Iernile sufletului
Prețul inițial a fost: 54,99 lei.40,84 leiPrețul curent este: 40,84 lei.
Despre tihnă și refugiu în perioade dificile
Autor: Katherine May
Mai sunt disponibile: 1 buc.!
Descriere
Uneori este de ajuns un derapaj de la cursul obișnuit al vieții ca să ai un sentiment de dislocare și singurătate: o boală neașteptată, pierderea cuiva drag, o despărțire, probleme la job. Când soțul său s-a îmbolnăvit, iar ea a fost nevoită să renunțe la o slujbă foarte solicitantă, Katherine May s-a trezit aruncată într-un ocean de incertitudine și izolare. Cartea aceasta e mărturia felului în care a reușit să depășească momentele grele și a învățat să le privească mai degrabă ca pe niște șanse de a se dezvolta. Transformările incredibile prin care natura trece în timpul iernii pentru a supraviețui frigului i-au slujit autoarei drept surse de inspirație, dându-i puterea de a continua.
Folosind exemple din literatură, mitologie sau lumea naturală, Iernile sufletului adună o serie de lecții inspiratoare despre puterea eliberatoare a odihnei și a retragerii.
Katherine May ne invită la acceptarea tristeții prin retragerea din lumea agitată, la descoperirea bucuriei care există în frumusețea trecătoare a iernii, la înțelegerea vieții ca un fenomen ciclic, nu ca o linie continuă. Iar minunatul ei memoir, care a cucerit cititorii din întreaga lume, ne învață să îmbrățișăm, pur și simplu, iernile din viețile noastre.
„În lumea noastră contemporană, mereu prinsă cu multe treburi, încercăm întruna să amânăm instalarea iernii sufletești. Nu-i îngăduim niciodată să se facă simțită pe deplin și nici nu avem curajul de a recunoaște că ne-a răvășit.
O trăire a unei aspre ierni sufletești ne-ar face bine câteodată. Trebuie să încetăm să mai credem că aceste perioade din viața noastră sunt cumva prostești, un eșec al nervilor, o lipsă de voință. Trebuie să ne oprim din încercarea de a le ignora sau de a le da deoparte. Sunt reale și cer ceva de la noi. Trebuie să învățăm să poftim iarna în viețile noastre.“
„O analiză elegantă despre puterea consolatoare a naturii și cum aceasta poate fi minunat de vindecătoare, chiar și în zilele cele mai grele.“ — Sunday Express
„Înțeleaptă, radicală și liniștitoare. Este o modalitate originală și revigorantă de a privi iarna, atât ca anotimp, cât și ca metaforă a unor momente grele din viețile noastre.“ — Lucy Jones
„O carte extraordinar de frumoasă.“ — Elizabeth Gilbert
Informații suplimentare
Nr. pagini: | |
---|---|
Dimensiuni: | |
Format: | |
ISBN: | 978-606-43-1238-9 |
Titlul original: | Wintering :The Power of rest and retreat in difficult times |
Traducerea: | |
Data publicării: |
Katherine May scrie atât ficțiune, cât și nonficțiune, printre cărțile sale numărându-se romanul The Whitstable High Tide Swimming Club (2018) și The Electricity of Every Living Thing: A Woman’s Walk in the Wild to Find Her Way Home (2019), un memoir despre sindromul Asperger. A coordonat programul de Creative Writing la Canterbury Christ Church University și, de asemenea, a ținut cursuri de scriere pentru Tate Britain și National Gallery.
De-a lungul timpului a scris numeroase articole și eseuri pentru diverse publicații, precum: Times, Good Housekeeping, New York Times, Cosmopolitan sau Psychologies.
Locuiește pe țărmul mării în Whitstable, Maria Britanie, și este o mare iubitoare a traiului în aer liber.
Memoir-ul său, Iernile sufletului. Despre tihnă și refugiu în perioade dificile (Wintering: The Power of Rest in Difficult Times), a apărut în 2020 și a fost bestseller New York Times.
1 recenzie pentru Iernile sufletului
5 stele | 100% | |
4 stele | 0% | |
3 stele | 0% | |
2 stele | 0% | |
1 stea | 0% |
Isac Daniela –
Cartea mi-a adus o liniște neașteptată și m-a încurajat să privesc perioadele de dificultate ca pe niște pași necesari în procesul meu de auto-descoperire.