Skip to content
22 %

Darul iubirii

4.0 (1 recenzie)

30,42 lei

Profetul • Portret în penitență • Deschizătorul de drumuri • Nebunul • Nisip și spumă • Grădina Profetului

Autor: Kahlil Gibran

Mai sunt disponibile: 1 buc.!

Estimare livrare

Livrarea se va face în 1 aprilie (sau în următoarea zi lucrătoare dacă data estimată este sărbătoare legală).

Livrare rapidă

Comenzile plasate înainte de ora 16:00 se expediază în aceeași zi, 95% dintre ele ajung la dvs. în ziua următoare.

Comandă procesată în siguranță

Cea mai nouă tehnologie de securitate SSL pentru siguranța cumpărăturilor făcute cu cardul și a datelor personale furnizate. Plăți 100% sigure și criptate.

Cele mai bune titluri

Am selectat pentru tine, cu mare atenție, cele mai importante titluri din categoriile prezente în librăria noastră.

Descriere

„Drumul spre Lumină este un drum al împlinirii de sine, un drum al trezirii și al deschiderii către nemărginirea Ființei, este drumul dinspre noaptea începutului de om către ziua sinelui prealuminat.
Darul iubirii este o carte a devenirii și o carte de înțelepciune. O carte a devenirii deoarece urmează pașii unui om către sine însuși; o carte de înțelepciune căci, în drumul sau spre deplinătatea ființei, Gibran, întrebător sau profetic, rebel sau supus, zbuciumat sau împăcat cu sine, rămâne mereu îndrăgostit de Viață și de darurile ei.“ — Mihai Claudiu Mărîi

Deși Gibran s-a considerat întotdeauna pictor și nu scriitor, celebritatea și-o datorează aproape în întregime cărților sale. Reconcilierea celor două înclinații, literară și artistică, care și l-au revendicat fiecare pentru sine, s-a realizat totuși în opera lui scrisă, căci Gibran a scris ca și cum ar fi pictat. Chiar dacă puțin numeroase, povestirile lui pline de viață precum și „poemele în proză“ au avut o influență considerabilă în epocă. Limbajul său este simplu și colocvial, dar întotdeauna grav, iar dacă inspirația sa are neîndoielnic rădăcini în tradiție, cum bine observau exegeții săi arabi, stilul și „tușa scriiturii” rămân puternic marcate de cultura occidentală.

Darul Iubirii reunește cele mai cunoscute opere ale lui Kahlil Gibran:

  • Profetul – este cartea care i-a adus lui Gibran o notorietate mondială. Generații întregi de cititori o vor considera, împreună cu Mary Haskell, „cartea cea mai plină de iubire din câte s au scris vreodată“.
  • Nebunul – este o colecție de parabole publicată prin curajul și viziunea tânărului editor Alfred Knopf din New York – cel care îl va sfătui să-și schimbe numele din Khalil în Kahlil, pentru o pronunție corectă în limba engleză.
  • Portret în peniță – redă cu ajutorul câtorva scrisori din puțina corespondență purtată între Gibran și Mary Haskell, muza sa, înfiriparea unui delicat simțământ de afecțiune între două persoane aparținând unor culturi diferite.
  • Deschizătorul de drumuri – este o colecție de cugetări și meditații asupra destinului omului.
  • Nisip și spumă – o colecție de parabole și aforisme.
  • Grădina profetului – apărută postum, este scrisa în prelungirea Profetului și ca o încununare a acestuia.

Opera lui este formatoare de conștiință întrucât Gibran ne îndeamnă neîncetat să redescoperim partea spirituală a vieții; mai presus de toate, el ne amintește, într-un mod emoționant, că omul este dator să lupte neobosit pentru libertatea și demnitatea sa, că sufletul se îmbolnăvește în lipsa frumuseții și a iubirii.

Detalii produs

Numărul de pagini:

Dimensiuni:

Coperta:

ISBN:

978-973-111-911-3

Titlul original:

The Gratest Works Of Kahlil Gibran

Traducerea:

Data publicării:

Gibran Kahlil Gibran a fost un poet, filozof și prozator, poet și eseist libanez, unul din romanticii târzii ai literaturii arabe. A scris în arabă (cu numele întreg) și în engleză (renunțând la primul din cele trei componente). Din 1918, la sfatul profesorului său de engleză, a schimbat și grafia din Khalil în Kahlil.

S-a născut în 1883 la Bsharri, Liban, într-o veche familie creștină. Primele noțiuni de religie, de limbă siriacă și arabă, le-a căpătat de la un călugăr.

În 1894 a emigrat, împreună cu mama sa, în America, la Boston. Familia se instalează în cartierul Chinatown din Boston, unde Gibran urmează cursurile școlii comunale timp de 4 ani și unde l-a cunoscut pe fotograful Fred Holland Day care i-a dat lecții de desen și de pictură.

A început să studieze arta fotografică, literatura arabă, engleză și franceză urmând cursuri de specialitate în America și Liban. Gibran a fost permanent preocupat de idealul dezrobirii țării sale de sub asuprirea otomană, în pragul primului război mondial el aflându-se printre membrii ligii politice Suryia al-hurra (Siria liberă).

În 1898 se întoarce în Liban unde își perfecționează cunoștințele de limba arabă până în 1901. Este perioada în care începe să-și manifeste pasiunea pentru filosofie și pictură. De altfel, el și-a expus picturile în 1904, fără prea mare succes.

În 1901 începe călătoria sa prin Europa, cu un scurt răgaz la Paris, unde începe să lucreze la culegerea de proză „Spiritele rebele“. Este excomunicat din cadrul comunității creștine maronite din care făcea parte, datorită convingerilor sale religioase prea flexibile, poziției împăciuitoare față de religiile creștină și musulmană.

În 1903 se stabilește din nou la Boston. Între 1902 și 1903 își pierde mama, fratele și una dintre surori din cauza tuberculozei. Până în 1908 corespondează cu jurnalul arab Al-Muhadjir (Emigrantul), condus la New York de compatriotul său Amin al-Ghurayyib.

Din 1905 a început să publice în diferite reviste new-yorkeze pamflete și scurte povestiri în limba arabă. În 1905 publică primul său eseu, intitulat Muzica. În 1906 publică o culegere de 3 povestiri sub titlul Nimfele văilor. În 1908 apare la New York cea de-a doua culegere de povestiri a lui Gibran, denumită Spiritele rebele care i-a atras ostilitatea stăpânirii turcești în Liban.

În 1911 înființează la New York societatea „Liga de aur“. În concepția fondatorilor, revoluția siro-libaneză trebuia să se bazeze pe adevărata cultură care să lumineze masele populare.

În 1912 se instalează definitiv la New York, unde frecventează cercul literar din jurul revistei Artele, participând, alături de fondator, Nasib’Urayda, la redactarea acesteia. Publică nuvela de mare întindere Aripile frânte. În același an începe colaborarea cu revista americană Șapte arte. Doi ani mai târziu îi apare culegerea Lacrimă și zâmbet și între 1914-1917 deschide 3 expoziții de pictură bucurându-se de succes.

Gibran s-a stins din viață la New York pe 10 aprilie 1931, bolnav de ciroză și tuberculoză. Rămășițele sale pământești sunt trimise la Beirut, la 21 august și înmormântate în satul Bisharri, unde se născuse.

Opera sa poetică a fost tradusă în peste douăzeci de limbi, iar picturile și desenele sale se află expuse în galerii celebre din lume.

1 recenzie pentru Darul iubirii

4,0
Bazat pe 1 evaluări
5 stele
0%
4 stele
100
100%
3 stele
0%
2 stele
0%
1 stea
0%
  1. Loredana

    Minunată și revelatoare.

Lasă o recenzie de client

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută
Coșul de cumpărături1
Subtotal
221,20 lei
Continuă cumpărăturile
1