Despre minciună
Prețul inițial a fost: 29,90 lei.24,22 leiPrețul curent este: 24,22 lei.
Autor: Sam Harris
Mai sunt disponibile: 2 buc.!
Descriere
În viață se întâmplă întocmai ca în Anna Karenina, Madame Bovary sau Othello. Majoritatea viciilor din viața privată sau a relelor din viața publică sunt stârnite și întreținute de minciună. Adulterele, trădările, fraudele financiare, corupția guvernamentală – până și crimele și genocidele – au la bază, în general, un cusur moral, și anume predispoziția spre minciună.
În Despre minciună, Sam Harris, autorul a cinci bestsellere New York Times, cu pregătire atât în domeniul filosofiei, cât și în acela al neuroștiinței, susține că ne putem simplifica radical viața și putem îmbunătăți societatea prin afirmarea adevărului în situații în care alții preferă să mintă. El se concentrează asupra minciunilor „nevinovate“ – acele minciuni pe care le spunem cu scopul de a-i scuti pe oameni de disconfort –, fiindcă acestea sunt cele mai tentante pentru cei mai mulți dintre noi. Și ele par să fie singurele minciuni pe care oamenii buni aleg să le spună, închipuindu-și că rămân buni în continuare.
„În această scurtă, dar revelatoare lucrare, Sam Harris aplică o logică sensibilă și blândă, atât de specifică lui, unui subiect care ne afectează pe toți – capacitatea umană de a spune minciuni. Iar până la sfârșitul cărții, Harris a reușit să te convingă să duci o viață mai bună, de vreme ce beneficiile adevărului depășesc cu mult costul minciunii – pe care ți-o spui ție însuți, celorlalți, societății.“ — Neil Degrasse Tyson, astrofizician, American Museum of Natural History
Informații suplimentare
Nr. pagini: | |
---|---|
Dimensiuni: | |
Format: | |
ISBN: | 9786069800966 |
Titlul original: | Lying |
Traducerea: | |
Data publicării: |
Sam Harris (n. 1967) este un scriitor și cercetător în domeniul neuroștiinței. Este cunoscut pentru cărțile sale critice la adresa religiei, The End of Faith (2004) și Letter to a Christian Nation (2006), ultima scrisă ca răspuns la criticile primite la publicarea primei cărți. În 2009 a obținut un doctorat în neuroștiință la University of California efectuând studii ce mǎsoarǎ efectele credinței, necredinței și incertitudinii asupra creierului.
Harris scrie pe bloguri ale unor publicații precum Washington Post, Huffington Post, sau Truthdig și a avut articole publicate în presa americană, și anume, în Newsweek, New York Times, Los Angeles Times, Boston Globe precum și ziarul britanic The Times. A apǎrut și în numeroase emisiuni radio și TV, printre care și The O’Reilly Factor, Real Time sau The Colbert Report, precum și în documentarul Beyond Belief: Science, Religion, Reason and Survival sau podcastul Point of Inquiry.
1 recenzie pentru Despre minciună
5 stele | 0% | |
4 stele | 100% | |
3 stele | 0% | |
2 stele | 0% | |
1 stea | 0% |
Alina G –
Pe scurt, problema minciunii depinde sau nu de următorii factori: amploarea minciunii, consecințele pe care le implică și situația. Desigur, există mai mulți factori implicați în acest tip de decizie. Până atunci, va trebui să pășim în pielea unui om logic, a unui om emoțional și a unui profet. Tindem să luăm decizii egoiste, indiferent dacă intențiile noastre sunt bune sau rele. Așadar, data viitoare când alegeți să spuneți o minciună, va trebui să luați în considerare o mulțime de factori. Nu luați decizii precipitate, luați-vă timp să respirați, să gândiți și să răspundeți la această întrebare cu un adevăr sau o minciună. Recomand această carte cu drag.