fbpx
skip to Main Content
20 %

Împăcarea cu noi înşine

24,08 lei 19,26 lei

Evaluat la 0 stele din 5
(fii primul care adaugă o recenzie)

Cum să acceptăm incertitudinea și schimbarea

Autor: Pema Chödrön

Stoc epuizat

Descriere

E posibil să ne simţim împăcaţi cu viaţa, atunci când ne fuge pământul de sub picioare?

Da, afirmă Pema Chödrön, ba chiar putem să trăim frumos în asemenea împrejurări. Secretul e să înţelegem şi să acceptăm că, oricum, lucrurile se schimbă tot timpul.

Cartea de faţă arată cum vechea practică budistă a celor Trei Angajamente ne oferă o cale de a privi mai relaxat incertitudinile vieţii şi a rămâne cu mintea în realitatea prezentă, indiferent ce anume se întâmplă în jur.

Aplicând învăţăturile autoarei, ne putem schimba perspectiva asupra lumii, dobândind înţelepciune şi pace lăuntrică.

Cele Trei Angajamente descrise în carte reprezintă calea de a ne trezi spiritual, prin acceptarea faptului că viaţa însăşi — haotică, dinamică şi incertă — e o continuă provocare.

Primul Angajament (Pratimoksha) e fundamentul eliberării personale, însemnând că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a nu-i răni pe ceilalţi. Înseamnă să ne cenzurăm de la a vorbi şi a acţiona atunci când suntem tulburaţi.

Al Doilea Angajament (Bodhisattva) e cel prin care ne legăm să avem grijă unul de altul, să fim de ajutor, cu minţile şi inimile deschise, plini de compasiune faţă de semenii aflaţi în suferinţă.

Al Treilea Angajament (Samaya) ne ajută să acceptăm lumea aşa cum este, fără părtinire şi prejudecată, căci ceea ce ni se întâmplă în viaţă nu este neapărat bun sau rău, ci e doar o manifestare a energiei prin care evoluăm spiritual.

Pema Chödrön ne demonstrează cât de utilă poate fi viziunea budistă de a ne face ordine în propriile vieţi atât de dezordonate.“ — Publishers Weekly

Definiţia supremă a curajului este să nu-ţi fie frică de ceea ce eşti.“ — Chögyam Trungpa Rinpoche

Războiul şi pacea încep în inima omului.“ — Pema Chödrön

Informații suplimentare

Numărul de pagini:

168

Dimensiuni:

13 x 20 cm

Coperta:

paperback cu clapete

ISBN:

978-606-588-631-5

Titlul original:

Living Beautifully with Uncertainty and Change

Traducerea:

Claudia Dumitrescu

Data publicării:

decembrie 2014

Pe numele ei adevărat Deirdre Blomfield-Brown, Pema Chödrön s-a născut în 1936, la New York. A absolvit Universitatea California, Berkeley.

La vârsta de 35 de ani, Pema a făcut o călătorie în Alpii Francezi, unde l-a cunoscut pe maestrul Lama Chime Rinpoche, alături de care a studiat vreme de câţiva ani. În 1974, a devenit călugăriţă novice, iar primirea în Ordin a avut loc chiar în prezenţa lui Lama Chime, al XVI-lea Karmapa, sosit special în Anglia pentru acest eveniment. La cererea expresă a acestuia, Pema a fost acceptată pe deplin în Ordinul budist, ramura chineză, în 1981, la Hong Kong.

În 1984, ea s-a mutat la Cape Breton, Noua Scoţie, unde la solicitarea maes­trului Chögyam Trungpa Rinpoche avea să lucreze alături de călugări şi călugăriţe din Occident.

Pema a fost mereu interesată de instituirea unei tradiţii monahale budiste în Occident, continuând să-şi împărtăşească experienţa şi concepţiile. De asemenea, a devenit cunoscută şi ca autoare de cărţi.

Ulterior, Pema Chödrön a început să ţină cursuri în SUA şi Canada şi să-şi petreacă din ce în ce mai mult timp în cadrul unui program de retragere solitară, sub îndrumarea venerabilului Lama Dzigar Kongtrül Rinpoche.

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Lasă o recenzie de client

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

În cât timp se efectuează livrarea produselor comandate?
Toate comenzile plasate până la ora 15:00 vor fi colectate de curier în aceeași zi și vor fi livrate, în mod normal, în ziua lucrătoare următoare. Este posibil să existe întârzieri, în funcție de volumul de livrări pe care firma de curierat îl are și care sunt independente de voința noastră. Nu se procesează și nu se livrează comenzi în zilele de weekend și în timpul sărbătorilor legale.

De ce este necesar să introduc anumite date la finalizarea comenzii?
Toate datele pe care le solicităm sunt conforme cu regulamentul GDPR în vigoare precum și cu legislația actuală. Avem nevoie de datele obligatorii pentru emiterea facturii, de asemenea, de adresa completă și numărul de telefon pentru completarea awb-ului curierului și livrării comenzii în condiții optime.

De ce îmi apare doar „plata cu cardul“ ca și modalitate de plată?
Acest lucru se întâmplă deoarece un produs din coșul dvs. este virtual (MP3, curs online) ce nu se livrează, este downloadabil după finalizarea comenzii. Fiind un produs fără livrare nu se poate colecta rambursul, ca atare se poate achita doar prin metoda „plata cu cardul“.

Am primit un card cadou care nu calculează corect reducerea.
Cardurile cadou pot fi folosite în anumite condiții care sunt specificate pe voucher. De exemplu reducerea unui card cadou de 150 lei se aplică doar dacă în coș avem produse de minim 150,01 lei. De asemenea, reducerea se aplică doar la categoria de CĂRȚI, excluzând categoriile MP3, CURSURI și HOME & DECO, produse ce fac parte din altă grupă de TVA decât grupa de TVA cu care a fost achiziționat cardul. Este important de reținut că există și o dată de expirare a cardului de 90 zile.

Aș mai dori câteva lămuriri suplimentare?
Ne poți contacta la contact@paginadepsihologie.ro.

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută