mai scăzută, cu locul controlului către exterior, conceptul de procrastinare corelându-se, de multe ori, cu depresia și cu un nivel scăzut de satisfacție în legătură cu propria viață.
Care sunt factorii care influențează procrastinarea?
Conform unui articol publicat de Harvard Business Review, se pare că creierul nostru este programat să procrastineze. De ce? Pentru că îi este mult mai ușor să proceseze sarcini concrete, cu rezultate imediate (precum curățenia de pe birou), decât sarcini abstracte, cu beneficii probabile în viitor, dar greu de estimat. Drept urmare, eforturile pe termen scurt și cu rezultate vizibile primează în defavoarea efortului susținut pentru un proiect care ar putea chiar să eșueze.
Pentru a putea combate procrastinarea, este important să înțelegi că unul dintre tiparele care stă la baza ei și cu care se luptă mulți oameni este ciclul perfecționism-procrastinare-paralizie. Pentru mulți, ideea de a face ceva într-un mod „mai-puțin-decât-perfect“ poate fi motivul cel mai plauzibil pentru a spune „uită de toată chestiunea!“. Indiferent dacă perfecționismul apare în urma unei frici de a fi judecat ori ca o consecință a auto-judecăților pe care le emiți, anxietatea te face să-ți pui întrebarea de ce nu poți face totul și, mai ales, de ce nu-ți iese mereu perfect. Prin urmare, îți trece prin minte că, dacă tot nu poți să faci ceva perfect, atunci mai bine să n-o faci deloc.
Așadar, factorii care influențează procrastinarea sunt:
- teama de eșec;
- stresul și presiunea socială;
- anxietatea;
- așteptarea unei motivații exterioare;
- presiunea la care este supus individul;
- lipsa validării celorlalți;
- lipsa motivației;
- necesitatea menținerii autonomiei;
- stimă scăzută de sine;
- un moment nefavorabil productivității;
- sentimente de insatisfacție asupra propriei vieți (o familie dezbinată, un loc de muncă în care nu te regăsești);
- relație deficitară cu cei din jur (un sentiment puternic de izolare, sentimentul că ești nedreptățit și neînțeles).
Cum poți combate procrastinarea?
- Concentrează-te pe prezent, împarte o sarcină mai mare în sarcini mai mărunte de îndeplinit în fiecare zi și respectă termenele-limită, pe care să ți le stabilești singur(ă).
- Nu aștepta o motivație, o impulsionare miraculoasă dinspre exterior: în tine sunt toate resursele pe care vrei să le accesezi.
- Limitează sau evită factorii ce-ți distrag atenția: oprește notificările sau sunetul telefonului, nu da curs altor activități mai „tentante“, cum ar fi să răspunzi la mailuri, să cauți online produse pe care dorești să le comanzi.
- Oferă-ți mici recompense la finalizarea cu succes a unei sarcini (de exemplu, o mică plimbare în parc, o discuție telefonică cu un prieten).
- Caută, pune întrebări acolo unde lucrurile sunt neclare (dacă o anumită sarcină nu-ți este cu totul clară, spune direct și cere lămuriri).
În concluzie, procrastinarea în sine nu este o problemă, ci repetitivitatea și cronicizarea ei se pot corela negativ, având un impact nefavorabil asupra vieții personale și profesionale, ducând la stres, anxietate, scăderea performanței și a stimei de sine.
Bibliografie
- Klingsieck, K. B. (2013). Procrastination. European psychologist.
- Lay, C. H. (1986). At last, my research article on procrastination. Journal of research in personality, 20(4), 474-495.
- Jane Burka, Lenora M. Yuen: Procrastination: Why You Do It, What to Do About It Now.
- Wilson, B. A., & Nguyen, T. D. (2012). Belonging to tomorrow: An overview of procrastination. International Journal of Psychological Studies, 4(1), 211.
Citește și: