Skip to content
33 %

Emoțiile distructive

4.0 (1 recenzie)

Prețul inițial a fost: 58,00 lei.Prețul curent este: 38,86 lei.

Cum le putem depăși

Autori: Daniel Goleman, Dalai Lama

Mai sunt disponibile: 1 buc.!

Cod Produs: 9786065885752 Categorie: Etichete: , , , ,

Livrare gratuită: Îți oferim transportul gratuit în România pentru orice comandă care depășește 149 lei.

Expediere rapidă: Comenzile plasate înainte de ora 16:00 se predau curierului în aceeași zi, 95% dintre ele ajung la dvs. în ziua lucrătoare următoare.

Comandă procesată în siguranță: Cea mai nouă tehnologie de securitate SSL pentru siguranța cumpărăturilor făcute cu cardul și a datelor personale furnizate. Plăți 100% sigure și criptate.

Retur în 14 zile: Poți returna gratuit produsele comandate în termen de 14 zile de la primirea lor, cu excepția costului de transport.

Descriere

Multe dintre suferințele îndurate de-a lungul timpului de umanitate au fost generate de emoții distructive — de acele reacții afective care ne rănesc pe noi înșine, dar și pe ceilalți. Dar ce sunt aceste emoții și ce anume le favorizează apariția sau le declanșează, perturbând echilibrul interior? Cum se manifestă emoțiile în viața cotidiană și ce implicații au, mai ales pe termen lung? Oare avem potențialul de a ne schimba? Și în ce fel suntem influențați de cultura în care trăim? Există motive de optimism, în ceea ce privește controlul emoțiilor distructive? Și dacă da, atunci cum se pot metamorfoza aceste sentimente, pentru binele și evoluția umanității?

Veți găsi răspunsuri la aceste întrebări în cartea de față, în paginile căreia Daniel Goleman redă discuțiile purtate, în cadrul unui seminar de cinci zile, între Dalai Lama și un mic grup de psihologi, neurologi și filozofi. Demersul lor a avut scopul de a afla dacă știința și filozofia pot colabora pentru a identifica, a controla și a preveni emoțiile distructive — așa cum sunt ura, mânia, gelozia, ostili­tatea, disprețul, trufia, amăgirea și altele asemenea.

Perspectivele diferite ale științei și filozofiei, carac­teristice gândirii occidentale și celei orientale, se îmbină aici, creând o simbioză între opiniile participanților la dialog. Iar cel mai mare privilegiu al cititorului este acela că are șansa de a pătrunde în universul unor minți extraordinare, pentru a le vedea la lucru.

Informații suplimentare

Nr. pagini:

Dimensiuni:

Format:

ISBN:

978-606-588-575-2

Traducerea:

Data publicării:

Daniel Goleman (n. 7 martie 1946) și-a creat o reputație mondială de jurnalist și cercetător în psihologie clinică și științe comportamentale, domenii în care a obținut doctoratul la Harvard. A fost redactor la The New York Times pe teme de știință, iar pentru articolele sale a fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer.

A ținut cursuri ca profesor invitat la Harvard University și a colaborat cu numeroase publicații prestigioase, printre care People, Time, Journal of Social and Clinical Psychology, Psychology Today, Publishers Weekly, Journal of Transpersonal Psychology, Observer, American Journal of Psychotherapy, Journal of Consulting and Clinical Psychology sau Journal of Applied Behavioral Science.

A primit un premiu pentru întreaga carieră, Career Achievement, din partea American Psychological Association. În prezent este copreședinte al Consortium for Research on Emotional Intelligence in Organizations din cadrul Rutgers University, care se ocupă cu identificarea celor mai bune metode de dezvoltare a competențelor emoționale. Drept recunoaștere a eforturilor sale de popularizare a științelor comportamentale pentru publicul larg, a fost numit membru onorific al American Association for the Advancement of Science.

Tenzin Gyatso, al 14‑lea Dalai Lama, este liderul spiritual al poporului tibetan. S‑a născut pe 6 iulie 1935 în Taktser, un sătuc din nord‑estul Tibetului. La vârsta de doi ani, a fost recunoscut drept reîncarnarea predecesorului său, al 13‑lea Dalai Lama, fiind, prin urmare, încarnarea lui Avalokiteshvara, Buddha al Compasiunii. La vârsta de patru ani şi jumătate a fost adus la Lhasa și instalat pe tron în calitate de șef suprem al Tibetului. Și‑a început educația monahală la vârsta de șase ani și a obținut doctoratul în filozofie budistă la vârsta de 23 de ani.

În 1950, la un an după invadarea Tibetului de către China, a fost chemat să‑și asume puterea politică. Patru ani mai târziu, a mers la Beijing pentru negocieri de pace cu liderii chinezi. În cele din urmă, în 1959, după invazia trupelor chineze în Lhasa, a fost forțat să plece în exil. De atunci, trăiește în Dharamsala, în nordul Indiei, acolo unde se află sediul puterii administrative tibetane.

De‑a lungul timpului, Sanctitatea Sa Dalai Lama a întreprins călătorii în peste 60 de țări și a purtat dialoguri la cel mai înalt nivel cu lideri ai lumii politice, lideri religioși, dar și cu personalități ale lumii culturale și științifice, pledând de fiecare dată pentru iubire, nonviolență, compasiune și ecumenism. În semn de recunoaștere a neobositei sale strădanii, în 1989 i‑a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace. În martie 2011, Sanctitatea Sa a anunțat că se retrage din funcția politică în favoarea unui reprezentant ales democratic, rămânând însă liderul spiritual al tibetanilor.

1 recenzie pentru Emoțiile distructive

4,0
Bazat pe 1 evaluări
5 stele
0%
4 stele
100
100%
3 stele
0%
2 stele
0%
1 stea
0%
  1. FLORIN

    Emotii dintr-o perspectiva stiintifica budista si occidentala – o explicatie formidabila a efectului si importantei meditatiei. Cei care nu mediteaza, vor gasi cartea foarte utila ca sa inteleaga emotiile si sa aiba optiuni pentru a le face fata. De asemenea, am observat ca este foarte utila si pentru practicieni, nu doar incepatori, ci si avansati care doresc sa aprofundeze intelegerea cognitiva. Pentru mine, acesta carte nu este despre „cum sa” meditez, ci „DE CE” sa meditez!

Lasă o recenzie de client

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0